Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 16307/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr._/2015

Ședința publică de la 18 Septembrie 2015

Completul compus din:

Președinte A. G. D.

Grefier I. I. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A și pârâta S.C. A. I. SLU MADRID SUCURSALA BUCUREȘTI S.R.L., pârât S.C. A. I. S.R.L., pârât N. G., pârât V. V. C., pârât N. G., pârât . ITALIA SUCURSALA CLUJ, pârât T. S. SPA ITALIA-LA . ITALIA SUCURSALA CLUJ, pârât A. I., S.L.U. MADRID (FOSTĂ I. I. S.L.), chemat în garanție A. I., S.L.U. MADRID (FOSTĂ I. I. S.L.), având ca obiect

pretenții .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 04.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 11.09.2015 si apoi astăzi 18.09.2015:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, în conformitate cu dispozițiile art. 395 alin. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 02.04.2013, sub nr._, reclamanta . GROUP SA a chemat în judecată pe pârâții . MADRID SUCURSALA BUCUREȘTI SRL, ., N. G., VLADUȚ V. C., T. S. SPA ITALIA SUCURSALA CLUJ, T. S. SPA ITALIA, . MADRID solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.721,66 lei alături de dobânzi legale de la data achitării sumei reprezentând despăgubirea și până l adatrra achitării efective a debituluiu, reprezentând cuantumul despăgubirii achitate pentru avariile produse imobilului din localitate Drobeta Turnu Severin, .. 40 A, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 12.02.2010, reprentantul societății . Bumbăcel M. a arătat că a avut loc o avarie cauzată prin ruperea unei bucăți din tavanul fals ce împreună cu apa scursă a condus la distrugerea unei cantități semnificative a stocului de mărfuri a asiguratului său. A arătat că, prin plata despăgubirii, s-a subrogat în dreptul asiguratului fiind îndreptățită să recupeze suma achitată de la asigurătorul persoanei vinovate de producerea evenimentului, acesta fiind pârâta, conform poliței pentru . nr._.

Despăgubirea a fost achitată de reclamant asiguratului său la data de 31.03.2010 (f. 3).

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 22 și art. 41-43 din Legea nr. 136/1995.

În dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 21.11.2013, în conformitate cu art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, arătând că pretențiile reclamantei sunt nefondate.

În ceea ce privește fondul cauzei, reclamantul a arătat că la data producerii evenimentului la data de 12.02.2010 întreg parterul imobilului era închiriat de ., iar etajele 1 și 2 ale aceluiași imobil erau închiriate de către T. S. SPA ITALIA SUCURSALA CLUJ.

S-a mai invocat excepția inadmisibilități acțiunii provocate de reclamanta întrucât nu s-a urmat procedura prescrisă de art. 720 ind. 1 C.p.c.

S-a mai invocat excepția prescripției extinctive, arătând că sumele care se solicită sunt prescrise.

Totodată, s-a mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, raportat la faptul că cei responsabili de acest incident sunt T. S. SPA ITALIA SUCURSALA CLUJ, ei fiind chiriații și ocupanții de fapt ai spațiului unde s-a produs inundarea.

La data de 04.09.2013 A. I. SLU MADRID SUCURSALA BUCUREȘTI a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, considerând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

Pe cale de excepție s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive datorită faptului că reclamanta nu a făcut în vreun mod dovada să această societate ar fi deținut calitatea de chiriaș sau aceea de proprietar al apartamentului deținut de .

S-a mai invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția tardivității ca o retierare a excepției prescripției.

La data de 04.09.2013 A. I. SRL a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, considerând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

Pe cale de excepție s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive datorită faptului că reclamanta nu a făcut în vreun mod dovada să această societate ar fi deținut calitatea de chiriaș sau aceea de proprietar al apartamentului deținut de .

S-a mai invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția tardivității ca o retierare a excepției prescripției

În dovedirea întâmpinării, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 03.10.2013 s-a depus la dosarul cauzei de către reclamantă răspuns la întâmpinarea A. I. SLU MADRID SUCURSALA BUCUREȘTI reclamanta susținând că A. I. SLU MADRID SUCURSALA BUCUREȘTI are calitate procesuală pasivă. S-a solicitat respingerea celorlalte excepții invocate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

La data de 03.10.2013 s-a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea depusă de A. I. SRL prin care s-a susținut că A. I. SRL are calitate procesuală pasivă. S-a solicitat respingerea celorlalte excepții invocate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

La data de 25.10.2013 s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare de către pârâta T. S. SPA ITALIA SUCURSALA CLUJ prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În subsidiar s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive.

S-a evidențiat următoarea situație faptică:

La data de 12.02.2010 conform probatoriului administrat în cauză, rezultă că a fost inundat imobilul situat în Drobeta Turbu-S., .. 40A, parter, Jud. M.

În data de 12.02.2010, . în calitate de persoană păgubită încheie cu . în calitate de persoană juridică care utiliza/folosea spațiile locative aflate deasupra imobilului încheiat de ., un proces-verbal privind situația de fapt din 12.02.2010 legată de inundarea imobilului.

În data de 15.02.2010 . notifică firma de asigurare BCR Asigurări SA (actualmente . GROUP SA) despre producerea inundației și totodată informează societatea de asigurări asupra cauzei inundației, anume spargerea unei conducte la etajul 2 al imobilului, etaj utilizat de ..

În data de 15.03.2013 asiguratul . semnează cererea de despăgubire pentru BCR ASIGURĂRI în care arată exact valoarea pretențiilor sale ca urmare a daunelor produse cu ocazia inundației ce a avut loc la 12.02.2010.

Pe fondul cauzei s-a apreicat că la data producerii inundației, persoana care folosea în mod real și legal spațiul de deasupra . era I. I., aceasta având atât paza juridică cât și cea materială a spațiilor situate deasupra .

Totodată, s-a apreciat că nu întrunite condițiile răspunderii civile delicutale.

La data de 16.12.2013 reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea formulată de către pârâta T. S. SPA ITALIA SUCURSALA CLUJ arătând că excepțiile invocate sunt neîntemeiată, solicitând admiterea cauzei așa cum a fost formulată, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

La data de 20.02.2014 pârâta T. S. S.p.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive a T. S. S.p.A. și respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Totodată, s-a formulat și cerere de chemare în garanție (f. 330) a A. I. SLU MADRID arătând ca în situația în care pârâta cade în pretenții A. I. SLU MADRID este răspunzătoare să o despăgubească, datorită faptului că spațiului era folosit de aceasta.

La data de 26.02.2014 s-a depus la dosarul cauzei de către reclamantă răspuns la întâmpinarea T. S. S.p.A. reclamanta susținând că A. T. S. S.p.A. are calitate procesuală pasivă. S-a solicitat respingerea celorlalte excepții invocate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

La termenul din 01.04.2014 instanța a admis în principiu cererea de chemare în garanție.

La termenul din 09.05.2014 instanța a încuviințat proba cu interogatoriile pârâtelor persoane juridice solicitată de reclamantă.

Totodată instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisiblității în raport de prevederile art. 720 ind. 1 din Vechiul Cod civl, invocată de pârâții N. G. și Vlădut V. C., a respins ca neîntemeiată excepția prescripției cererii de chemare în judecată invocată de pârâți, a luat act că nu se mai insistă asupra excepției lipsei calității procesuale active, a unit cu fondul excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de toți pârâții. (f. 157 vol II)

La data de 19.06.2014 pârâta T. S. SPA ITALIA SUCURSALA CLUJ a depus la dosarul cauzei răspuns la interatoriul formulat de reclamant (f. 179). Același răspuns a fost depus și de pârâta T. S. S.p.A (f. 185).

La termenul din 20.06.2014 instanța a încuviințat proba cu expertiza tehnică de specalitatea construcții (f. 191 verso vol II).

Instanța a procedat la administrarea probei cu expertiza tehnică prin comisie rogatorie Judecătoria Drobeta Turnu Severin înregistrând comisia rogatorie prin dosarul nr._/255/2014, raportul fiind depus la dosarul cauzei la (f. 23 vol II dosar JDTS).

Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:

La data de 12.02.2010 conform probatoriului administrat în cauză, rezultă că a fost inundat imobilul situat în Drobeta Turbu-S., str. .. 40A, parter, Jud. M.

În data de 12.02.2010, . în calitate de persoană păgubită încheie cu . în calitate de persoană juridică care utiliza/folosea spațiile locative aflate deasupra imobilului încheiat de ., un proces-verbal privind situația de fapt din 12.02.2010 legată de inundarea imobilului.

În data de 15.02.2010 . notifică firma de asigurare BCR Asigurări SA (actualmente . GROUP SA) despre producerea inundației și totodată informează societatea de asigurări asupra cauzei inundației, anume spargerea unei conducte la etajul 2 al imobilului, etaj utilizat de ..

În data de 15.03.2013 asiguratul . semnează cererea de despăgubire pentru BCR ASIGURĂRI în care arată exact valoarea pretențiilor sale ca urmare a daunelor produse cu ocazia inundației ce a avut loc la 12.02.2010.

În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de toți pârâții din acțiunea de față și unite cu fondul prin Încheierea nr. 09.05.2014, instanța le va respinge din următoarele considerente.

Instanța reține că toți pârâții au capacitate procesuală, putând sta în judecată pentru anumite acțiuni sau comisiuni care să conducă la producerea unor prejudicii în patrimoniul altor persoane.

Sub acest aspect, se reține că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, instanța fiind ținută de cadrul procesual trasat prin conținutul cererii, astfel încât reclamantul este dator să justifice și calitatea procesuală a persoanei chemată în judecată.

Însă această justificare nu trebuie să necesitate un probatoriu excesiv, calitatea procesuală pasivă netrebuind a fi echivalată cu temeinicia pretențiilor, ci numai o aptitudine ca pârâtul respectiv să poată răspunde pretențiilor reclamantei.

Instanța consideră că această aptitudine este prezentă în cauză, iar aspectele care vizează răspunderea pârâtei de față sunt aspecte care vor fi tranșate odată cu dezlegarea fondului princinii, fiind în sarcina reclamantei să facă dovada persoanei răspunzătoare pentru pretinsele prejudicii cauzate.

Pe cale de consecință instanța va respinge toate excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții . MADRID SUCURSALA BUCUREȘTI SRL, ., N. G., VLADUȚ V. C., T. S. SPA ITALIA SUCURSALA CLUJ, T. S. SPA ITALIA SUCURSALA CLUJ ca fiind neîntemeiate.

Din înscrisurile existente la dosar, instanța constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998-999 cod civil 1864, aplicabil în cauză raportat la momentul producerii pretinsei fapte ilicite, pentru angajarea răspunderii delictuale a asiguratului pârâtei,

În primul rând, reclamanta nu a făcut dovada producerii faptei ilicite, căci toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei în probațiune provin de la însăși reclamanta (constatări ale propriilor agenți constatatori) sau de la asiguratul reclamantului, care a avut un interes vădit în a declara fapta ilicită astfel încât să fie despăgubit pentru o sumă cât mai ridicată.

În al doilea rând, analizându-se procesul-verbal privind situația de fapt din 12.02.2010 legată de inundarea imobilului (f. 105 vol I JS1) instanța reține că acesta a fost elaborat de propriul asigurat al reclamantei fiind doar înaintat către pârâta ., actuala ., fără nicio precizare din partea acesteia de asumare a faptei ilicite.

În interogatoriile administrate pârâtelor (f. 180 și urm) acestea nu au achiesat niciuneia din pretențiile reclamantului negând răspunderea față de orice pretinsă faptă ilicită.

Instanta reține totodată concluziile raportului de expertiză acesta fiind întocmit pe baza dosarului de dauna, iar pe de altă parte planșele foto nu vor fi avute în vedere de către instanță, întrucât acestea au fost efectuate de către inspectorii reclamantei și nu permit verificarea veridicității lor și nici a datei la care au fost întocmite.

Totodată, pretinsul incident s-a produs în 2010, iar expertiza a fost realizată în noiembrie 2015 are un caracter ipotetic, expertul pornind de la premisa producerii pagubelor așa cum chiar acesta acesta în raportul de expertiză. În opinia instanței, legatura de cauzalitate trebuie să se fundamenteze pe stabilirea tuturor faptelor și evenimentelor care au precedat prejudiciul ceea ce în prezenta cauza nu se verifică.

Din materialul probator nu rezultă cu certitudine împrejurările în care s-au produs pagubele asiguratului reclamantei și nici nu s-a probat ca aceste pagube sunt rezultatul omisiunilor pârâtelor în executarea obligațiilor care le reveneau.

Nu s-a adus nicio probă obiectivă, care să delimiteze răspunderea unei anumite pârâte, reclamanta neputând face proba cărei pârâte i-ar reveni eventuala răspundere.

Instanța consideră că nu poate fi admisă o acțiune în răspundere civilă delictuală cât timp reclamanta nu a adus nicio probă pentru a dovedi fapta ilicită, culpa pârâtelor și nici legătura de cauzalitate dintre pretinsa faptă ilicită și prejudiciu, neexistând certitudine cu privire la momentul producerii faptei ilicite, al prejudiciului produs și al persoanei vătămate.

Față de toate considerentele mai sus arătate, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 998-1000 Cod civil pentru angajarea răspunderii delictuale a asiguratului pârâtei, instanța apreciază neîntemeiată cererea reclamantei, urmând a o respinge, atât în ceea ce privește debitul principal, cât și în ceea ce privește cheltuielile de judecată.

În virtutea aspectului că acțiunea a fost respinsă, instanța va respinge în temeiul art. 74 C.p.c. și cererea de chemare în garanție a A. I. SLU MADRID formulată de T. S. S.p.A. ca fiind neîntemeiată, pârâta care a solicitat chemarea în garanție necăzând în pretenții.

În conformitate cu art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va obliga reclamanta . GROUP SA la plata către pârâta T. S. SPA ITALIA SUCURSALA CLUJ a sumei de 4.121,79 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge exceptiile lipsei calitătii procesuale pasive invocate de pârâtele . MADRID SUCURSALA BUCURETTI SRL, ., N. G., V. V. C., T. S. SPA ITALIA SUCURSALA CLUJ, T. S. SPA ITALIA ca fiind neîntemeiate.

Respinge cererea formulata de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A cu sediul ales in București, ., nr. 69, ., sector 3, in contradictoriu cu pârâta S.C. A. I. SLU MADRID SUCURSALA BUCUREȘTI S.R.L., cu sediul in București, .-72, . 1, sector 1, pârât S.C. A. I. S.R.L., cu sediul in București, .-72, ., pârât N. G., cu resedinta in com. Hinova, ., in pârât V. V. C., cu rededinta in .. Mehedinti, pârât . ITALIA SUCURSALA CLUJ, cu sediul in SANNICOARA, ., pârât T. S. SPA ITALIA-LA . ITALIA SUCURSALA CLUJ, cu sediul in SANNICOARA, ., parata A. I., S.L.U. MADRID (FOSTĂ I. I. S.L.) cu sediul in București, .-72, ., ca fiind neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în garantie formulată de T. S. S.p.A. in contradictoriu cu chemata in garantie A. I., S.L.U. MADRID (FOSTĂ I. I. S.L.) cu sediul in București, .-72, ., ca fiind rămasă fără obiect.

Obligă reclamanta . GROUP SA la plata către pârâta T. S. SPA ITALIA SUCURSALA CLUJ a sumei de 4.121,79 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.09.2015.

P.,Grefier,

D. A. G. D. I. I.

Data redactarii: 21.09.2015

Redactor: D. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI