Obligaţie de a face. Încheierea nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 04/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 4702/2015

Document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 04 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU

Grefier E.-I. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant DIRECȚIA G. DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 și pe pârât C. L. M., pârât B. J. R., având ca obiect obligație de a face desemnare curator fiscal.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta B. J. R. prin avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

În baza art.131 C.Proc.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța acordă cuvântul pe probe.

Pârâta prin avocat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

În baza art. 258 raportat la art. 255 C.Proc.Civ, instanța încuviințează în cauză proba cu înscrisuri, apreciind că această probă este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului.

Instanța constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul dezbaterilor în fond.

Pârâta prin avocat solicită a se lua act că debitul a fost stins prin plată iar acțiunea a rămas fără obiect.

Instanța dispune închiderea dezbaterilor în fond și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, va dispune amânarea pronunțării, astfel că;

DISPUNE

Amână pronunțarea în cauză la data de 11.03.2015.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2015.

PREȘEDINTEGREFIER

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4702/2015

Ședința publică de la 11 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU

Grefier E.-I. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant DIRECȚIA G. DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 și pe pârât C. L. M., pârât B. J. R., având ca obiect obligație de a face desemnare curator fiscal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 04.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 11.03.2015 cand a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 10.04.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub numărul de dosar_, reclamanta Direcția G. de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 a solicitat desemnarea curatorului fiscal în persoana dnei C. L. M. pentru pârâta B. J. R., indicând că aceasta din urmă are domiciliul în Israel.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că B. J. R. a deschis rol fiscal pentru imobilul pe care l-a achiziționat în București, .. 57, sector 1, prin sentința civilă nr. 861/2006 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, astfel că datorează către bugetul local al sectorului 1, impozit pe clădiri în conformitate cu dispozițiile art. 249 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 571/2003.

Reclamanta a invocat dispozițiile art. 18 alin. 4 din Codul de procedură fiscală și a arătat că persoana contribuabilă nu a desemnat nicio persoană care să o reprezinte în fața organelor fiscale din România, apreciind că devin incidente prevederile art. 19 din Codul de procedură fiscală.

Reclamanta a solicitat numirea curatorului fiscal C. L. M. și stabilirea cuantumului remunerației cuvenite în sarcina debitorului reprezentat, potrivit prevederilor art. 19 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C.proc.civ., art. 249 C. fisc. și art. 17-19 din Codul de procedură fiscală.

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.

C. L. M. a formulat întâmpinare(f.42) prin care a arătat că este de acord cu propunerea Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 pentru a fi numită curator fiscal.

Pârâta B. J. R. a depus la dosar note scrise(f.53) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, întrucât și-a achitat obligațiile fiscale față de organul fiscal, motiv pentru care nu se mai impune numirea unui curator fiscal.

Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 861/2006 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, au fost restituite în natură dnei B. J. R. spații situate la mansarda și subsolul imobilului din București, .. 57, sector 1, ulterior fiind deschis rol fiscal de către Direcția G. de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că organul fiscal deține date cu privire la domiciliul contribuabilului B. J. R., acesta fiind situat în Israel, localitatea Rannana, ..

În conformitate cu dispozițiile art.18 alin.4 din Codul de procedură fiscală, actualizat, invocate de reclamantă în susținerea cererii sale, „Contribuabilul fără domiciliu fiscal în România, care are obligația de a depune declarații la organele fiscale, trebuie să desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România, care să îndeplinească în numele și din averea contribuabilului, obligațiile acestuia din urmă față de organul fiscal”.

Date fiind aceste dispoziții legale, instanța reține că legiuitorul a impus drept condiție de bază pentru desemnarea unui împuternicit de către contribuabilul fără domiciliu fiscal în România, existența obligației de a depune declarații la organele fiscale.

Or, după cum rezultă din capitolul II și III din Titlul IX din Codul fiscal, actualizat, care reglementează impozitul și taxa pe clădiri și teren, contribuabilul care datorează impozit pe clădiri și teren la bugetul local nu are obligația depunerii unor declarații fiscale în mod periodic (lunar, trimestrial, semestrial sau anual), cum este în cazul altor categorii de impozite și taxe (spre exemplu, cum sunt cele datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale), singura declarație de înregistrare, necesară pentru deschiderea rolului fiscal, fiind depusă imediat după achiziționarea imobilului (art.254 și art.259).

Față de cele arătate, instanța reține că în cazul de față obligația declarativă de înregistrare la data achiziției imobilului a fost îndeplinită, iar odată ce contribuabilul B. J. R. și-a conturat regimul fiscal aplicabil încă de la acel moment, nu mai are alte obligații declarative de îndeplinit (până la o eventuală schimbare care ar putea interveni în legătură cu situația juridică a imobilului, fapt ce nu a fost dovedit în cauză).

De altfel, se poate observa că reclamanta nu a argumentat din perspectiva art.19 care sunt motivele pentru care solicită desemnarea unui curator fiscal, neprecizând care sunt obligațiile declarative ale contribuabilului care impun desemnarea unui curator fiscal.

În ceea ce privește dispozițiile art.19 din Codul de procedură fiscală, actualizat, invocate de reclamantă, se poate observa că reglementarea acestora este în strânsă legătură cu art.18, astfel că odată ce s-a constatat că nu există obligația contribuabilului de a depune declarații fiscale și, în consecință, nici de a-și desemna reprezentant fiscal, cererea reclamantei de desemnare a unui curator fiscal nu poate fi admisă, indiferent de situația în care s-ar afla contribuabilul respectiv.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept prezentate, instanța reține că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru desemnarea unui curator fiscal pentru contribuabilul B. J. R., motiv pentru care va respinge cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea privind pe reclamant DIRECȚIA G. DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 cu sediul în sector 1, București, PIAȚA AMZEI, nr. 13 și pe pârât C. L. M. cu domiciliul în sector 1, București, B-BUL I. M., nr. 156, ., . J. R. cu domiciliul ales în sector 3, București, ., ., .. 602, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.03.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

V. A. L. Ș. E.-I.

Red. V.A.L, Thred V.A.L/ Ș.E.I

5 ex/07.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Încheierea nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI