Pretenţii. Sentința nr. 7363/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7363/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 7363/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7363/2015

Ședința publică de la 23.04.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M.

GREFIER: D. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. F. I. BROKER S.R.L. și pe pârât S.C. U. A. S.A., având ca obiect obligație de a face

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța a amânat pronunțarea la data de 16.04.2015 si la data de 23.04.2015

INSTANȚA

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la aceasta in data de 18.06.2013 sub nr._ reclamanta F. I. Broker SRL a solicitat in contradictoriu cu U. A. SA obligarea paratei la derularea tuturor politelor incheiate cu clientul . prin intermediul societatii reclamante si la plata sumei de 79.517 lei reprezentand valoarea comisionaleor datorate pentru clientul . pentru perioada 1.07.2012 si pana la data introducerii cererii de chemare in judecat, a dobanzii legale aferente de la data intrducerii cererii si pana la efectuarea platii, cat si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de solutionarea pricinii.

In motivarea cererii s-a aratat ca parata si-a incalcat obligatia de a respecta portofoliul de clienti al reclamantei asumata prin contractul de intermediere in asigurari nr. 110, prin contactarea directa a clientului de societatea parata, cu care s-a convenit ca politele de asigurare sa se deruleze printr-un agent de asigurare apropiat clientului, respective prin fiica administratorului societatii, preoducandu-se astfel un prejudiciu societatii reclamante egal cu valoarea comisioanelor aferente politelor de asigurare incheiate de clientul Wheels Spedition SRL.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 1270, 1516, 1531 si urm. C.civ.

Prin intampinare parata a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata, artandu-se ca, inrealitate, Wheela Spedition SRL a revocat mandatul acordat reclamantei, clientul nefiind contactat direct de U. pentru a I se propune identificarea unui agent de asigurare, altul decat F. I. Broker SRL, ci U. s-a conform cerintelor clientului si a transferat portofoliul de asigurari agentului de asigurari M. E..

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 205 C..

Prin cerere reconventionala parata a solicitat obligarea reclamantei la restituirea sumei de 75.617,42 lei, reprezentand plata nedatorata a unor asa-zise comisioane de intermediere, aferente portofoliului de polite de asigurare ale clientului Wheels Spedition SRL pentru perioada 1.07.2011-1.07.2012, comisioane la care reclamanta-parata nu era indreptatita.

In cauza au fost administrate proba cu inscrisuri, interogatoriul paratei-reclamante, interogatoriul reclamantei-parate si expertiza tehnica in specialitatea contabilitate.

Analizand actele si lucrarile dosarului de fata, instant retine urmatoarele:

La data de 1.09.2007 intre Unita Vienna I. Group SA, in calitate de asigurator, si . de Asigurare S.R.L., in calitate de broker, s-a incheiat contractual de intermediere in asigurari avand caobiect intermedierea/negocierea de catre broker, pentru si in numele asiguratorului, de contracte de asigurare, cu respectarea conditiilor de asigurare si a reglementarilor asiguratorului, pentru care brokerul are dreptul la comisioane din partea asiguratorului.

In ceea ce privest relatia asiguratorului cu asiguratul in contract se arata ca relatia se va desfasura doar prin intermediul brokerului, urmand ca, in cazul in care asiguratorul primeste o cerere de asigurare pentru acelasi risc din partea altui intermediar care are imputernicire de la acelasi client pe care borkerul il reprezinta sau direct de la acelasi client, asiguratorul sa comunice aceeasi oferta pe care a transmis-o brokerului (art. 4.10-4.12). Prin art. 12.8 s-a prevazut ca “partile recunosc reciproc ca asiguratii pentru care au incheiat sau intermediate contracte de asigurare reprezinta portofoliul de client ai asiguratorului, respective ai brokerului si isi garanteaza reciproc ca nu vor intreprinde nici un fel de act cu scopul de a deturna acest portofoliu”.

F. I. Broker SRL a intermediate incepand cu anul 2006 o . polite de asigurare intre Wheels Spedition SRL si U. SA, polite ce au fost reinnoite succesiv.

Prin adresa inregistrata la parata sub nr. 2917/14.06.2011 Wheels Spedition SRK a solicitat ca incepand cu data de 14.06.2011 politele de asigurare incheiate cu U. A. SA sa fie intermediate prin agentul de asigurare G. M. E. (f.58 vol I).

La data de 2.06.2011 U. A. SA a incheiat cu agentul de asigurare G. E. M. contractul nr. 609 privind intermedierea de catre agentul de asigurare a contractelor de asigurare cu tertii, in numele si in contul U..

Prin urmare, contrar sustinerilor asiguratorului, intelegerea intervenita intre client si asigurator cu privire la schimbarea brokerului rezulta din concordanta manifestariilor de vointa ale acestora, intrucat in aceeasi perioada U. A. contracteaza un nou agent de asigurari, iar clientul solicita intermedierea politelor de asigurare tocmai de catre acest nou agent de asigurare.

Desigur clientul poate contacta oricand un nou intermediar, nefiind tinut de vreo obligatie legala sau contractuala in sens contrar, iar asiguratorul este obligat sa comunice oricarui alt intermediar aceeasi oferta pe care i-a facut-o si brokerului initial, insa aceasta schimbare trebuie sa fie determinata strict concurenta loiala dintre intermediari, iar nu de interventia in orice maniera a asiguratorului, interventie care echivaleaza cu incalcarea obligatiilor contractuale de garantare a portofoliului de clienti. Or, in cauza de fata asiguratorul a incheiat contractul de agent la solicitarea clientului, astfel cum rezulta din derularea evenimentelor si din intampinare, si a creat in intelegere cu clientul conditiile necesare preferarii de catre client a unui alt intermediar.

De altfel, si in cadrul procesului-verbal din 3.12.2012 referitoare la derularea contractului de intermediere in asigurari in ceea ce il priveste pe clientul Wheels Spedition SRl se arata ca intre parti s-a convenit sa fie achitate in continuare comisioanele pentru toate politele . pentru politele reinnoite prin agentul de asigurare G. M. in 2011, tocmai ca urmare a sesizarii incalcarii contractului din partea brokerului. Mai mult decat atat, toate facturile emise de broker in perioada iulie 2011-septembrie 2012 pentru comisioanele aferente politelor clientului Wheels Spedition SRL, ce nu mai erau intermediate de catre reclamanta, au fost achitate de catre parata. Contrar sustinerilor paratei facturile au fost emise in baza situatiilor comunicate de catre parata, facturile au fost emise doar pentru clientul in discutie, in facturi se mentioneaza serviciile ce se solicita a fi achitate, prin urmare, astfel cum rezulta si din procesul-verbal din 3.12.2012, aceste facturi au fost achitate in cunostinta de cauza, iar nu din eroare, si reprezinta a recunoastere tacita a situatiei de fapt invocate de catre reclamanta ( f.61-131 vol I).

Prin savarsirea faptei ilicite contractual reclamantei-parate I s-a produs un prejudiciu patrimonial cert egal cu beneficiul nerealizat ca urmare a deturnarii clientului Wheels Spedition SRL de la relatia contractual cu brokerul initial, respectiv cu valoarea comisioanelor aferente politelor de asigurare incheiate in continuare de client cu U. prin noul agent de asigurare de care a fost lipsita reclamanta –parata. Contrar sustinerilor paratei, aceasta nu are obligatia de a achita reclamantei sine die comisioanele pentru politele clientului Wheels Spedition SRL, ci are obligatia de a achita comisioanele pentru politele intermediate de G. M. E. ce au fost sustrase din patrimoniul reclamantei prin fapta ilicita a societatii parate

Potrivit raportului de expertiza efectuat in cauza valoarea comisioanelor aferente politelor de asigurare incheiate intre Wheels Spedition SRL si U. A. SA in peroada 1.07.2012-1.11.2013 este de 79.497,74 lei, reprezentand valoarea comisioanelor pentru politele incheiate prin G. M. E. si politele incheiate anterior de reclamanta si reinnoite prin agentul de asigurare.

F. de aceste considerente, instanta va obliga parata in baza art. 969, 1075 V.C.civ. la plata sumei de 79.497,74 lei si a dobanzii legale aferente acestei sume incepand cu data introducerii cererii de chemare in judecata in baza art. 1088 C.civ. si va respinge cererea reconventionala ca neintemeiata.

In ceea ce priveste primul capat de cerere avand ca obiect obligarea paratei la derularea tuturor politelor incheiate cu clientul . prin intermediul societatii reclamante, se constata ca prin dispozitiile contractuale referitoare la desfasurarea relatiei dintre asigurator si asigurat, parata nu si-a asumat obligatia de a asigura exclusivitate brokerului, ci obligatia de a comunica oricarui alt intermediar aceeasi oferta.

Vazand si dispozitiile art. 453Cpc, fata de cheltuielile d ejudecata suportate de reclamanta pentru solutionarea pricinii cu titlu de taxa judiciara de timbru si onorariu expert

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte cererea de chemare in judecata privind pe reclamant S.C. F. I. BROKER S.R.L. cu sediul in sector 4, București, .. 5, ., . pe pârât S.C. U. A. S.A., cu sediul in sector 1, București, .. 25, .. parter.

Obliga parata-reclamanta la plata sumei de 79.497,74 lei, a dobanzii legale aferente sumei de 79.497,74 lei incepand cu data de 18.06.2013 pana la data efectuarii platii si a cheltuielilor de judecata in cuantum de 5.432,46 lei.

Respinge cererea reconventionala ca neintemeiata.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 23.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7363/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI