Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3435/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3435/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 3435/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3435/2015
Ședința publică de la 23.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. E. P.
GREFIER: V. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . și pe debitoarea O. E. DELIVERY SRL, având ca obiect ordonanță de plată.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 16.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 23.02.2015.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._/299/2014, creditoarea .. a solicitat în contradictoriu cu debitoarea O. E. DELIVERY SRL emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de_,66 lei reprezentând contravaloare produse tipografice personalizate, suma de 1611,73 lei reprezentând penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței fiecărei facturi fiscale în parte, până la data de 30.09.2014 și în continuare la plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului principal și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între aceasta și debitoare a fost încheiat contractul-cadru prestări servicii tipografice nr. 569/09.04.2013. În temeiul acestui contract debitoarea a formulat comenzile nr. 12/06.03.2014, nr. 13/07.05.2014 și nr. 14/17.06.2014, în baza cărora creditoarea a livrat tipărituri executate de tipografia lor, emiând facturile fiscale nr._/20.03.2014, nr._/16.05.2014 și_/30.06.2014, în valoare totală de_,66 lei, neachitate până în prezent. A arătat creditoarea că produsele au fost primite de debitoare, care a semnat facturile fiscale. A susținut creditoarea că în conformiate cu prevederile art 1014 Cod procedură civilă a transmis debitoarei somația nr. N3200/19.08.2014, solicitând debitoarei plata facturilor menționate, însă fără niciun rezultat. A mai arătat creditoarea că în temeiul art 5.3 din contract debitoarea datorează penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1013-art. 1024 din Codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii de emitere a ordonanței de plată, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Debitoarea a formulat întâmpinare, prin care a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, debitoarea a arătat că facturile fiscale invocate au fost semnate de primire de o persoană care nu are împuternicirea de a reprezenta societatea, drept urmare acestea nu pot fi considerate ca acceptate la plată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 1018-art. 1020 Cod procedură civilă.
În dovedirea întâmpinării, debitoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Prin Sentința civilă nr. 7733/07.11.2014 Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
Instanța a încuviințat și a fost administrată, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând cererea de emitere a ordonanței de plată pe baza înscrisurilor depuse, precum și a declarațiilor părților, instanța reține următoarele:
Conform art. 1013 alin. 1 Cod procedură civilă, procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
În cauză se reține că între părți a fost încheiat contractul-cadru prestări servicii tipografice nr. 569/09.04.2013 (filele 2, 3 dosar declinat).
În temeiul acestui contract debitoarea a formulat comenzile nr. 12/06.03.2014 (filele 4 și 6), nr. 13/07.05.2014 (fila 8) și nr. 14/17.06.2014 (fila 10), acestea purtând semnătura și ștampila socetății.
Creditoarea a emis facturile fiscale nr._/20.03.2014(fila 7), nr._/16.05.2014 (fila 9) și nr._/30.06.2014 (fila 11), în valoare totală de_,66 lei.
Potrivit art. 662, alin.2, 3, și 4 Cod procedură civilă, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Instanța reține în cauză că existența și cuantumul creanței rezultă din facturile fiscale emise în baza contractului semnat de părți și a comenzilor solicitate de debitoare, produsele tipografice menționate în cuprinsul facturilor fiscale corespunzând cu cele menționate în comenzile debitoarei.
Exigibilitatea creanței pretinse de reclamantă rezultă din prevederile art. 4.4 din contractul cadrul, coroborate cu datele înscrise pe facturile fiscale.
Susținerile debitoarei cu privire la pretinsa neînsușire a facturilor fiscale este neîntemeiată. În cuprinsul contractului semnat de părți acestea au prevăzut expres că neacceptarea la plată a facturii nu exonerează beneficiarul de plata prețului. De asemenea, facturile fiscale, semnate, se coroborează cu comenzile făcute de debitoare, ce poartă semnătura și ștampila societății.
Primirea mărfurilor furnizate de creditoare, sub semnătura angajaților debitoarei însărcinați cu această activitate, face oricum în mod suficient dovada acceptării facturilor fiscale, neexistând nicio dispoziție legală care să impună aplicarea ștampilei societății.
În baza art. 1021 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru motivele arătate, având în vedere și faptul că debitoarea a contestat în mod neîntemeiat creanța dedusă judecății, instanța urmează să admită cererea și să ordone debitoarei să plătească creditoarei suma de_,66 lei, reprezentând debit restant conform facturilor fiscale nr._/20.03.2014(fila 7), nr._/16.05.2014 (fila 9) și nr._/30.06.2014 (fila 11).
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea societății debitoare la plata dobânzii contractuale în cuantum de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, instanța reține prevederile art. 5.3 din contractul semnat de părți, potrivit cărora pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor, partea în culpă va plăti penalități de 0,1% pe zi de întârziere din prețul neachitat, totalul penalităților putând depăși debitul.
În drept, sunt incidente dispozițiile art. 1523 alin. 2 lit. d Cod civil, conform cărora debitorul se află în întârziere atunci când nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi, și cele ale art. 1535 alin. 1 Cod civil, conform cărora, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu.
Societatea debitoare se afla de drept în întârziere din momentul în care obligația a devenit exigibilă, motiv pentru care, având în vedere că părțile au convenit cuantumul penalităților de întârziere la 0,1%, va fi obligată la plata sumei de 1611,73 lei reprezentând penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței fiecărei facturi fiscale în parte, până la data de 30.09.2014 și în continuare la plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului principal.
În conformitate cu art. 1021 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța va stabili termen de plată la 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, debitoarea urmează a fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către creditoare cu prilejul soluționării cererii de emitere a ordonanței de plată în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de ordonanță de plată formulată de creditoarea ., cu sediul în sector 5, București, .-138, . în contradictoriu cu debitoarea O. E. DELIVERY SRL, cu sediul în sector 1, București, ., ..
Ordonă debitorului să plătească creditorului suma de_,66 lei reprezentând contravaloare produse tipografice personalizate, suma de 1611,73 lei reprezentând penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței fiecărei facturi fiscale în parte, până la data de 30.09.2014 și în continuare la plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului principal, în termen de 20 zile de la comunicarea ordonanței.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2015.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
Red. M.E.P./thred. V.D./4ex/ 12.05.2015
Se comunică către: creditoarea ., cu sediul în sector 5, București, .-138, . și debitoarea O. E. DELIVERY SRL, cu sediul în sector 1, București, ., ..
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3562/2015. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 3559/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|