Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2766/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2766/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 2766/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 2766/2015

Ședința publică de la 13 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE -A. C.

GREFIER -A. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . SRL, și pe pârât M. S., având ca obiect ordonanță președințială .

Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.02.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 13.02.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.11.2014 sub nr. de mai sus, reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâtul M. S., a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâtului să permită accesul pe proprietatea acestuia, în vederea ridicării mijlocului de măsurare a consumului de gaze naturale tip G4CM/E1T AEROTECH seria_.

În data de 15.01.2015, la solicitarea instanței, a fost depusă adresa nr._ emisă de Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Consiliului General al Municipiului București.

Analizând prioritar, în baza art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția lipsei capacității procesule de folosință, invocată de instanță din oficiu, excepție de fond, peremptorie și absolută, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.11.2014 sub nr. de mai sus, reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâtul M. S., a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâtului să permită accesul pe proprietatea acestuia, în vederea ridicării mijlocului de măsurare a consumului de gaze naturale tip G4CM/E1T AEROTECH seria_.

În altă ordine de idei, capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații în plan procesual, iar în cazul persoanelor fizice, aceasta începe la nașterea lor și încetează la moartea lor.

Potrivit art.56 alin.1 din C.pr.civ., poate fi parte în judecata orice persoana care are folosința drepturilor civile. per a contrario, nu poate fi parte într-un proces civil persoana care nu mai are capacitate personală de folosință, urmare a survenirii decesului acesteia.

Conform art.56 alin.3 din același act normativ, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedura îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.

Față de cele mai sus expuse, constatând că pârâtul a decedat anterior datei de 16 februarie 2013, înainte de introducerea acțiunii, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului și, pe cale de consecință, va respinge cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Pentru aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință, invocată de instanță din oficiu.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta . SRL cu sediul sector 4, București, .-6, . contradictoriu cu pârâtul M. S. cu sediul sector 1, București, .. 78, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.C.A./tehn. C.A/H.A.

4 ex./18.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2766/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI