Pensie întreţinere. Sentința nr. 6719/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6719/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 6719/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentință civilă Nr. 6719/2015
Ședința publică de la 14 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte S. V. I.
Grefier M. A.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul B. R. B. și pe pârâta B. E. A., autoritate tutelară P. S. 1 BUCUREȘTI, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Reclamantul prin avocat arată că părțile s-au împăcat și renunță la judecată, depunând la dosar declarații notariale în acest sens și solicită în temeiul disp. art 243 c.pr.civ să se ia act de cererea de renunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrata pe rolul instanței la data de 16.02.2015, sub nr._, reclamantul B. R. B. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. E. A. pe calea ordonanței președințiale încredințarea către reclamant a minorului B. R. F., stabilirea domiciliului minorului la reclamant și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, a arătat reclamantul că se impune emiterea unei ordonanțe președințiale având în vedere că pârâta a lipsit minorul de posibilitatea de a merge la scoală ,fiind dus la bunici.
Au fost anexate cererii înscrisuri.
La data de 03.03.2015 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondata a cererii.
A fost depusă cerere reconvențională prin care s-a solicitat ca până la soluționarea definitivă a litigiului ce face obiectul dosarului nr._/299/2015 să se stabilească domiciliul minorului la mamă, exercitarea autorității părintești să se facă în comun, cu obligarea reclamantului –pârât la plata unei pensii de întreținere începând cu luna martie a anului curent în cuantum de 1.000 lei/lună.
La termenul de judecata din 14.04.2015 reclamantul prin avocat a depus la dosar declarațiile notariale prin care părțile arată că renunță la judecarea cauzei.
Analizând cererea de chemare in judecata, instanța reține următoarele:
Potrivit declarației autentificate sub nr. 204/01.04.2015 de B.N.P.Probatio, reclamantul –pârât a renunțat ca acțiunea ce constituie obiectul prezentei cauze, iar potrivit declarației autentificate sub nr. 206/01.04.2015 de B.N.P.Probatio, pârâta-reclamantă a renunțat ca soluționarea cererii reconvenționale formulată în dosarul nr._ .
Având în vedere cele menționate anterior, în baza art. 406 C.pr.civ., instanța va luat act de renunțarea părților la soluționarea cererilor formulate în cadrul prezentului dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renuntarea reclamantului-parat la judecarea cererii principale privind pe reclamantul B. R. B. identifidcat cu cnp_ domiciliat în sector 1, București, .. 170, ., . pârâta B. E. A. identificată cu cnp_ domiciliată în sector 1, București, .. 170, ., . procesual ales în sector 1, București, .. 10, ., având ca obiect ordonanță președințială..
Ia act de renuntarea paratei-reclamante la judecarea cererii reconventionale.
Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecatoria S. 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica azi, 14.04.2015.
PREȘEDINTE I. S. V. | GREFIER A. M. |
Hotărârea se comunică reclamantul B. R. B. domiciliat în sector 1, București, .. 170, ., . B. E. A. domiciliată în sector 1, București, .. 170, ., . procesual ales în sector 1, București, .. 10, .
Red/tehn ISV/M.A. 22.04.2015 2ex
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Stare civila. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|