Întoarcere executare. Sentința nr. 8956/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8956/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 8956/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8956/2015
Ședința publică de la 14.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. A. G.
GREFIER: E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta O. P. S.A. și pe pârâtul S. V., având ca obiect întoarcere executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 24.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea in mod succesiv, pentru data de 30.04.2015, pentru data de 07.05.2015 iar apoi pentru astazi, data de 14.05.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2015 reclamanta S.C. O. P. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Ș. V. ca instanța să dispună obligarea acestuia la restituirea sumei de 9.475 lei, actualizate la data plății efective în raport cu indicele inflației, alături de cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
În motivare s-a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 229/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul cu nr._ reclamanta a fost obligată la plata către pârâtă a unor compensații bănești. S-a precizat că ulterior, prin decizia civilă nr. 1237/01.03.2013 a Curții de Apel București a fost admis recursul și a fost respinsă acțiunea formulată de pârâtă, dar nu s-a dispus și întoarcerea executării silite.
Reclamanta a adăugat că se impune întoarcerea executării silite realizate în dosarul de executare nr. 1153/2009 al B. S. A. E., întrucât titlul executoriu a fost desființat.
În drept, a fost invocat art. 4041 și art. 4042 alin. 3 C.p.c.
Reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză, precum și orice alte probe a căror utilitate va rezulta din dezbateri.
Cererea a fost timbrată ulterior, ca urmare a dispoziției instanței, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 300 lei (fila 49).
Ca urmare a adresei instanței, a fost depus dosarul de executare nr. 1153/2009 (fila 39 și urm.).
Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat pentru a solicita probe sau a formula apărări.
Analizând lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor relevante în materie, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 229/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul cu nr._ reclamanta (pârâtă în dosarul respectiv) a fost obligată la plata către pârâtă (reclamantă în dosarul respectiv) a unor compensații bănești.
În baza acestui titlu executoriu pârâta a formulat cerere de executare silită înregistrată la B. S. A. E. sub nr. 1153/2009 (fila 47).
Executorul judecătoresc a procedat la încetarea executării silite prin procesul-verbal din data de 21.08.2009 (fila 41), ca urmare a executării obligației de 9.475,25 lei reprezentând 7.145 lei – contravaloarea drepturilor salariale (debitul principal) și 2.330,25 lei – cheltuieli de executare.
Această sumă a fost virată de reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 1237/01.03.2013 a Curții de Apel București (fila 11 și urm.) a fost admis recursul declarat împotriva sentinței civile sus-menționate și a fost respinsă acțiunea formulată de pârâtă
În drept, instanța face trimitere la următoarele dispoziții relevante din codul de procedură civilă din 1865, aflat în vigoare la momentul depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc:
„Art. 274. Partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Art. 4041. În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit. În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcție de rata inflației, cu excepția situației când își găsește aplicare art. 449.”
În speță, având în vedere dispozițiile art. 4041 C.p.c. și faptul că titlul executoriu în baza căruia a fost realizată executarea silită în dosarul de executare nr. 1153/2009 a fost desființat, instanța stabilește ca fiind întemeiate pretențiile reclamantei, drept pentru care va admite cererea formulată de aceasta și va dispune întoarcerea executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 1153/2009 al B. S. A. E. în sensul că obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 9.475,25 lei, actualizată cu indicele de inflație din momentul plății sumelor din contul reclamantei, respectiv 06.08.2009, până la data achitării efective de către pârâtă.
Cu privire la cheltuielile de judecată, față de dispozițiile art. 274 alin. 1 C.p.c., având în vedere că instanța va admite cererea reclamantei, fiind stabilită astfel culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga pe aceasta din urmă la plata către reclamantă a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
În virtutea principiului disponibilității, instanța va lua act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta O. P. S.A. cu sediul ales in sector 1, București, ., nr. 59, . cu pârâtul S. V. cu domiciliul in ..
Dispune întoarcerea executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 1153/2009 al B. S. A. E. în sensul că obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 9.475,25 lei, actualizată cu indicele de inflație din momentul plății sumelor din contul reclamantei, respectiv 06.08.2009, până la data achitării efective de către pârâtă.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Ia act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. A. G. E. A.
Data redactării: 06.09.2015
Redactor: D. A.-G.
← Pretenţii. Sentința nr. 8953/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Încheierea nr. 07/2015.... → |
---|