Pensie întreţinere. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 10078/2015
Acesta nu este document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 27.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte- P. U.
Grefier- L. S. D.
Pe rol se afla judecarea cauzei de minori și familie privind reclamantul P. C. N., pârâta A. E. M. si autoritatea tutelară P. S. 1 BUCURESTI, având ca obiect exercitarea autorității părintești- perimare.
La apelul nominal, făcut in ședință publică, nu au răspuns partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare in judecată si reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Analizând actele și lucrările cauzei de față, cu privire la excepția perimării, reține următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezulta ca în cauză la data de 08.10.2014, s-a dispus suspendarea judecării cauzei fata de lipsa nejustificata a partilor, in temeiul art. 411 alin.1 pct.2 C.proc.civ.
După suspendare și până la data repunerii pe rol la data de 04.05.2015, în cauză nu s-a mai efectuat niciun act de procedură de către partea interesată care să aibă ca efect întreruperea termenului de perimare.
Potrivit art. 416 C.pr.civ. orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, chiar si in contra incapabililor, daca a ramas in nelucrare timp de 6 luni.
În speță, instanța constată că pricina a rămas în nelucrare timp de 6 luni, termenul de perimare începând să curgă de la data pronunțării încheierii de ședință din 08.10.2014, prin care s-a dispus suspendarea judecății. Termenul de perimare
s-a împlinit la data de 08.04.2015.
Perimarea, ca sancțiune de drept procesual operează în măsura în care se constată că există culpa părții interesate în rămânerea pricinii în nelucrare pe perioada prevăzută de lege. În cauză, suspendarea s-a dispus ca urmare a lipsei nejustificate a partilor, acestora revenindu-le obligația de a solicita repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecății.
Din analiza actelor dosarului nu reiese că în cursul termenului de perimare, până la data repunerii pe rol în vederea discutării excepției de perimare, partile ar fi efectuat un act cu efect întreruptiv de perimare. De asemenea, nu s-a făcut dovada că în cauză ar fi intervenit vreuna din situațiile prevăzute de art. 417 C.proc.civ. care conduce la suspendarea termenului de perimare.
Față de situația de fapt reținută și de dispozițiile legale menționate, în temeiul art. 416 C.pr.civ., instanța constată că excepția perimării invocată din oficiu este întemeiată, astfel o va admite și va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cauza privind reclamantul P. C. N., cu domiciliul la av.V. D., din Ploiesti, ., judetul Prahova in contradictoriu cu pârâta A. E. M., cu domiciliul in Spania, Zaragoza, ..3 Bajo Derecha C.P._ si autoritatea tutelară P. S. 1 BUCURESTI, cu sediul in Bucuresti, ..9, sector 1.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare, la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, sub sanctiunea nulitatii.
Pronunțată in ședință publică, azi, 27.05.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Prezenta hotarare a fost comunicata catre reclamantul P. C. N., cu domiciliul la av.V. D., din Ploiesti, ., judetul Prahova, pârâta A. E. M., cu domiciliul in Spania, Zaragoza, ..3 Bajo Derecha C.P._ (prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire) si autoritatea tutelară P. S. 1 BUCURESTI, cu sediul in Bucuresti, ..9, sector 1, azi, 02.06.2015
Red.PU/Thred.LSD
5 ex./02.06.2015
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 21/2015.... | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 27/2015.... → |
---|