Cereri. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 11692/2015

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/15.06.2015

Ședința publica din data de 15 iunie 2016

Instanța constituita din :

PREȘEDINTE: B. M.- judecător

GREFIER: C. B.

Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul R. C. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. I. S.R.L, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită .

S-a efectuat referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că prezenta cauza a fost repusă pe rol pentru perimare, iar părțile au fost citate pentru acest termen de judecată cu această mențiune, instanța, invocând și în ședință publică excepția de perimare a cererii, în temeiul disp. art. 395 C.proc.civ. va reține cauza spre soluționarea și pronunțarea asupra acestei excepții.

INSTANȚA

Deliberând constată:

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea formulată și înregistrată la această instanță sub nr._ /23.05.2013, reclamantul R. C., cu domiciliul în sector 1, București, .. 44, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. I. S.R.L., cu sediul în sector 2, București, Calea Moșilor, nr. 158, . pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună interdicția de vânzare a imobilului situat în municipiul București, ..2, ., precum și a altor imobile pe care pârâta le deține până la dezbaterea succesiunii defunctului Calvo Ami Hai, și indisponibilizarea sumelor de bani aflate în contul societății.

Analizând acțiunea civilă de față, instanța reține următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 10.03.2014 –fila nr 107 dosar, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin.1 NCPC, față de împrejurarea neîndeplinirii de către reclamant a obligațiilor legale și judiciare .

În conformitate cu dispozițiile art. 416 alin. 1 NCPC orice cerere de chemare în judecată, în materie civilă, se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motivele imputabile părții timp de 6 luni, iar, potrivit dispozițiilor art. 420 NCPC perimarea se poate constata și din oficiu.

Prin urmare, constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de șase luni din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și urm. Cod procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față.Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată invocată de către instanța de judecată, din oficiu .

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul R. C., cu domiciliul în sector 1, București, .. 44, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. I. S.R.L., cu sediul în sector 2, București, Calea Moșilor, nr. 158, .> Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 15 iunie 2015.

Președinte,Grefier,

M. B. C. B.

Pentru grefier aflat în C.O.,

semnează grefiul -șef

MB/CB./2 ex./ 17.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI