Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 17164/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 29 Septembrie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier G. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R. & R. S.A. și pe pârâta U. R. S.R.L., având ca obiect obligație de a face daune cominatorii
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.09.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.09.2015, apoi la 24.09.2015, respectiv 29.09.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 24.05.2014, sub nr._, reclamanta R. & R. S.A. a chemat in judecată pe pârâta U. R. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, sa o oblige pe aceasta sa introduca in propria grila de programe si sa retransmita catre abonatii proprii postul de televiziune DIGI 24, in retelele de telecomunicatii detinute, in conformitate cu dispozitiile art.82 din Legea audiovizualului nr.504/2002, cu modificarile si completarile ulterioare; obligarea paratei la plata sumei de 100.000 lei pentru fiecare zi de intarziere pana la indeplinirea obligatiei mentionate, cu titlul de daune cominatorii
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin adresa R. & R. inregistrata la CNA cu nr.377/13.01.2014, in conformitate cu prevederile art.82 din Legea nr.504/2002 di art.11 din decizia CNA nr.72, in calitate de radiodifuzor a declarat si informat CNA ca postul DIGI24 este liber la retransmisie, fara conditionari tehnice sau financiare.
S-a mai susținut că, la data de 04.02.2014 CNA a publicat pe site-ul sau oficial Lista statiilor TV pentru 2014, in vederea aplicarii principiului must carry. Conform acestei liste, in cadrul serviciilor de programe libere la retransmisie si fara conditionari tehnice sau financiare ale radiodifuzorilor privati – in ordinea indicelui anual de audienta, pentru anul 2014, la pozitia `13 se regaseste postul DIGI24.
Desi in conformitate cu prevederile art.13 alin.4 din decizia CNA nr.72/2012, in termen de 30 de zile de la data publicarii noii liste must carry, distribuitorii de servicii de retransmitere a posturilor TV, deci inclusiv parata din prezenta cauza, aveau obligatia sa-si actualizeze grilele de program in conformitate cu noua lista.
În continuare, reclamanta a mai susținut că, pana la data limita, 07.04.2014, parata ar fi trebuit sa depuna toate demersurile in vederea asigurarii retransmisiei efective a postului DIGI24, aceasta neprocedand in acest sens nici pana la data depunerii prezente actiuni.
Cu privire la stabilirea unor daune cominatorii, se arata ca avand in vedere atitudinea paratei, atat fata de reclamanta cat si fata de somatia primita din partea CNA, este necesar a se dispune plata de daune cominatorii drept masura de constrangere si cu caracter disuasiv, masura care sa aiba aptitudinea reala de a determina parata sa inceteze conduita abuziva si sa-si indeplineasca obligatiile care ii revin in conformitate cu prevederile art.82 din Legea Audiovizualului nr.504/2002.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.94 pct.1 lit.h si art.192 alin.1 NCPC, art.82 din Legea Audiovizualului nr.504/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
În dovedire, reclamanta a solicitat administrarea probei cu inscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare (fila 52) solicitând respingerea capatului de cerere privind obligarea UPS la plata daunelor cominatorii ca inadmisibila, respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei cereri.
În motivare, pârâta a arătat, în esență, că reclamanta nu are un drept să pretindă includerea Digi 24 în grilele U. atât timp cât acesta nu este inclus în acestea, iar ele au fost legal aprobate de CNA la 20.03.2014; s-a mai susținut că domeniul audiovizualului este strict reglementat, U. neavând dreptul de a retransmite un canal TV fără a obține în prealabil avizul CNA. În continuare, pârâta a arătat că includerea Digi 24 în lista „must carry” nu determină automat un drept al său de a fi retransmis în toate rețele de cablu, acest aspect fiind subsumat condițiilor legale în sensul că operatorul de cablu este obligat să preia canale must carry în limita a 25% din grila de programe, astfel cum este aprobată de CNA prin aviz pentru fiecare distribuitor (inclusiv U.); U. a parcurs procedura de avizare a noii structuri de programe ca urmare a publicării listei must carry pentru anul 2014, CNA aprobând modificările grilei în ședința din 20.03.2014, Digi 24 neîncadrându-se în condițiile legale pentru a fi inclus în noua structură de programe, astfel încât nu are un drept de a solicita să fie retransmis de către U..
În apărare, pârâta a solicitat administrarea probelor cu inscrisuri si mijloace materiale constand in inregistrarile emisiunilor R. in cadrul carora s-au derulat adevarate campanii de denigrare la adresa UPS.
Prin sentința civilă nr_/25.09.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestuia sub nr_/3/2014; prin sentința civilă nr 5946/27.11.2014 a Tribunalului București-Secția a VI-a Civilă a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr 3/13.01.2015 Curtea de Apel București-Secția a VI-a Civilă a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1.
La termenul de judecată de la data de 11.06.2015 pârâta a depus cerere de sesizare a CJUE cu întrebarea preliminară având următorul conținut: art 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și art 31 din Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizaorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (Directiva privind serviciul universal) trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări interne care instituie ca unic criteriu pentru declararea unui serviciu de programe ca fiind liber la retransmisie indicele anual de audiență?
La data de 25.06.2015 instanța a respins cererea de sesizare a CJUE, pentru considerentele expuse în încheierea de la filele 188-189 din vol III.
La termenele de judecată de la data de 11.06.2015 și 10.09.2015 reclamanta a precizat acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtei să introducă în propria grilă de programe și să retransmită către abonații proprii postul de televiziune Digi 24 în rețele de telecomunicații deținute, conform Deciziei CNA nr 327/29.04.2014.
La termenul de judecată de la data de 10.09.2015 reclamanta a precizat că nu mai susține capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin adresa înregistrata la CNA sub nr. 377/13.01.2014 (f 17 vol I), reclamanta R.&R. SA, în calitate de radiodifuzor, deținător al licenței audiovizuale pentru postul DIGI 24, a declarat și informat CNA că postul DIGI 24 este liber de retransmisie, fara condiționări tehnice sau financiare, în conformitate cu prevederile art. 82 din Legea nr. 504/202 și art. 11 din Decizia CNA nr. 72/02.02.2012.
La data de 04.02.2014, CNA a publicat pe site-ul său lista stațiilor TV pentru anul 2014 în vederea aplicării principiului ” must carry”, iar conform acestei liste în cadrul serviciilor de programe libere la retransmisie și fara condiționări tehnice și financiare ale radiodifuzorilor privați, în ordinea indicelui anual de audiență, pentru anul 2014, la poziția ”13” se află postul DIGI 24.
Până la data limită de 07.04.2014, termen stabilit de CNA potrivit comunicatului de presă din 26.03.2014 depus la dosar (f 21), parata nu a efectuat demersurile în vederea asigurării retransmiterii efective a postului DIGI 24.
Prin Decizia CNA nr. 327/29.04.2014 (f 25-26) parata U. R. SRL a fost sancționata cu somație publică de intrare deîndata în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 82 alin. 1 și 2 din Legea audiovizualului nr. 504/2002.
Astfel, conform Deciziei CNA nr. 327/29.04.2014, în urma controalelor efectuate de inspectorii audiovizuali ai CNA în zilele de 8,9,10,15 și 17 aprilie 2014 în mai multe localități având capul de rețea B./B., Cluj N./Cluj, Târgoviște/Dâmbovița, Focșani/V., Slobozia/Ilomița, B./B., D./Hunedoara, G./G., Sibiu/Sibiu, Timișoara /T., C. /C., Bacău/Bacău, B./B., Ploiești/Prahova, Tulcea/Tulcea, B./B., Z./S., București, localități pentru care societatea U. România SRL deține avize de retransmisie, s-a constatat că aceasta nu retransmite programe prevăzute ca obligatorii la retransmisie, respectiv cele cărora li se aplică principiul must carry conform dispozițiilor art. 82 din Legea nr. 504/2002.
În ceea ce privește obligația de retransmitere, instanța reține că, potrivit art. 82 alin 1 din Legea nr 504/2002, orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin rețele de comunicații electronice, cu excepția celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligația să includă în oferta sa alte servicii de programe, libere la retransmisie și fără condiționări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privați, aflați sub jurisdicția României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin rețeaua respectivă, precum și serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaționale la care România este parte, criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privați fiind ordinea descrescătoare a indicelui anual de audiență.
Instanța va înlătura apărarea pârâtei în sensul că obligarea U. la retransmiterea postului Digi 24 ar reprezenta o încălcare a disp art 56 TFUE și ale Directivei privind serviciul universal, pentru următoarele considerente:
Obligația de difuzare must-carry a fost introdusă în dreptul Uniunii Europene prin Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene . nr. 108 din 24 aprilie 2002, modificată prin Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene . nr. 337 din 18 decembrie 2009.
Instanța reține că, potrivit considerentului (48) al Directivei 2009/136/CE "Obligațiile legale de difuzare (must carry) pot fi aplicate anumitor canale de difuzare a programelor radio și de televiziune și servicii complementare prestate de un anumit furnizor de servicii media. Statele membre ar trebui să ofere o justificare clară pentru obligațiile must-carry în legislația națională pentru a se asigura că astfel de obligații sunt transparente, proporționale și clar definite. În acest scop, normele must-carry ar trebui stabilite într-un mod care să stimuleze investițiile eficiente în infrastructură. Normele must-carry ar trebui revizuite în mod periodic în vederea actualizării acestora în ceea ce privește progresele tehnologice și ale pieței pentru a se asigura că aceste norme continuă să fie proporționale cu obiectivele urmărite. Serviciile complementare includ, dar nu se limitează la servicii concepute în vederea îmbunătățirii accesului pentru utilizatorii finali cu handicap, precum video-textul, subtitrarea, descrierea audio și limbajul semnelor."
În acest sens, instanța constată că art. 31 din Directiva 2002/22/CE permite statelor membre să impună obligația must-carry, însă cu îndeplinirea anumitor cerințe prealabile, respectiv cea cantitativă și cea calitativă. Astfel, din punct de vedere cantitativ obligația poate fi impusă numai rețelelor care constituie principalele mijloace de recepționare a transmisiilor radio și de televiziune pentru un număr semnificativ de utilizatori finali ai acestor rețele, iar din punct de vedere calitativ aceasta poate fi impusă numai dacă este necesară atingerii obiectivelor de interes general, definite cât mai clar de către fiecare stat membru. De asemenea, această obligație trebuie să fie proporțională și transparentă.
În ceea ce privește principiul proporționalității, se reține că, potrivit acestuia, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea scopului și proporțională - corespunzătoare scopului urmărit; proporționalitatea măsurii prevăzute de art 82 din Legea 504/2002 a fost analizată de Curtea Constituțională în Decizia nr 266/2013 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 din Legea audiovizualului, statuându-se că, în vederea realizării testului de proporționalitate, Curtea trebuie, mai întâi, să stabilească scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată și dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporționalitate se va putea raporta doar la un scop legitim.
Curtea a constatat că scopul urmărit de legiuitor prin instituirea obligației must-carry îl constituie atingerea obiectivelor de interes public care sunt definite la art. 3 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, potrivit căruia prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului, cu respectarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale omului. De asemenea, toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului.
De asemenea, Curtea a reținut că scopul urmărit este legitim, întrucât asigurarea pluralismului politic este o caracteristică a sistemelor de mass-media și se referă la legătura dintre actorii politici și mass-media și, în general, în ce măsură mass-media reflectă diviziunile și opțiunile politice. Pluralismul politic, având în vedere principiile democrației, are la bază necesitatea de reprezentare a unei plaje largi de opinii și opțiuni politice diferite în mass-media.
Pe de altă parte, pluralismul cultural presupune recunoașterea diferențelor interumane și crearea condițiilor pentru menținerea și afirmarea acestora, precum și accesul la toate formele de cultură și medii sociale. De asemenea, presupune stabilirea relațiilor interculturale armonioase, fără a avea drept rezultat uniformizarea diferențelor sau suprimarea acestora, asigurând, din contră, continuitatea existenței lor, dar fără a genera conflicte.
Modul de administrare al pluralismului cultural dovedește maturitatea socio-politică a unei societăți democratice care este capabilă să integreze toate diferențele. Pluralismul cultural se răsfrânge firesc asupra individului, cunoașterea diferitelor culturi, religii, medii sociale, precum și a diferențelor lingvistice va duce nu numai la îmbogățirea culturală, ci și la redefinirea sensului de identitate personală.
În ceea ce privește justificarea ca și cerință generală, Curtea a constatat că măsura luată este adecvată. În speță, limitarea operată, având în vedere Directiva 2002/22/CE, este adaptată scopului urmărit și este capabilă, în abstract, să îndeplinească exigențele acestuia. Legiuitorul trebuie să adopte măsuri care să corespundă nevoilor societății și care, intrinsec, reprezintă o modalitate potrivită pentru atingerea scopului urmărit. Legiuitorul trebuie să își aleagă mijloacele în așa fel încât, prin natura lor, acestea să fie apte să ducă la îndeplinirea obiectivelor urmărite, și anume asigurarea pluralismului politic și social, a diversității culturale, lingvistice și religioase, precum și informarea, educarea și divertismentul publicului.
Referitor la necesitatea măsurii, Curtea a reținut că marja de apreciere a statului este limitată, acesta neavând la dispoziție alte măsuri pentru a crea un pachet de programe permanent la dispoziția cetățenilor. Numai în acest fel statul asigură posibilitatea cetățenilor săi de a se informa în mod corect și obiectiv. În aceste condiții, Curtea Constituțională a constatat că obligația must-carry este necesară pentru îndeplinirea obiectivului de interes general anterior menționat.
De asemenea, Curtea a observat că, din punct de vedere calitativ, serviciile de programe trebuie să fie în concordanță cu obiectivele de interes general prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. De altfel, în punctele 60-62 la Hotărârea din 22 decembrie 2008, pronunțată în Cauza Kabel Deutschland Vertrieb und Service GmbH & Co. KG împotriva Niedersachsische Landesmedienanstalt fur privaten Rundfunk, C-336/07, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că art. 31 din Directiva 2002/22/CE nu are în vedere conținutul canalelor și al serviciilor de televiziune, ci se raportează efectiv la transmiterea lor prin intermediul rețelelor de telecomunicații.
Această constatare reiese de asemenea din lectura considerentului (43) al Directivei 2002/22/CE, conform căruia statele membre impun anumite obligații de difuzare prin aceste rețele pentru difuzarea către public de emisiuni de radio sau de televiziune.
Prin urmare, rezultă din art. 31 alin. (1) din directiva menționată, precum și din obiectivul avut în vedere prin această dispoziție că legiuitorul european nu a impus vreo condiționare a obligațiilor must-carry în privința conținutului serviciilor de televiziune.
Așadar, legiuitorul român dispune de o marjă de apreciere pentru stabilirea condițiilor în care se dobândește statutul must carry, respectiv, în cazul de față, în funcție de indicele anual de audiență, indice care reflectă gradul de consum al produselor și serviciilor media, precum și stilul de viață și profilele sociodemografice, cu respectarea obiectivului urmărit, astfel cum este prevăzut la art. 3 din lege.
În ceea ce privește introducerea în obligația must-carry a programelor radiodifuzorilor privați, se reține că acestea conduc la împlinirea obiectivelor de interes general, atât timp cât ele reflectă gradul de consum și preferințele publicului.
Instanța va înlătura părarea pârâtei privind transpunerea necorespunzătoare în dreptul românesc a Directivei privind serviciul universal, interpretarea normei interne în lumina scopului urmărit de directivă în ceea ce privește principiul must carry revenind judecătorului fondului.
Nici recomandarea Consiliului Concurenței de a se revizui principiul must carry, respectiv criteriile de includere în lista must carry a posturilor care sunt declarate libere la retransmisie nu prezintă relevanță în cauză deoarece recomandarea vizează modificarea acestor criterii în viitor.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că postul Digi 24 a fost declarat de reclamantă liber la retransmisie fără condiționări tehnice sau financiare, fiind inclus în Lista „must carry” la poziția 13, aspect necontestat de către pârâtă.
Faptul că CNA a aprobat cererile pârâtei de modificare a avizului de retransmisie nu are relevanță în prezenta cauză, câtă vreme la controalele efectuate de inspectorii CNA, s-a constatat că în raport de numărul posturilor transmise în mod real de către pârâta U. nu este respectat principiul must carry.
Deși pârâta a invocat în apărare existența avizelor de retransmisie aprobate de CNA, care ar atesta respectarea de către U. a principiului must carry și care nu ar permite U. retransmiterea altor canale TV decât cele supuse avizării, nu a depus aceste avize care, potrivit art. 4 lit. f) și h) din Decizia CNA nr. 72/2012, cuprind numărul de servicii de programe în rețea și structura ofertei de servicii, cu identificarea individuală a acestora.
Potrivit art. 10 din Decizia CNA nr. 72/2012, lista serviciilor de programe de televiziune difuzate de radiodifuzorii ce se retransmit în regim must carry potrivit art. 82 din Legea audiovizualului, se publică anual de către CNA până la data de 1 februarie. Lista must carry cuprinde și serviciile de programe declarate libere de retransmisie de către fiecare radiodifuzor privat, în ordinea descrescătoare a indicelui anual de audiență, măsurat potrivit procedurii stabilite la art. 45 al Legii audiovizualului și comunicat prin intermediul ARM radiodifuzorului respectiv.
Așadar, lista must carry se publică anual, iar serviciile de programe declarate libere de retransmisie de către radiodifuzori ocupă un loc în această listă în ordinea descrescătoare a audienței.
Astfel, includerea unui canal TV pe lista „must carry” nu determină automat dreptul radiodifuzorului de a fi retransmis în rețeaua tuturor operatorilor, acesta fiind subsumat condiției legale ca operatorul de cablu să preia respectivul canal în limita a 25 % din grila de programe.
Așa cum rezultă din Decizia CNA nr. 327/29.04.2014, numărul programelor retransmise în mod real de către pârâta U. având capetele de rețea menționate la pozițiile 83-103 din Anexa la decizie este mai mare de 52, așa încât, cel puțin în aceste localități, postul TV Digi 24 apare ca încadrându-se în procentul de 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin rețeaua respectivă.
În aceste condiții, instanța va înlătura apărarea pârâtei în sensul că pentru grilele aferente anului 2014 postul TV Digi 24 nu se încadrează în limita de 25% impusă de Legea audiovizualului, apreciind că pârâta are obligația a include în grila sa de programe și de a retransmite către abonații proprii postul de televiziune Digi 24 în rețelele de telecomunicații deținute, conform Deciziei CNA 327/29.04.2014. Instanța reține că Decizia CNA sancționează pârâta cu somație publică de intrare în legalitate pentru încălcarea prevederilor art 82 alin 1 și 2 din Legea 504/2002, fără a stabili în mod exhaustiv grilele U. în care aceasta trebuie să își îndeplinească obligația de retransmitere a postului Digi 24, aspect care rezultă din interpretarea art 1 din respectiva decizie (distribuitorul de servicii U. R. SRL, deținător al avizelor pentru localitățile menționate în Anexa ce face parte integrantă din această decizie, se sancționează cu somație publică de intrare deîndată în legalitate pentru încălcarea prevederilor art 82 alin 1 și alin 2 din Legea audiovizualului 504/2002) ; astfel, constatând, în urma unui control efectuat de inspectorii CNA în mai multe localități pentru care U. deținea avize de retransmisie, faptul că aceasta din urmă nu retransmitea programe prevăzute ca obligatorii la retransmisie, CNA a sancționat-o cu somație publică de intrare în legalitate pentru încălcarea prevederilor art 82 alin 1 și 2 din Legea 504/2002.
Totodată, instanța observă că respectarea principiului mast carry a fost verificată de CNA odată cu aprobarea modificării avizului de retransmisie, însă cu rezerva rediscutării includerii canalului Digi 24 în oferta de programe distribuită în sistem digital, în funcție de răspunsul de la Consiliul Concurenței.
Apărarea pârâtei în sensul că Decizia CNA nr. 327/29.04.2014 nu prezintă relevanță în cauză întrucât contrazice un act administrativ valabil, nu poate fi primită de vreme ce această decizie care constată încălcarea de către U. a principiului must carry, nu a fost anulată, pârâta renunțând la judecata cererii de anulare a acestei decizii, ce a făcut obiectul dosarului nr_ (f 165 vol III).
Totodată, instanța va înlătura susținerea pârâtei în sensul că, potrivit dispozițiilor art. 93 alin 4 din Legea nr. 504/2002, deciziile CNA atacate în termen nu sunt executorii.
Astfel, potrivit art. 93 „(1) Sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de Consiliu sau de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, care acționează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop. (2) Deciziile de sancționare adoptate de Consiliu în conformitate cu prevederile art. 90 și 91 își produc efectele de la data comunicării.(3) Actele emise în condițiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la secția de contencios administrativ a curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora. (4) Actele emise în condițiile alin. (1) și neatacate în termenul prevăzut la alin. (3) constituie de drept titlu executoriu.
În aceste condiții, deciziile de sancționare adoptate de CNA în conformitate cu prevederile art. 90 și 91 din Legea audiovizualului produc efecte de la data comunicării lor, iar aserțiunea pârâtei referitoare la suspendarea de drept a efectelor Deciziei CNA nr. 327/29.04.2014, atacată în contencios administrativ, este contrazisă și de disp. art. 93 alin. 3 teza II din Legea nr. 504/2002, care prevăd expres că actele emise de Consiliu nu sunt suspendate de drept nici chiar în perioada de 15 zile pe care persoana sancționată o are la dispoziție pentru formularea contestației.
În ceea ce privește alin. 4 al art. 93 din Legea nr. 504/2002, acesta conferă deciziilor CNA care nu au fost atacate în termen de 15 zile de la comunicare puterea titluri executorii, debitorii putând fi executați silit în baza lor, însă efectele actelor administrative emise de consiliu se produc de la data comunicării lor.
Pentru aceste considerente, de vreme ce potrivit listei posturilor must carry afișată de CNA, postul de televiziune DIGI24 face parte din categoria posturilor must carry, ocupând poziția 13, în temeiul dispozitiilor art.82 din Legea 504/2002, în sarcina pârâtei, în calitate de distribuitor, s-a născut obligația de a include în oferta sa de servicii de programe acest post și de a-l retransmite către abonații săi, conform deciziei CNA nr 327/29.04.2014.
Așadar, având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va admite cererea, astfel cum a fost precizată, și va obliga parata să introducă în propria grilă de programe și să retransmită către abonații proprii postul de televiziune DIGI 24 în rețelele de telecomunicații deținute, conform deciziei CNA nr 327/29.04.2014.
În temeiul art. 453 NCPC, dat fiind că pârâta a căzut în pretenții, instanța va respinge cererea acesteia de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta R. & R. S.A., cu sediul în București, . 2000 BUILDING, FAZA I, nr. 75, ., în contradictoriu cu pârâta U. R. S.R.L., cu sediul ales la D&B D. SI BAIAS SCA din București, .. 301-311, ., astfel cum a fost precizată.
Obligă pârâta să introducă în propria grilă de programe și să retransmită către abonații proprii postul de televiziune DIGI 24 în rețelele de telecomunicații deținute, conform deciziei CNA nr 327/29.04.2014.
Respinge cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red: M.P/Th.red: M.P.
4ex/ 29.10.2015
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
