Pretenţii. Sentința nr. 5662/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5662/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 5662/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5662/2015

Ședința din camera de consiliu de la 27 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant J. E. V. și pe pârât ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE, DIN C. DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 13.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrată din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 27.03.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 1 București sub nr._ la data de 01.09.2014, reclamantul J. E. V. a solicitat obligarea pârâtei ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE la plata sumei de 1.290,62 lei, compusă din 700 lei actualizată cu dobânda legală de la data plății până la data restituirii efective, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cursul procesului civil (fond) în dosarul nr._/3/2011 al Tribunalului București, din suma de 500 lei actualizată cu dobânda legală de la data plății până la data restituirii efective, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate cu desfășurarea prezentului proces, din suma de 45,60 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și din suma de 45,02 lei, reprezentând cheltuieli efectuate cu transportul avocatului la instanțele de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că între părți s-a desfășurat litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2011 soluționat de Tribunalul București prin admiterea în parte a acțiunii formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta, în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 1.207 lei reprezentând taxă de poluare, precum și a dobânzii prevăzută de C.pr.fiscală, aferente sumei de mai sus, calculate pe perioada 23.02.2011 – data restituirii efective.

Prin decizia civilă nr. 3670/18.10.2012, Curtea de Apel București a admis recursul pârâtei, respingând capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale fiscale.

Pentru acest dosar, reclamanta a încheiat contract de asistență juridică la data de 15.02.2011, onorariul avocațial fiind în cuantum de 700 lei, achitat conform chitanței nr. 211 din 20.10.2012.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1373 C.civ., art. 453 C.pr.civ.

Pentru dovedirea cererii a fost solicitată administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 6-22).

Cererea a fost legal timbrată.

La data de 07.11.2014, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

În motivare, pârâta a arătat că după cum se poate observa în cuprinsul sentinței civile pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2011, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată și nici nu s-a menționat în dispozitivul sentinței faptul că aceste cheltuieli de judecată vor fi solicitate pe cale separată.

Totodată, a precizat că în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată actualizate cu dobânda legală de la data plății până la data restituirii efective, motivat de faptul că nu există o bază legală pentru acordarea acestora, acestea putând fi solicitate în cadrul dosarului nr._/3/2011.

În drept, au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă.

În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește fondul acțiunii, instanța constată că reclamantul a încheiat la data de 15.02.2011 Contractul de asistență juridică pentru dosarul nr._/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului București, onorariul avocațial fiind în cuantum de 700 lei, achitat conform chitanței nr. 211 din 20.10.2012 (fila 6).

La data de 21.03.2012, prin sentința civilă nr. 1191 a Tribunalului București a fost soluționat dosarul nr._/3/2011, pârâta fiind obligată la plata către reclamant a sumei de 1.207 lei reprezentând taxă de poluare, precum și a dobânzii prevăzută de C.pr.fiscală, aferente sumei de mai sus, calculate pe perioada 23.02.2011 – data restituirii efective.

Prin decizia civilă nr. 3670/18.10.2012, Curtea de Apel București a admis recursul pârâtei, respingând capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale fiscale.

Cheltuielile de judecată reprezintă, o sumă de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a efectuat în cadrul litigiului soluționat prin hotărâre judecătorească.

Cu privire la conținutul cheltuielilor de judecată, potrivit art. 451 alin. 1 C.p.civ. cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, și timbru judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. 3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

Potrivit art. 451 alin. 2 C.p.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență(Cauza C. împotriva României, Cauza S. și alții împotriva României, Cauza S. și alții împotriva României, Cauza R. împotriva României, Cauza P. împotriva României), se poate afirma că și în dreptul intern partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 453 C.pr.civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”. Art. 1357 C.civ. prevede răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie. Titularul obligației de despăgubire este persoana care a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii.

Culpa procesuală este cea care trebuia să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, observăm că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

Așadar natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

La aprecierea cuantumului onorariului instanța trebuie să se țină seama nu numai de valoarea pretențiilor ci și de complexitatea cauzei, precum și de munca depusă de avocat.

Prin înscrisurile depuse în dosar, instanța retine că reclamantul a făcut dovada realității cheltuielilor de judecata constând în onorariul avocațial pentru serviciile de asistenta juridica si reprezentare prestate în dosarul nr. dosarul nr._/3/2011 al Tribunalului București.

In ceea ce privește susținerile pârâtei din întâmpinare, acestea sunt neîntemeiate. În acest sens, instanța constată că prin sentința civilă nr. 1191/21.03.2012 a Tribunalului București a fost soluționat dosarul nr._/3/2011, pârâta fiind obligată la plata către reclamant a sumei de 1.207 lei reprezentând taxă de poluare, precum și a dobânzii prevăzută de C.pr.fiscală, aferente sumei de mai sus, calculate pe perioada 23.02.2011 – data restituirii efective.

Prin decizia civilă nr. 3670/18.10.2012, Curtea de Apel București a admis recursul pârâtei, respingând capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale fiscale.

Instanța reținând că nu au fost acordate cheltuielile de judecată constând în onorariul avocațial și alte cheltuieli în cuantumul indicat în cererea de chemare în judecată prin sentința civilă indicată anterior.

Dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată de către cealaltă parte poate fi exercitat fie în cadrul litigiului care a determinat efectuarea cheltuielilor, fie prin intermediul unei cereri de chemare în judecată separate, în temeiul răspunderii civile delictuale transpusă în plan procesual.

Având în vedere toate considerentele anterior prezentate, instanța va admite în cererea reclamantei și va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 600 lei reprezentând onorariul avocațial.

Instanța, are în vedere și prevederile art. 453 alin. 2 C.pr.civ., respectiv situația în care cererea este admisă numai în parte, stabilind măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Așadar, dacă pretențiile au fost admise parțial, instanța va acorda celui care a câștigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecată corespunzătoare pretențiilor admise, întrucât și reclamantul s-a aflat în culpă prin solicitând mai mult decât i se datora.

Față de aceste dispoziții, instanța apreciază că se justifică acordarea numai în parte a onorariului de avocat, față de soluția instanței pronunțată în dosarul nr._/3/2011 al Tribunalului București, respectiv suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial).

Astfel, instanța constată îndeplinite cerințele răspunderii civile în privința pârâtei pentru suma de 600 lei reprezentând onorariul avocațial achitat conform chitanței nr. 211 din 20.10.2012 în dosarul nr._/3/2011.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă debitului principal de la data plății până la data achitării efective, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1522 alin. 5 C.civ. „cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligația într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată, iar dacă obligația este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului”.

Instanța constată că cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei la data de 14.10.2014.

Astfel, că instanța va admite în parte și acest capăt de cerere, în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă debitului principal de la data comunicării cererii de chemare în judecată, respectiv 14.10.2014 și până la data achitării integrale a debitului.

Referitor la cheltuielile de judecată, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 451 alin. 1 C.pr.civ. „Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiti în condițiile art. 330 alin. 3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

Instanța a pus în vedere reclamantului să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 54 lei pentru capătul de cerere principal de obligare a pârâtei la plata către reclamant a sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariul avocațial).

Însă față de faptul că instanța a admis în parte acest capăt de cerere, instanța va admite în parte și cheltuielile de judecată, reprezentând taxă de timbru, efectuate în prezenta cauză, respectiv va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 47 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, datorată pentru debitul principal admis de instanță.

Referitor la cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial solicitat în prezenta cauză, instanța va respinge această cerere motivat de faptul că la termenul de judecată din data de 13.03.2015, reclamantul, prin apărător a precizat că numai o parte din această sumă, respectiv 150 lei reprezintă onorariul avocațial datorat în prezenta cauză, la dosar existând chitanța nr. 357/14.08.2014, din care rezultă că onorariul avocațial conform contractului nr._/13.08.2014 este în cuantum de 500 lei.

În această situație, instanța nu va putea ține cont de acest înscris care nu corespunde realității. Reclamantul ar fi trebuit să depună la dosar o chitanță din care să rezulte suma pe care a achitat-o în mod real. În situația în care aceasta nu corespundea realității, existând erori la momentul emiterii chitanței nr. 357/14.08.2014, această situație poate fi îndreptată în alt mod, iar nu prin solicitarea în fața instanței doar a unei părți din suma indicată în chitanță.

În ceea ce privește, solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de transport în cuantum de 45,02 lei, instanța o va respinge având în vedere faptul că simpla depunere la dosarul cauzei a două bonuri fiscale în cuantum total de 45,02 lei, reprezentând alimentare combustibil, nu face dovada faptului că aceste cheltuieli de transport au fost efectuate în cauzele ce fac obiectul cererii analizate.

Având în vedere motivele de fapt și de drept invocate, instanța va obliga pârâta și la plata numai a cheltuielilor de judecată suportate de reclamant, în cuantum de 47 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamant J. E. V. cu domiciliul ales în sector 6, București, ., .. 1, . contradictoriu cu pârât ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE, DIN C. DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI cu sediul în sector 1, București, .. 7.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în cauza ce a format obiectul dosarului_/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului București.

Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă debitului principal de la data comunicării cererii de chemare în judecată, respectiv 14.10.2014 și până la data achitării integrale a debitului.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 47 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă, în caz de formulare, la Judecătoria S. 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.03.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

A. AndrescuPt. Grefier aflat in C.O. semneaza grefier sef N. S.

Red./Tehno. jud. A.A.

27.04.2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5662/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI