Partaj judiciar. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 22699/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 26.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. BUȘULESCU
GREFIER – A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de reclamanta B. E. în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL GENERAL, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, personal și asistată de avocat, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită,
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reclamanta, prin avocat, solicită amânarea judecării cauzei, întrucât nu i-a fost comunicată încheierea din data de 23.11.2015.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de către reclamantă, apreciind că necomunicarea Încheierii prin care s-a soluționat cererea de reexaminare nu poate constitui motiv de amânare a judecării cauzei, Încheierea din data de 23.11.2015 nemaiputând fi atacată cu altă cale de atac, fiind definitivă.
Reclamanta, prin avocat, arată că nu i s-a adus la cunoștință conținutul soluției, pentru a avea posibilitatea achitării taxei judiciare de timbru.
Reclamanta, personal, arată că intenționează să achite suma, însă întrucât este o sumă destul de mare, a sperat în eșalonarea acesteia.
Instanța învederează că prin Încheierea de ședință din data de 23.11.2015 a fost soluționată doar cererea de reexaminare, reclamanta având cunoștință despre obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și cuantumul acesteia încă din data de 12.10.2015, conform citației aflate la fila 156 din dosar.
Instanța pune în discuție excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Reclamanta, prin avocat, solicită respingerea excepției, arătând că nu a cunoscut soluția pronunțată la data de 23.11.2015, întrucât nu a fost comunicată încheierea.
Reclamanta, personal, arată că a luat cunoștință de soluție la studierea dosarului, înainte de a începe ședința.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 30.01.2015 sub nr._, reclamanta B. E. în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL GENERAL, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri, prin care să se dispună partajul terenului în suprafață de 251 mp, situat în .. 38, sector 1, București, atribuirea acestuia către reclamantă și stabilirea sultei corespunzătoare.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 669 și urm. Cod civil, art. 979 și urm Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, în fotocopie.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 26.11.2015, instanța de judecată a invocat, din oficiu, insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției insuficientei timbrări, excepție de procedură, absolută și dirimantă, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 33 alin. 1 din O.U.G. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
De asemenea, conform art. 5 din O.U.G. 80/2013, „alin. (1) Cererile în materia partajului judiciar se taxează astfel: a) stabilirea bunurilor supuse împărțelii - 3% din valoarea acestora; b) stabilirea calității de coproprietar și stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coproprietar - 50 lei pentru fiecare coproprietar; c) creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună - 3% din valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită; d) cererea de raport - 3% din valoarea bunurilor a căror raportare se solicită; e) cererea de reducțiune a liberalităților excesive - 3% din valoarea părții de rezervă supusă reîntregirii prin reducțiunea liberalităților; f) cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia - 3% din valoarea masei partajabile. (2) Dacă cererile în materia partajului judiciar prevăzute de alin. (1) se formulează în cadrul aceleiași acțiuni, aceasta se taxează cu o singură taxă de 5% din valoarea masei partajabile”.
Prin dispoziția instanței din data de 01.10.2015 i s-a pus în vedere reclamantei să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în completare, în cuantum de 16.373 lei (reprezentând 3% din valoarea imobilului de 662.600 lei, stabilite prin raportul de expertiză, respectiv suma totală de 19.878 din care s-a scăzut taxa judiciară de timbru deja achitată de 3505 lei), sub sancțiunea anulării cererii, ca insuficient timbrată.
Obligația a fost adusă la cunoștința reclamantei prin citația emisă la data de 07.10.2015, la fila 156 din dosar existând dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de judecată din data de 29.10.2015.
De asemenea, prin Încheierea din data de 05.11.2015, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantă și a dispus menținerea în sarcina reclamantei a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru în completare, în cuantum de 16.373 lei, sub sancțiunea anulării cererii, iar prin Încheierea din data de 23.11.2015, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de reclamantă și a dispus menținerea în sarcina reclamantei a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 16.373 lei, sub sancțiunea anulării cererii.
Astfel, instanța subliniază că la prezentul termen de judecată reclamanta avea obligația de a prezenta dovada achitării taxei judiciare de timbru, obligație ce i-a fost comunicată prin citația emisă la data de 07.10.2015 și reiterată prin încheierile de ședință din data de 29.10.2015, 05.11.2015 și 23.11.2015.
Totodată, instanța subliniază că necomunicarea Încheierii din data de 23.11.2015, prin care s-a soluționat cererea de reexaminare, încheiere care este definitivă, nu poate conduce la prorogarea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, stabilite prin încheierea de ședință din data de 01.10.2015.
Prin urmare, se reține că, deși a fost legal înștiințată, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a timbra legal cererea de chemare în judecată, motiv pentru care va admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și va anula cererea de chemare în judecată, ca insuficient timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată de instanță, din oficiu.
Anulează, ca insuficient timbrată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. E., cu domiciliul în .. 30, sector 1, București, în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, București.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. Bușulescu A. M.
Operator de date cu caracter personal nr. 4904
Red. A.B./ Dact. A.B., A.M.
4 ex./ 30.12.2015
← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2015/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|