Ordin de protecţie. Sentința nr. 5767/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5767/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 5767/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentință civilă Nr. 5767/2015

Ședința din camera de consiliu de la 31 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. V. I.

Grefier M. A.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost reprezentat de procuror M. T..

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta Ș. A. și pe pârâtul S. P., având ca obiect ordin de protecție.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a răspuns reclamanta prin avocat și pârâtul prin avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Reclamantul prin avocat arată că renunță la proba testimonială încuviințată la termenul anterior.

Pârâta prin avocat arată că nu se opune.

Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de renunțarea la probă.

Instanța ia act că reclamanta renunță la proba testimonială.

Instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul asupra fondului.

Reclamanta prin avocat solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe față de victimă, de locuința acesteia și de locul de muncă.

Pârâtul prin avocat solicită respingerea acțiunii având în vedere că este nefondată, neprobată și nedovedită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acțiunii având în vedere că nu sunt întrunite condițiile necesare emiterii unui ordin de protecție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 09.01.2015, sub nr._, reclamanta Ș. A. a solicitat, emiterea unui ordin de protectie impotriva pârâtului S. P..

In motivarea cererii, reclamanta a arata ca de aproximativ trei-patru ani, soțul său este violent și agresiv în prezenta minorilor, îi adresează injurii, o lovește, dar pentru a păstra decența și discreția față de familie nu a făcut plângere. A arătat că a fost lovită cu pumnii și cu palmele, cu obiecte dure, cu bățul, fără a avea motive întemeiate. S-a învederat că faptele se produceau numai în prezenta copiilor, pe care nu îi lovea.

Reclamanta a arătat că nu solicită evacuarea pârâtului din locuința, dar că dorește reintegrarea in locuința familiei, precum și obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă determinată față de locul de muncă; încredințarea minorei Ș. M. L.; obligarea pârâtului să suporte chiria/întreținerea pentru locuința temporară pentru victimă au cel puțin alocația fiicei sale de aproximativ 200 de lei.

În ședința de judecată din 17.02.2015 au fost depuse la dosar înscrisuri.

Pârâtul nu a depus întâmpinare, însă s-a prezentat în fața instanței.

În ședința publică din data de 17.02.2015, reclamanta a precizat cererea formulată, în sensul că nu solicită reintegrarea în locuința familiei și nici ca pâârtuzl sa îi achite contravaloarea chiriei,însă dorește ca pârâtul să păstreze o distanță minimă față de ea și să îi dea alocația minorei.

Sub aspectul probatoriului a fost administrata in cauza proba prin înscrisuri, reclamanta renunțând la proba testimonială în cadrul ședinței de judecată din data de 31.03.2015.

La data de 05.03.2015 s-a depus la dosarul cauzei o adresă emisă de Sectia 2 Poliție București la cererea instanței și la data de 18.03.2015 s-a atașat dosarul penal nr. 480/P/2015 al Parchetului de pe langă Judecatoria Sector 1 București.

Analizând cererea de chemare in judecata, instanța reține următoarele:

Analizand materialul probator administrat in cauza, retine instanta ca partile sunt casatorite, casatorie din care au rezultat doi minori.

Reclamanta susține că în ultimii ani a fost agresata de soțul său, motiv pentru care a părăsit domiciliul conjugal.

Din continutul disp. art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combatarea violentei in familie, rezulta ca poate cere emiterea unui ordin de protectie “persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei”, emiterea ordinului facandu-se “in scopul inlaturarii starii de pericol”.

Instanta apreciaza ca prin probele administrate nu s-a conturat existenta unei astfel de stari de pericol pentru sotia paratului, care sa determine instanta sa ingradeasca dreptul paratului de a se deplasa liber oriunde doreste.

In sustinerea cererii sale, reclamanta a invocat faptul ca paratul a agresat-o fizic, aspect care însă nu a fost probat.

Astfel, prin plângerea penală formulată de către reclamanta împotriva pârâtului, aceasta a arătat că la data de 14.12.2014 a fost lovită de către pârât.

Acest aspect nu rezultă însă din nicio probă. Astfel, în cadrul dosarului de urmărire penală, la fel ca și în fața instantei, reclamanta nu a propus martori care să confirme cele relatate, nefiind depuse nici înscrisuri medicale din care să rezulte vătămarea integrității corporale.

Pe de alta parte, pârâtul a contestat cele menționate de reclamantă atât în cadrul urmăririi penale, cât și în fața instanței, arătând că părțile s-au certat, însă nu a lovit-o pe aceasta.

Se contata astfel că reclamanta nu a facut nici o pobă din care să rezulte că pârâtul a avut sau are o atitudine violentă.

Referitor la presupusul incident din 14.12.2014, se reține că reclamanta a făcut plângere penală abia după trei zile și nu s-a prezentat la INML nici după ce organele de poliție i-au adus la cunoștință acest aspect. De asemenea, deși a susținut că integritatea fizică I –a fost vătămată, nu a adminsitrat nicio probă din care să rezulte acest fapt.

Nu se poate reține o stare de pericol nici din faptul că pârâtul a cautat-o pe reclamanta la locul de muncă, având în vedere că pârâtul s-a deplasat pentru a-I cere ajutorul cu privire la creșterea și îngrijirea minorului C. A., ramas la domiciliul conjugal, reclamanta nesustinând faptul că a existat vreun incident cu această ocazie.

In consecinta, instanta va respinge ca neintemeiata cererea de instituire a ordinului de protectie.

In ce priveste solicitarea reclamantei de obligare a paratului la restituirea alocatiei de stat pentru minora M. L., instanta constata ca aceasta masura nu poate fi luata pe calea cererii speciale a ordinului de protectie, la art. 23 alin 1 din Legea nr. 217/2003 fiind enumerate in mod limitativ masurile – obligatii si interdictii – care pot fi luate de catre instanta, printre carenu se numara si solicitarea reclamantei.

In situatia in care paratul reține alocația minorei, reclamanta are posibilitatea de a solicita, pe cale de ordonanta preseidntintiala, luarea oricarei masurii provizorii in interesul minorei.

In consecinta, instanta va respinge ca neintemeiata cererea de instituire a ordinului de protectie.

In ce priveste solicitarea avocatilor din oficiu de stabilire a onorariului, potrivit art. 2 al. 1 pct. 1 lit. m din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridicăîn materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală, valorile onorariilor care se cuvin avocaților pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare în fața instanțelor judecătorești sunt de 200 lei „pentru orice alte procese și cereri al căror obiect este neevaluabil în bani, precum și pentru orice alte procese și cereri în materia raporturilor de familie, pentru ocrotirea persoanei și a minorilor”. F. de prezenta avocatilor numiți in cauză la termenele de judecată, pregatirea dosarului, se va stabili onorariul la suma de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea ca privind pe reclamanta Ș. A. identificată cu cnp_ domiciliată în sector 5, București, .. 52-60, ., . cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor în București, .. 2, . și pe pârâtul S. P. domiciliat în București, . având ca obiect ordin de protecție neîntemeiată.

Stabilește onorariul pentru avocatii din oficiu, domnul I. V. si doamna avocat U. E. la suma de 200 lei pentru fiecare.

Cu drept de apel in termen de 3 zile de la pronuntare; cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2015.

PREȘEDINTE

I. S. V.

GREFIER

A. M.

Hotărârea se comunică reclamantei Ș. A. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor în București, .. 2, . și pârâtului S. P. domiciliat în București, .

Red/tehn ISV/M.A. 04 Aprilie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 5767/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI