Constatare nulitate act juridic. Încheierea nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 4700/2015
Document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU
Grefier E.-I. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant I. C. I. și pe pârât S.C. R. B., având ca obiect constatare nulitate act juridic nulitate absolută clauze.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta prin consilier juridic, lipsă fiind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Instanța acordă cuvântul pe fond, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Pârâta prin consilier juridic solicită respingerea cererii ca neîntemeiată și a se observa faptul că s-au încheiat trei acte adiționale și s-a făcut dovada deplină a bunei credințe a pârâtei. De asemenea, se solicită de către reclamant stabilirea unei dobânzi fixe, însă părțile s-au înțeles doar în primul an pe acest aspect iar la dosar s-a depus cerere din partea acestuia din care rezultă că aceasta cunoștea contractul încheiat între părți foarte bine. Cu privire la comisionul de administrare și procesare, pârâta prin consilier juridic arată că sunt costuri justificate și stabilite încă de la început, atât ca întindere cât și pentru ce sunt percepute. Solicită respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată și depune la dosar practică judiciară.
Instanța dispune închiderea dezbaterilor în fond și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va dispune amânarea pronunțării, astfel că;
DISPUNE
Amână pronunțarea în cauză la data de 25.02.2015.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 25 Februarie 2015
INSTANȚA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive
DISPUNE
Amână pronunțarea în cauză la data de 04.03.2015.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 04 Martie 2015
INSTANȚA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea în cauză la data de 11.03.2015.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4700/2015
Ședința publică de la 11 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU
Grefier E.-I. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant I. C. I. și pe pârât S.C. R. B., având ca obiect constatare nulitate act juridic nulitate absolută clauze.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 18.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 25.02.2015, 04.03.2015 și 11.03.2015, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.09.2013 sub nr._, astfel cum a fost precizată și modificată la data de 18.11.2013(f.19), reclamanta I. C. I. a chemat în judecată pe pârâta S.C. R. B. S.A., solicitând instanței să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze cuprinse în contractul de credit nr. RFI_/24.01.2008: I.1 clauza referitoare la dobânda prevăzută la art. 3.3, dobândă care devine revizuibilă din al II-lea an de creditare, banca modificând în mod unilateral dobânda din al doilea an de creditare, solicitând să fie obligată pârâta la respectarea dobânzii fixe de 4,9%/pe an; I.2 clauza referitoare la comisionul de administrare prevăzută la art. 3.7 din contractul de credit și înlăturarea ei; I.3 clauza referitoare la scadența anticipată prevăzută la art. 8.1 din contractul de credit și înlăturarea ei; I.4 clauza referitoare la comisionul de procesare prevăzută la art. 3.5 din contractul de credit și înlăturarea ei; I.5 clauza referitoare la comisionul de plată anticipată prevăzută la art. 3.6 și 8.1 din contractul de credit, solicitând anularea comisionului de rambursare anticipată sau reducerea la maximum 1% a cuantumului comisionului de rambursare anticipată/scadență anticipată; I.6 clauza referitoare la dobânda majorată prevăzută la art. 3.4 din contractul de credit și înlăturarea ei.
Reclamanta a mai solicitat, ca o consecință a constatarii caracterului abuziv al clauzelor de la punctele I.1-I.6, să se constate nulitatea absolută a acestor clauze.
De asemenea, reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 7.078,97 CHF, în echivalent lei la cursului BNR din ziua plății, încasată cu titlu de comision de administrare pe perioada 11.03._09, la restituirea sumei de 4.180 CHF, în echivalent lei la cursului BNR din ziua plății, încasată cu titlu de comision de procesare, precum și la acordarea dobânzii legale aferente sumelor supuse restituirii, de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la emiterea de noi grafice de rambursare care să nu mai cuprindă dobânzile și comisioanele înlăturate ca urmare a anulării clauzelor abuzive, cu respectarea dobânzii fixe de 4,9%/pe an, cât și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de credit nr. RFI_/24.01.2008, având ca obiect acordarea unui credit ipotecar în valoare de 190.000 CHF, pe o perioadă de 360 de luni.
A mai susținut reclamanta că niciuna din clauzele contractuale și nici contractul nu au fost niciodată negociate în mod direct de părți, fiind un contract preformulat, impus de către bancă, conform unei proceduri standard, fiind clauze prestabilite, care, în opinia reclamantei, reprezintă un cost ascuns al contractului, lipsit de contraprestație din partea băncii, o plată nedatorată.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 192, art. 194 C.pr.civ., vechiul Cod civil, Legea nr.193/2000, Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05 aprilie 1993, OUG nr.50/2010, Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European.
Pârâta a formulat întâmpinare(f.76), prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pe motiv că nu s-a îndeplinit procedura prealabilă de mediere. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât contractul de credit a fost modificat prin trei acte adiționale, formula de calcul a dobânzii este clar stabilită, comisioanele de administrare și de procesare sunt costuri justificate și stabilite încă de la început, în plus banca renunțând la încasarea comisionului de administrare prin actul adițional încheiat la data de 26.06.2009, comisionul de rambursare anticipată pentru creditul cu dobândă variabilă nu se mai percepe, așa cum rezultă din art.2.13 din actul adițional încheiat la data de 04.08.2011, iar anterior modificării acestei clauze nu a avut loc nicio rambursare anticipată din partea reclamantei, clauza privind dobânda penalizatoare a fost modificată prin art. 2.10 din actul adițional încheiat la data de 04.08.2011, se calculează pe bază de procent fix și se aplică la sumele restante în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepția sumelor provenite din calculul dobânzii, cu respectarea strictă a prevederilor art. 38 alin. 2 din OUG nr. 50/2010.
Prin răspunsul la întâmpinare(f.151) reclamanta a solicitat respingerea excepției invocate prin întâmpinare și respingerea apărărilor pârâtei, reiterând argumentele din cuprinsul acțiunii.
În ședința publică din data de 11.06.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile de mediere.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri, în plus pentru reclamantă proba cu expertiză contabilă și interogatoriul pârâtei, răspunsurile acesteia fiind consemnate și atașate la dosar (f.169-176).
La data de 30.10.2014, expertul A. G. a depus la dosar raportul de expertiza contabilă judiciară(f.196-197), iar la data de 06.02.2015 a fost depus răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de pârâtă(f. 219).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părțile din prezenta cauză s-a încheiat contractul de credit nr. RFI_/24.01.2008(f.4-8), prin care pârâta R. B. S.A. a acordat reclamantei I. C. I., în calitate de împrumutat, un credit pentru nevoi personale în valoare de 194.180 CHF(din care 190.000 CHF credit și 4.180 CHF comision de procesare reținut de Bancă), pe o perioadă de 360 luni.
La art. 3.1 din contractul de credit s-a prevăzut că, pentru creditul acordat, împrumutatul datorează băncii: a) o dobândă curentă fixă pentru primul an de creditare și b) o dobândă revizuibilă începând cu cel de-al doilea an de creditare.
În conformitate cu art. 3.3 din contractul de credit, în primul an de creditare rata anuală a dobânzii curente este de 4,9% pe an. Începând cu cel de-al doilea an de creditare, rata dobânzii curente devine revizuibilă, banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii, urmând să aducă la cunoștința Împrumutatului noua rata a dobânzii în modalitățile menționate în Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare.
Conform art. 3.5. din contract, pentru procesarea cererii de credit, împrumutatul datorează băncii un comision de procesare de 2,2% calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului menționată la art.1.1. lit.a., fiind stabilit la suma de 4.180 CHF conform art.1.1. lit.b. Comisionul se va plăti integral, la data tragerii creditului, împrumutatul autorizând Banca să rețină automat contravaloarea comisionului de procesare.
De asemenea, la art. 3.7. din contract s-a prevăzut că pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de aceasta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,23% ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare. Începând cu al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a Băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului, Banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs (...) Banca va analiza anual oportunitatea renunțării la încasarea comisionului de administrare.
La art. 8.1 din contractul de credit s-a stipulat că, la apariția oricărui caz de culpă, precum și pentru încălcarea oricăror alte obligații contractuale, Banca este îndreptățită să declare scadența anticipată a creditului, notificând aceasta Împrumutatului/Codebitorului, în prealabil în scris. De la data scadenței anticipate, se pierde beneficiul rambursării creditului în rate, soldul creditului, dobânzile și comisioanele calculate și neachitate devenind „suma restantă” pentru care Împrumutatul datorează dobânda majorată prevăzută la art. 3.4 din prezentul contract.
Art. 3.4. din contract prevede că pentru sumele datorate și neplătite la scadență, denumite generic sume restante, împrumutatul datorează o dobândă majorată, ce se acumulează zilnic până în ziua în care se acoperă suma restantă (exclusiv această zi) prin aplicarea ratei dobânzii majorate la valoarea sumei restante. Rata dobânzii majorate este, conform deciziei interne a Băncii, fără a putea depăși valoarea rezultată din cumularea ratei dobânzii curente în vigoare + 7,5 puncte procentuale.
Ulterior, contractul de credit a fost modificat prin 3 acte adiționale încheiate de părți, respectiv: actul adițional din data de 26.06.2009(f.100), actul adițional din data de 12.07.2010(f.105) și actul adițional din data de 04.08.2011(f.116).
Potrivit art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000 „se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”, iar art.4 din lege prevede ca „(1) o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
Pentru a determina dacă o anumita prevedere contractuală reprezintă o clauză abuzivă, trebuie verificată îndeplinirea condițiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr 193/2000.
O primă condiție ce trebuie îndeplinită este ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu partea contractantă. Alineatul.2 al art.4 din Legea nr.193/2000 definește noțiunea de clauză ce nu a fost direct negociată, în sensul că aceasta este inserată în contract fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Cea de-a doua condiție esențială ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin aceasta înțelegându-se că unul din contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.
În fine, cu privire la cea de-a treia cerință, aceasta se referă la caracterul contrar bunei credințe al clauzei; cu alte cuvinte, această cerință vizează comportamentul neloaial al co-contractantului.
De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute în vedere și dispozițiile art.4 alin.5 și 6 din Legea nr.193/2000, potrivit cărora natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează și în functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toate împrejurările care au determinat încheierea contractului precum și de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul preț-calitate, de produsele și serviciile oferite în schimb.
În ceea ce privește clauza privind caracterul variabil (revizuibil) al dobânzii, instanța consideră că o asemenea prevedere contractuală nu poate fi privită, în sine, ca fiind abuzivă.
Astfel, dispoziția contractuală prin care se stipulează în sarcina celui împrumutat obligația de a plăti o dobândă curentă revizuibilă începând cu al doilea an de creditare, este pe deplin valabilă, câtă vreme a fost stabilită de părți de comun acord.
Sub acest aspect, este evident că reclamantul și-a dat acordul pentru acordarea unui credit în valută (CHF) cu dobândă variabilă începând cu al doilea an de creditare, alegând din ofertele pârâtei pe cea pe care a considerat-o cea mai avantajoasă pentru el.
Nu se poate pretinde că reclamantului i s-ar fi impus accesarea unui împrumut cu dobândă variabilă întrucât, chiar dacă suntem în prezența unui contract în mare parte de adeziune (standard preformulat), anumite elemente ale acestuia sunt cu siguranță negociate de părți, iar unul dintre acestea este caracterul dobânzii (fixă sau variabilă).
În consecință, având în vedere că reclamantul și-a dat acordul pentru acordarea unui credit cu dobândă variabilă, iar potrivit art.969 C.civ. contractul este legea părților (câtă vreme nu se încalcă prin acesta prevederi legale imperative, ceea ce nu este cazul în speță), instanța constată că dispoziția amintită nu ridică probleme din perspectiva prevederilor Legii nr.193/2000.
Legat de modul de calcul al dobânzii, clauza inserată la art. 3.3. teza finală din contractul de credit, care permitea Băncii modificarea unilaterală a valorii dobânzii, instanța reține că aceasta putea ridica probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferea pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat despre modificarea operată.
Cu toate acestea, instanța constată că, în speță, reclamanta nu a făcut dovada că banca ar fi procedat la modificarea unilaterală a dobânzii, după primul an de creditare, în perioada cuprinsă între 24.01.2009 și 26.06.2009, dată la care părțile au încheiat primul act adițional la contractul de credit(f.100), prin care au stabilit că dobânda se calculeză după formula LIBOR 6 luni +marja fixă a băncii de 11,5%.
Se mai reține că, prin actele adiționale ulterioare, încheiate de părți la 12.07.2010 și 04.08.2011, s-au menținut prevederile potrivit cărora dobânda se calculează după formula LIBOR 6 luni +marja fixă a băncii, formulă care corespunde cerințelor introduse prin art. 37 lit. a din OUG nr.50/2010(intrată în vigoare în septembrie 2010); mai mult decât atât, prin actul adițional din 04.08.2011, părțile au convenit reducerea marjei fixe a băncii la 8,77 puncte procentuale.
În plus, se constată și faptul că reclamanta a beneficiat din partea băncii de o . reduceri de dobândă, în sensul că prin actul adițional din data de 26.06.2009 a fost redusă temporar dobânda la 3% fixă pentru 12 luni, prin actul adițional din data de 12.07.2010 a fost redusă temporar dobânda la 3,59% fixă pentru 12 luni și prin actul adițional din data de 04.08.2011 a fost redusă temporar dobânda la 4,9% fixă pentru 24 luni.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la recalcularea dobânzii curente luând în calcul dobânda inițială fixă a băncii de 4,9%, instanța consideră că aceasta nu poate fi primită, întrucât contravine înțelegerii părților și implicit prevederilor art.969 C.civ. Atâta vreme cât reclamantul a acceptat și și-a asumat obligația restituirii unui credit în valută cu dobândă variabilă, instanța nu poate interveni în contract pentru a modifica unul din elementele esențiale ale acestuia (dobânda fiind în sens larg parte a prețului) în sensul dorit de împrumutat.
Așa fiind, odată intervenit consimțământul părților cu privire la aplicarea unei rate de dobândă fixă doar în primul an de contract și modificarea caracterului dobânzii din fixă în variabilă din al 2-lea an de creditare, este nefondată cererea reclamantului de stabilire a unei dobânzi fixe pe toată durata creditului.
De altfel, reclamantul-debitor nu a motivat în niciun fel această pretenție, invocând doar argumente de natură a demonstra caracterul abuziv al prevederii art. 3.3. teza finală din contract, ceea ce în opinia sa justifică modificarea convenției de credit în sensul reducerii dobânzii la 4,9% pe an.
Însă, așa cum s-a arătat mai sus, prevederile art. 3.3. teza finală din contractul de credit nu mai produc efecte, acestea fiind modificate prin actele adiționale ulterioare, prin care părțile au convenit că dobânda variabilă este compusă din indicele de referință LIBOR 6 luni + marja băncii, fixă pe toată perioada derulării contractului, această formulă de calcul fiind în deplin acord cu prevederile art. 37 lit. a din OUG nr. 50/2010.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța va respinge capătul de cerere având ca obiect constarea caracterul abuziv al clauzei referitoare la dobândă variabilă și revenirea la dobânda fixă de 4,9%/pe an.
Cât privește solicitarea de constatare ca fiind abuzivă a clauzei prevăzute privind comisionul de procesare (acordare) a creditului, pentru a se putea trece la analiza caracterului eventual abuziv al acestei clauze, se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr.193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art.4 alin.6 din lege se prevede că “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".
Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară prevăzută la art.4 alin.2 conform căreia "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, în masura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil".
Clauzele referitoare la comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
Dobânda anuală, comisioanele etc., intră în sfera noțiunii de preț a contractului de credit, de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit.g și i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE: „g) costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisionele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; i)dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului”.
În cauza dedusă judecății, comisionul perceput constituie un element al prețului, iar prevederile art.1.1. lit.b și 3.5 din contract cu privire la comisionul de procesare au fost clare și redactate fără echivoc, fiind însușite de reclamantul consumator prin semnarea contractului.
Se va reține totodată că acest comision a fost calculat procentual la valoarea creditului, iar acest fapt era cunoscut de către reclamant la data încheierii convenției de credit, astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Prin urmare, comisionul, ca și componentă a prețului creditului, este exceptat în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lui în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
Așadar, potrivit celor mai sus reținuțe, fiind incidentă în speță excepția prevăzută de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, nu se poate supune controlului caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 3.5 din contractul încheiat de părți, din perspectiva art.4 alin.1 din lege.
Mai mult, chiar dacă s-ar aprecia verifica îndeplinirea condițiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instanța consideră că acest comision nu poate fi considerat abuziv.
Cât privește prima condiție prevăzută de lege, instanța apreciază că, într-adevăr, față de natura contractului de credit (contract de adeziune), nu se poate considera că prevederile inserate la art.1.1. lit.b și art. 3.5 din contract au fost supuse negocierii directe cu consumatorul, ci este vorba despre clauze care au fost impuse reclamantului în forma respectivă, fiind incidente sub acest aspect disp. art.4.2. din lege.
Cu toate acestea, în opinia instanței, inserarea unei asemenea clauze, în sensul stipulării obligației de plată (o singură dată) a unui comision de 2,2% din valoarea creditului, nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, deși prevederile contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, în sensul dispozițiilor Legii nr.193/2000, având în vedere că, așa cum afirmă însăși Banca, aceste contracte sunt preformulate, standard, instanța constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art.1 alin.3, art.4 alin.1 și 2 și art.1 lit. a din Anexa la lege, câtă vreme, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Or, dispoziția amintită nu pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, comisionul de procesare fiind perceput pentru amortizarea costurilor pe care pârâta le suportă prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat în activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotică și servicii interne, pregătirea dosarului de împrumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfășurare a activității Băncii.
Tocmai pentru acest motiv, faptul că nu este indicată în mod expres în contract contraprestația băncii pentru perceperea comisionului de procesare nu este de natură să imprime acestuia caracter abuziv.
Pe de altă parte, după cum s-a arătat mai sus, instanța apreciază că prevederile art.1.1. lit.b, art. 3.5 din contract au fost redactate de o manieră clară, neechivocă, care nu pune probleme de interpretare, contrar afirmațiilor reclamantei, fiind de asemenea menționat și motivul pentru care se percepe acest comision.
Simpla împrejurare că suma reprezentând comisionul de procesare reprezintă un cost exagerat de mare pentru reclamant nu poate constitui un argument pentru admiterea acțiunii, cu atât mai mult cu cât cuantumul acestuia (4.180 CHF) a fost cunoscut de la momentul contractării creditului și asumat de împrumutat prin semnarea contractului.
Mai mult, un asemenea comision este permis în mod expres de lege, la art.36 din OUG nr.50/2010 prevăzându-se că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (...) un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța va respinge capătul de cerere privind constatarea ca caracterului abuziv al comisionului de procesare, prevăzut la art. 3.5. din contractul de credit încheiat de părți.
Cu privire la comisionul de administrare, perceput ca procent lunar aplicat la soldul creditului, instanța reține că obligația de plată a acestui comision a fost inserată în contractul de credit încheiat inițial de părți, stipulându-se la art. 3.7. că acesta se va achita lunar la data scadenței fiecărei rate lunare.
Cât privește caracterul pretins abuziv al acestei clauze, vor fi avute în vedere prevederile art.1 alin.3 și art.4 din Legea nr.193/2000, anterior citate, în raport de care instanța apreciază că textul art. 3.7 din contractul de credit nu poate fi considerat abuziv întrucât nu este de natură să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Aceasta deoarece, deși ne aflăm în prezența unui contract de adeziune, clauza inserată la art. 3.7 din convenția de credit nu afectează echilibrul contractual, întrucât nu oferă furnizorului de servicii financiare alte drepturi decât cele permise și de art.35 din OUG nr.50/2010 și art.9 ind.3 lit.e pct.1 și 2 din OG nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, care interzic doar majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menționate în contract și/sau introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menționate în contract.
Or, comisionul de administrare de 0,23%, perceput ca procent lunar aplicat la soldul creditului, a fost inserat ab initio în contractul părților, nefiind nici majorat pe parcursul derulării contractului și nici perceput ulterior încheierii acestuia, prin voința unilaterală a Băncii, pentru a deveni abuziv.
Art.36 din OUG nr.50/2010 prevede că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Mai mult, acest comision nu a atras majorarea ratei lunare datorate de reclamant, astfel că nu poate fi reținut în speță un eventual dezechilibru semnificativ suferit de reclamant prin includerea unui comision de administrare în costul creditului.
Față de aspectele semnalate, clauza inserată la art. 3.7 din contract nu reprezintă, în opinia instanței, o clauza abuzivă în înțelesul art.4 din Legea nr. 193/2000, în condițiile în care reclamantul a achitat ratele în cuantumul convenit la data încheierii contractului, iar pârâta nu a perceput costuri superioare celor convenite cu debitorul său, astfel încât susținerile acestuia cu privire la prejudiciul suferit sunt lipsite de fundament.
În plus, clauza contractuală inserată la art. 3.7. din contract este redactată de o manieră clară, neechivocă, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lui în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi și accesibili, fiind de asemenea menționat și motivul pentru care se percepe acest comision.
În plus, acest cost a fost stabilit încă de la data încheierii convenției, este clar precizat, este dimensionat în funcție de o valoare concretă (soldul creditului), are stabilită scadența și este inclus în graficul de rambursare.
Aceste prevederi clare și fără echivoc, exprimate într-un limbaj inteligibil, au fost cunoscute de reclamant la momentul încheierii contractului de credit, au fost detaliate separat în graficul de rambursare ce reprezintă anexa la contract, astfel că nu se poate susține că reclamantul nu a putut aprecia costurile creditului, având posibilitatea reală de a lua cunoștință, la data convenției de credit, de toate condițiile contractuale, cunoscând astfel toate elementele care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor sale.
Nu se poate considera că acest comision este avantaj material pe care Banca îl obține nejustificat, cum s-a susținut, fiind vorba fără îndoială de un element al prețului contractului de credit, distinct de dobândă, care reprezintă echivalentul folosinței banilor împrumutați.
El constituie un element al prețului și în speță, prevederea perceperii acestui comision a fost clară și fără echivoc, fiind însușită de către consumator, prin semnarea contractului și a graficului de rambursare care face parte integrantă din contract, devenind potrivit art.969 C.civ., lege între părți.
Astfel, se mai reține că acest comision de administrare a fost calculat procentual la soldul lunar al creditului, acest fapt fiind cunoscut de către reclamant la data încheierii convenției de credit, astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
În speță, consumatorul nu a fost obligat să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală de a lua cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestuia.
În plus, se reține și faptul că acest comision de administrare a fost perceput de bancă doar până la data de 26.06.2009, când părțile au încheiat primul act adițional la contractul de credit, ocazie cu care s-a stipulat că, începând cu data încheierii prezentului act adițional, banca renunță la încasarea comisionului de administrare datorat de împrumutat conform contractului(art.3).
Față de aceste considerente, instanța va respinge și solicitarea reclamantului de a se constata caracterul abuziv al comisionului de administrare, apreciind că prin acesta nu se aduce atingere drepturilor garantate consumatorului de dispozițiile legale incidente în această materie.
Cât privește clauza privind scadența anticipată, stipulată la art. 8.1 din contractul de credit, instanța reține că, potrivit principiului libertății contractuale, părțile pot stipula clauze exprese prin care să prevadă rezilierea în cazul neexecutării obligațiilor de către una dintre ele, chiar și în cazurile în care legea sau jurisprudența, în principiu, înlătură această sancțiune, dispozițiile art.1020 – 1021 din C.civ. neavând caracter de ordine publică. Este adevărat că, în ipoteza neîndeplinirii unora dintre obligații, declararea scadenței anticipate a creditului ar putea apărea ca fiind o sancțiune disproporționată, însă acest argument singular nu poate justifica, în opinia instanței, anularea acestei clauze ca abuzivă, în condițiile în care unele dintre obligațiile care incumbă reclamantei pot fi considerate ca având un caracter esențial (asigurarea bunurilor constituite drept garanție, interdicția de înstrăinare, dezmembrare, închiriere a bunurilor); instanța apreciază că, în funcție de situatia concretă, reclamanta păstrează posibilitatea, rezonabilă, de a supune controlului judiciar modul în care sancțiunea rezilierii a fost aplicată. Astfel, 8.1 din contractul de credit nu reprezintă o clauză abuzivă, nefiind contrară bunei-credințe și nedând naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În privința clauzei referitoare la comisionul de rambursare anticipată, prevăzut de art. 3.6 din contractul de credit, instanța reține că, la data încheierii contractului de credit, nici legislația națională și nici cea comunitară nu interzicea stipularea unui atare comision. Totodată, rațiunea perceperii lui este clar determinată în contract, și anume în cazul rambursării anticipate, fiind evident că, într-o atare situație, profitul estimat al băncii, rezultat din plata dobânzilor, este redus. Totodată, acest comision a fost clar determinat printr-o cotă procentuală aplicabilă la valoarea sumei rambursate, îndeplinind astfel condiția de a fi clar și inteligibil.
Este adevărat că, odată cu . OUG nr. 50/2010, perceperea unui astfel de comision în cazul creditelor cu dobândă variabilă a fost interzisă, inclusiv în cazul contractelor aflate în curs de derulare (art. 95 rap. la art. 68 lit. c din OUG nr. 50/2010).
Însă, aceste dispoziții legale nu atrag nulitatea absolută a clauzelor contractuale, nulitate care poate fi analizată doar raportat la legislația în vigoare la momentul contractării.
În realitate, prin OUG nr. 50/2010 s-a impus obligația modificării contractelor aflate în curs de executare, în ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată.
Cât privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la eliminarea din contract a unui astfel de comision, instanța reține că pârâta și-a îndeplinit obligația instituită de OUG nr. 50/2010 de a elimina din contractul de credit comisionul de rambursare anticipată, din interpretarea sistematică a art. 2.13 din actul adițional încheiat la data de 04.08.2011(f.118), rezultând că, pentru creditul cu dobândă variabilă, comisionul de rambursare anticipată nu se mai percepe, astfel încât acționarea în instanță a acesteia, de către reclamantă, pentru un astfel de motiv, apare ca fiind neîntemeiată.
În plus, reclamanta nici nu a invocat sau dovedit faptul că, anterior încheierii actului adițional menționat, a intenționat rambursarea totală sau parțială a creditului iar pârâtă i-ar fi solicitat un comision pentru această operațiune.
Cu privire la dobânda majorată aplicată la sumele restante, instanța consideră că o asemenea prevedere contractuală nu poate fi privită, în sine, ca fiind abuzivă, întrucât are caracterul unei clauze penale prin care părțile au stabilit în mod anticipat prejudiciul produs prin neplata la scadență a sumelor datorate în temeiul convenției de credit.
Legat de modul de calcul al dobânzii, se constată că, clauza inserată la art. 3.4. teza finală din contractul de credit, care permitea Băncii să stabilească dobânda majorată în funcție de decizia internă a Băncii, a fost modificată prin art. 2.10 din actul adițional încheiat la data de 04.08.2011(f.117), iar dobânda penalizatoare se calculează pe bază de procent fix de 7,5% pe an și se aplică la sumele restante în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepția sumelor provenite din calculul dobânzii.
În cauză, reclamanta nu a probat că, anterior modificării acestei clauze, i s-ar fi perceput vreo dobândă majorata, iar prevederea actuală este clar exprimată, în termeni ușor inteligibili și prevede în mod neechivoc modul de calcul al dobânzii majorate, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. 2 din OUG nr. 50/2010, fiind totodată justificată de criterii obiective, constând în depășirea termenului de plată convenit de părți.
Mergând pe același raționament expus anterior, simpla împrejurare că acest cost este excesiv de mare, conform aprecierilor reclamantului, nu este de natură să determine caracterul său abuziv, întrucât prevederile art.4 din Legea nr.193/2000 nu au în vedere cuantumul obligației ca și element de natură să califice o clauză contractuală ca fiind abuzivă.
Dobânda majorată este un cost perceput pentru a acoperi pierderile pe care Banca le înregistrează prin nerecuperarea la scadență a sumei împrumutate și a accesoriilor acesteia (dobânzi/comisioane), pe baza cărora pârâta realizează la rândul său rambursări ale propriilor împrumuturi contractate pentru procurarea surselor de finanțare în CHF. Aceasta are, în egală măsură, și scopul descurajării celui împrumutat de a achita cu întârziere obligațiile contractuale, persistând în executarea necorespunzătoare a contractului.
În consecință, având în vedere că „dobânda majorată” nu reprezintă o dobândă suplimentară, ci un cost de penalizare care, de altfel, poate fi evitat de către reclamant prin achitarea sumelor restante la termenele stipulate în contract și în graficul de rambursare, acest petit va fi respins ca nefondat.
Cât privește cererea reclamantului de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision de procesare și comision de administrare prin repunerea părților în situația anterioară, instanța apreciază că este neîntemeiată în lumina considerentelor expuse mai sus, urmând a fi respinsă, față de caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere și soluția adoptată cu privire la cele două comisioane. Totodată, în raport de această soluție, va respinge și capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii legale aferentă comisionului de procesare și de administrare a creditului.
De asemenea, în condițiile în care cererile reclamantului privind înlăturarea comisioanelor și revenirea la dobânda fixă de 4,9%/pe an au fost apreciate ca neîntemeiate, nu există niciun temei pentru obligarea pârâtei la emiterea de noi grafice de rambursare.
Față de considerentele expuse, instanța va respinge acțiunea, astfel cum a fost modificată și precizată, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 453 alin. 1 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
Față de soluția care va fi pronunțată asupra acțiunii formulate de reclamantă, instanța, în temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., va respinge cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Totodată, va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea privind pe reclamant I. C. I. cu domiciliul în sector 3, București, .. 18, ., . și pe pârât S.C. R. B. cu sediul sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 246C, astfel cum a fost modificată și precizată, ca neîntemeiată.
Respinge cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.03.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
V. A. L. Ș. E.-I.
Red. V.A.L,Thred V.A.L/ Ș.E.I
4ex/07.09.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2588/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4674/2015. Judecătoria... → |
|---|
