Stare civila. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 25520/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentință civilă Nr._/2015
Ședința publică de la 22 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. V. I.
GREFIER M. A.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul A. H. ABDUL ALBBAS NAHI și pe pârâta P. S. 3 BUCUREȘTI, pârât C. L. S. 3 - SERVICIUL STARE CIVILĂ, având ca obiect stare civila MODIFICARE ACT DE STARE CIVILĂ.
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 15.12.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.09.2015 sub nr._, reclamantul A. H. ABDUL ALBBAS NAHI a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. S. 3 BUCUREȘTI și C. L. S. 3-Serviciu de Stare Civilă obligarea acestora să modifice certificatul de căsătorie . nr._ și înscrierea modificărilor pe actul de stare civilă.
În motivare, reclamantul a arătat că s-a căsătorit la data de 10.03.1994 cu numita P. N. A., eliberându-se certificatul de căsătorie nr. 306. În anul 2010 acesta a fost modificat ca urmare a schimbării unor erori materiale, eliberându-se certificatul de căsătorie . nr._. Ulterior, în urma unor modificări legislative în statul de origine, a dobândit numele de familie Alrabeea în loc de Nahi, care s-a adăugat prenumelui; numele tatălui s-a modificat în Alrabeea Abdul Albbas Nahi, iar numele mamei în Yahia Abdoul Haiat; data nașterii petentului s-a modificat în 01 iulie, menținându-se doar anul nașterii corect.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 57 și 59 din legea nr. 119/1996, art. 194 și urm. C.pr.civ.
În dovedire, s-a cerut încuviințarea probei cu înscrisuri (f. 4-11 ds.).
La data de 08.10.2015, prin serviciul registratură, pârâta P. Sectorului 3 București a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei capacității procesuale de folosință, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond s-a învederat că prin adresa nr._/01.10.2015 emisă de Direcția de Evidență a persoanelor S. 3- Serviciul Stare Civilă, s-a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii.
În drept, au fost invocate dispozițiile C.pr.civ., HCLS3 nr. 27/2015, OG nr. 84/2011, legea nr. 119/1996.
Au fost atașate înscrisuri (f. 26-30 ds.).
La data de 12.10.2015, prin serviciul registratură, pârâtul C. L. al Sectorului 3 București, Direcția de Evidență a Peroanelor S. 3, a depus întâmpinare, solicitându-se admiterea acțiunii și modificarea actului de stare civilă.
În dovedire, s-a cerut încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate dispozițiile C.pr.ci., Legea nr. 119/1996, H.G. nr. 64/2011.
Au fost atașate înscrisuri (f. 35-42 ds.).
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind atașate verificările efectuate de Direcția Publică de evidență a persoanelor și stare civilă.
Prin încheierea de ședință din data de 15.12.2015, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei P. S. 3 București.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul s-a căsătorit la data de 10.03.1994 cu numita P. N. A., căsătoria fiind înregistrată sub nr. 306/10.03.1994 în registrul stării civile al Consiliului S. 3 București (f. 37 ds.).
Prin dispoziția nr._/29.11.2010 emisă de Municipiul București, P. Sectorului 3, certificatul de căsătorie a fost rectificat, în sensul că s-a dispus ca la rubrica data nașterii soțului să se treacă 12.09.1969 în loc de 12.09.1968, la rubrica prenumele tatălui soțului să se treacă Abdul Albbas în loc de Abdul –Abbas, la rubrica numelui de familie al mamei soțului să se treacă Yahia Abdoul în loc de Iahia; în exemplarul I la rubrica prenumele soțului să se treacă H. Abdul Albbas în loc de H. Abdul Abbas, iar în exemplarul nr. II la rubrica numele de familie al soțului să se treacă Nahi în loc de Nahi-Hemzal, la rubrica prenumele soțului să se treacă H. Abdul Albbas în loc de Abdul Abbas, cum din eroare s-a trecut (f. 39 ds.).
Ulterior acestei rectificări, reclamantului i s-a eliberat un nou act de naștere, cu următoarele date: la rubrica numelui s-a trecut A.; la rubrica data nașterii s-a trecut anul 1969, luna iulie, ziua 01; la rubrica locul nașterii s-a trecut AL-FAW/BASRA; la rubrica date privind părinții, tata –prenume s-a trecut ABDUL ALBBAS NAHI; la rubrica date privind părinții mama – prenumele și numele de familie, s-a trecut Haiat YAHYA (f. 6 ds.).
Potrivit art. 57 alin. 1 din același act normativ, anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
A.. 2 prevede că, în cazul anulării, completării și modificării actelor de stare civilă, sesizarea instanței judecătorești se face de către persoana interesată, de structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau județene de evidență a persoanelor ori de către parchet. Cererea se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul acestora, pe baza verificărilor efectuate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor și a concluziilor procurorului.
Cererea formulată de către reclamant este întemeiată în parte, pentru următoarele motive:
Așa cum s-a reținut anterior, reclamantului i s-a eliberat un act de naștere cuprinzând mențiuni diferite față de cele trecute în actul de căsătorie 306/10.03.1994 înscris în registru stării civile al Consiliului L. sector 3 București, astfel cum a fot modificat prin dispoziția nr._/29.11.2010 emisă de Municipiul București, P. Sectorului 3, mențiuni ce urmează a fi trecute în actul de căsătorie, după cum urmează: 1.la rubrica numele de familie SOȚUL se va trece A.; 2. la rubrica „Data nașterii – SOȚUL”, se va trece „anul”: 1969„luna”: iulie „ziua”: 01; 3. la rubrica locul nașterii SOȚUL se va trece AL-FAW/BASRA; 4. la rubrica „Date privind părinții – SOȚUL”, TATA – numele de familie”, se va trece A. iar la prenume se va trece ABDUL ALBBAS NAHI ;5. la rubrica „Date privind părinții – SOȚUL”, MAMA – numele de familie”, se va trece YAHYA
Având în vedere soluția pronunțată cu privire la excepțiile lipsei capacitații procesuale de folosință a pârâtei P. S. 3 București, cererea formulată în contradictoriu cu aceasta a fi respinsă ca fiind formulata împotriva unei persoane fără capacitate procesuala de folosință.
Pentru motivele arătate, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei P. S. 3 București; va admite în parte acțiunea; va dispune modificarea actului de căsătorie nr. 306/10.03.1994 înregistrat la Sectorul 3 București, după cum urmează: 1.la rubrica numele de familie SOȚUL se va trece A. ; 2. la rubrica „Data nașterii – SOȚUL”, se va trece „anul”: 1969 „luna”: iulie „ziua”: 01;3. la rubrica locul nașterii SOȚUL se va trece AL-FAW/BASRA; 4. la rubrica „Data privind părinții – SOȚUL”, TATA – numele de familie”, se va trece A. iar la prenume se va trece ABDUL ALBBAS NAHI ;5. la rubrica „Data privind părinții – SOȚUL”, MAMA – numele de familie”, se va trece YAHYA și va respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta P. S. 3 București ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei P. S. 3 București.
Admite în parte acțiunea privind pe reclamantul A. H. ABDUL ALBBAS NAHI identificat cu cnp_ domiciliat în ., ., jud. Ilfov cu domiciliul ales la av. C. A. în sector 2, București, ., ., . pârâta P. S. 3 BUCUREȘTI cu sediul în sector 3, București, .-4, pârât C. L. S. 3 - SERVICIUL STARE CIVILĂ cu sediul în sector 3, București, .. 5.
Dispune modificarea actului de căsătorie nr. 306/10.03.1994 înregistrat la Sectorul 3 București, după cum urmează:
1.la rubrica numele de familie SOȚUL se va trece A.
2. la rubrica „Data nașterii – SOȚUL”, se va trece
„anul”: 1969
„luna”: iulie
„ziua”: 01
3. la rubrica locul nașterii SOȚUL se va trece AL-FAW/BASRA
4. la rubrica „Data privind părinții – SOȚUL”, TATA – numele de familie”, se va trece A. iar la prenume se va trece ABDUL ALBBAS NAHI
5. la rubrica „Data privind părinții – SOȚUL”, MAMA – numele de familie”, se va trece YAHYA
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta P. S. 3 București ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Cu apel in termen in termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria sector 1 București.
Pronunțată în ședință publica azi, 22 decembrie 2015.
PREȘEDINTE I. S. V. | GREFIER A. M. |
Hotărârea se comunică reclamantului A. H. ABDUL ALBBAS NAHI cu domiciliul ales la av. C. A. în sector 2, București, ., ., . P. S. 3 BUCUREȘTI cu sediul în sector 3, București, .-4, pârâtului C. L. S. 3 - SERVICIUL STARE CIVILĂ cu sediul în sector 3, București, .. 5
S.I./MA 11 Ianuarie 2016 2ex
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 6719/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1707/2015. Judecătoria... → |
---|