Întoarcere executare. Sentința nr. 6166/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6166/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 6166/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6166/2015
Ședința publică de la 06 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. V. A.
Grefier V. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect întoarcere executare formulată de reclamanta S. NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A., în contradictoriu cu pârâtul T. M..
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.03.2015, care face parte integrantă din prezenta când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.03.2015, 01.04.2015 și pentru astăzi, 06.04.2015, când instanța, în urma deliberării, a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 06.10.2014, sub nr._, contestatoarea S. NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A. a chemat în judecată pe intimatul T. M., solicitând instanței, pe calea întoarcerii executării silite, să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 4750,16 lei; cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 5699/31.05.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2011 a fost obligată la plata unor sume către intimat. Prin decizia civilă nr. 691/06.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București s-a admis recursul, acțiunea fiind respinsă. Contul său a fost debitat cu suma de 4696 lei.
În drept, au fost invocate disp. art. 722,723 C.proc.civ.
A depus la dosar înscrisuri. f. 4-19
Intimatul, legal citat, nu au formulat întâmpinare.
În cauză, instanța a administrat, la solicitarea tuturor părților, proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5699/31.05.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2011 s-a admis în parte acțiunea paratului, fiind obligată reclamanta la plata drepturilor salariale pentru anul 2009 reprezentand ziua de P. și de C., Ziua Feroviarului, al 13 salariu pe anul 2009 și plata compensatorie în valoare de minim 6 salarii brute de bază.
Prin decizia civilă nr. 691/06.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2011 s-a admis recursul formulat de reclamantă, s-a modificat sentința civilă nr. nr. 5699/31.05.2013 în sensul că s-a respins acțiunea ca prescrisă.
Reclamanta a achitat voluntar sumele prevăzute în sentința civilă nr. 5699/31.05.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2011 la data de 30.06.2013 cu ordinul de plată nr. 252 virând în contul paratului suma de 4696 lei.
Prin cererea de față s-a solicitat de către contestatoare restabilirea situației anterioare executării sentinței civile nr. 5699/31.05.2013.
Potrivit art. 722 Cod procedură civilă, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Pentru a se dispune întoarcerea executării silite pe cale principală este necesar să fie îndeplinite trei condiții: 1. să se desființeze titlul executoriu sau executarea silită; 2. instanța care a soluționat recursul sau instanța care a soluționat contestația la executare să nu fi dispus întoarcerea executării silite; 3. în timpul executării să se fi modificat situația juridică existentă între părți, prin trecerea unor sume de bani sau a altor bunuri din patrimoniul debitorului în cel al creditorului.
Contestatoarea a făcut dovada desființării titlului executoriu, că instanța care a soluționat recursul nu a dispus întoarcerea executării silite și că a achitat suma de 4.750,16 lei.
Față de dispozițiile art. 722, 733 Noul Cod de procedură civilă, faptul că a fost desființat titlul executoriu, în ceea ce privește suma de 4696 lei reprezentând debit, achitată de reclamantă la data de 30.06.2013 și suma de 54,16 lei – cheltuieli poștale, instanța va admite cererea de intoarcere a executării silite, astfel cum a fost precizată, va dispune întoarcerea executării silite și va obliga pârâtul să plătească societății reclamante suma de 4.750,16 lei, reprezentand debit și cheltuieli poștale.
În temeiul art. 453 C., reținând culpa procesuală a paratului care a căzut în pretenții îl va obliga să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect întoarcere executare formulată de reclamanta S. NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A., înregistrată la ORC sub nr. J_, cu sediul procesual ales la Centrul Zonal de Marfă București din București, Paița Gării de Nord nr. 1-3, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul T. M., cu domiciliul în București, ., ., sector 1, astfel cum a fost precizată.
Dispune întoarcerea executării silite și obligă pârâtul să plătească societății reclamante suma de 4.750,16 lei, reprezentand debit și cheltuieli poștale.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2015.
Președinte, Grefier,
C. V. A. V. P.
Red.Tehnored. C.A. 09 Iunie 2015
4 ex/. și pârât
← Întoarcere executare. Sentința nr. 6165/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 07/2015. Judecătoria... → |
---|