Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5711/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5711/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 5711/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5711/30.03.2015

Ședința publică din data de 30 martie 2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: B. M. - judecător

GREFIER: C. B.

Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra judecării cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta - creditoare S.C. N. G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta – debitoare S.C. C. T. JURIDICE S.R.L., pentru deliberare asupra actelor și lucrărilor prezentului dosar și pentru a se depune concluzii scrise .

S-a constatat ca mersul dezbaterilor a fost consemnat, conform disp. art. 233 raportat la disp. 425 C.proc.civ., în încheierea de amânare a pronunțării din data de 23.03.2015, care face parte integrantă din hotărâre.

În conformitate cu disp. art. 394 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 395 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept :

Prin cererea de emitere a ordonanței de plată înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ /09.12.2014, reclamanta-creditoare S.C. N. G. S.R.L., cu sediul în orașul Voluntari, șoseaua Erou I. N., nr. 69-71, județul Ilfov, și cu sediul procesual ales în municipiul București, ., sector 1, în contradictoriu pârâta – debitoare S.C. C. T. JURIDICE S.R.L., cu sediul în municipiul București, Calea Griviței, nr.240, ., ., a solicitat:

● obligarea pârâtei - debitoare la plata sumei în cuantum de 1091,01 de lei cu titlu de contravaloare servicii prestate în baza contractului de monitorizare nr. 7381/28.04.2014, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 67,32 de lei calculate pentru sumele neachitate până la data de 09.10.2014, precum și la plata penalităților în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere ce vor fi calculate de la data introducerii cererii și până la data achitării efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, în esență, se arată că, între părți au existat raporturi contractuale conform Contractului de monitorizare nr. 7381/28.04.2014 prin care reclamanta și –a asumat obligația de a monitoriza și interveni rapid în cazul producerii unui incident la locația beneficiarei –pârâte din municipiul București, Calea Griviței, nr.240, ., ., sector 1, în schimbul unui abonament lunar în valoare de 40 Euro/lună exclusiv TVA.

Astfel, reclamanta a emis mai multe facturi fiscale emise în perioada 01.10.2014 – 08.05.2014, neachitate de pârâtă până în prezent, motiv pentru care, în prezenta cerere, solicită și acordarea penalităților contractuale de întârziere în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere datorate conform art. 5 Capitolul VI din Contract. Se invocă caracterul cert, lichid și exigibil al creanței . A fost comunicată pârâtei o somație, prin scrisoare recomandată, conform art. 1014 NCPC., dar pârâta nu a înțeles să efectueze plata datorată .

În dovedirea cererii, s-a depus la dosarul cauzei: înscrisuri ( filele 5- 25, 32-34 din prezentul dosar ).

Cererea formulată de către reclamanta - creditoare a fost timbrată corespunzător, cu taxa judiciară de timbru de 200 lei. S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În drept, reclamanta își întemeiază cererea pe disp. art. 1013 –art. 1024 C.proc.civ. .

Pârâta - debitoare S.C. C. T. JURIDICE S.R.L., legal citată și cu copii ale cererii și înscrisurilor depuse, nu a formulat și nu a depus întâmpinare .

Pentru judecarea în condiții de legalitate si temeinicie a cauzei, instanța de judecată a dispus următoarele măsuri: citarea părților cu mențiunile legale corespunzătoare ;

Analizând cererea de emitere a ordonanței de plată prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarea situație de fapt :

Între părțile prezentului dosar au existat raporturi contractuale conform Contractului de monitorizare nr. 7381/28.04.2014 – filele 9 -12 din dosar -prin care reclamanta și –a asumat obligația de a monitoriza și interveni rapid în cazul producerii unui incident la locația beneficiarei –pârâte din municipiul București, Calea Griviței, nr.240, ., ., sector 1, în schimbul unui abonament lunar în valoare de 40 Euro/lună exclusiv TVA. Astfel, reclamanta a emis mai multe facturi fiscale emise în perioada 01.10.2014 – 08.05.2014 –filele 15-20 din dosar, neachitate de pârâtă până în prezent, motiv pentru care, în prezenta cerere, solicită și acordarea penalităților contractuale de întârziere în cuantum de 67,32 de lei calculate asupra sumelor reprezentând debite principale de la data scadențelor și până la data de 09.10.2014 – filele nr. 22-23 dosar, respectiv penalități în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere datorate conform art. 5 Capitolul IV din Contract - fila nr. 10 dosar. Se invocă caracterul cert, lichid și exigibil al creanței . Deși a fost comunicată pârâtei o somație, prin scrisoare recomandată, conform art. 1014 NCPC.- filele 24-25, 32-34, dar pârâta nu a înțeles să efectueze plata datorată .

Având in vedere situația de fapt ce a rezultat din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța de judecată constată aplicabilitatea disp. art. art. 1013 alin. 1 NCPC, raportat la art. 1350 C.civ., art. 1178 -1179 C.civ., art. 1240 alin.2 C.civ ., art. 1270 și art. 1272 C.civ..

Pentru considerentele mai sus amintite, precum și în condițiile în care pârâta nu a formulat și nu a depus întâmpinare, nu a contestat susținerile și cererile formulate de către reclamantă, eficientizând astfel disp. art. 1018 alin. 3 NCPC instanța de judecată va admite, ca fondată, cererea de emitere a ordonanței de plată

formulată de către reclamanta - creditoare, va obliga pârâta - debitoare la plata către reclamanta –creditoare, în termen de 20 de zile de la data comunicării ordonanței de plată, a sumei în cuantum de 1.091,01 de lei cu titlu de debit principal aferent facturilor fiscale emise în perioada 01.10.2014 – 08.05.2014, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 67,32 de lei calculate, asupra debitului principal restant, de la data scadențelor facturilor fiscale și până la data de 09.10.2014, precum și la plata penalităților în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere ce vor fi calculate, asupra debitului principal restant, de la data introducerii cererii ( 09.12.2014) și până la data achitării integrale a acestuia .

Totodată, raportat la soluția dispusă, în temeiul disp. art. 453 C.proc.civ., instanța de judecată va obliga pârâta - debitoare la plata către reclamanta-creditoare a sumei în cuantum total de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciare de timbru .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, ca fondată, cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de către reclamanta – creditoare S.C. N. G. S.R.L., cu sediul în orașul Voluntari, șoseaua Erou I. N., nr. 69-71, județul Ilfov, și cu sediul procesual ales în municipiul București, ., sector 1, în contradictoriu pârâta – debitoare S.C. C. T. JURIDICE S.R.L., cu sediul în municipiul București, Calea Griviței, nr.240, ., . .

Obligă pârâta - debitoare la plata către reclamantacreditoare, în termen de 20 de zile de la data comunicării ordonanței de plată, a sumei în cuantum de 1.091,01 de lei cu titlu de debit principal aferent facturilor fiscale emise în perioada 01.10.2014 – 08.05.2014, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 67,32 de lei calculate, asupra debitului principal restant, de la data scadențelor facturilor fiscale și până la data de 09.10.2014, precum și la plata penalităților în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere ce vor fi calculate, asupra debitului principal restant, de la data introducerii cererii ( 09.12.2014) și până la data achitării integrale a acestuia .

Obligă pârâta –debitoare la plata către reclamanta - creditoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

Cu drept de a formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanței, ce se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2015.

P.,GREFIER,

B. M. C. B.

Red.20.05.2015

2 exemplare semnate de membrii ce au constituit completul de judecata

BM/CB

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5711/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI