Pretenţii. Sentința nr. 5660/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5660/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 5660/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILĂ Nr. 5660/2015
Ședința din camera de consiliu de la 27 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant T. T. și pe pârât . SRL, pârât B. R., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 27.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrată din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 13.03.2015 si apoi pentru astazi, 27.03.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 17.07.2014, sub număr de dosar_, reclamantul T. T. a chemat în judecată pe pârâții S.C. B 1 TV C. S.R.L. și R. B. solicitând obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 10.000 EURO la cursul oficial afișat de BNR la data plății, cu titlu de daune morale pentru atingerea adusă onoarei, demnității și dreptului la propria imagine.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la plata în solidar a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că în urma unui reportaj difuzat de postul de televiziune Kanal D, în care s-a arătat că a construit o statuie și a cumpărat ca loc de veci un mausoleu, la data de 25.04.2014, în cadrul emisiunii postului public de televiziune B1TV intitulată „Lumea lui B.”, pârâtul B. R., i-a adus o . acuzații foarte grave, insinuând că banii pe care i-a cheltuit cu cele două investiții și alte achiziții personale provin din săvârșirea de infracțiuni, exprimând „Ce era cu căsoiul acela din spate? Care colecționar de artă mânca-ți-aș gura? Săltați-l vă rog frumos”.
A mai precizat reclamantul că în cadrul aceleiași emisiuni, pârâtul i-a adresat o avalanșă de cuvinte și expresii jignitoare și calomnioase, provocându-i grave prejudicii de imagine prin afirmațiile făcute în cadrul emisiunii „Statuia așa văzută de la distanță … seamănă cu statuia lui Saddam pe care au dat-o jos irakienii… Seamănă, de la distanța, văzută,… iertați-mi și mie asemănarea dintre boul acesta cu N. Bonaparte…”.
De asemenea, reclamantul a mai învederat și faptul că prin Decizia nr. 375/20.05.2014, CNA a dispus amendarea pârâtei S.C. B1TV C. S.R.L. cu suma de 10.000 lei.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 72 C.civ, art. 75 C.civ., art. 1349 C.civ., art. 1357 C.civ, art. 1373 C.civ, art. 1382 C.civ.
În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială, proba cu interogatoriu.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul R. B., la data de 28.11.2014, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, arătând, în esență, că emisiunea „Lumea lui B.” nu este nici o emisiune de informare si nici una de dezbatere, ci este o emisiune -pamflet, de tipul „one man show", in care pârâtul comentează si iși expune opiniile in legătura cu evenimentele petrecute pe parcursul zilei, abordate in presa scrisa sau audiovizuala, evenimente pe care le consider ca fiind de interes public.
A mai precizat pârâtul faptul că „pamfletul" ca specie jurnalistică are un caracter satiric, . si agresiv, in care jurnalistul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane
A mai precizat pârâtul faptul că având in vedere caracteristica de „pamflet" a emisiunii realizate de acesta - sub raportul dispozițiilor art. 30 alineatul (1) din Constituția României, precum si ale articolului 10 alin.(1) din Convenția European pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, din transcriptul complet al emisiunii, rezultă că faptul ca își exprimă unele opinii care constituie puncte de vedere particulare, păreri personale despre persoane publice, despre fapte si împrejurări de larg ecou si de importanta pentru opinia publica. Totodată, a precizat pârâtul că în virtutea dreptului la libertatea de opinie, in emisiune sunt formulate uneori, considerații critice, peiorative, asupra unor persoane publice, a faptelor si atitudinilor criticabile ale acestora: C. P. T., M. G., M. B., G. B. sau D. C., V. P. ori A. N., D. V..
In acest context, pârâtul a învederat faptul că, prin Hotărârea CEDO din 26 noiembrie 1991, in cauza „Observer" si „Guardian" contra Marii Britanii (Dosar 13 585/88), hotărâre ce constituie „doctrina" in materie de apărare a libertății de exprimare, s-a reținut că: „libertatea de exprimare constituie fundamentul esențial al unei societăți democratice si condiția esențiala de progres a acesteia. Sub rezerva clauzei justificative, din paragraful 2, Curtea considera ca ea acoperă nu numai informațiile si ideile favorabile cuiva, sau considerate inofensive ori indiferente, ci si pe acelea care lezează, șochează sau irita (...)". „Aceste principii prezintă o importanta speciala pentru presa. Curtea admite ca presa nu trebuie sa depășească anumite limite, însă acesteia ii revine sarcina de a comunica informații si idei cu privire la chestiunile de interes public, ceea ce corespunde dreptului publicului de a primii astfel de informații. Altfel, presa nu își poate exercita rolul sau indispensabil de «câine de paza al democrației»".
De asemenea, in Hotărârea din 28 septembrie 1999 - „cazul D. versus România", CEDO statuează ca: „nu se poate interzice unui jurnalist sa publice judecați de valoare critice (...)".
A mai învederat pârâtul și faptul că citatele formulate de reclamant sunt scoase din context, iar referirile la domnul T. T. sunt pasagere si nesemnificative in întregul context al subiectelor si aspectelor la care jurnalistul se refera in respectiva emisiune.
Pârâtul a subliniat că, deși reclamantul în sprijinul susținerilor sale, a precizat că pentru motivele pe care el le invoca in acțiune Consiliul N. al Audiovizualului (CNA) ar fi dispus, prin Decizia nr. 375/20.05.2014, amendarea S.C. BITv C. S.R.L. cu suma 10.000 lei, in ședința publica din 20 mai 2014 CNA, a analizat, pe baza unor rapoarte de monitorizare, 10 ediții ale emisiunii „Lumea lui B.", iar amenda de 10.000 lei a fost contestata de către pârât în fața instanței de contencios administrativ, ce face obiectul Dosarului nr._, aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția C. Administrativ si Fiscal, soluționata prin admiterea contestației și anularea deciziei nr. 375/20.05.2014.
De asemenea, pârâtul a învederat instanței faptul că pretențiile formulate de reclamant sunt nu numai nejustificate, ci si exagerate, atâta timp cât acesta nu a făcut dovada faptului ca jurnalistul R. B., in virtutea dreptului constituțional la libera exprimare, la libertatea de a exprima si comunica opinii, ar fi dat dovada de rea-credința .
Pârâtul a solicitat respingerea pretențiilor formulate de reclamant făcând aplicarea prevederilor articolului 72 alin. (2), coroborate cu cele ale articolului 75 din Codul civil, precum si cu dispozițiile art. 30 alin(l) din Constituția României si art. 10 (1) din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale.
A mai învederat pârâtul și faptul că spre deosebire de răspunderea penala si contravenționala, care au caracter punitiv, răspunderea civila delictuala a fost reglementata pentru a îndeplini o funcție reparatorie, fara a avea menirea de sancțiune. Fundamental in ceea ce privește răspunderea civila delictuala este principiul conform căruia aceasta răspundere este menita sa acopere o pagubă si nicidecum sa fie privita ca un eventual mijloc de îmbogățire fără justa cauza sau creare de câștiguri /profit.
In absenta unor criterii pe baza cărora sa se poată realiza o cuantificare exacta/obiectiva in acordarea unor pretinse dauna morale, jurisprudența a apreciat ca acestea ar trebui stabilite in raport cu consecințele negative suferite de reclamant, în raport de valorile lezate, măsura in care acestea au fost lezate si măsura in care i-a fost afectata starea mentala, poziția sociala sau familiala. In cuantificarea prejudiciului moral se are in vedere cuantumul prejudiciului material efectiv suferit, acordarea daunelor morale neputând fi utilizata ca un venit necuvenit.
În drept, au fost invocate prevederile art. 75, art. 205, art. 224 și art. 227 alin. 2 din C.civ., art. 30 alin. 1 din Constituția României, art. 10 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Fiind legal citată, pârâta S.C. B 1 TV C. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.
La data de 22.12.2014, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat decăderea pârâtului R. B. din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, deoarece întâmpinarea a fost depusă mult peste termenul de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.
Prin încheierea din data de 30.01.2015, instanța a decăzut pârâtul R. B. din dreptul din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții pentru motivele reținute în întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiați martorii D. I. și M. N. R., reclamantul renunțând la termenul din data de 27.02.2015 la proba cu interogatoriu.
