Întoarcere executare. Sentința nr. 6165/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6165/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 6165/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6165/2015

Ședința publică de la 06 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. V. A.

Grefier V. P.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect întoarcere executare formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A., în contradictoriu cu pârâta R. E..

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.03.2015, care face parte integrantă din prezenta când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.03.2015, 01.04.2015 și pentru astăzi, 06.04.2015, când instanța, în urma deliberării, a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu J., la data de 18.04.2012, sub nr._, contestatoarea S.C. O. P. S.A. a chemat în judecată pe intimata R. E. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 17.746 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, sumă executată silit.

În motivare s-a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 6105/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr._/95/2008 contestatoarea a fost obligată la plata către intimat a unor compensații bănești– drepturi salariale. Intimatul a pus în executare respectiva hotărâre obținând suma de 17.746 lei în cadrul dosarului de executare nr. 1769/E/2008 aflat pe rol B. T. Nicușor. Prin decizia civilă nr. 2014/13.04.2009 Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de contestatoarea din prezenta cauză împotriva sentinței pusă în executare și a modificat în tot sentința recurată în sensul respingerii actiunii.

De asemenea, în privința mijlocului procedural ales, contestatoarea a arătat că potrivit art. 404 ind. 2 și alin. 3 c.pr.civ în situația în care instanța de recurs nu a dispus cu privire la restabilirea situației anterioare, cel îndreptățit o va putea cere pe cale principală instanței judecătorești competente potrivit legii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 4042 alin. 3 c.pr.civ.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale și prescripției dreptului material la acțiune.

Instanța, la termenul din 18.07.2013 a pus in discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința civilă nr._/18.07.2013 s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, recurs admis prin decizia civilă nr. 4502R din 12.12.2014 pronunțată de Tribunalul București, cauza fiind trimisă spre rejudecare.

În considerente s-a reținut că termenul de prescripție nu s-a împlinit.

În fond, după casare la data de 06.02.2015 s-a înregistrat dosarul nr._ .

În cauză a fost unită cu fondul excepția lipsei de interes invocată de intimată și s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Se va respinge excepția lipsei de interes invocată de intimată, întrucât contestatoarea justifică un interes actual, legitim și personal, pretinzând că deține o creanță împotriva intimatei.

Pe fondul cauzei:

Prin sentința civilă nr. 6105/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr._/95/2008, a fost admisă acțiunea precizată formulată de mai mulți salariați ai contestatoarei, iar aceasta din urmă a fost obligată la plata către intimatii din prezenta cauză a sumei brute de 5630 lei brut reprezentând contravaloarea primelor de P. și C. pentru perioada 2005-2007, sume de actualizat cu indicele de inflație de la data scadentei fiecarei sume și până la data plății efective.

Această hotărâre fiind executorie de drept, conform art. 278 pct. 1 Cod proc.civ., a fost pusă în executare de către intimata, formându-se dosarul cu nr. 1769/E/2008 aflat pe rol B. T. Nicușor. Astfel, intimata a solicitat executarea silita în vederea recuperării creanței prin poprire pe conturile debitoarei S.C. O. P. S.A. deschise la S.C. Raiffeisen Bank S.A.

Conform înscrisurilor aflate la dosar, instanța reține că executarea silită fost realizată în cadrul dosarului execuțional nr. 1769/E/2008 aflat pe rolul B. T. Nicușor, suma netă de 17.796 lei reprezentând drepturi salariale consemnate pe seama și la dispoziția organului de executare pentru intimat.

Prin decizia civilă nr. 2014/13.04.2009 Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de contestatoarea din prezenta cauză împotriva sentinței pusă în executare și a modificat în tot sentința recurată în sensul respingerii actiunii, menținând celelalte dispoziții.

Prin cererea de fața s-a solicitat de către contestatoare restabilirea situației anterioare executării sentinței amintite, ca urmare a desființării titlului executoriu în calea de atac a recursului.

Sub acest aspect, instanța reține că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 3791 C.proc.civ., potrivit cărora în cazul în care s-a desființat titlul executoriu toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept.

Totodată, potrivit art. 404 ind.1 alin. 1 C.proc.civ., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.

Având în vedere prevederile legale amintite și faptul că în speță a fost desființat titlului executoriu pus în executare silită, fata de actele din dosarul de executare menționat mai sus, instanța va admite cererea formulată de contestatoare, în ceea ce privește suma efectiv poprită și va dispune întoarcerea executării silite ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 1769/E/2008 aflat pe rolul B. T. Nicușor pana la concurenta sumei de 17.746 lei, actualizată cu indicele de inflație începând cu data de 13.04.2009, data pronunțării deciziei civile nr. 2014 și până la plata efectivă a sumei.

Suma pe care trebuie să o restituie pârâta urmează a fi actualizată cu rata inflației, la data plății efective, întrucât aceasta este singura modalitate în care se poate restabili, în integralitate, situația anterioară executării silite, asigurând reclamantei primirea unei sume de bani care are aceeași valoare cu cea de la momentul la care s-a făcut plata. Actualizarea unei creanțe nu constituie o dobândă dintre cele prevăzute de art. 994 Cod civil, ci se subscrie obligației principale, întrucât are menirea de a asigura îndeplinirea exactă a acesteia. În caz contrar, prin întârzierea plății unui debit se ajunge ca la data achitării suma inițială să nu aibă aceeași putere de cumpărare ca cea de la data scadenței, iar acest fapt face ca creditorul să fie păgubit prin neexecutarea exactă a obligației.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei de interes invocată de pârâtă.

Admite cererea având ca obiect întoarcere executare formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul în București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta R. E., cu domiciliul în Țicleni, ., jud. Gorj, astfel cum a fost precizată.

Dispune întoarcerea executării silite și obligă pârâta să plătească societății reclamante suma de 17.746 lei, actualizată cu indicele de inflație începând cu data de 13.04.2009 și până la plata efectivă a sumei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2015.

Președinte, Grefier,

C. V. A. V. P.

Red./Tehnored. C.A. 22 Mai 2015

4 ex/. și pârâtă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 6165/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI