Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 12839/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015

Ședința publică de la 25.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - CARLA ALEXANDRA ANGHELESCU

GREFIER - D. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant Ș. S. A. și pe pârât I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

legal învestită cu soluționarea prezentei cauze, fiind competentă din punct de vedere general, material și teritorial.

Instanța încuviințează, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

În baza art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ la data de 07.04.2015, reclamanta Ș. S. A. a solicitat obligarea pârâtului I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER la plata sumei de 1240 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a desfășurat litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr._ soluționat de Tribunalul București prin admiterea acțiunii formulate de reclamantă, iar recursul declarat de pârâtă a fost respins prin decizia civilă nr. 5318/12.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru efectuarea apărării în faza recursului reclamanta apelând la serviciile unei societăți de avocatură căreia i-a achitat onorariul în cuantum de 1240 de lei a cărui plată o solicită de la pârâtă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 451 C.proc.civ.

Pentru dovedirea cererii a fost solicitată administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 91.80 lei, conform art. 3 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Desi legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare, însă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât facturile sunt anterioare termenului de judecată din data de 01.10.2014, iar în subsidiar, reducerea onorariului de avocat.

În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat reclamantei administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin prin decizia civilă nr. 5318/12.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respins ca neîntemeiat recursul formulat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 3481/24.03.2014 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr._, reclamanta nesolicitând în cadrul acelui litigiu în faza recursului și plata onorariului de avocat.

De asemenea, instanța reține că reclamanta a fost reprezentată prin avocat, astfel cum rezultă din considerentele deciziei civilă nr. 5318/12.11.2014 pronunțate de Curtea de Apel București Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, reprezentare pentru care a achitat suma de 1240 lei conform chitanței . nr._ (f. 5) în baza contractului de asistență juridică (f. 7) ce a vizat exclusiv serviciile de asistență juridică din faza recursului, în care a formulat și depus întâmpinare.

În drept, potrivit art. 453 alin. (1) C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească cheltuielile de judecată.

Pentru angajarea răspunderii civile a pârâtului pentru prejudiciul produs asiguratului reclamantei, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1349 și art. 1357 C.civ., privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, respectiv: existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența cu care a acționat.

În aplicarea acestor prevederi legale la situația de fapt reținută, instanța constată că reclamantul este cel care a câștigat procesul prin modul de soluționare a recursului formulat de pârâtă prin decizia civilă nr. 5318/12.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în timp ce pârâtul constituie partea care a căzut în pretenții.

În patrimoniul reclamantei s-a cauzat un prejudiciu constând în contravaloarea cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul de avocat în cuantum de 1240 lei.

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Vinovăția pârâtului se confundă cu culpa procesuală a pârâtei ce reiese din soluția pronunțată prin decizia civilă nr. 5318/12.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Astfel, instanța constată îndeplinite cerințele răspunderii civile în privința pârâtului pentru suma de 1240 lei reprezentând onorariul de avocat achitat de reclamantă.

Prin raportare la complexitatea cauzei (faza de judecată a recursului, natura specializată a obiectului cererii), precum și la activitățile depuse de avocat (redactarea și depunerea întâmpinării, prezentarea la termenele de judecată), instanța nu apreciază oportună reducerea onorariului de avocat. De asemenea, sunt neîntemeiate susținerile pârâtei conform cărora reclamanta nu ar mai fi îndreptățită să obțină recuperarea cheltuielilor de judecată întrucât acestea au fost efectuate înainte de termenul de judecată din data de 01.10.2014 întrucât acest aspect nu determină stingerea dreptului de a obține cheltuielile de judecată pe cale separată, ci, din contră, convingerea că acele cheltuieli au fost realizate în legătură cu acel litigiu.

Având în vedere considerentele anterior prezentate, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâtul să plătească reclamantei debitul de 1240 lei.

Referitor la cheltuielile de judecată, având în vedere soluția ce va fi pronunțată în cauză și culpa procesuală ce incumbă pârâtului, instanța, în temeiul art. 453 alin. (1) C.proc.civ., va obliga pârâta urmează a fi obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 91.80 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (fila 4).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind pe reclamant Ș. S. A. - domiciliu ales la av. H. M. ȘI ASOCIATII în sector 1, București, .. 41, . pârât I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, cu sediul în sector 1, București, .. 38.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1240 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 91.80 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. A. D. M.

Red. C.A.A./ tehnored. C.A.A. + D.M . 20.07 .2015 / 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI