Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 5881/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5881/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 5881/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 5881/2015
Ședința publică de la 02.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. G.
GREFIER: L. B.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petent S. M., intimat G. (F. BUCSARU) M. R., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petentul S. M. prin avocat N. T., lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 131 C.pr.civ., instanța pune in discuția părților competenta acesteia de a soluționa prezenta cauză.
Petentul, prin avocat, arată că instanța este competentă material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.
Instanța in temeiul art. 31 alin 4 din Legea 7/1996 se declară competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța in temeiul art. 238 C.pr.civ, pune în discuția părților prezente estimarea duratei cercetării judecătorești.
Petentul, prin avocat, invederează instanței că este suficient un termen de judecată in vederea soluținării prezentei cauze.
Instanța, in temeiul art. 238 C.pr.civ, estimează durata necesară cercetării judecătorești la un termen de judecată.
Instanța acordă cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de intimata.
Petentul, prin avocat, invederează instanței că s-a formulat plângerea fără a se indica numele vreunui pârât, arată că s-a chemat intimata pentru opozabilitate la interpelarea instanței.
Totodată arată, că obligația de plată a impozitului pe venit îi aparține intimatei. Arată că lasă la aprecierea instanței faptul referitor la nrcesitatea intimatei de a rămâne sau nu în proces.
Instanța luând concluziile părții prezente respinge ca neîntemeiată excepția invocată de intimată, reținând că aceasta își justifică calitatea procesuală pasivă prin raportare la disp. art. 23 lit.b) din Legea nr. 7/1996 și față de mențiunile din Cartea Funciară_ Mun București Sector 1, fiind persoana înscrisă cu drept de proprietate definitiv asupra imobilului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat si excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Petentul, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, in temeiul art. 254-258 C.pr.civ, încuviințează proba cu înscrisuri de la dosar ca fiind utile si concludente cauzei.
Instanța in temeiul art. 244 C.pr.civ declară închisă cercetarea procesului.
Instanța in temeiul art. 396 C.pr.civ acordă cuvântul asupra fondului.
Petentul, prin avocat, solicită admiterea plângerii, să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului din București, . cartea Funciară si cu nr. cadastral.
Petentul, prin avocat, invederează faptul că obligația impozitului pe venit este obligația debitorului, acesta fiind cel care a încasat veniturile.
Petentul, prin avocat, depune in ședință practică judiciară și decizia Curții Constituționale nr. 662/11.10.2014.
Arată că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Instanța constată dezbaterile încheiate și reține cauza spre judecare.
INSTANȚA
Prin plângerea de carte funciară înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.11.2014 sub nr._, petentul S. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata G. (F. BUCSARU) M. R. anularea încheierii de reexaminare nr._/24.10.2014 și încheierea_/23.09.2014 emise de OCPI BCPI Sector 1 și întabularea definitivă a dreptului de proprietate al petentului în cartea funciară nr._ UAT București Sector 1, imobil cu număr cadastral_/2/58.
În motivarea plângerii, petentul a învederat în esență faptul că a dobândit în proprietate prin adjudecare imobilul situat în București, ., lot 57, sector 1 înscris în CF_ a Municipiului București, Sector 1 și i s-a înscris provizoriu dreptul său de proprietate prin încheierea din 24.12.2013. A arătat că la expirarea termenului de o lună în care se putea contesta actul de adjudecare, s-a adresat cu cerere de înscriere definitivă a dreptului său de proprietate în cartea funciară, dar i s-a solicitat să depună dovada achitării impozitului pe transferul dreptului de proprietate. A arătat că prin încheierea_/23.09.2014 emise de OCPI BCPI Sector 1 i s-a respins cererea de întabulare a dreptului de proprietate pe motiv că nu s-a făcut dovada achitării impozitului aferent transferului de proprietate asupra imobilului, iar prin încheierea de reexaminare nr._/24.10.2014 i s-a respins cererea de reexaminare.
În drept, a invocat disp. art. 31 din Legea nr. 7/1996, art. 555 C.civ., art. 1 Protocolul 1 Adițional la Convenție.
În susținerea plângerii formulate, petentul a depus înscrisuri (f. 8-23).
La data de 23.01.2015, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei de calitate procesuală pasivă a intimatei, fiind o cerere necontencioasă raportată la art. 527 C.pr.civ. și art. 52 alin. 2 Legea nr. 7/1996. Pe fond a arătat că a fost executată silit și a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, astfel că nu datorează impozitul pentru transferul dreptului de proprietate.
În drept, a invocat art. 205 ș.u. C.pr.civ.
Potrivit art. 31 alin. 4 din Legea nr. 7/1996, din dispoziția instanței, s-au comunicat încheierile contestate, dosarului încheierilor și copia cărții funciare (f. 28-99).
În cauză instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile administrate în cauză instanța reține următoarele:
În fapt, prin actul de adjudecare din data de 23.12.2013 întocmit în dosarul de executare nr. 1031/2013 pe rolul B. Aequitas (f. 5), petentul a devenit proprietarul imobilului situat în București, ., lot 57, sector 1, înscris în cartea funciară nr._, nr cadastral_/2/58.
Prin încheierea nr._/17.01.2014 s-a admis cererea de înscriere provizorie a dreptului de proprietate al petentului în Cartea Funciară nr._ (f. 16).
Prin încheierea_/23.09.2014 emisă de OCPI BCPI Sector 1 s-a respins cererea de întabularea dreptului de proprietate al petentului, reținându-se că nu s-a completat dosarul cu dovada achitării impozitului aferent transferului dreptului de proprietate, nefiind îndeplinite condițiile art. 28 alin.1 lit. c din Legea nr. 7/1996 și art. 771 alin. 6 C.fiscal. (f. 13 dosar).
Prin încheierea de reexaminare nr._/24.10.2014 emisă de OCPI BCPI Sector 1 s-a respins cererea de reexaminare a încheierii CF nr._/08.09.2014 (f. 8-9), reținându-se aceleași argumente de fapt și drept.
În drept, potrivit art. 29 alin. 1 lit. g din Legea nr. 7/1996, în cazul în care registratorul admite cererea de înscriere, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește alte prevederi legale stabilite prin legi speciale, a căror verificare se află în competența registratorului.
Potrivit art.771 alin. 6 din C.fiscal, impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se va calcula și se va încasa de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat și încasat se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut. În cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) și (3), se realizează prin hotărâre judecătorească sau prin altă procedură, impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se calculează și se încasează de către organul fiscal competent. Instanțele judecătorești care pronunță hotărâri judecătorești definitive și irevocabile comunică organului fiscal competent hotărârea și documentația aferentă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii. Pentru alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească contribuabilul are obligația de a declara venitul obținut în maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului. Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) și (3) și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.
Prin Decizia nr. 662/2014 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial al României 47/20.01.2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 771 alin. 6 teza finală C.fiscal și s-a constatat că dispozițiile art. 771 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituționale în măsura în care legea nu îl obligă pe cumpărătorul adjudecatar să facă dovada plății impozitului datorat de înstrăinătorul debitor pentru a-și putea înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate.
S-a reținut în considerentele deciziei precitate, faptul că art. 771 alin. (6) teza finală din Codul fiscal condiționează intabularea dreptului de proprietate al adjudecatarului în cartea funciară de achitarea impozitului datorat la transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, în acest mod, dreptul de proprietate al adjudecatarului, sub aspectul atributului de dispoziție asupra bunului imobil, este afectat printr-o acțiune a statului, ceea ce reprezintă o ingerință în atributul de dispoziție al dreptului de proprietate, care nu apare ca păstrând un just echilibru cu scopul legitim urmărit din perspectiva relației existente între interesul general invocat și cel individual. Adjudecatarul, deși este proprietar al bunului în baza actului de adjudecare, nu dispune de toate elementele dreptului său de proprietate reținute la paragraful 29, ceea ce echivalează cu faptul că statul nu îi recunoaște pe deplin dreptul, din cauza imposibilității înscrierii acestuia în cartea funciară. Prin art. 771 alin. 6 C.fiscal legiuitorul a urmărit protejarea titularului dreptului de creanță, respectiv statul, de o eventuală neîndeplinire a obligației fiscale de către contribuabil, așadar de o altă persoană față de proprietar, or, în aceste condiții, textul criticat conferă, mai degrabă, un drept iluzoriu adjudecatarului. Adjudecatarul, dobânditor al dreptului de proprietate, este obligat ca, după parcurgerea procedurii executării silite, respectiv a licitației, să inițieze alte proceduri judiciare pentru a putea dispune de dreptul său de proprietate, ceea ce apare ca fiind excesiv. Practic, adjudecatarul este introdus forțat într-un raport de drept fiscal, față de care este terț, pentru a-și putea valorifica dreptul de proprietate. Astfel, a reținut Curtea Constituțională că este înfrânt justul echilibru care trebuie să existe între interesele generale și cele individuale, or, statul are nu doar obligația negativă de a nu adopta măsuri care să afecteze proprietatea, ci și obligația pozitivă, de a asigura, cu alte cuvinte, de a garanta dreptul de proprietate privată. Prin urmare, textul constituțional al art. 44 determină, pe lângă obligația negativă a legiuitorului de a nu interveni printr-o dispoziție legislativă de stabilire a unei condiții excesive, în sensul de a împiedica titularul dreptului de proprietate de a se bucura de plenitudinea dreptului său, și o obligație pozitivă a acestuia de a asigura valorificarea acestui drept și de a proteja titularul dreptului de proprietate. În prezenta cauză, Curtea constată că, din contră, legiuitorul nu și-a îndeplinit obligația negativă de a nu interveni în dreptul de proprietate privată. În consecință, Curtea reține că prin nerespectarea principiului proporționalității s-a afectat însăși substanța dreptului de proprietate, măsura neputând fi calificată ca una de stabilire a conținutului și limitelor dreptului de proprietate, în sensul art. 44 alin. (1) din Constituție
Potrivit art. 31 alin 1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar potrivit aliniatului 3, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Reținând că art. 771 alin 6 Codul fiscal a fost declarat neconstituțional, norma juridică precitată fiind suspendată de drept de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, respectiv data de 20.01.2015, dată de la care decizia Curții Constituționale a devenit obligatorie, instanța reține că soluția dată cererii de reexaminare și a cererii de întabulare a dreptului de proprietate al petentului este nelegală, urmând a fi anulate încheierile de reexaminare nr._/24.10.2014 și încheierea nr._/23.09.2014 emise de OCPI BCPI Sector 1 și a se dispune întabularea dreptului de proprietate al petentului în cartea funciară nr._ UAT București Sector 1, imobil cu număr cadastral_/2/58, reținând că petentul este proprietarul imobilului prin adjudecare, indiferent că este sau nu intabulat, și deține astfel un bun ce intră în sfera de protecție a art. 44 din Constituție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea de carte funciară formulată de petentul S. M., cu domiciliul în Urziceni, Calea București, nr. 48, ., ., în contradictoriu cu intimata G. (F. BUCSARU) M. R., cu domiciliul în . City, ., judetul Ilfov.
Anulează încheierea de reexaminare nr._/24.10.2014 și încheierea_/23.09.2014 emise de OCPI BCPI Sector 1.
Dispune întabularea dreptului de proprietate al petentului în cartea funciară nr._ UAT București Sector 1, imobil cu număr cadastral_/2/58.
În temeiul art. 31 alin.6 din Legea nr. 7/1996, dispune comunicarea din oficiu, după rămânerea definitivă, a hotărârii către OCPI BCPI Sector 1 București.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2015.
P. GREFIER
Red. L.G., Teh. L.G., L.B.
5 ex./01.05. 2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5924/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 5917/2015. Judecătoria... → |
---|