Pretenţii. Sentința nr. 1081/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1081/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 1081/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 1081/2015
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G.
Grefier I. V. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . VIENNA INSURANCE GROUP SA, în contradictoriu pârât U. P. DIN ITALIA PRIN . intervenient R. A. C., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 15.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și prin care instanța a amânat pronunțarea pentru 22.01.2015 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de față, constata:
Prin cererea înregistrata la data de 28.03.2014 pe rolul Judecatoriei Sector 1 Bucuresti sub nr._, reclamanta . VIENNA INSURANCE GROUP SA, în contradictoriu pârâta U. P. DIN ITALIA PRIN ., intervenientul R. A. C., a solicitat instanței ca prin hotararea ce se va pronunța sa se dispuna obligarea pârâtei la plata sumei de 25.967 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de către S.C. Asirom V. S.A. în temeiul asigurării facultative CASCO,, la plata sumei de 3.324,16 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1% pentru Tîecare zi de întârziere, respectiv 25,97 lei pe zi calculată pentru 128 zile întârziere, de la data de 18.11.2013 (data expirării celor 20 de zile acordate pentru soluționarea cererii de despăgubire) și până la data depunerii prezentei acțiuni, 25.03.2014, plata sumei corespunzătoare reactualizării despăgubirii cu 0,1% pe zi de întârziere calculată de la data depunerii prezentei acțiuni șl în continuare până la data plății integrale șl efective a despăgubirii, precum și la plata cheltuielilor de judecata reprezentând: taxa judiciară de timbru, onorarii avocați, eventuale cheltuieli de legalizare, cheltuieli de deplasare și orice alte cheltuieli asimilate cheltuielilor de judecată.
In motivarea în fapt, reclamanta a arătat în esență că la data de 13.09.2010 ca urmare a producerii accidentului de circulație si constatat prin Constatul Amiabil de Accident, în care au fost implicate: autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, asigurat CASCO conform poliței AC_/03.09.2010, emisă de S.C. ASIROM V. S.A., valabila la data accidentului și autovehiculul cu numărul de înmatriculare DB 405 XA, condus de numitul R. A. C., asigurat de răspundere civilă auto- la U. P., conform Poliței RCA, valabilă la data accidentului, s-a stabilit culpa numitului R. A. C., conducătorul autovehiculului asigurat RCA la societatea U. P. -Reprezentant de despăgubiri pe teritoriul României fiind S.C. U. S.A.
Astfel, reclamanta a mai aratat că în baza raportului de asigurare facultativă CASCO, . a deschis dosarul de daună nr. REG_, achitând asiguratului păgubit in contul unității reparatoare despăgubirea în cuantum total de 25.967 lei, conform Ordinului de Plata.
De asemenea, reclamanta a mai arătat faptul că începand cu data de 29.10.2010, a avizat in numeroase rânduri reprezentantul de despăgubiri al societății U. P. pe teritoriul României, S.C. U. SA, pentru achitarea despăgubirii în cuantum de 73.030,03 lei, avizări cărora parata, nu le-a dat curs.
In drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 998, 999 C.civ, art. 22, art. 41-44, art. 48-57 din Legea nr. 136/1995, Directiva a VI Auto si dispozițiile ordinului CSA nr. 21/2010.
În dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri pe care le-a depus la dosar în copie conformă cu originalul ( filele 5-28).
Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru în sumă totala de 1483,75 lei.
Pârâta, a depus la data de 25.06.2014, întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la actiune, motivat de faptul ca reclamanta a achitat despagubirea asiguratului sau în data de 12.11.2010, iar prezenta acțiune a fost înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 28.03.2014.
De asemenea, parata a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a acesteia, întrucat evenimentul rutier s-a produs în străinatate, iar aceasta nu deține calitatea de subiect pasiv în cadrul raportului juridic dedus judecății, emitentul poliței RCA/carte V. care face obiectul prezentei cauze fiind U. P. SpA.
In drept, întampinarea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 205 NCPC, Legea nr. 136/1995, Decretul nr. 167 rep., Ordinul CSA nr. 1/2008, Directiva 2009/103/CE privind asigurarea de raspundere auto si Regulamentul ( CE) nr. 44/2001, Regulamentul CE nr. 44/2000.
In sustinerea întampinarii, parata a depus la dosar înscrisuri în copie certificata pentru conformitate cu originalul ( 48-58).
La data de 29.07.2014, reclamanta a depus la dosar raspuns la întampinare, prin care a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiata, aratand ca potrivit legii privind prescripția extinctiva din Italia, termenul de prescripție aplicabil este de 2 ani de zile si potrivit aceleiași legi, termenul de prescripție se întrerupe prin orice corespondență purtata între părți.
In continuare, reclamata a formulat concluzii de respingere a excepției lipsei calității procesual pasive a paratei, ca neîntemeiata, aratand ca . a fost chemata în judecata ca reprezentant de despagubiri al asiguratorului din străinătate și nu în nume propriu.
In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri.
Analizand cu prioritate excepțiile invocate în cauza, în temeiul art. 248 c.p.c. instanța reține urmatoarele:
In fapt, la data de 13.09.2010 intervenientul forțat R. A. C. a condus autovehiculul cu nr de înmatriculare DB 405 XA, producând din culpa sa un accident de circulație, în urma căruia a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, astfel cum rezulta din formularul constatare amiabila de accident întocmit la data producerii evenimentului.
Potrivit art. 36 c.p.c. „ Calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecații.„
Analizand înscrisurile de la dosar, instanța reține ca parata . este reprezentantul de despagubiri al asiguratorului pe care aceasta îl reprezinta, respectiv U. P., în conformitate cu Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European si a Consiliului, în situația producerii unui accident pe teritoriul unui alt stat membru decat statul sau de reședință.
Or, prin cererea de față, reclamanta . VIENNA INSURANCE GROUP SA, solicita obligarea paratei la plata sumei de 25.967 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de către S.C. Asirom V. S.A. în temeiul asigurării facultative CASCO, ca urmare a producerii accidentului de circulație din 13.09.2010 si constatat prin Constatul Amiabil de Accident, în care au fost implicate: autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, asigurat CASCO conform poliței AC_/03.09.2010, emisă de S.C. ASIROM V. S.A., valabila la data accidentului și autovehiculul cu numărul de înmatriculare DB 405 XA, condus de numitul R. A. C., asigurat de răspundere civilă auto- la U. P., conform Poliței RCA, valabilă la data accidentului.
Prin urmare, instanța constata ca parata este parte al raportului juridic dedus judecații, avand calitate procesual pasiva în cauza.
Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiata exceptia lipsei calității procesual pasive a paratei.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța reține urmatoarele:
Conform art. 1 din Decretul nr.167/1958 ale carui dispozitii sunt aplicabile in speta,, „Dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege”, prescriptia incepand sa curga de la data nasterii dreptului la actiune, conform art. 7 din acelasi act normativ.
Analizand inscrisurile de la dosar, instanta retine ca dreptul la actiune al reclamantei s-a nascut inca de la data de 12.11.2010, respectiv data cand a achitat despagubirea asiguratului sau CASCO, iar obiectul actiunii fiind patrimonial, se aplica termenul general de prescriptie de 3 ani.
Prin urmare, in speta, instanta constata ca termenul de prescriptie al dreptului la actiune al reclamantului s-a implinit inca din noiembrie 2013, or actiunea a fost introdusa la instanta cu mult peste termenul de prescripție, respectiv la data de 25.03.2014, cererea fiind comunicata prin poștă.
De asemenea, instanta retine ca in cauza nu a intervenit niciun caz de suspendare a cursului prescriptiei si nici de intrerupere a cursului prescriptiei dreptului la actiune si cum sunt expres prevazute de art. 13 si 16 din Decretul nr. 167/1958.
Față de considerentele mai sus expuse, instanta va admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata si va respinge actiunea ca fiind prescrisa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia lipsei calitătii procesual pasive invocata de parata.
Admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata.
Respinge actiunea privind pe reclamant . VIENNA INSURANCE GROUP SA,cu sediul în sector 2, București, str. .. 31-33, în contradictoriu pârât U. P. DIN ITALIA PRIN . cu sediul în sector 1, București, ., . A. C. cu domiciliul în Casarsa, via Mantegnaz, Cod postal_, Italia ca fiind prescrisa.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sector 1 Bucuresti.
Pronuntata în sedinta publica, astazi, 22.01.2015.
Președinte Grefier
R. GăniiIonuț V. I.
Red. R.G
Thred R.G/ IVI
5 ex/12.05.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 921/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1086/2015. Judecătoria... → |
---|