Reclamantul a depus concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în cadrul emisiunii “Lumea lui B.”, difuzată de postul B1TV la data de 25.04.2014, pârâtul R. B. a afirmat următoarele: “In C., un om de afaceri T. T. și-a făcut până la urma statuie interesanta, realizata in urma cu patru ani, opera de arta, pentru care a platit zece mii de euro, deci o suma modica. Este o lucrare însă a contestatului sculptor, G. Rodion. Da, e geniala in orice caz statuia, omul acesta n-a trăit degeaba. Eu as recomanda totuși sa ne uitam mai degrabă cu un ochi pervers la casa lui. Aia ar trebui sa-i dea de gândit cetățeanului. Statuia așa, văzuta de la distanta, putem s-o retragem, am memorat-o, seamănă cu statuia lui Saddam pe care au dat-o jos irakienii in momentul in care au intrat americanii in Bagdad. Mă, ., de la distanta văzuta, si ca sa-l parafrazez pe Crin A. care l-a comparat pe P. cu Iisus Cristos, iertați-mi si mie asemănarea dintre boul acesta cu N. Bonaparte, dar de la distanța ziceai ca e statuia lui N. când intri acolo, în grota unde se ruga el acolo în Ajaccio. Dar un pic, așa, când l-am văzut pe acesta, așa mi s-a părut, și N. era mic de statură, deci probabil dacă ar fi fost vreodată pozat lângă propria statuie, cam așa arăta ca si acest cetățean. T. T. care cum credeți că și-a motivat isprava? Eu am mare încredere în mine. Practic sunt omul care are cea mai mare încredere în mine, a zis: Î_ urmă cu patru ani am decis să-mi fac o statuie. A fost ceva pe moment”, deci nu i-a luat mult ca să se gândească, și sunt mândru de cum a fost realizata de sculptorul G. Rodion, care până la urma a intrat în cartea neagră a sculptorilor după ce l-a ratat completamente pe S. N., iar bustul acestuia a fost retras pana la urmă de la Tg J.. „Orice om puternic are o statuie care să-i semene”, genial, a zis T.. La el nici nu contează foarte mult dacă seamănă sau nu. N-are nicio importantă, daca el spune ca e el, cine l-ar putea contrazice, mai ales ca ați văzut, e in curtea lui. „Mie îmi place să fiu mai aparte și tot timpul a făcut lucruri inedite. Iubesc arta”, se vede,” si am multe obiecte de colecție”. Da, dar mă îndoiesc ca astea le-ai luat prin munca cinstita. Având în vedere ca ești om de afaceri și în C. mă cam îndoiesc ca aceste obiecte…Oare n-ar fi interesant daca tot l-am arătat la televizor acum, cum se sesizează unii cu mesajele alea la adresa oamenilor cu probleme, difuzate de marele noastre canale generaliste, dau ei cate un număr d-acela pe ecran si lăsați acolo câteva minute și după aia se sesizează nu știu ce firma care dă niște bănuți, baga doi lei . s-ar putea sesiza autoritățile daca tot l-am difuzat pe acesta sa mi-l salte, nu știu dacă mâine, poimâine sau în week-end, dar pe luni sa-l vad ridicat pe acesta? Sigur, fără nici o întrebare, din statuia aia daca o ducem la fier vechi cred ca s-ar putea recupera o parte din prejudiciul pe care…Dar va rog, fără întrebări. N-am chef să-l aud pe acesta justificându-se cu cei dragi. N-ați văzut ce burta avea? N-am absolut nici o întrebare sa-i adresez. Deci l-aș sălta pur și simplu cum saltă un uliu un iepure. Nu-i pune întrebări. Credeți ca acela vine să spună ca am avut ghinion sau de ce m-ai luat tocmai pe mine sau m-ai luat de lângă cei dragi. Astea sunt povesti. L-ai ridicat, l-ai dus si la revedere. Pușcărie! Ce era cu căsoiul acela în spate? Tot colecționar de artă? Care iubitor de artă? Care iubitor de artă, mânca-ți-aș gura? Săltați-l va rog frumos, sau acesta are deja, beneficiază de imunitatea, de superimunitatea asta votata de T. B.. Să speram totuși ca nu. Zece mii de euro a dat, un chilipir, era și zgârcit. Era si zgârcit, daca nu cumva și îmi cer scuze daca e așa, sa nu fi greșit noi, sa fi fost o suta de mii de euro. Că atunci mai merge. Dar dacă o sa aflam, o sa va spunem”.
Pe plan intern, sunt incidente dispozițiile art. 72 din Noul cod civil având în vedere data difuzării emisiunii și disp. art. 6 Noul Cod Civil, potrivit cărora „Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75”.
Deși noțiunea de demnitate nu este definită de legiuitor, din interpretarea textului de lege se desprinde concluzia că noțiunea juridică se circumscrie prevederilor art. 72 alin. 2 NCC, care exprimă, astfel, conținutul dreptului la demnitate. Ca atare, demnitatea unei persoane vizează, în principal, onoarea și reputația acesteia, prima noțiune fiind înțeleasă în speță ca element al patrimoniului moral al personalității umane.
Limitele acestui drept sunt prevăzute de art. 75 NCC, care dispun: „Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune”.
Instanța are în vedere și dreptul personal nepatrimonial al pârâtului, R. B., respectiv libertatea de exprimare garantată de art.30 din Constituție, precum și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Art.10 din Convenție prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. În ceea ce privește libertatea de opinie, prin includerea acesteia în cadrul art.10, s-a avut în vedere consacrarea libertății de exprimare a opiniilor, a judecăților de valoare în legătură cu diverse subiecte.
Exercitarea dreptului la liberă exprimare și a dreptului la informare este reglementată atât de dispozițiile constituționale (art. 30 și art.31), cât și de articolul 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale cărei dispoziții mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul român, potrivit art. 11 si 20 din Constituția României. De asemenea, instanța reține și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, sistemul european de protecție având în vedere și această sursă, care completează Convenția, formând un . fiind totodată direct aplicabilă, inclusiv pentru dreptul intern român.
Libertatea de exprimare, astfel cum este văzută și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului începând cu cauza Lingens c. Austriei, este una dintre valorile esențiale într-o societate democratică, impusă de pluralismul politic, iar pe lângă informațiile neutre, inofensive, trebuie acceptate și cele ce acuză, șochează sau neliniștesc. Nu trebuie omis însă că este dificil de găsit echilibrul ce trebuie să existe între exercițiul dreptului la liberă exprimare și protecția intereselor sociale și a drepturilor individuale.
Instanța mai constată că în aceeași hotărâre Lingens împotriva Austria, Curtea a stabilit distincție între afirmarea unor fapte și cea a unor judecăți de valoare, urmând a se avea în vedere că “existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit”. Astfel, « dacă concretețea primelor se poate dovedi, următoarele nu-și pot demonstra exactitatea. Pentru judecățile de valoare, această cerință este irealizabilă și aduce atingere libertății de opinie în sine, element fundamental al dreptului asigurat de art. 10 (conform hotărârii din 14 octombrie 2008 P. împotriva România, par. 41, preluând cauza Lingens citată anterior, par. 46 și decizia din 8 septembrie 2005 I. împotriva României, cerere nr._/03). Nu e mai puțin adevărat că faptul de a acuza anumite persoane implică obligația de a furniza o bază reală suficientă și că inclusiv o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază reală (conform hotărârii din 14 octombrie 2008 P. împotriva România, par. 42, preluând cauza I. citată anterior și C. și M., par. 98-101).
Totodată, se impune a fi menționat că, din analiza jurisprudenței Curții, rezultă că atunci când ne aflăm în prezența afirmațiilor critice pe care presa le face cu privire la oamenii politici, fie că aceștia ocupă deja funcții publice sau nu, controlul european este total, iar protecția Convenției este maximă. În acest sens, instanța constată că în hotărârea CEDO din 8 iulie 1986 Lingens împotriva Austria, par. 42 alin. 2, Curtea consideră că „limitele criticii admisibile sunt mai largi în privința unui om politic, vizat în această calitate, decât a unui individ obișnuit; spre deosebire de acesta din urmă, omul politic se expune în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor sale atât din partea ziariștilor cât și a masei cetățenilor. El trebuie, prin urmare, să dea dovadă de o mai mare toleranță”.
Cu toate acestea instanța are în vedere că dreptul la liberă exprimare nu este absolut, exercițiul său putând fi restrâns în măsura în care limitarea este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică (acestea fiind criteriile impuse de Curtea Europeană, în cauza Lingens c. Austriei). Libertatea de exprimare nu poate leza valori ocrotite de lege, cum ar fi demnitatea, onorarea, dreptul la propria imagine.
Referitor la dreptul la liberă exprimare în cazul activităților de interes general, instanța reține că dreptului opiniei publice de a fi informată cu privire la aspecte care țin de interesul public îi corespunde obligația presei de a comunica, cu respectarea responsabilităților și a îndatoririlor sale, informațiile și ideile asupra chestiunilor politice, precum și a altor teme de interes general.
În aceste situații este necesar a se asigura un just echilibru între protecția dreptului la libertatea de exprimare, reglementat de art.10 din Convenție, și a dreptului la reputație al persoanelor, consacrat de art.8, stabilirea existenței sau nu a acestui echilibru implicând și analizarea elementelor care privesc buna-credință a libertății presei și scopul demersului jurnalistic inițiat prin publicarea unor articole de presă/difuzarea unor știri de interes general.
Conform jurisprudenței Curții Europene, pentru a rezolva o cauză concretă, trebuie luate în considerare și alte elemente, legate de exemplu de calitatea specifică pe care o are autorul discursului, tipul discursului, persoana lezată, posibilitatea de a folosi alte exprimări, mijlocul prin care a fost difuzat mesajul și impactul acestuia, precum și publicul țintă căruia îi era adresată aceasta (Castells c. Spaniei, Murphy c. Irlandei, C. c. României).
Curtea a fundamentat necesitatea protejării libertății de exprimare în primul rând pe valoarea pe care aceasta o reprezintă ca mijloc pentru a asigura buna funcționare a unei societăți democratice. De aici decurge poziția privilegiată acordată liberei discutări a chestiunilor de interes general, și în particular a libertății presei, atunci când aceasta intră în conflict cu alte valori apărate de stat.
În cauza D. împotriva României, Curtea a reținut că trebuie să se țină seama de un element important: rolul esențial al presei într-o societate democratică. Dacă presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, precum și necesitatea de a împiedica divulgarea unor informații cu caracter confidențial, sarcina sa este, totuși, comunicarea, cu respectarea datoriilor și responsabilităților proprii, a informațiilor și ideilor referitoare la orice problemă de interes general.
Analizând conținutul expunerii mai sus redate, astfel cum a fost preluată de către reclamant de pe site-ul B1 TV și a cărei realitate nu a fost negată de către pârâți, prin raportare la cadrul juridic care reglementează dreptul la liberă exprimare și informare, instanța reține că în cauză sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale a pârâților, în condițiile în care parte din afirmațiile și comentariile din emisiunea “Lumea lui B.”, difuzată de postul B1 TV la data de 25.04.2014, au depășit limitele libertății de exprimare, inclusiv din perspectiva art.10 din Convenția europeană a drepturilor omului și a jurisprudenței Curții de la Strasbourg.
În concret, în cauză, pentru unele afirmații făcute în cadrul din emisiunea “Lumea lui B.”, difuzată de postul B1 TV la data de 25.04.2014, respectiv folosirea termenului „boul” nu se poate reține că este vorba de îndeplinirea îndatoririi de a răspândi informații și idei asupra unor subiecte de interes general, chiar dacă aceasta ar fi implicat în mod inerent și afectarea dreptului la imagine. Folosirea apelativului indicat anterior în sens peiorativ în emisiune, nu poate fi justificată în nici un context, instanța apreciind că a fost depășită astfel libertatea de exprimare.
Referitor la celelalte afirmații, instanța reține că nu rezultă în mod neîndoielnic faptul că pârâtul R. B. a acționat în mod gratuit cu intenția vădită de a-i cauza o daună reclamantului. Reclamantul a susținut că a fost afectat, pe lângă faptul că a fost utilizat la adresa sa termenul de „bou”, de faptul că s-a insinuat în cadrul emisiunii că banii pe care i-a cheltuit pentru achiziționarea casei redată în imagini și a edificării statuii din fața casei ar proveni din săvârșirea de infracțiuni.
Cu privire la acest ultim aspect, instanța reține că în contextul prezentat, așa cum se poate observa din întreaga expunere, astfel cum a fost redată anterior, atâta timp cât nu există o minimă bază factuală, mai ales în cazul în care se indică în mod direct persoane determinate, libertatea de exprimare a fost depășită.
În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidențiat o . elemente, care fac ca o anchetă jurnalistică să fie rezonabilă pe tărâmul Convenției. În primul rând jurnalistul are obligația de a verifica informațiile din mai multe surse (această obligație semnifică faptul că trebuie să se întemeieze pe o bază factuală suficient de precisă și fiabilă, care să poată fi considerată ca proporțională cu natura și forța afirmației), apoi trebuie utilizate surse credibile în funcție de subiectul abordat, în plus jurnalistul trebuie să respecte obligațiile ce îi revin în baza Codului deontologic, și de asemenea există obligația jurnaliștilor de a face demersurile necesare pentru a obține anterior publicării unui articol, punctul de vedere al persoanei despre care se scrie în articol.
Dată fiind situația de fapt existentă în cauză, instanța apreciază că pârâții nu au prezentat nicio bază factuală, astfel că nu pot beneficia de protecția oferită de art. 10 din Convenție, chiar dacă este avut în vedere și faptul că libertatea jurnalistică cuprinde de asemenea și recurgerea la o anumită doză de exagerare, uneori chiar și de provocare. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că protecția ziariștilor în momentul în care publică informații care privesc subiecte de interes public operează atunci când aceștia se exprimă cu bună-credință pe baza unor fapte exacte și furnizează informații fiabile și precise, respectând și elementele de etică jurnalistică. În lipsa unei baze factuale, nu se poate reține că ar putea fi vorba nici despre prezentarea unor informații de interes public.
Dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale în sistemul Noului Cod Civil este reglementat de dispozițiile art. 1349, care prevede că „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului”.
Răspunderea civilă delictuală este un raport juridic obligațional izvorând dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, în cadrul acestui raport persoana vinovată fiind obligată să repare daunele suferite de cealaltă parte. Așa cum rezultă din normele legale menționate mai sus, pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie trebuie îndeplinite în mod cumulativ patru condiții: trebuie să existe un prejudiciu, fapta ilicită, o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția autorului.
Caracterul ilicit al faptei trebuie analizat având în vedere obligațiile statornicite în Codul deontologic al ziaristului potrivit căruia jurnaliștii au datoria primordială să relateze adevărul în informațiile pe care le prezintă cititorilor (art.1), să dea publicității doar informațiile de a căror veridicitate sunt siguri, verificând, în prealabil, din mai multe surse credibile (art.2), să nu prezinte opiniile personale drept fapte (art.3), să respecte viața privată a cetățenilor, să evite detalierea unor vicii (art.4), să nu distorsioneze informația, să nu facă acuzații nefondate, să nu folosească neautorizat fotografii, să nu calomnieze (art.9 din Codul deontologic al ziaristului).
În cauză, fapta ilicită a fost săvârșită prin depășirea limitelor dreptului la liberă exprimare, în condițiile în care afirmațiile folosite în emisiunea difuzată la data de 25.04.2014 nu au fost prezentate în mod imparțial și cu bună-credință de a contribui la dezbaterea publică a unor chestiuni de interes general, nefiind indicate minime dovezi pe care se bazau afirmațiile exprimate la adresa reclamantului.
În ceea ce privește apărarea pârâtului B. R., referitor la genul pamfletar al emisiunii, este de menționat faptul că acesta nu ar putea în nici un caz avea aptitudinea de a exonera de răspundere pe cel ce a acționat în așa mod încât a adus atingere dreptului la imagine și dreptul la o bună reputație, atingerea dreptului unei persoane se poate realiza chiar dacă informațiile respective sunt prezentate la adăpostul convenabil al pamfletului.
Oricum, prin modul în care au fost expuse afirmațiile de către pârât, la adresa reclamantului, instanța reține că nu se poate reține că a fost vorba de un pamflet, ci despre expunerea în mod public a unei opinii despre situația reclamantului, folosind în expunere și cuvinte vexatorii, fără ca ele să fie argumentate prin idei, informații ori comentarii critice.
Analizând prejudiciul suferit de către reclamant ca urmare a faptei ilicite a pârâtului, efectul negativ suferit de aceasta ca urmare a expresiilor folosite de acesta, instanța apreciază că acesta există, fiind legat de lezarea dreptului la demnitate.
În acest sens, instanța va avea în vedere și faptul că însăși constatarea, prin hotărâre judecătorească, a atingerii dreptului reclamantului la demnitate, reprezintă o modalitate de reparare a prejudiciului moral suferit.
Totuși, în prezenta cauză această modalitate de reparare a prejudiciului nu este și suficientă. Ca atare, se vor analiza pretențiile materiale ale reclamantului prin raportare la poziția sa socială și profesională, văditul prejudiciu ce i-a fost produs în mediul social dar și profesional.
Dreptul fiecărei persoane la demnitate, drept garantat de Constituție, se reflectă atât în ocrotirea valorii sociale a demnității sub aspectul ei subiectiv, adică sub aspectul sentimentului de onoare pe care fiecare om îl are față de el însuși cât și sub aspect obiectiv, respectiv sub aspectul prețuirii morale de care se bucură un om în cadrul societății din care face parte și care se manifestă prin reputația, stima, considerația și respectul semenilor săi, acest drept fiind atins prin expresiile folosite de pârât la adresa reclamantului.
Prejudiciul invocat de reclamant este unul de natură nepatrimonială, cauzat de sentimentul de umilință pe care i le-au produs expresiile și comentariile făcute de pârât la adresa sa, astfel cauzându-i-se o daună morală. Deși existența acestei daune este evidentă, dificultatea privește modalitatea de evaluare a întinderii acesteia din cauza lipsei unui criteriu matematic pentru socotirea în valori pecuniare a acestui prejudiciu moral. Instanța va fixa o sumă de bani cu titlu de daune morale astfel încât aceasta să aibă efect compensatoriu și să nu constituie o amendă excesivă pentru autorul faptei ilicite sau un venit nejustificat pentru victimă.
Criteriul general reținut de Curții EDO este cel al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora, despăgubirile trebuind să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației (cauza Tolstoy Miloslavsky).
Curtea a mai reținut că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate.
Acordarea de compensații materiale pentru daunele morale este justificată de criterii obiective rezultând din gradul de lezare suferit de reclamant raportat la afectarea dreptului la demnitate al acestuia.
La stabilirea cuantumului daunelor morale instanța reține că însăși acordarea acestora este mult mai importantă decât cuantumul efectiv al acestora.
Criteriul de distincție între prejudiciul moral și prejudiciul material este posibilitatea unei evaluări bănești directe a prejudiciului. Așadar, prin chiar definiția sa, dauna morală nu este supusă, în mod direct, unei evaluări pecuniare, astfel că în stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța va fixa o sumă de natură să ofere victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu în raport cu prejudiciul moral suferit, dar și pentru aplicarea funcției educativ-preventive a răspunderii civile delictuale.
Pentru toate aceste argumente, instanța va stabili cuantumul daunelor morale la suma de 100 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, apreciind că această sumă este suficientă pentru înlăturarea consecințelor negative pe care le-au produs faptele ilicite ale pârâtului, cât și pentru asigurarea caracterului educativ-preventiv al răspunderii civile delictuale.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul moral suferit de reclamant rezultă în mod evident din fapta ilicită, întrucât, urmarea acesteia reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu moral constând în lezarea dreptului la demnitate.
Cu privire la condiția vinovăției, instanța reține că și aceasta este îndeplinită, pârâtul R. B. este realizatorul emisiunii „Lumea lui B.”, fiind autorul afirmațiilor făcute în cadrul emisiunii difuzată la data de 25.04.2014.
Potrivit dispozițiile art.30 alin.8 din Constituție, “Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege”.
Având în vedere atât considerentele expuse anterior, cât și prevederile legale indicate, instanța reține că pentru afirmațiile făcute de către pârâtul R. B. la adresa reclamantului în emisiunea „Lumea lui B.” difuzată pe postul de televiziune B1 la data de 25.04.2014, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Referitor la răspunderea pârâtei S.C. B 1 TV C. S.R.L., instanța reține incidența prevederilor art. 1373 alin. 1 Noul Cod Civil, potrivit cărora „comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate, fiind comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia (alin. 2).
Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, „Comitentul nu răspunde dacă dovedește că victima cunoștea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acționat fără nicio legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate”.
Față de situația de fapt prezentată, date fiind și dispozițiile legale anterior evocate, se poate reține în mod cert că sunt întrunite și condițiile angajării răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului, respectiv, pe lângă condițiile generale prevăzute de art. 1349 și urm. N.C.C., astfel cum au fost analizate în persoana prepusului și cele două condiții speciale care trebuie întrunite în mod cumulativ, respectiv: pe lângă cerința de a exista un raport de prepușenie și aceea ca fapta ilicită să fi fost săvârșită de către prepus în exercițiul funcției ce i-a fost încredințat de comitent.
Astfel, este de reținut că emisiunea în cauză a fost difuzată de postul de televiziune B1, astfel că raportul de prepușenie există între pârâta S.C. B 1 TV C. S.R.L., deținător al postului de televiziune, și pârâtul R. B., realizatorul emisiunii “Lumea lui B.”. Totodată, se poate observa că niciunul dintre pârâți nu a invocat inexistența raportului de prepușenie, iar față de îndatoririle specifice care revin unui realizator de emisiune reiese că săvârșirea faptei ilicite de către prepus a avut loc „în funcțiile ce i s-au încredințat”, funcția respectivă presupunând realizarea emisiunilor pentru care este remunerat.
Având în vedere cele prezentate, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului, urmând a dispune obligarea pârâților în solidar la repararea prejudiciului produs reclamantului.
Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită în parte cererea precizată formulată de reclamant și să oblige pârâții, în solidar, la plata sumei de 100 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, reprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cerut în cauză.
În ceea ce privește plata cheltuielile de judecată, instanța reține că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Așa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, onorarii avocați sau experți, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
Astfel, fiind în culpă procesuală, pârâții urmează a fi obligați, în solidar la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 600 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (100 lei) și onorariul avocațial (500 lei).
Cu toate acestea, instanța nu va acorda celelalte cheltuieli de judecată solicitate de către reclamant motivat de faptul că la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi din care să rezulte cuantumul lor.
Aceste dovezi au fost depuse după închiderea dezbaterilor, or potrivit art. 394 alin. 3 C.pr.civ. coroborat cu art. 452 C.pr.civ., după acest moment părțile nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în cauză.
Pe cale de consecință, instanța nu va ține cont de niciun înscris depus cu ocazia depunerilor de concluzii scrise, urmând a respinge cererea reclamantului cu privire la celelalte cheltuieli de judecată.
Instanța va lua act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulata de reclamant T. T. cu domiciliul in C., CART. BARIERA VÎLCII, .. 55 în contradictoriu cu pârâții . SRL cu sediul în sector 1, București, .. 2-4, . si B. R. cu domiciliul in sector 3, București, ., ., .>
Obligă pârâții, în solidar, la plata sumei de 100 euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale.
Obligă pârâții, în solidar la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru ( 100 lei) și onorariul avocațial (500 lei), în temeiul art. 453 alin. 1 și 2 C.pr.civ.
Respinge cererea reclamantului cu privire la celelalte cheltuielile de judecată ca nefondată.
Ia act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă, în caz de formulare, la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.03.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. AndrescuMarius T.
Red.TehRed.A.A.
12.06.2015/ 5Ex
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5667/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5662/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
