Pretenţii. Sentința nr. 280/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 280/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 280/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 280/2015
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: M. B.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta .. în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ – CFR MARFA S.A., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 6 ianuarie 2015 fiind consemnate în Încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 9.05.2012, sub nr._, reclamanta .. a chemat în judecată pe pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ – CFR MARFA S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 59.776,85 lei, reprezentând despăgubiri conform capitolului 9 art. 9.6 din Contractul nr. C.V. 5._ coroborat cu art. 63-63.4 din Regulamentul de transport pe căile ferate române aprobat prin O.G. nr. 7/2005, pentru nerespectarea timpilor de expediție a containerelor vagonale, creându-se acest prejudiciu dovedit prin facturile de penalități anexate de la liniile maritime pentru întârzierea predării containerelor. Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți au existat relații comerciale bazate pe Contractul nr. C.V. 5._ și Regulamentul de transport pe căile ferate române aprobat prin O.G. nr. 7/2005, prin care pârâta s-a obligat să execute transportul mărfii containerizate pe rutele C. (Socep) – Târgoviște, C. Sud Agigea (FerryBoat) – Târgoviște și retur, în timpii stipulați în actul adițional nr. 1/2009 la contract, fără a suporta penalități din partea liniilor maritime. A precizat că pârâta nu a respectat timpii de expediere pentru returnarea containerelor, conform contractului, fapt ce a determinat calcularea de către liniile maritime a penalităților de întârziere și depozitare în sumă de 102.855,32 lei. A susținut că, având în vedere aceste penalități, a procedat la verificarea documentelor de transport în care a constatat și calculat în sarcina pârâtei despăgubiri în sumă de 59.776,85 lei pentru nerespectarea timpilor de expediere a containerelor. A învederat că, la data de 27.01.2012, a notificat pârâta despre încălcarea clauzelor contractuale și contravaloarea despăgubirilor calculate conform art. 63.4 din Regulamentul de transport pe căile ferate române, însă pârâta a refuzat stingerea litigiului pe cale amiabilă, deși a fost invitată la conciliere în data de 6.02.2012.
În drept, acțiunea fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270 și următoarele Cod civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și o expertiză de specialitate.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 2.807 lei și timbru judiciar de 5 lei (fila 1).
La data de 22.10.2012, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pentru nerespectarea de către reclamantă a procedurii reclamației administrative prevăzute de art. 64 din O.G. nr. 7/2005.
În motivarea acestei excepții, pârâta a învederat că reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată fără a urma procedura specială a reclamației administrative prevăzută de Regulamentul de transport pe căile ferate române, aprobat prin O.G. nr. 7/2005. A susținut că, în condițiile contractului de transport, primul mijloc procedural ce trebuia folosit de .. era reclamația administrativă adresată cărăușului, cu condiția ca ea să fie motivată și însoțită de toate documentele susceptibile de a justifica temeinicia ei. Pârâta a învederat prevederile art. 64 alin. 3 din Regulament și a arătat că reclamațiile se depun separat pentru fiecare expediție și că, în conformitate cu Normele uniforme marfă 46, la orice reclamație administrativă trebuie să se anexeze, printre altele, exemplarul original al scrisorii de trăsură și documente care dovedesc temeinicia reclamației.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată, susținând că, răspunderea cărăușului există numai dacă rezultă din neexecutarea totală sau parțială a unei obligații născute din convenția părților, iar din cuprinsul clauzelor contractuale se poate observa că părțile nu au convenit cu privire la acest aspect. A arătat că prin materialul probator nu se face dovada existenței unui prejudiciu cert, lichid și exigibil în patrimoniul reclamantei, facturile depuse făcând dovada existenței prejudiciului în patrimoniul liniilor maritime, persoane juridice cu care CFR Marfă S.A. nu a avut relații contractuale. A invocat faptul că, din cuprinsul cererii, nu se demonstrează care sunt expedițiile/vagoanele pentru care reclamanta solicită despăgubiri, dacă acestea au circulat ca trenuri complete sau ca vagoane izolate, astfel încât nu se poate determina dacă dreptul subiectiv ce se pretinde a fi fost încălcat există în materialitatea sa.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 115 Cod procedură civilă.
În dovedirea întâmpinării, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Prin Sentința civilă nr._/2012 din data de 30 octombrie 2012, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a respins cererea ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a reclamației administrative prevăzută de art. 64 din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România aprobat prin O.G. nr. 7/2005.
Prin Decizia nr. 2855 din data de 10 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, a fost admis recursul formulat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr._/2012 din data de 30 octombrie 2012, a fost casată sentința recurată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, reținându-se că, în cadrul probei cu înscrisuri, administrată în recurs, reclamanta a depus reclamațiile administrative adresate pârâtei și răspunsurile primite la acestea.
Cauza s-a reînregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 15.04.2014, sub nr._ .
La solicitarea instanței, la data de 29.04.2014 și la data de 20.05.2014, reclamanta a depus cereri precizatoare, prin care a arătat că diferența dintre creanța solicitată prin cererea de chemare în judecată și creanța rezultată din însumarea reclamațiilor în sumă de 140.573,32 lei o reprezintă pretenția sa, cuantumul penalităților conform contractelor de prestări servicii și a facturilor emise de operatorii navali urmând a fi stabilit de expertul contabil. A învederat că obligația totală pentru întârzierile în demuraje și depozitare este în cuantum de 123.515,23 lei, fiind dovedită prin facturile emise de operatorii navali și a precizat data sosirii navei, data încărcării pe vagoare a containerelor, numărul de containere, modalitatea de calcul al penalităților pe container/zi, numărul reclamației, răspunsul la reclamația administrativă, scrisoarea de trăsură, felul transportului, factura de penalități și valoarea acesteia, pentru fiecare transport în parte.
Prin notele scrise depuse la data de 27.05.2014, pârâta a susținut că cererea reclamantei de obligare a sa la plata de despăgubiri în baza facturilor de penalități emise de liniile maritime nu are niciun temei legal, întrucât CFR Marfă nu s-a obligat prin Contractul nr. C.V.5._ încheiat cu reclamanta, ori prin alt act opozabil, să suporte penalitățile din partea liniilor maritime, contractele încheiate de reclamantă nefiindu-i opozabile. A menționat că datele sosirii navei/vaporului, primirii/trimiterii de acte, liberului de vamă și încărcarea containerelor pe vagoane nu au nicio legătură cu transportul feroviar al containerelor, operațiunile menționate efectuându-se înainte de predarea la transport și încheierea contractului de transport (întocmirea scrisorii de trăsură), nefiind în sarcina transportatorului CFR Marfă. A invocat prevederile art. 60 alin. 1, art. 36 alin. 1 și art. 37, precum și ale art. 50 alin. 6 din Regulamentul de transport, învederând că termenul de executare a contractelor începe să curgă la data și ora punerii vagoanelor la dispoziție de către client, respectiv la data și ora primirii vagoanelor de către transportator, și se consideră respectat dacă expediția a sosit în stația de destinație și sosirea a fost avizată destinatarului.
Instanța a încuviințat și a fost administrată, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisuri și, la solicitarea reclamantei, proba cu expertiză contabilă judiciară.
Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul judiciar Ș. N. a fost depus la data de 22.08.2014 (filele 289-344, Vol. I), fiind completat prin răspunsul la obiecțiuni depus la data de 9.10.2014 (filele 7-33, Vol. II), prin răspunsul la obiecțiuni depus la data de 25.11.2014 (filele 188-200, Vol. II) și prin răspunsul la obiecțiuni depus la data de 17.12.2014 (filele 285-292, Vol. II)
Analizând probele administrate în vederea soluționării cererii de chemare în judecată, instanța reține:
Între pârâtă, în calitate de transportator, și reclamantă, în calitate de client, s-a încheiat Contractul nr. C.V.5._ din 4 februarie 2009 (filele 9-20 din Dosarul nr._ ), având ca obiect plata centralizată a tarifelor de transport și a tarifelor accesorii pentru expediții de unități de transport intermodal (UTI) în trafic intern, pe rețeaua CFR, luate de client asupra sa. Prin Anexa nr. 2 la Contract, părțile au stabilit relațiile de transport și valorile parametrilor de tren complet, pentru care se aplică contractul.
Conform art. 4.3 din Contract, expedițiile de UTI vor circula cu scrisoarea de trăsură pentru trafic intern, întocmită în 6 exemplare.
Prin clauza cuprinsă la art. 9.6 din Contract, s-a stabilit că transportatorul răspunde prin plata de despăgubiri în condițiile stabilite prin TIM (Tariful Intern de Mărfuri), RT (Regulamentul de transport pe căile ferate din România) și convențiile internaționale feroviare la care CFR Marfă este parte.
Prin actul adițional nr. 1 din 11.08.2009 încheiat la contractul nr. C.V.5._ (fila 21 din Dosarul nr._ ), părțile au completat Anexa nr. 2, stabilind că, pentru trenurile complete și vagoanele izolate, pe relațiile din tabel, transportatorul va asigura expedierea vagoanelor în maxim 48 de ore de la punerea la dispoziție de către client, timpul de mers pe aceste relații nu va depăși 48 de ore pentru circulația în tren complet și 96 de ore în cazul vagoanelor izolate, iar după descărcarea trenului complet, timpul de mers la întoarcere nu va depăși 48 de ore, respectiv 96 de ore pentru vagoane izolate.
Prin actul adițional nr. 2 din 21.12.2009 (fila 22 din Dosarul nr._ ), valabilitatea inițială a contractului care a fost pentru perioada 4.02._09 a fost prelungită până la data de 31.12.2010.
Prin raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul judiciar Ș. N., astfel cum a fost complet prin Răspunsul la obiecțiuni depus la data de 25.11.2014 (filele 188-200), au fost identificate întârzieri în transporturile efectuate de pârâtă în baza scrisorilor de trăsură nr._ (fila 56), nr._ (fila 60), nr._ (fila 65), nr._ (fila 70), nr._ (fila 72), nr._ (fila 51), nr._ (fila 55), nr._ (fila 141), nr._ (fila 152), nr._ (fila 168) și nr._ (fila 170), totalizând 24 de zile depășite față de termenele de efectuare a transporturilor convenite prin Actul adițional nr. 1 din 11.08.2009 încheiat la contractul nr. C.V.5._ .
Conform art. 3.22 și art. 3.23 din Contractul de prestări servicii nr. 126 din data de 24.03.2009 încheiat între reclamantă și operatorul S.C. F&J CONTAINER SERVICES S.R.L. (filele 108-113), reclamanta s-a obligat să elibereze containerele și să le pună la dispoziția operatorului în termenul menționat de acesta în avizarea de import, precum și să achite operatorului contravaloarea tuturor taxelor de imobilizare, conform prevederilor cuprinse în Anexa 1 la contract. Potrivit Anexei 1, în funcție de portul de staționare a navei, primele 7, respectiv 20 de zile erau libere de taxe de depozitare, iar primele 18, respectiv 30 de zile erau libere de taxe de întârziere.
Conform art. 5 lit. f din Contractul cadru pentru prestare servicii de transport mărfuri în containere sigilate nr. R11 din data de 14.01.2010 încheiat între reclamantă și agentul S.C. C. SHIPPING (ROMANIA) AGENCY CO.LTD S.R.L. (filele 116-138), în situația expedițiilor/transporturilor maritime, reclamanta s-a obligat să comunice agentului comanda fermă de transport cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de momentul la care se dorește poziționarea mijlocului de transport la locul de încărcare/descărcare, fără a se stabili termenul liber și taxele datorate pentru întârzieri.
În baza relațiilor contractuale pe care le-a avut cu agenții portuari și transportatorii maritimi, reclamanta a achitat către C. Shipping (Romania) Agency Co. Ltd. suma de 14.927,9 lei, în baza a 5 facturi emise pentru taxă imobilizare sau depozitare, către F&J Container Services S.R.L. suma de 105.308,48 lei, în baza a 16 facturi emise pentru taxă imobilizare sau depozitare și către S.C. SILK ROUTE SHIPPING S.R.L. suma de 1.500,35 lei, în baza a 2 facturi emise pentru taxă imobilizare sau depozitare. Stabilind, pe baza facturilor emise de agenții portuari, tariful pe container pentru fiecare zi de întârziere, expertul judiciar a ajuns la concluzia că, pentru cele 24 de zile de întârziere rezultate din scrisorile de trăsură, valoarea totală a penalităților achitate de reclamantă către terți este de 20.498 lei.
Pentru a răspunde la obiecțiunile formulate de reclamantă, expertul judiciar a efectuat calculele având în vedere numărul de zile de întârziere stabilit ținând cont de datele din Registrul de predare-primire SOSIRI, rezultând un număr de 29 de zile de întârziere și o valoare a penalităților achitate de reclamantă către agenții portuari de 21.588 lei. De asemenea, expertul judiciar a efectuat calculele ținând cont de datele din scrisorile de trăsură, din registrul de predare-primire și din facturile emise de către liniile maritime, stabilind un număr de 36 de zile de întârziere și o valoare a penalităților achitate de reclamantă către agenții portuari de 26.677 lei.
În drept, instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 63 alin. 4 din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin O.G. 7/2005, republicat, conform cărora, în caz de depășire a termenului de executare a contractului de transport, operatorul de transport feroviar este obligat să plătească 2% din tariful de transport pentru fiecare zi de întârziere, fără ca suma totală să poată depăși jumătate din tariful de transport, iar, dacă se face dovada că a rezultat un prejudiciu din cauza întârzierii, se va plăti pentru acesta o despăgubire ce nu poate depăși tariful de transport.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta solicită acoperirea unui prejudiciu constând în taxele pe care le-a achitat operatorilor de transport maritim, pentru depășirea termenului liber de taxe convenit, susținând că acest prejudiciu a fost determinat de întârzierea transporturilor feroviare efectuate de pârâtă.
În consecință, instanța nu este învestită cu acordarea penalităților de 2% din tariful de transport pentru fiecare zi de întârziere, calculate prin raportul de expertiză contabilă judiciară inițial, urmând să se pronunțe, în conformitate cu art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, asupra despăgubirilor solicitate de reclamantă în temeiul art. 63 alin. 4 teza a doua din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin O.G. 7/2005.
Dispozițiile art. 63 alin. 4 teza a doua din Regulament trebuie raportate la prevederile art. 1073-art. 1087 cod civil din 1864 (aflat în vigoare la data încheierii Contractului nr. C.V.5._ din 4 februarie 2009), admiterea cererii de chemare în judecată fiind condiționată de dovedirea de către reclamantă a îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei pentru executarea cu întârziere a contractului de transport.
În speță, reclamanta a dovedit îndeplinirea cu întârziere a obligației asumate de pârâtă prin Anexa nr. 2 la Contractul nr. C.V.5._ din 4 februarie 2009, astfel cum a fost modificată prin Actul adițional nr. 1 din 11.08.2009, transporturile efectuate de pârâtă în baza scrisorilor de trăsură nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._ și nr._ totalizând 24 de zile depășite față de termenele de efectuare a transporturilor convenite.
Sub acest aspect, instanța are în vedere prima variantă din raportul de expertiză contabilă judiciară, astfel cum a fost completat prin răspunsurile la obiecțiuni depuse la data de 25.11.2014 și la data de 17.12.2014.
Astfel cum în mod corect a arătat pârâta prin notele scrise, în conformitate cu art. 60 alin. 1 raportat la art. 36 alin. 1 și art. 50 alin. 6 din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin O.G. 7/2005, pentru verificarea efectuării în termen a transportului feroviar trebuie avute în vedere exclusiv mențiunile din scrisorile de trăsură.
Data la care a început să curgă termenul de 48 de ore pentru expedierea vagoanelor este data menționată pe ștampila aplicată de operatorul de transport feroviar pe toate exemplarele scrisorii de transport, la acel moment fiind considerat încheiat contractul de transport, în cazul în care mărfurile erau deja încărcate, conform art. 37 alin. 2 din Regulament.
În temeiul art. 50 alin. 6 din Regulament, obligația transportatorului se consideră executată la data la care expediția a sosit în stația de destinație și a fost avizată destinatarului, aceasta reieșind din ștampila de sosire aplicată de transportator pe fiecare scrisoare de trăsură, toate documentele de transport fiind semnate și ștampilate de destinatar fără obiecții.
Mențiunile din registrele de predare-primire a vagoanelor SOSIRI nu prezintă nicio relevanță pentru verificarea efectuării în termen a transportului feroviar, având în vedere că momentul la care s-a efectuat predarea vagoanelor, după sosirea la destinație și avizarea destinatarului, nu depinde de transportator, acesta neasumându-și nicio obligație în legătură cu descărcarea containerelor.
Cu atât mai puțin prezintă relevanță mențiunile din facturile emise de operatorii maritimi, obligația de predare a containerelor către aceștia aparținând reclamantei, iar momentul la care containerele au fost predate fiind stabilit prin acte care nu îi sunt opozabile pârâtei.
Însă, în ceea ce privește prejudiciul invocat de reclamantă, instanța constată că acesta nu are caracter cert, nu este direct și nu era previzibil la momentul încheierii contractului, astfel încât nu poate fi reparat prin angajarea răspunderii civile a pârâtei, în baza art. 9.6 din Contractul nr. C.V.5._ din 4 februarie 2009 raportat la art. 63 alin. 4 teza a doua din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin O.G. 7/2005.
Astfel, reclamanta a achitat către operatorii de transport maritim suma totală de 121.736,73 lei ca urmare a nerespectării propriilor obligații în legătură cu timpul liber de taxe convenit prin contractele încheiate cu C. Shipping (Romania) Agency Co. Ltd. S.R.L., F&J Container Services S.R.L. și S.C. SILK ROUTE SHIPPING S.R.L. Pentru cele 24 de zile depășite de pârâtă față de termenele de efectuare a transporturilor convenite prin nr. 1 din 11.08.2009 suma facturată reclamantei de către operatorii de transport maritim, determinată proporțional, ar fi fost 20.498 lei.
Însă, prejudiciul produs reclamantei de întârzierea transportului feroviar nu are această valoare, întrucât penalitățile au fost calculate în baza unor contracte sau înțelegeri la care pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ – CFR MARFA S.A. nu a fost parte, acestea având un cuantum variabil între 4 euro și 28 euro/container pe zi de întârziere. Or, nu se poate considera că aceeași întârziere în efectuarea transportului feroviar a produs reclamantei prejudicii într-un cuantum diferit, în funcție de modalitatea în care aceasta a negociat clauza penală convenită cu operatorii de transport maritim și de propria întârziere a reclamantei în îndeplinirea propriei obligații.
Având în vedere principiul relativității efectelor contractului civil, prevăzut de art. 973 Cod civil din 1864, clauzele penale asumate de reclamantă prin contractele încheiate cu operatorii de transport maritim nu îi sunt opozabile pârâtei. Mai mult, în afară de facturile emise de F&J Container Services S.R.L., taxele plătite de reclamantă celorlalți operatori nu rezultă dintr-un contract scris depus la dosar, astfel încât nici măcar nu se poate stabili modalitatea în care a fost determinat cuantumul acestora.
În concluzie, prejudiciul invocat nu este cert, acesta nefiind stabilit în baza unui act juridic opozabil pârâtei, iar reclamanta fiind persoana care suportă consecințele asumării clauzelor penale convenite cu terții operatori de transport maritim.
De asemenea, acest prejudiciu nu este direct, nefiind determinat de întârzierea transportului feroviar de către pârâtă, ci de îndeplinirea cu întârziere a obligațiilor reclamantei asumate față de operatorii de transport maritim. De altfel, valoarea totală a taxelor achitate de reclamantă nu este justificată de numărul de zile de întârziere care rezultă din scrisorile de trăsură, astfel încât propria sa întârziere a fost determinată și de alți factori decât întârzierea transportului feroviar. Oricum numărul de zile libere de taxe, convenit prin Contractul de prestări servicii nr. 126 din data de 24.03.2009 încheiat între reclamantă și operatorul S.C. F&J CONTAINER SERVICES S.R.L. este mai mare decât numărul de zile în care a fost efectuat transportul feroviar, chiar și cu întârziere, astfel încât nu se poate considera că prejudiciul invocat de reclamantă a fost determinat de întârzierea îndeplinirii obligațiilor de către pârâtă.
Totodată, prejudiciul invocat nu putea fi prevăzut la data încheierii Contractului nr. C.V.5._ din 4 februarie 2009, având în vedere că pârâta nu a fost informată despre asumarea de către reclamantă a obligației de plată a unor taxe sau penalități către operatorii de transport maritim. Având în vedere că nu s-a invocat și nu s-a dovedit întârzierea intenționată a transporturilor de către pârâtă, în conformitate cu prevederile art. 1085 Cod civil din 1864, aceasta nu răspunde pentru daunele-interese care nu au putut fi prevăzute la încheierea contractului de transport, nefiind obligată să acopere prejudiciul invocat prin cererea de chemare în judecată.
Având în vedere considerentele menționate, instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 63 alin. 4 teza a doua din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin O.G. 7/2005, coroborat cu art. 969, art. 970 și art. 1073 și art. 1085 Cod civil din 1864, pentru angajarea răspunderii contractuale a operatorului de transport feroviar, întrucât prejudiciul invocat de reclamantă nu este cert, direct și previzibil la data încheierii contractului, motiv pentru care urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
În conformitate cu art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea precizată reclamanta .., cu sediul în Târgoviște, ., jud. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ – CFR MARFA S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1.
Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. S. M. B.
Se comunică:
- reclamantei .., la sediul din Târgoviște, ., jud. Dâmbovița;
- pârâtei S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ – CFR MARFA S.A., la sediul din București, .. 38, sector 1.
Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. M.B., M.S./4 ex./28.07.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 760/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 232/2015. Judecătoria... → |
|---|
