Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 14047/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 23.07.2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE: R. B. E.

GREFIER: R. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul S. L. AL OPERATORILOR DE HANDLING COMBUSTIBIL având ca obiect reprezentativitate sindicat.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul prin reprezentant legal P. V. care depune împuternicire specială.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la legitimarea reprezentantului legal al petentei P. V., care prezintă CI . nr._

Instanța pune în discuție competența de soluționare a cauzei.

Petentul prin reprezentant legal arată că este competentă Judecătoria Sectorului 1 București.

În baza art. 131 C. rap. la art.51 alin.2 din Legea nr. 62/2011, având în vedere că Judecătoria Sectorului 1 București a acordat personalitate juridică sindicatului, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

În conformitate cu art. 237 alin. 2 pct. 7 Cod procedură civilă, constatând că nu s-au formulat cereri prealabile și că nu au fost invocate excepții, instanța acordă cuvântul părții cu privire la probele solicitate.

Petentul, prin reprezentant legal, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind proba admisibilă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.

Constatând probatoriul complet administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul petentului .

Petentul prin reprezentant legal solicită admiterea cererii ținând cont că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, arată că la data de 01 august 2015 încep negocierile contractului colectiv de muncă. Solicită a se lua act că în cazul unei soluții favorabile este de acord cu renunțarea la calea de atac.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 08.07.2015, sub numărul de dosar_, petentul S. L. AL OPERATORILOR DE HANDLING COMBUSTIBIL a solicitat instanței ca, în temeiul art. 51 și următoarele din Legea nr.62/2011, să pronunțe o hotărâre prin care să constate îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate a Sindicatului L. AL OPERATORILOR DE HANDLING COMBUSTIBIL la nivelul unității . SA .

În motivarea cererii, petentul a arătat că este o organizație sindicală legal constituită, independentă organizatoric și patrimonial, cu personalitate juridică dobândită prin Hotărârea nr. 8349/2015 din 06 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr_/299/2015. Petentul a învederat că . SA are la nivelul unității un număr de 41 de membri de sindicat din cei 69 de angajați ai unității reprezentând 59,42 %, astfel după cum rezultă din adeverința nr. 18/01.07.2015 emisă de conducerea sindicatului și din adeverința nr. 491/18.06.2015 emisă de reprezentantul legal al unității. S-a menționat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 51-53 din Legea nr. 62/2011.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 51-53 din Legea nr. 62/2011.

În dovedirea cererii, petentul a depus la dosar înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru.

În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru petent proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile depuse la dosar în vederea soluționării cererii de constatare a condițiilor de reprezentativitate de către petent, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 51 alin. 1 lit. C din Legea nr. 62/2011, sunt reprezentative la nivel de unitate organizațiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au statut legal de sindicat; b) au independență organizatorică și patrimonială; c) numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității.

În cauză, se constată că s-a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții, sub un prim aspect reținându-se că prin sentința civilă nr. 8349/06.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2015 (fila 7) s-a acordat personalitate juridică SINDICATULUI L. AL OPERATORILOR DE HANDLING COMBUSTIBIL și s-a dispus înregistrarea în Registrul special al Judecătoriei Sectorului 1 București.

În privința celei de-a doua condiții cerute de lege, instanța constată că din înscrisurile depuse la dosar reiese faptul că petentul este o organizație independentă, care are organele sale de conducere și propriul patrimoniu.

Este îndeplinit și procentul legal prevăzut de art. 51 alin. 1 lit. C din Legea nr. 62/2011, întrucât petentul S. L. AL OPERATORILOR DE HANDLING COMBUSTIBIL este format din 41 de membri de sindicat din efectivul de 69 de salariați din cadrul . SA, potrivit declarației nr. 11 din data de 17.05.2015 (fila 4) și adresei nr. 491/18.06.2015 emisă de . SA (fila 5).

Instanța mai reține că s-a făcut și dovada depunerii la inspectoratul teritorial de muncă a unei copii a dosarului de reprezentativitate, astfel cum reiese din adresa nr. 9519/03.07.2015 emisă de ITM ILFOV, fiind îndeplinită și condiția prevăzută de art. 53 alin. 3 din Legea nr. 62/2011.

În consecință, constatând că petentul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate prevăzute de art. 51 alin. 1 lit. C din Legea nr. 62/2011, cu respectarea prevederilor art. 52 lit. C din Legea nr. 62/2011, având în vedere prevederile art. 51 alin. 2 din Legea nr. 62/2011, instanța urmează a admite cererea formulată de petent și a constata că sunt îndeplinite condițiile de reprezentativitate la nivel de unitate.

De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 221 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, prezenta hotărâre se va comunica Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul S. L. AL OPERATORILOR DE HANDLING COMBUSTIBIL, cu sediul în București, Calea Griviței, nr. 230,., parter, sector 1.

Constata că petentul îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivel de unitate . SRL.

Prezenta hotărâre se va comunica, după rămânerea definitivă, Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. RBE. / Tehn. RBE/RG/3ex/27.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI