Pretenţii. Sentința nr. 2588/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2588/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 2588/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila Nr. 2588/2015
Ședința publică de la 12 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. D.
Grefier M. S.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamant S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. - SEDIUL ALES LA C.AV. P. D. și pe pârât G. L., având ca obiect pretenții
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 22.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta hotărâre cand, având nevoie de timp pentru a delibera, instanta a amânat pronunțarea pentru data de 05.02.2015 si respectiv 12.02.2015 cand a hotarat urmatoarele
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata la data de 02.10.2014, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr._, reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP SA a solicitat în contradictoriu cu paratul G. L., pronuntarea unei hotarari prin care acesta sa fie obligat să plătească:
1) suma de 2109,99 lei, cu titlu de despagubiri;
2) dobanda legală în valoare de 147,35 lei, calculată conform OG 13/2011 pe perioada 01.10._14;
3) dobanda legală în continuare până la achitarea integrala a debitului.
4) cheltuieli de judecată.
In fapt, a aratat ca la data de 19.06.2013, paratul a condus auto cu nr.de înmatriculare_ și a produs din culpa sa un accident de circulație în urma căruia a fost avariat auto cu nr.de înmatriculare_, așa cum rezultă din procesele verbale de contravenție anexate.
Reclamanta a achitat asiguratului sau o despagubire de 2109,99 lei, în baza poliței de asigurare Casco nr._.
Reclamanta a precizat că se prevalează de dispozitiile art. 2210 cod civl, subrogându-se in drepturile asiguratului sau.
Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
In drept, a invocat art.998-999 C.civ.(art.1349 NCC), cele ale art.22 din Legea nr.136/1995 (art.2210 NCC).
Reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
A anexat, în copie, înscrisuri.
Cererea este legal timbrată – f.29.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii – f.46-47.
Instanta a încuviintat și administrat proba cu înscrisuri.
Din analiza materialului probator administrat in cauza, instanta reține:
La data de 19.06.2013, paratul a condus auto cu nr.de înmatriculare_ și a produs din culpa sa un accident de circulație în urma căruia a fost avariat auto cu nr.de înmatriculare_, așa cum rezultă din procesele verbale de contravenție anexate, întrucât nu a păstrat o distanță corespunzătoare în trafic și a intrat în coliziune cu auto_, care circula regulamentar – f.20-22.
Pârâtul nu a făcut dovada contestării celor 3 proces verbal prin plângere contravențională conform art.249 coroborat cu art.10 alin.1 NCPC.
În urma impactului autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a suferit avarii importante (cuantificate la suma de 2109,99 lei) așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă.
La data producerii evenimentului rutier, autovehiculul avariat, era asigurat pentru avarii și furt la societatea reclamantă, conform contractului de asigurare facultativă polița CASCO nr._ – dosar de daună CA/CS/13/_, reclamanta achitând la data de 01.10.2013 o despăgubire în sumă de 2109,99 lei.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei achitate în beneficiul asiguratului său, în baza contractului de asigurare facultativă, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume.
Ca urmare a achitării despăgubirilor către asiguratul său, în temeiul art. 2210 Cod civil, reclamanta se subrogă în drepturile asiguratului său pentru recuperarea sumei de 2109,99 lei achitată de la persoana responsabilă de producerea prejudiciului, respectiv pârâtul G. L..
Întrucât prejudiciul produs în urma accidentului de circulație este rezultatul unei fapte ilicite, văzând atitudinea procesuală a pârâtului, iar acesta este de drept în întârziere pentru îndeplinirea obligației legale de reparare a acestuia, obligație ce îi incumbă potrivit art. 1357 și art.1381 Cod civil, instanța apreciază că acesta datorează dobândă la suma achitată de reclamantă asiguratului său, cu titlu de despăgubire, încă de la data producerii accidentului, însă, având în vedere principiul disponibilității, va obliga pârâtul să plătească reclamantei dobandă legală în valoare de 147,35 lei, calculată începand cu data platii despăgubirii (01.10.2013) și până la data de 30.08.2014 și în continuare până la achitarea integrala a debitului.
În baza art.453 alin.1 C.proc.civ., va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 172,6993 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxa judiciară de timbru, achitată pentru soluționarea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârât.
Admite cererea privind pe reclamant S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. - SEDIUL ALES LA C.AV. P. D. sector 5, București, .. 1, ., . pârât G. L., REȘIȚA, ., ., . S.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2109,99 lei despăgubire și suma de 147,35 lei dobândă legală calculată de la data de 01.10.2013 până la data de 30.08.2014, precum și la plata dobânzii legale în continuare până la achitarea integrală a debitului.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 172,6993 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Ia act de cererea reclamantei de solicitare a onorariului de avocat pe cale separată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2015.
P. GREFIER
RED.TH.RED.D.O. M .
4 EX. 11.05.2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Constatare nulitate act juridic. Încheierea nr. 18/2015.... → |
---|