Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 18890/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr._/2015
Ședința publică de la 16 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor C. H. LIMITED PRIN ADMINISTRATOR ACTIVE . SRL și pe debitor E. C., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u. .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 02.10.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrată din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 16.10.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 14.07.2015, sub nr._ creditoarea C. H. LIMITED a chemat in judecata pe debitoarea E. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să o oblige pe aceasta, pe calea ordonanței de plată, la achitarea sumei de 4495,56 lei din care suma de 1.972,78 lei reprezentând servicii neachitate, suma de 1.972,78 lei penalități de întârziere, suma de 400 lei taxa de reziliere si 150 lei taxa de administrare, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între Cosmote Romanian Mobile Telecommunications SA si creditoare s-a încheiat contractul de cesiune de creanțe COS/3596, operand astfel transferul unor creanțe, printre care si cea rezultata din contractul încheiat cu debitoarea de cesionar, fiind înregistrat un debit de 1972,78 lei contravaloare servicii, 1972,78 lei penalități, 1200 lei taxa de reziliere si 150 lei taxa de administrare.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1013-1024NCPC.
În susținerea cererii au fost depuse, în copii certificate înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 200 lei
Debitoarea, legal citată nu a depus întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile atașate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 27.12.2013 între debitor și S.C. COSMOTE ROMANIAN MOBILE TELECOMMUNICATIONS S.A. s-a încheiat contractul nr._ având ca obiect furnizarea de servicii de comunicații electronice așa cu sunt acestea definite in preambulul contractelor.
Prin condițiile generale anexate contractelor și care fac parte din acestea, . TELECOMMUNICATIONS S.A. s-a obligat să presteze servicii de comunicații electronice (art. 1), iar debitorul s-a obligat să plătească tariful pentru aceste servicii, în termen de cel mult 14 zile de la emiterea facturilor de către creditoare (art. 9.5), iar în caz de întârziere în efectuarea plății, să plătească penalități în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere. În condițiile generale s-a stipulat că penalitățile pot depăși cuantumul debitului principal. Prin semnarea contractului, debitorul s-a obligat la plata tarifelor, precum si a penalităților în caz de întârziere la plată.
În temeiul prevederilor contractuale au fost emise pe numele debitoarei facturile fiscale atașate în copii certificate la dosarul cauzei, emise în perioada 04.10._13, în valoare totală de 1.972,78 lei, sumă neachitată de către debitoare, deși scadența a fost depășită.
Conform înscrisurilor depuse la dosar, S.C. COSMOTE ROMANIAN MOBILE TELECOMMUNICATIONS S.A. a cesionat creanța rezultată împotriva pârâtului din contractul încheiat și din facturile fiscale emise mai sus menționate către reclamanta, aceasta din urmă justificând o calitate procesual activă în cauză.
În drept, sunt incidente dispozițiile art. 1270 C.civ. și art. 1025 și urm. C.proc.civ.
Astfel cum rezultă din contractele de servicii de furnizare a serviciilor de telefonie mobilă, pârâta debitoare si-a asumat obligația de a achita contravaloarea acestora, în termenul de scadență de 14 zile de la data emiterii facturilor (art. 9.5).
Pentru neplata contravalorii serviciilor în termenul prevăzut în fiecare factură, reclamanta și-a rezervat dreptul de a percepe penalități de întârziere, în cuantum de 0,5%, fiind calculate penalități totale de 1.972,78 lei, limitate la valoarea debitului principal.
Potrivit dispozițiilor art. 1270 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar conform art. 1516 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este cu putință, are dreptul la dezdăunare, respectiv la echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către debitor.
Instanța reține că sumele de bani pretinse de către creditoare reprezintă contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă prestate de către aceasta în beneficiul debitorului. Tariful serviciului prestat a fost stabilit in bani, iar obligațiile părților au fost asumate prin contract constatat prin înscris însușit de părți prin semnătură. Acest înscris atestă drepturi și obligații în sarcina părților privind executarea anumitor servicii. Prin urmare, creditoarea și-a asumat in prealabil o obligație de a face – prestarea serviciilor de telefonie mobile, iar debitorul, obligația de plată a sumei de bani aferente serviciului de care a beneficiat.
Potrivit dispozițiilor art. 1013 alin. 1 C.p.c., aceasta se aplica creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta din dintr-un contract civil, inclusiv din cele incheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege.
In temeiul acestor dispozițiilor legale de mai sus, instanța constată că în cauză creditoarea a făcut dovada existentei obligației debitorului de a plăti suma pretinsa, in cuantum de 1.972,78 lei debit si 1.972,78 lei penalități, fără ca acesta sa facă dovada plații acestei sume.
Astfel, creanța creditoarei este certă si lichida, conform prevederilor art. 662 alin. 2 si 3 Cod de procedură civilă, întrucât rezultă cu certitudine din contractele încheiate însușite prin semnătura de debitoare care se coroborează cu facturile fiscale emise potrivit dispozițiilor contractuale, însușite de aceeași debitoare, si in care s-au prevăzut expres atât existenta cat si cuantumul obligației de plata, iar achitarea debitului din aceste facturi cu întârziere atrage incidenta dispozițiilor contractuale care stabilesc clauza penala prin care părțile au evaluat anticipat contravaloarea prejudiciului suferit de creditor prin neexecutarea obligațiilor de catre debitor.
Vinovăția pârâtului este prezumată în materie contractuală, sarcina probei contrare revenindu-i chiar autorului faptei ilicite - debitoarea, prin dovedirea unei cauze străine, neimputabile. Această probă contrară nu a fost făcută de pârât în cauză,
Referitor la suma de 400 lei, daune-interese pentru încetarea contractului înainte de perioada inițială, instanța constată că acesta creanța nu este certa, nefăcându-se dovada ca prin neplata celor facturilor, debitorul a fost dezactivat din rețea, astfel ca nu se poate considera ca a devenit incidentă clauza penală, în acest sens, asumată de debitor.
În ceea ce privește suma de 150 lei taxa de administrare nu se justifica a fi ceruta de la parata, fiind cheltuieli care deriva din operațiunile dintre cesionar si cedent, si care nu pot fi puse in sarcina paratului, in contracte nefiind prevăzuta o astfel de taxa de administrare.
In concluzie, instanța considera ca, in speța, creditoarea a făcut dovada in parte a existentei unei creanțe certe, lichide si exigibile pe care o are împotriva debitoarei, in cuantumul reținut anterior si in condițiile impuse de art. 1013 C.p.c., astfel încât instanța apreciază ca pretenția dedusa judecații este întemeiata in parte, si va obliga debitorul ca in termen de 20 zile de la data comunicării sa plătească creditoarei suma de 1.972,78 lei debit servicii si suma de 1.972,78 lei penalități și va respinge în rest pretențiile formulate de creditoare.
Față de soluția ce urmează a se pronunța cu privire la cererea introductivă, în temeiul art. art. 453 alin. 1 și 2 C.Proc.civ., instanța va obliga debitoarea și la plata cheltuielilor de judecată suportate de creditoare, în cuantum de 150 lei, proporțional cu pretențiile care au fost admise, reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată conform dovezii de la fila 58.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de creditoarea creditor C. H. LIMITED PRIN ADMINISTRATOR ACTIVE . SRL cu sediul în sector 4, București, Calea Ș. V.- Central Business Park, nr. 144, .. 2 în contradictoriu cu debitor E. C. cu domiciliul în sector 1, București, ..
Obligă debitoarea ca în termen de 20 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe, să plătească creditoarei suma de 1.972,78 lei, reprezentând valoare servicii neachitate, precum și suma de 1.972,78 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Respinge capetele de cerere privind obligarea debitoarei la plata sumei de 400 lei, reprezentând taxa de reziliere și la plata sumei de 150 lei, reprezentând taxa de administrare ca neîntemeiate.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 16.10.2015.
PRESEDINTEGREFIER
A. AndrescuMarius T.
Red.TehRed.A.A.
19.10.2015/4Ex
← Întoarcere executare. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI → |
---|