Acţiune în constatare. Încheierea nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 17349/2015
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
INCHEIERE
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. R. A.
Grefier A. M. I.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. A. J. - DOMICILIUL ALES și pe pârât P. B. ROMANIA S.A., având ca obiect: acțiune în constatare clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: reclamanta personal, pârâta prin avocat cu delegație la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța dispune rectificarea citativului și în sistemul informatic ECRIS cu privire la prenumele corect al reclamantei care este J., și nu Neannine cum eronat s-a menționat.
Avocatul pârâtei depune în ședință publică interogatoriul pentru a fi administrat reclamantei.
Se procedează la administrarea interogatoriului reclamantei A. Anișoara J. în ședință publică, după care este semnat și atașat la dosarul cauzei.
Reclamanta depune în ședință practică judiciară.
Nemafiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stadiu de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Având cuvântul, reclamanta, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și solicită să se observe faptul că acest contract nu a fost negociat și că s-a produs un dezechilibru. Solicită să se observe faptul că sunt aplicabile în cauză dispozițiile Legii 193/2000. De asemenea se arată de către reclamantă faptul că din probele administrate și din interogatoriu, rezultă că acest contract nu a fost negociat, deși pârâta afirma contrariul. Cu privire la clauzele abuzive, arată reclamanta, că ele sunt detaliate în conținutul cererii de chemare în judecată și în răspunsul la întâmpinare. Cu privire la comisionul de administrare, solicită reclamanta, să se observe faptul că acesta nu se regăsește în nici un fel, ci doar în condițiile speciale ca procent. Pentru aceste motive, anterior arătate, reclamanta solicită admiterea acțiunii. Fără cheltuieli de judecată.
Pârâta prin avocat, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și solicită să se observe faptul că reclamanta nu a făcut dovada ceruta de art. 4 din Lg 193/2000 pentru ca multitudinea de clauze să fie considerate abuzive. Se arată de către pârâtă faptul că aceste comisioane reprezintă prețul contractului, iar comisionul de acordare a fost perceput de către bancă pentru analiza dosarului, iar toate clauzele au fost prevăzute și individualizate.
Totodată arată pârâta prin apărătorul faptul că dobanda legală de 7,5 % nu a fost modificată, iar comisionul de rambursare nu mai este perceput de bancă. Cu cheltuieli de judecată, onorariul de avocat pe cale separată.
Reclamanta, având cuvântul, în replică, arată faptul că comisionul de rambursare este menționat în contract. Iar cu privire la Ordonanta 50/2010, arată reclamanta faptul că nu a încheiat niciun act adițional în acest sens.
Pârâta prin apărător, având cuvântul, în replică, arată că este adevărat că era inclus, dar anterior apariției OUG 50/2010.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea la data de 16.09.2015,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 16.09.2015.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
INCHEIERE
Ședința publică de la 16 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. R. A.
Grefier A. M. I.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. A. J. - DOMICILIUL ALES și pe pârât P. B. ROMANIA S.A., având ca obiect: acțiune în constatare clauze abuzive
INSTANȚA
Pentru aceleași motive, urmează a amâna pronunțarea la data de 23.09.2015,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 23.09.2015,
Pronunțată în ședința publică de la 16 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
INCHEIERE
Ședința publică de la 23 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. R. A.
Grefier A. M. I.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. A. J. - DOMICILIUL ALES și pe pârât P. B. ROMANIA S.A., având ca obiect: acțiune în constatare clauze abuzive
INSTANȚA
Pentru aceleași motive, urmează a amâna pronunțarea la data de 30.09.2015,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 30.09.2015,
Pronunțată în ședința publică de la 23 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 30 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. R. A.
Grefier A. M. I.
Pe rol pronunțarea cauzei Civil privind pe reclamant A. A. J. - DOMICILIUL ALES și pe pârât P. B. ROMANIA S.A., având ca obiect: acțiune în constatare clauze abuzive
Dezbaterile în ședință publică au avut loc la data de 09.09.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă cu prezenta, și, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la datele de 16.09.2015, 23.09.2015, respectiv 30.09.2015, deliberând următoarele:
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, la data de 11.02.2015, sub nr._, reclamanta A. A.-J. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA S.A, ca instanța, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună:
1. Constatarea nulității clauzelor abuzive cuprinse in contractul de credit nr. 122/13.05.2008, încheiată de reclamanta cu pârâta, după cum urmează:
a. Art. 3.1 lit.c, d, e - referitor la evolutia dobanzilor;
b. Art. 3.2 si art. 3 lit. a - comision de acordare credit in procent de 1,25% din valoarea creditului;
c. Art. 3 lit. b- comision de rambursare in avans de 2% calculat la valoarea sumei rambursate in avans, platibil integral la data efectuarii rambursarii;
d. Art. 3 lit.c – comision de administrare de 0,10% pe luna, aplicabil la soldul creditului;
e. Art. 7.1.2 lit.c, e, art. 7.2.2 teza I, art. 7.2.1 si art. 7.2.2 teza a II a - obligația împrumutatului de a încheia, pe întreaga durată a contractului, cu una dintre societățile de asigurare agreate în prealabil de banca, contracte de asigurare de viata si de inavaliditate; mandatul dat bancii sa incheie, in numele si pe seama sa, contractele de asigurari de viata, lasand Bancii decizia de a indeplini aceste mandate; imprumutatul recunoaste dreptul bancii de a solicita garantii suplimentare in situatia in care valoarea garantiilor constituite se diminueaza . incat, in opinia bancii, garantiile nu mai sunt suficiente; pe toata perioada creditului,banca are dreptul sa incheie pe numele si pe seama imprumutatului contractele de asigurare de viata si invaliditate; banca este autorizata sa debiteze automat orice cont al imprumutatului in Ron/valuta deschis la Banca, pana la concurenta sumelor datorate in baza prezentului contract, in cazul neachitarii la scadenta a creditului, dobanzii si oricaror altor costuri aferente creditului, fara nici o notificare prealabila sau indeplinirea altei formalitati; banca este autorizata sa debiteze automat orice cont al imprumutatului, in RON/valuta deschis la Banca, cu sumele reprezentand primele de asigurare aferente.
f. Art. 8.2 – dreptul bancii de a rezilia unilateral contractul in cazul neindeplinirii oricarei obligatii asumate prin contract, indiferent de gravitatea neindeplinirii.
2. Obligarea pârâtei la a restitui reclamanților suma de 430 euro incasata de catre aceasta cu titlu de comision de acordare;
3.Obligarea paratei la modificarea clauzei de la art. 3 lit. b din contract in sensul in care comisionul de rambursare in avans sa fie de 1%, respectiv 0,5% calculat la valoarea sumei rambursate in avans, conform art. 67 alin. 1 si 2 lit.a, b din OG 50/2010.
4. Obligarea paratei la restituirea sumei de 2754 euro incasate cu titlu de comision de administrare in perioada iunie 2008- februarie 2015, a sumelor ce vor fi incasate dupa aceasta data si a dobanzii legale aferente, calculate de la data incasarii nelegale pana la data restitutirii.
5. Obligarea paratei la emiterea unui nou grafic de rambursare in conformitate cu cele de mai sus.
6. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, in esenta, că în data de 13.05.2008 a încheiat cu ATE B. ROMANIA SA contractul de credit imobiliar ipotecar nr. 122, prin care a contractat un credit in valoare de_ euro, rambursabil in 444 de rate lunare. Parata a preluat portofoliul de la ATE B., care s-a divizat.
Invedereaza reclamanta ca raporturile contractuale intra sub incidenta Legii nr. 193/2000.
Subliniaza reclamanta ca dispozitiile referitoare la modificarea ratei dobanzii ofera paratei dreptul discretionar de a revizui rata dobanzii curente, fara ca noua rata sa fie negociata cu clientul, acesta urmand a fi doar instiintat; de asemenea, acestea sunt in contradictie cu caracterul fix al dobanzii stabilite in contract, de 7,5% pe an.
Comisionul de acordare a creditului este considerat de catre reclamanta a fi un comision de retragere interzis de OUG 50/2010, art. 35 alin.1, lit.d.; in plus, potrivit OUG 50/2010, comisionul de rambursare anticipat trebuie sa fie de 1%, respectiv 0,5%, in functie de perioada ramasa pana la incetarea contractului de credit si nu de 2% cum s-a stabilit in contract; comisionul de administrare nu are un fundament pentru perceperea sa, iar valoarea acestuia creeaza in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Mai arata reclamanta faptul ca legea interzice bancii sa impuna imprumutatilor societatea de asigurari, cu atat mai mult sa o aleaga ea; solicitarea garantiilor suplimentare este abuziva, operand un transfer inechitabil al riscurilor din sarcina bancii creditoare care a impus si a acceptat o garantie de o anumita valoare in sarcina consumatorului care nu a facut altceva decat sa se conformeze cerintelor impuse de catre banca.
Prin debitarea automata a conturilor, prevazuta in art. 7.2.1 si art. 7.2.2- teza a II a, se incalca dreptul de proprietate al consumatorilor.
Prin formularea generica referitoare la neindeplinirea oricarei obligatii asumate prin contract riscul contractual este disproportionat, depinzand de vointa unilaterala a paratei, in mod exclusiv.
In drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000, Og 50/2010, Og 13/2011, Directiva 93/13/CEE, Legea nr. 190/1999, art. 969 Cod civ.
In dovedire, au fost depuse la dosar inscrisuri ( filele 11-42, 49-73).
Pârâta P. B. ROMÂNIA SA a depus întâmpinare prin care:
(i) în principal, a invocat excepția netimbrării cererii introductive de instanța;
(ii) în secundar, a invocat excepția inadmisibilității/prematuritatea cererii reclamantei privind nerespectarea procedurii speciale instituite de Legea nr. 193/2000;
(iii) în terțiar, a invocat excepția prescripției dreptului reclamanților de a solicita (1) înlăturarea clauzelor pretins abuzive din contractul de credit și (2) restituirea sumelor achitate in baza clauzelor pretins abuzive;
(iv) pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii introductive de instanța ca neîntemeiată;
(v) în temeiul prevederilor art. 453 NCPC, a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâtă.
În motivarea excepției de netimbrare cererii de chemare în judecată, pârâta a arătat că potrivit Deciziei ICCJ nr. 32/09.06.2008 (recurs in interesul legii) publicata in Monitorul Oficial nr. 830/10.12.2008, sunt evaluabile in bani litigiile având ca obiect anularea/constatarea nulității unor acte juridice.
Potrivit prevederilor art. 1 coroborat cu art. 2 si cu art. 34 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 cererea introductiva de instanța este supusa taxelor judiciare de timbru, calculate in funcție de valoarea fiecărui capăt de cerere.
Având in vedere caracterul patrimonial al acțiunii reclamanților in acord cu prevederile art. 1 coroborat cu art. 2 si cu art. 34 alin. (1) din OUG nr. 80/2013, urmează ca reclamanții sa timbreze la valoare cererea introductiva de instanța.
Pârâta a susținut că în speța nu sunt incidente prevederile art. 29 lit. f) din OUG nr. 80/2013 întrucât aceste prevederi se refera la „persoanele fizice [....] care au calitatea de reclamant împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile si interesele legitime ale consumatorilor."
Prevederile art. 29 lit. f) din OUG nr. 80/2013 sunt de stricta interpretare, fiind o excepție de la regula; regula constituind-o timbrarea oricărei acțiuni judiciare in materie civila, iar sintagma „care au prejudiciat" folosita de legiuitor in redactarea art. 29 lit. f) din OUG nr. 80/2013, implica o acțiune trecuta si terminata in momentul vorbirii.
Așadar, pentru a putea fi scutit de plata taxei de timbru, reclamanta ar fi trebuit sa prezinte la momentul introducerii acțiunii dovada constatării de către o instanța de judecata a prejudiciilor produse de care pârâtă si nicidecum ca aceste pretinse prejudicii sa fie constatate ulterior prin soluționarea cauzei pendinte.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii reclamanților pentru nerespectarea procedurii instituite de Legea nr. 193/2000, parata a invederat ca numai in situatia in care instanta ar fi constatat existent aunor clauze abuzive la sesizarea ANPC, contestatoarea ar fi fost indreptatita sa formuleze perezenta actiune.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților de a solicita înlăturarea clauzelor pretins abuzive din contractul de credit si restituirea sumelor achitate in baza clauzelor pretins abuzive, pârâta a arătat că prescriptia incepe sa curga de la inchierea contractului, respectiv de la data la care s-a platit fiecare suma ce se solicita a fi restituita.
Pe fondul cauzei pârâta a arătat că nu sunt abuzive menționate de reclamanți în cererea de chemare în judecată.
În acest sens, pârâta a invocat prevederile art. 4 alin (1), (2) și (6) din Legea nr. 193/2000 prin care legiuitorul național a implementat dispozițiile Directivei 93/13/CEE. Astfel, art. 4 din Legea nr. 193/2000 este o copie fidela a dispozițiilor art. 3 din Directivă, identificându-se cu ușurința in acest text de lege condițiile cumulative pe care o clauza trebuie sa o îndeplinească pentru a putea fi calificata in concret de către judecătorul național, pentru flecare caz in parte, ca fiind abuziva:(i) sa nu fi fost negociata; (ii) să creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor ca o consecința a abuzului; (iii) să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului, câtă vreme acestea sunt exprimate in mod clar si . inteligibil.
Pârâta a mai arătat că părțile au negociat clauzele contractului de credit.
Pârâta a mai arătat că nu orice clauza a unui contract de credit încheiat cu un consumator poate fi abuziva, fiind necesar sa i se recunoască creditorului, in orice situație, dreptul de a primi înapoi întreaga suma împrumutata si un preț pentru suma respectiva pusa la dispoziția împrumutatului pe o anumita perioada. Apare necesara distincția intre ceea ce este abuziv potrivit prevederilor Legii nr. 193/2000 si ceea ce pare abuziv dintr-o perspectiva emoționala, cum ar fi dificultatea îndeplinirii obligațiilor de plata in cazul deteriorării situației financiare a plătitorului.
Schimbările in situația financiara a împrumutatului, chiar daca ar avea natura unui caz fortuit, nu permit acestuia sa se retragă din obligațiile de rambursare a împrumutului si de plata a costurilor acestuia.
Pârâta a mai arătat că reclamanții au avut posibilitatea de a opta intre mai multe tipuri de credit de pe piața financiar-bancară, întrucât piața bancara este una concurențiala, in care băncile se străduiesc să își atragă clienții, astfel ca termenii si condițiile referitoare la dobânda, care se materializează in costul creditului, sunt elementele esențiale ale determinării opțiunii unui viitor împrumutat, acesta cunoscând foarte bine aceste condiții, înainte de alegerea unei banci de la care sa solicite împrumutul. D. urmare, cu cat o banca are condiții de creditare mai bune (respectiv, costuri mai mici pentru împrumutat), cu atât poate avea mai mulți clienți si, in consecința, poate avea rezultate financiare mai bune.
Așadar, reclamanta nu poate invoca faptul ca aceste condiții referitoare la dobânda au fost străine de cunoștința lor, când in realitate tocmai acestea sunt cele care au recomandat P. B. si au determinat alegerea sa drept furnizor de servicii financiare .
In sprijinul acestei teze, pârâta a invocat art. 4 alin. (5) al Legii 193/2000, care prevede că, fără a încalcă prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evaluează in funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului.
In fapt, clientul poate opta intre produsele oferite de aceiași banca, având posibilitatea astfel sa aleagă intre mai multe servicii oferite. In acest sens, băncile doresc, pe de o parte, sa își fidelizeze clienții existenți, iar pe de alta parte, sa atragă clienți noi, oferindu-le diverse facilitați (Ex. - condiții mai bune de dobânda, la acordarea unui credit).
Clientul are variante de alegere, in cadrul aceluiași produs.
Clientul poate solicita în scris negocierea unei clauze.
În opinia pârâtei, clauzele contractuale reclamate nu au creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.
Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru intre drepturile si obligațiile părților, ar trebui sa fie incidentă lipsa unei contraprestații pentru dreptul corelativ al unei părți contractante.
Astfel cum a stabilit doctrina, dezechilibrul trebuie sa fie în rem. Legiuitorul a prevăzut sancționarea unei clauze doar in cazul unui dezechilibru semnificativ, si nu in cazul oricărui dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor (de exemplu: profitul obținut de un comerciant/profesionist este un lucru firesc dat fiind ca scopul si trăsătura principala a oricărui comerciant/profesionist este profitul - finis mercatorum est lucrum).
Or, în prezenta cauză, nu poate fi vorba de existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor și cu atât mai mult nu poate fi vorba de lipsa unei contraprestații pentru dreptul corelativ al băncii de a percepe dobânda bancara. Pârâta și l-a asumat si ulterior, si-a realizat obligațiile de acordare a împrumutului in prin virarea împrumutului in contul curent al reclamanților.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 451, art. 453 din NCPC; art. 4 din Legea nr. 193/2000 și pe cele ale alin. (1) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000; pe prevederile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958; pe dispozițiile art. 969, art. 1092-1121, 1578, 1584, 1587-1590 C..
In sustinerea apararii, parata a depus la dosar inscrisuri (filele 80-111).
Au fost administrate proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriile reciproce.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
În data de 13.05.2008, reclamanta a încheiat cu parata Contractul de credit nr. 122/13.05.2008, prin care a contractat un credit in valoare de 34.400 euro, pentru o perioadă de 444 de luni.
În analiza temeiniciei cererii de chemare în judecată – capatul 1 de cerere lit. a-f, se vor analiza clauzele contractuale în raport de prevederile Legii nr.193/2000.
Astfel, potrivit art. art.4 din Legea nr.193/2000, „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Conform art. 3.1 lit. c din Contract, “ Banca are dreptul de a modifica rata dobanzii in functie de evolutia dobanzilor pe piata interbancara, orice modificare urmand a fi notificata imprumutatului cel tarziu la data aplicarii noii rate. Modificarea ratei dobanzii va putea determina recalcularea ratei lunare si a dobanzii aferente si intocmirea unui nou grafic de rambursare, care va fi comunicat imprumutatului si pe care acesta se obliga sa il accepte fara a fi necesara semnatura sa. Banca isi rezerva dreptul de a solicita imprumutatului sa semneze orice nou grafic de rambursare”.
Instanța reține că o atare clauză ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat.
Conform art. 1 lit.a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Or, motivul prevăzut în contractul supuse analizei este acela al „evolutiei dobanzilor”, fără prezentarea altor elemente de identificare sau a modalitatii in care se va modifica dobanda contractuala ( cu un maxim sau un minim). Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru majorarea dobânzii. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, tot astfel o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce, atât timp cât convenția reprezintă legea părților, conform art.969 C.civ.
Motivele menționate respectiv „evoluției dobanzilor pe piata interbancara” nu îndeplinesc această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează, inclusiv in ceea ce priveste dobanzile. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față.
În momentul in care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acționat de pe o poziție inegala, in raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, in forma respectiva, de către banca. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii ii revenea obligația de a dovedi ca a negociat in mod direct aceasta clauza cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauza. Din raspunsurile la interogatoriu nu reiese faptul ca s-au negociat clauzele contractului dedus judecatii, ci ca au fost prezentate mai multe variante de contracte dintre care reclamantul putea alege.
Prin necircumstanțierea in nici un mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care sa-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, aceasta clauza încalcă prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa îl prejudicieze pe consumator.
Pentru aceste considerente, instanta va constata caracterul abuziv al art. 3.1 litc din Conditiile generale si va dispune inlaturarea ei din contract.
Reclamanta a solicitat constatarea caracterului abuziv a clauzelor prevazute la 3.1 lit. d, e –Conditii generale, care prevad că: d)„în cazul majorării Ratei dobânzii, ca urmare a marjei băncii, împrumutatul are dreptul să declare Băncii, în interval de 30 de zile de la comunicare ratei dobânzii, că nu acceptă noile rate ale dobânzii . În această situație, împrumutatul se obligă să restituie limita de creditare pe care utilizat-o împreună cu dobânzile și comisioanele datorate până la data plății în același interval de 30 de zile, Banca nepercepând costuri suplimentare; e) in cazul reducerii ratei dobanzii, daca imprumutatul notifica banca despre faptul ca nu accepta noua rata, acesta va fi obligat sa ramburseze in integralitate Creditul utilizat, dobanzile aferente si orice alte sume datorate in baza prezentei conventii, in termenul mai sus mentionat, iar banca va fi autorizata sa perceapa un comision pentru rambursare in avans, stabilit in Conditiile speciale”.
Din dispozițiile art. 1 din Anexa la Legea nr.193/2000, rezultă că furnizorii servicii financiare au dreptul să modifice unilateral rata dobânzii plătibile de către consumator, chiar si fără o notificare prealabilă, cu condiția să existe o motivație întemeiată, profesionistul să informeze cât mai curând posibil celelalte părți contractante iar, acestea să aibă libertatea rezilierii imediate a contractului .
Instanta apreciază că aceasta clauza nu are caracter abuziv, întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru a fi declarată abuzivă. Deși nu a fost negociată, aceasta a fost redactată în termeni clari, care permit consumatorului să înțeleagă faptul că, în condițiile în care dobânda creditului este variabilă, are dreptul să refuze plata dobânzii modificate și să rezilieze contractul în termen de 30 de zile de la comunicarea ratei dobânzii, restituind limita de credit pe care a utilizat-o împreună cu dobânzile și comisioanele datorate până la data plății, în același interval de timp.
Această clauză nu poate fi considerată abuzivă, având în vedere art. 1 din Anexa la Legea nr.193/2000, care permite băncii să varieze unilateral dobânda, dacă există o motivație întemeiată, dacă se obligă să informeze consumatorul cât mai curând posibil despre aceasta și dacă acesta are libertatea de a rezilia imediat contractul.
Nu se creează nici un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul împrumutatului, prin faptul că art. 3.1 lit.d prevede un termen de 30 de zile pentru rezilierea contractului și pentru restituirea limitei de credit pe care împrumutatul a utilizat-o, împreună cu dobânzile și comisioanele datorate, deoarece acest interval de timp este unul rezonabil pentru ca împrumutatul să decidă dacă va continua contractul de credit, acceptând dobânda modificată sau va rezilia contractul; termenul de 30 de zile de la comunicarea dobânzii majorate fiind suficient pentru ca împrumutatul să analizeze alte oferte de creditare ale altor bănci și să contracteze un alt credit pentru a restitui sumele datorate băncii pârâte.
Contrar susținerilor reclamanților, instanta apreciază că art. 3.1 lit. d, nu încalcă niciuna dintre prevedere din lista anexă la Legea nr. 193/2000, menționate în cererea de chemare în judecată, întrucât nu dă dreptul băncii să modifice unilateral clauzele contractului fără acordul consumatorului și nici nu restrânge dreptul consumatorului de a rezilia contractul.
Pentru aceleasi considerente instanta apreciaza ca nici art. 3.1 lit. e din Contract nu reprezinta o clauza abuziva.
Cât privește solicitarea de constatare ca fiind abuzivă a clauzei prevăzute la art.3.lit a din Conditiile speciale, art. 3.2 din Conditiile generale privind comisionul de acordare/ procesare a creditului, verificând îndeplinirea condițiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instanța consideră că acest comision nu poate fi considerat abuziv.
Cât privește prima condiție prevăzută de lege, instanța apreciază că, într-adevăr, față de natura contractului de credit (contract de adeziune), nu se poate considera că prevederea inserată la art. 3.lit a din Conditiile speciale a fost supusă negocierii directe cu consumatorul, ci este vorba de o clauză care a fost impusă reclamantei în forma respectivă, fiind incidente sub acest aspect disp. art.4.2. din lege.
Cu toate acestea, în opinia instanței, inserarea unei asemenea clauze, în sensul stipulării obligației de plată (o singură dată) a unui comision de 1,25% din valoarea creditului, nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, deși prevederile contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, în sensul dispozițiilor Legii nr.193/2000, având în vedere că, așa cum afirmă însăși Banca, aceste contracte sunt preformulate, standard, instanța constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art.1 alin.3, art.4 alin.1 și 2 și art.1 lit. a din Anexa la lege, câtă vreme, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Or, dispoziția amintită nu pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, comisionul de acordare fiind perceput pentru amortizarea costurilor pe care pârâta le suportă prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat în activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotică și servicii interne, pregătirea dosarului de împrumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfășurare a activității Băncii.
Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ar trebui să lipsească ori să fie extrem de redusă, contraprestația pentru dreptul corelativ al uneia dintre părți. În situația dedusă judecății, reclamanta invocă tocmai lipsa unei obligații/prestații corelative a pârâtei față de obligațiile acesteia de a achita comisionul de acordare, astfel cum s-a stipulat prin clauzele contractuale agreate de părți.
Dezechilibrul trebuie să fie analizat întotdeauna in rem. Legea face referire la un dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă, de exemplu profitul obținut de comerciant fiind ceva firesc, dat fiind că scopul și trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul - finis mercatorum est lucrum.
Pentru a putea caracteriza existența unui dezechilibru semnificativ între cele două părți, cauzat de existența clauzelor analizate, instanța trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractelor.
Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia constă în punerea la dispoziția împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preț. Prețul este format din dobândă și din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
Prin urmare, instanța trebuie să stabilească dacă ceea ce reclamanta numește dezechilibru semnificativ este sau nu, în realitate, contraprestația pe care banca o primește pentru punerea la dispoziția reclamantei a unei sume importante de bani pentru o perioadă de 37 de ani.
Iar pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților.
Or, contractul de credit încheiat cu reclamanta, prevede nu numai dreptul băncii de a beneficia de o clauză de natura celei inserate la art.3.2 din Conditiile generale si art. 3 lit a din Conditiile Speciale, dar și obligația acesteia de a pune de îndată la dispoziția consumatorului o sumă importantă, ce urmează a fi restituită într-un interval extrem de lung (37 de ani). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul consumatorului de a primi de îndată suma ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp.
În plus, pe lângă obligațiile directe asumate de părți prin convențiile de credit, există și o . de obligații pe care banca le are fața de ceilalți actori ai pieței financiare și care pun la dispoziție sumele necesare asigurării plății imediate a acestor credite de consum. Pentru fiecare convenție de credit, banca este obligată să se împrumute pentru suma respectivă de la o bancă mai importantă, costul acestui împrumut urmând a fi transferat ulterior în sarcina consumatorilor.
Așadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizată independent de aprecierea individuală, în fiecare caz în parte, a drepturilor și obligațiilor globale ale fiecărei părți, iar în cauza de față, raportat la obligațiile ce incumbă Băncii, suma semnificativă pe care aceasta a pus-o la dispoziția reclamantei (34.400 euro) și intervalul de timp îndelungat acordat debitoarei pentru restituirea împrumutului (444 luni), instanța apreciază că dispozițiile privind comisionul de acordare/procesare inserate în convenția de credit nu sunt de natură să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților, și în consecință, nu pot fi considerate abuzive.
Pe de altă parte, instanța apreciază că prevederea din contract criticata este redactată de o manieră clară, neechivocă, care nu pune probleme de interpretare, contrar afirmațiilor reclamantei, fiind de asemenea menționat și motivul pentru care se percepe acest comision- conform titulaturii, de altfel explicată și de instanță în paragrafele anterioare.
Referitor la cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 3 lit. b din Conditiile speciale, referitoare la perceperea unui comision de rambursare în avans, instanța o va admite in parte, pentru ceea ce depaseste 1%. Astfel, instanta retine ca potrivit OUG 50/2010, Art. 67. - (1) În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă. (2) O astfel de compensație nu poate fi mai mare de: a) 1 % din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an; b) 0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an. In conformitate cu Art. 95. Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 371, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-71.
Prin urmare, banca trebuie sa se alinieze la prevederile OG 50/2010 din oficiu, cu privire la anumite clauze contractuale, inclusiv cele privind comisionul de rambursare in avans care nu poate depasi valoarea stipulata la art. 67. Cata vreme contractul dintre parti prevede un comision de 2%, acesta este evident contrar legii care, desi a fost adoptata ulterior incheierii conventiei, isi produce efectele fata de dispozitiile art. 95 redate mai sus. Pentru aceste considerente, instanta va constata abuziva in parte, clauza prevazuta la art. 3 lit. b din Conditiile speciale, pentru ceea ce depaseste 1% din valoarea sumei ramburste. De altfel si parata a mentionat ca prevederile legale sus citate impun modificarea contractului si nu anularea clauzei respective. Chiar daca in concluziile puse pe fondul cauzei, la termenul din data de 09.09.2015 parata a mentionat ca acest comision nu este perceput, nu a facut vreo dovada in sensul eliminarii sale.
În ceea ce privește comisionul de administrare, instanța reține că, potrivit art.3 lit c din Conditiile speciale,Banca percepe acest comision în procent de 0,10% aplicat la soldul creditului.
Cât privește caracterul pretins abuziv al acestei clauze, vor fi avute în vedere prevederile art.1 alin.3 și art.4 din Legea nr.193/2000, anterior citate, în raport de care instanța apreciază nu poate fi considerat abuziv comisionul de administrare întrucât nu este de natură să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Aceasta deoarece, deși ne aflăm în prezența unui contract de adeziune, clauza criticata nu afectează echilibrul contractual, întrucât nu oferă furnizorului de servicii financiare alte drepturi decât cele permise și de art.35 din OUG nr.50/2010 și art.9 ind.3 lit.e pct.1 și 2 din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, care interzic doar majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menționate în contract și/sau introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menționate în contract.
Or, comisionul de administrare a fost inserat ab initio în contractul părților, nefiind majorat pe parcursul derulării contractului și nici perceput ulterior încheierii acestuia, prin voința unilaterală a Băncii, pentru a deveni abuziv.
Art.36 din OUG nr.50/2010 prevede că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Mai mult, acest comision nu a atras majorarea ratei lunare datorate de reclamanți, astfel că nu poate fi reținut în speță un eventual dezechilibru semnificativ suferit de reclamant prin includerea unui comision de administrare în costul creditului.
Față de aspectele semnalate, clauza inserată la art.3 lit c din Conditiile speciale din contract nu reprezintă, în opinia instanței, o clauza abuzivă în înțelesul art.4 din Legea nr. 193/2000, în condițiile în care pârâta nu a perceput costuri superioare celor convenite cu debitorul său, astfel încât susținerile acestuia cu privire la prejudiciul suferit sunt lipsite de fundament.
În plus, acest cost a fost stabilit încă de la data încheierii convenției, este clar precizat, este dimensionat în funcție de o valoare concretă, are stabilită scadența și este inclus în graficul de rambursare.
Aceste prevederi clare și fără echivoc, exprimate într-un limbaj inteligibil, au fost cunoscute de reclamanta la momentul încheierii contractului de credit, au fost detaliate separat în graficul de rambursare ce reprezintă anexa la contract, astfel că nu se poate susține că reclamanții nu au putut aprecia costurile creditului, având posibilitatea reală de a lua cunoștință, la data convenției de credit, de toate condițiile contractuale, cunoscând astfel toate elementele care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor sale.
Pe de altă parte, nu se poate considera că acest comision este avantaj material pe care Banca îl obține nejustificat, cum s-a susținut, fiind vorba fără îndoială de un element al prețului contractului de credit, distinct de dobândă, care reprezintă echivalentul folosinței banilor împrumutați.
El constituie un element al prețului și în speță, prevederea perceperii acestui comision a fost clară și fără echivoc, fiind însușită de către consumator, prin semnarea contractului și a graficului de rambursare care face parte integrantă din contract, devenind potrivit art.969 C.civ., lege între părți.
În speță, consumatorul nu a fost obligat să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală de a lua cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestuia.
De altfel, după cum s-a menționat în cele în preced, art.36 din OUG nr. 50/2010 prevede dreptul furnizorului de servicii financiare de a percepe, pe lângă dobândă, și alte comisioane sau costuri, acestea fiind necesare pentru recuperarea cheltuielilor și finanțarea activității Băncii.
De asemenea, instanța apreciază că rațiunea economică ce justifică solicitarea comisionului de administrare este existența riscului de credit, element de care Banca este obligată să țină cont și să încerce să îl acopere. Prin dispozițiile art.3 alin.1 lit.g din Normele BNR nr.17/18.12.2003, riscul de credit este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia.
Riscul de credit este asumat în urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit și a solidarității garanțiilor reale sau personale. Principala activitate pe care o are banca în momentul și ulterior acordării unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.
Deoarece activitatea de monitorizare și gestionare a riscurilor unui credit este principala activitate a băncii, după acordarea unui credit, OUG nr.50/2010, prin art. 36, întărește această concluzie, legând comisionul de administrare de operațiunile întreprinse de Bancă de-a lungul desfășurării creditului pentru monitorizarea utilizării și rambursării creditului. Astfel, potrivit acestei dispoziții legale, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe un comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului, iar în cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
Așadar, clauzele cu privire la comisionul de administrare sunt clauze ce au calitatea de a satisface cerințele de preț.
Invocarea de catre reclamanta a art. 15 din Legea nr. 190/1999 nu este corecta, cata vreme acest articol a fost introdus ulterior incheierii conventiei de credit pe de-o parte, iar pe de alta parte, la data intrarii in vigoare a OUG 50/2010, art. 2 lit. h din Legea nr. 190/1999 ce are in vedere costul totul al creditului suportat de catre imprumutat vizeaza si comisioane, cel de administrare fiind permis in mod expres de OUG 50/2010.
Față de aceste considerente, instanța va respinge solicitarea reclamantului de a se constata caracterul abuziv al comisionului de administrare, prevăzut de art. 3. lit.c-Conditile speciale din contract, apreciind că prin acesta nu se aduce atingere drepturilor garantate consumatorului de dispozițiile legale incidente în această materie.
Referitor la caracterul abuziv al art. 7.1.2 lit c din contract, in conformitate cu care împrumutatul sau garantul ipotecar se obligă pe întreaga durată a contractului să încheie, cu una dintre societățile agreate în prealabil de bancă, un contract de asigurare de viata si de invaliditate, iar imprumutatul mandateaza Banca sa incheie, in numele si pe seama sa, contractele de asigurare de viata, lasand bancii decizia de a indeplini aceste mandate, instanta constata ca . redate se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei credințe, reclamanții neavând posibilitatea să încheie polițele de asigurare cu oricare dintre societățile de asigurare, in afara celor agreate de banca.
Banca impune împrumutatului să încheie asigurarea cu un asigurător, dintre cei agreați de bancă și mai mult, o mandateaza pe banca sa incheie in numele si pe seama sa contractul de asigurare. De asemenea, conform art. 18 din Legea nr. 190/1999, Contractele de asigurare prevăzute la art. 16 și 17 se vor încheia cu o societate de asigurări, iar împrumutătorul nu va avea dreptul să impună împrumutatului un anumit asigurător. Chiar daca prevederea contestata vizeaza anumite societati de asigurare si nu una singura, ratiunea textului este aceeasi, respectiv neincalcarea liberului arbitru al imprumutatului. Asadar, cata vreme banca a impus imprumutatului anumite societati de asigurare, precum si un mandat in acest sens, instanta apreciaza ca i s-a impus acestuia o societate de asigurare pe care banca, in urma mandatului impus, o alege, astfel incat, s-a infrant, fara un motiv justiticat, libertatea de alegere a reclamantei.
Pentru aceste motive, instanta constatand caracterul abuziv al clauzei mentionate la art. 7.1.2 lit c din Contract-Conditii generale, va dispune inlaturarea ei din contract.
Cu privire la solicitarea bancii de a aduce garantii suplimentare in stituatia in care valoarea garantiilor constituite se diminueaza . masura incat, in opinia Bancii, garantiile nu mai sunt suficiente –art. 7.1.2 lit e din Conditiile generale-, instanta apreciază că aducerea unor garanții suplimentare in cazul descreșterii valorii proprietății nu este de natură a fi calificată ca si abuzivă, câtă vreme valoarea unei proprietăți aduse in garanție se poate evalua in functie de un criteriu obiectiv, respectiv valoarea de circulație a bunului, astfel încât nu putem vorbi despre un element surpriză care să nu poată fi anticipat de împrumutat și care să lase împrumutatul fără nici un criteriu de stabilire a acestor valori. Pe de alta parte, garantarea riscului contractului de credit nu poate ramane partial fara obiect, cate vreme contractul a fost incheiat si in virtutea acestei garantii acoperitoare a riscului contractual.
In ceea ce priveste art. 7.2.1 din Conditiile generale referitor la autorizarea bancii sa debiteze automat orice cont al reclamantei deschis la banca pana la concurenta sumelor datorate in baza prezentului contract, daca aceasta nu achita la scadenta costurile creditului, instanta apreciaza ca nu este incident pct.1 lit. i din Anexa la Legea nr.193/2000, neputandu-se prezuma ca debitarea conturilor consumatorului in scopul platii sumelor datorate sau mentinerii asigurarii va determina plata unor sume disproportionat de mari comparativ cu eventualele urmari ale neplatii sumelor datorate sau pierderii asigurarii. In plus, instanta constata ca aceasta clauza este in fapt, un caz de compensatie legala, permisa de art. 1143 Cod civ. 1864.
Reclamanta a invocat totodata si caracterul abuziv al art. 7.2.2 teza I si II din Conditiile generale: “ Pe toata durata creditului, banca are dreptul sa incheie in numele si pe seama imprumutatului contracte de asigurare de viata si invaliditate; banca este autorizata sa debiteze automat orice cont al imprumutatului, in Ron/valuta deschis la Banca, cu sumele reprezentand primele de asigurare aferente. Aceste prevederi au fost analizate deja de catre instanta la verificarea caracterului abuziv al art. 7.1.2 lit.c si 7.2.1 din conditiile generale, astfel incat nu se impune repetarea lor.
In ceea ce priveste caracterul abuziv al art. 8.2 din Conditiile generale, instanta retine ca nu poate fi apreciat ca atare dreptul bancii de a declara scadent anticipat creditul în cazul in care imprumutatul inregistreaza intarzieri la plata, cata vreme se constata existența culpei imprumutatului constând în neplata ratelor lunare de credit sau a altor obligatii din contractul dedus judecatii ; aceasta culpa dă naștere dreptului băncii de a declanșa rambursarea anticipată integrală. Se poate constata, din prevederile contractuale care constituie legea părților potrivit art. 969 C. civ.( in vigoare la data incheierii contractului) că banca are facultatea de a opta pentru declararea creditului scadent anticipat și rambursarea creditului. Dreptul de rambursare anticipată integrală, stipulat prin clauzele generale ale contractelor de credit, este menit să mențină echilibrul contractual, fiind prevăzut atât în favoarea clientului, cât și a băncii, astfel încât nu poate fi vorba de o clauză abuzivă în sensul celor definite în Anexa Legii nr. 193/2000. De asemenea, punerea de drept in intarziere, fara notificarea prealabila sau indeplinirea altor formalitati se circumscrie pactelor comisorii, permise de lege, neputand fi considerata clauza abuziva.
Cu privire la art. 8.2 raportat la art. 8.1 lit. a pct. 1, lit. ii), instanta retine ca pârâta a făcut referire la alte convenții, care nu privesc raporturile din convenția criticată, precum și la raporturile imprumutatului cu alte societati financiare
Aceste clauze creează un avantaj în favoarea pârâtei, fără a exista un remediu în sprijinul reclamantei, care s-ar putea găsi în situația de a i se activa clauzele în discuție fără ca, în prealabil, să cunoască, în concret, situațiile care determină scadența anticipată și să-și poată adapta conduita în raport de natura acestor situații, permițând, totodată, băncii să declare anticipat scadența, în baza conduitei presupus culpabile a reclamantului, în cadrul altor convenții încheiate de imprumutat.
De asemenea, declararea scadentei anticipate a creditului fara alte formalitati prealabile, la constatarea ca dovedita a incorectitudinii unei situatii prezentate de imprumutat in legatura cu Conventia– art. 8.2 rap la art. 8.1 lit. a pct. 2- este de natura a lasa loc arbitrariului din partea paratei, in conditiile in care nu sunt prevazute in contract solicitarea de explicatii/ puncte de vedere din partea reclamantei, putand fi vorba de erori, inclusiv materiale ce pot fi clarificate si pentru care ar fi profund inechitabila o eventuala reziliere fara acordul reclamantei. Instanta apreciaza ca abuziva o astfel de clauza, astfel ca va dispune inlaturarea ei din contract. Aceleasi ratiuni sunt valabile si pentru cazul prevazut la pct. 4 al art. 8.1, in sensul ca in situatia neplatii primelor de asigurare, banca poate proceda, fara nici o alta formalitate la rezilierea contractului, instanta apreciind necesara parcurgerea unei proceduri prealabile, cu consultarea reclamantei, in vederea obtinerii de lamuriri necesare pentru certitudinea ivirii situatiei mentionate/cu posibilitatea achitarii primelor de asigurare, fiind abuziva rezilierea de drept a contractului.
Restul situatiilor prezentate la art . 8.1 din Contract nu sunt de natura a ridica probleme sub aspectul caracterului abuziv avand in vedere ca modificarea in mod unilateral a destinatiei creditului si neincheierea sau nereinnoirea contractului de asigurare presupun o culpa prezumata a imprumutatului, sanctiunea fiind in mod justificat, rezilierea.
In ceea ce priveste exonerarea de raspundere a paratei, conform art. 8.2 lit. b, aceasta nu este abuziva, Codul Civil Vechi, admitand aceasta posibilitate conform art. 1083 cod civil si libertatii contractuale.
F. de solutia adoptata in raport de constatarea ca neabuzive a comisionului de acordare si de administrare, instanta va dispune respingerea ca neintemeiata a cererii privind restituirea sumelor platite cu acest titlu si a dobanzilor aferente.
De asemenea, in ceea ce priveste modificarea clauzei contractuale privind comisionul de rambursare anticipata la valoarea indicata de reclamant in cererea de chemare in judecata, aceasta solicitare este lipsita de obiect cata vreme s-a dispus inlaturarea clauzei pentru ceea ce depaseste 1%.
Totodata refacerea graficului de rambursare in lipsa constatarii caracterului abuziv al comisioanelor de administrare si acordare este nejustiticata, iar in ceea ce priveste dobanda, avand in vedere ca potrivit sustinerilor paratei din intampinare, referitoare la nemodificarea dobanzii, ce a ramas de 7,5% pe an, inca de la data incheierii contractului, sutineri neconstestate de catre reclamanta, de asemenea, nu se poate dispuse refacerea graficului de rambursare, acesta fiind corect intocmit.
F. de dispozitiile art. 453 si de principiul disponibilitatii, instanta va lua act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea privind pe reclamant A. A. J. - DOMICILIUL ALES cu sediul ales în sector 4, București, . - 13, ., . și pe pârât P. B. ROMANIA S.A. cu sediul în sector 1, București, .. 29 – 31.
Constată că art. 3.1 lit c din Conditiile generale, art. 3 lit. b din Conditiile speciale, pentru ceea ce depaseste 1 % din valoarea sumei rambursate in avans, art. 7.1.2 lit. c din Conditiile generale, in ceea ce priveste societatile de asigurare agreate de banca si mandatul bancii, art. 7.2.2 din Conditiile generale, art. 8.2 lit. a raportat la art. 8.1 lit. a, pct. 1 lit. ii), iii), pct.2, pct. 4 - ultima ipoteza referitoare la neplata primelor de asigurare- din Contractul de credit nr122/13.05.2008 încheiat între reclamanta și pârâtă constituie clauza abuzive.
Dispune înlăturarea clauzelor abuzive menționate mai sus, cu menținerea celorlaltor dispoziții din contract.
Respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată.
Ia act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red DRA/Tehnored DRA, AI/07.01.2016
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
