Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 25512/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentință civilă Nr._/2015

Ședința publică de la 22 Decembrie 2015

Completul compus din:

Președinte S. V. I.

Grefier M. A.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta R. M. și pe pârâtul L. A. I., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 15.12.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei de fata:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul acestei instante la data de 04.06.2015 sub nr._, reclamanta R. M. a solicitat ca, în contradictoriu cu paratul L. A. I. sa se dispuna partajul bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei a caror valoare estimata este de 6.692 lei, in cote egale de 50%-50% si a dreptului de creanța în cuantum de 11.751 lei, reprezentand ratele achitate de reclamanta pentru acoperirea unui împrumut contractat de parat înaintea căsătoriei pentru cumpărarea unui autoturism.

In motivare, reclamanta a aratat că prin sentința civila nr._ din 22.10.2014 pronunțata de Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr._/299/2014 s-a dispus desfacerea căsătoriei înregistrată sub nr. 955/15.09.2012 la Consiliul Local al Sectorului 1. În perioada mariajului au achiziționat și au primit cadou masa bunurilor a căror partajare se solicita. Aceasta este compusa din suma de 11.751 lei pe care a achitat-o in timpul căsătoriei pentru plata unui împrumut contractat in timpul concubinajului in scopul achiziționării de pârât a unui autoturism, precum și din următoarele bunuri: set farfurii 18 piese Luminarc, set farfurii 44 piese Luminarc, aparat de bucătărie Bosch, set tacâmuri 24 piese tableware+ vază flori - cadouri de cununie, jaluzele verticale verzi cumpărate la data de 03.10.2012, cuptor pe gaze Paxton cumpărat la data de 29-30.09.2012, plita Gorenje cumpărat la data de 29-30.09.2012, hota Singer cumpărată la data de 29-30.09.2012, poze, bani botez copil.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 979 si urm. C.civ.

In dovedire, s-a cerut încuviințarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriu.

La data de 18.06.2015 au fost depuse înscrisuri (f. 14-28. ds.).

La data de 04.08.2015, prin serviciul registratura, paratul a depus întâmpinare, solicitând admiterea în parte a acesteia.

In motivare, s-a menționat ca, în ceea ce privește creanța, cererea nu e întemeiata, autoturismul fiind achiziționat la data de 03.06.2012 cu suma de 5.500 euro, compusă din 2.600 euro provenita din vânzarea altui autoturism proprietate personală, 13.ooo lei puși la dispoziție de părinții săi. Împrumutul contractat de reclamanta a fost în alte scopuri, însa a fost achitată de soți chiar și după părăsirea domiciliului conjugal de reclamanta. S-a învederat ca setul farfurii 18 piese Luminarc, setul de farfurii 44 piese Luminarc, aparatul de bucătărie Bosch, setul tacâmuri 24 piese tableware+ vază flori reprezentând cadouri de cununie se afla in posesia sa, urmând ca instanța sa decidă cu privire la partajul lor.

Jaluzelele verticale verzi, cuptorul pe gaze Paxton, plita Gorenje, hota Singer au fost achiziționate de părinții săi.

Cu privire la fotografii, s-a arătat că vor fi restituite. In ceea ce privește suma de 3912 lei, a precizat ca nu are cunoștința de ea, singura suma de care are cunoștința este cea reprezentata de 200 de euro, primita de la un prieten si de la bunicul sau drept cadou de botez.

In dovedire, s-a cerut încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, un martor.

Au fost atașate înscrisuri (f. 36-46 ds.).

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, interogatoriu si proba testimoniala cu un martor, a cărui declarație se afla consemnată și atașata la dosarul cauzei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Părțile în cauză s-au căsătorit la data de 15.09.2012, căsătoria fiind desfăcută prin divort prin sentinta civila nr. 8053/2014 pronunțată la data de 22.10.2012 de Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr._/299/2014. Din căsătorie a rezultat minorul L. S. I., născut la data de 10.01.2013.

Anterior încheierii căsătoriei, părțile au avut o relație de concubinaj, locuind împreună în casa părinților pârâtului, aspect necontestat de acesta.

In perioada de concubinaj, reclamanta a luat cu împrumut suma de 22.000 lei, astfel cum rezulta din contractul de credit pentru nevoi persoanele nr. RQ_89/31.05.2012, suma ce a fost folosită de pârât în vederea achiziționării autoturismului cu nr. de înmatriculare_, marca Land Rover, tipul Free Lander nr. de identificare SALLNABE83A242993, ._.

Astfel, la data de 03.06.2012, în schimbul sumei de 5500 euro, pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui autoturism. Acesta constituie bun propriu al pârâtului, fiind dobândit anterior încheierii căsătoriei, dar cu contribuția reclamantei, care are un drept de creanță.

Inițial, prin întâmpinare, pârâtul a susținut ca autoturismul a fost cumpărat cu suma de 13.000 lei, primită de la părinții săi, precum și cu suma de 2600 euro, obținută în urma vânzării unui bun propriu - un autoturism.

S-a depus un contract de vânzare - cumpărare, din care rezultă că la data de 03.02.2010, pârâtul a înstrăinat un autoturism în schimbul sumei de 2.600 euro.

In cadrul interogatoriului administrat paratului, acesta a arătat (răspuns la întrebarea nr. 9) faptul ca autoturismul a fost achitat cu suma de 13.000 lei primita de la părinți și suma de 2.500 de euro pe care ii strânsese în urma comerțului cu mașini aduse din Germania.

A arătat pârâtul că achiziționa mașini iar ulterior le aducea în țară și le vindea, strângând diferența.

Martora audiata, mama pârâtului, a declarat însa că mașina a fost cumpărata cu suma de 13.000 lei pe care ea și soțul său i-au dat cadou, cu suma de 2.600 de euro ce a fost strânsă în perioada în care fusese plecat in Anglia, in 2010, si cu banii economisiți din salariu. S-a arătat ca acești bani au fost ținuți la banca.

Se constată ca aceste susțineri sunt contradictorii și nu sunt credibile, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a probat faptul ca pârâtul avea economii la banca.

Nu e plauzibila nici afirmația pârâtului că nu a avut cunoștința de scopul pentru care a fost contractat împrumutul de reclamanta, în condițiile în care aceștia urmau să aibă un copil și să se căsătoreasca, banii fiind scoși din cont cu 3 zile înainte de achitarea prețului pentru apartament. Faptul ca acest credit a fost achitat pe parcursul căsătoriei de părți, în condițiile in care aveau venituri modice, pârâtul afirmând in cadrul interogatoriul ca in acea perioada avea un salariu de aproximativ 1.000 lei întărește ideea ca banii împrumutați de reclamanta au fost utilizați pentru cumpărarea mașinii. Aceasta cu atât mai mult cu cat paratul a achitat o parte din împrumut chiar după încetarea regimului matrimonial al comunității de bunuri, respectiv după de 12.03.2014, data depunerii cererii de divorț. Astfel, la data de 17.03.2014, paratul a achitat suma de 356 de lei.

Toate aceste aspecte se coroborează cu cele menționate in înscrisul sub semnătura privata încheiat la data de 20.05.2014, respectiv faptul ca pârâtul nu a putut achita ratele aferente lunilor aprilie și mai din cauza situației sale financiare.

Prin urmare, instanța reține ca întreaga suma obținută de reclamanta în urma contractării împrumutului a fost folosita la achiziționarea unui bun propriu de către parat.

Din extrasul de cont rezultă faptul că a fost achitată suma totală de_ de lei, reclamanta având dreptul la restituirea sumei de 10.740 lei pe care i-a plătit până la data de 23.05.2013. Constatând că s-a solicitat numai suma de_ lei, precum și faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, instanța ăi va acorda numai suma de_ lei, la care se adaugă suma de 1045 lei, compusa din sumele de 325 lei, 356 lei, 360 lei, 360 lei achitate după data de 23.05.2014.

In ceea ce privește bunurile mobile, set farfurii 18 piese Luminarc, set farfurii 44 piese Luminarc, aparat de bucătărie Bosch, set tacâmuri 24 piese tableware+ vază flori în valoare totala de 1080 lei, instanța reține că pârâtul nu a contestat ca sunt bunuri comune, evaluarea acestora făcută de reclamantă și nici faptul că se află în posesia sa.

Prin urmare, având în vedere principiul comunității legale reglementată de art. 340 c.civ., aer. 987 C.pr.civ., faptul ca nu s-a contestat că părțile ar fi avut o cota de contribuție egala, precum si că după părăsirea domiciliului conjugal ele au fost folosite in mod exclusiv de pârât, instanța i le va atribui acestuia, urmând să fie obligat la plata unei sulte de 540 lei către reclamanta.

In ceea ce privește cererea având ca obiect partajul sumei de 3912 lei, reprezentând cadou botez și alte evenimente, instanța îl va admite în parte, pentru suma de 270 de euro echivalent în lri, cu privire la care constată că face parte din masa partajabila.

Prin întâmpinare, pârâtul a învederat că are cunoștință doar de suma de 200 de euro primita cadou.

In cadrul interogatoriului ( întrebarea nr. 7), pârâtul a menționat că știe de suma de 250 de euro, pe care a pus-o la banca, în timp ce în înscrisul sub semnătura privata încheiat la data de 20.05.2014, pârâtul a arătat că suma de 270 de euro reprezentând banii rămași de la botez, o va înapoia sau împărți, însa în acest moment nu are posibilități financiare.

Prin urmare, se va reține că din masa partajabila face parte și suma de 270 de euro, aflata in posesia pârâtului, pe care îl va obliga la plata către reclamanta a sumei de 135 euro echivalent in lei la cursul B.N.R. din ziua plății.

In ceea ce privește următoarele bunuri: jaluzele verticale verzi, cuptor pe gaze Paxton, plita Gorenje, hota Singer, instanța va respinge cererea, reținând că nu fac parte din masa partajabilă.

Chiar reclamanta a arătat că începând cu anul 2011 a locuit cu pârâtul și cu părinții acestuia, în locuința celor din urma. Mama pârâtului, martora în prezenta cauza, a arătat ca înainte de căsătoria părților, a dorit sa renoveze casa, sens în care înainte de cununia civila a făcut un credit pentru a renova bucătăria.

Au fost achiziționate mai multe obiecte de la magazinul Dedeman, în valoare de aproximativ 100 de milioane lei vechi. Cu aceasta ocazie, jaluzele verzi pe care dorea sa le achiziționeze i-au fost făcute cadou. Au fost cumpărate și un cuptor Paxton, plita Gorenje, hota, având in vedere că aruncase toate obiectele uzate, martora învederând ca aceste bunuri nu au fost cumpărate pentru părți, ci chiar pentru ea.

Aceasta declarație se coroborează cu înscrisurile de la dosarul cauzei, respectiv proces verbal marfa in custodie, întocmit pe numele martorei, în care sunt menționate cele trei obiecte electrocasnice, bonuri fiscale din data de 25.20.2012, factura fiscala emisa tot pe numele martorei. Se retine ca, in ceea ce privește jaluzelele, se menționează ca este vorba de un retur.

Depoziția martorei audiate se coroborează și cu răspunsul pârâtului la interogatoriu ( întrebarea nr. 5), arătând că mama sa a fost cea care a renovat toata bucătăria, achiziționând bunurile. Susținerile reclamantei, în sensul ca acestea au fost cumpărate cu banii săi, nu au fost probate.

Cererea referitoare la restituirea pozelor nu poate fi admisă, având în vedere că nu s-a menționat despre ce fotografii este vorba, având un caracter general.

Pentru motivele arătate, instanța va admite în parte cererea de chemare in judecata, va constata că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale de contribuție, următoarele bunuri mobile, în valoare totală de 1080 lei: set farfurii 18 piese Luminarc, set farfurii 44 piese Luminarc, aparat de bucătărie Bosch, set tacâmuri 24 piese tableware + vază flori pe care le va atribui pârâtului; va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 540 lei cu titlu de sultă; va constata că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale, suma de 270 euro si il ava obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 135 euro la cursul B.N.R. din ziua plății; va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 11.751 lei reprezentând drept de creanță la achiziționarea autoturismului cu nr. de înmatriculare_ și va respinge în rest cererea de chemare în judecata.

Având în vedere culpa procesuala a pârâtului, împotriva căruia a fost admisa in parte cererea de chemare in judecata, in baza art. 453 C.pr.civ., instanța îl va obliga pe acesta la plata către reclamată a sumei de 1719,55 cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 692,55 lei taxa judiciară de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect drept de creanță, 27 lei taxa judiciară de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect partaj, proporțional cu pretențiile admise, 800 de lei onorariu avocat, proporțional cu pretențiile admise si va compensa în rest cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta R. M. identificată cu cnp_ domiciliată în București, .. 4, ., ap 50, . cu domiciliul ales în sector 4, București, ., ., . și pe pârâtul L. A. I. identificat cu cnp_ domiciliat în București, .. 37, ., . cu dom ales la cab av D. M. în București, ., nr. 2A, ..

Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale de contribuție, următoarele bunuri mobile, în valoare totală de 1080 lei:

set farfurii 18 piese Luminarc, set farfurii 44 piese Luminarc, aparat de bucătărie Bosch, set tacâmuri 24 piese tableware+ vază flori pe care le atribuie către pârât.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 540 lei cu titlu de sultă.

Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale, suma de 270 euro.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 135 euro la cursul B.N.R. din ziua plății.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 11.751 lei reprezentând drept de creanță la achiziționarea autoturismului cu nr. de înmatriculare_ .

Respinge în rest cererea de chemare în judecată ca nîntemeiată.

Obligă pârâtul la plata către reclamată a sumei de 1719,55 cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 692,55 lei taxa judiciară de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect drept de creanță, 27 lei taxa judiciară de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect partaj, proporțional cu pretențiile admise, 800 de lei onorariu avocat, proporțional cu pretențiile admise.

Compensează în rest cheltuielile de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Sector 1 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 decembrie 2015.

PREȘEDINTE

I. S. V.

GREFIER

A. M.

Hotărârea se comunică reclamantei R. M. cu domiciliul ales în sector 4, București, ., ., . și pârâtului L. A. I. cu dom ales la cab av D. M. în București, ., nr. 2A, .

Red/tehn SI/M.A. 12 februarie 2016/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI