Validare poprire. Sentința nr. 9925/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9925/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 9925/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 9925/2015

Ședința publică de la 25 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. C.

GREFIER: M. V.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe creditor E. R. SERVICES IFN S.A și pe debitor W. E. G., terț poprit S.C. U. A. S.A., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședintă publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că s-a depus cerere de renunțare la judecată, fiind comunicate și relațiile solicitate Inspectoratului Teritorial de Muncă, după care,

Instanța rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată formulată de creditoare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.05.2015, sub nr._, creditoarea E. R. SERVICES IFN S.A a solicitat în contradictoriu cu debitorul W. E. G. și terțul poprit S.C. U. A. S.A validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 396/2014 al B. A. C. până la concurența sumei de 3251,49 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare în valoare de 212,2 lei și cheltuielile de executare efectuate de către executorul judecătoresc în valoare de 584 lei.

În motivarea cererii, aceasta a arătat că prin încheierea din data de 21.10.2014 pronunțată în dosarul nr._/180/2014, Judecătoria B. a dispus încuviințarea executării silite.

Totodată, creditoarea a arătat că la data de 20.03.2015 a fost trimisă către terțul poprit adresa de înființare a poprii, fiind recepționată de acesta din urmă la data de 26.03.2015.

A mai susținut creditoarea că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligații care îi reveneau conform art. 789 C.pr.civ, nu a consemnat sumele de bani și nici nu a comunicat faptul că nu datorează nicio sumă de bani debitorului.

În drept, aceasta a invocat dispozițiile art. 789 C.pr.civ.

În dovedirea cererii, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În susținerea cererii, aceasta a anexat copii de pe următoarele înscrisuri: adresa de înființare a popririi și dovada de comunicare (f. 4-5), încheieri (f. 6-8), cerere executare silită (f. 10), titlu executoriu (f. 11-15).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei conform art. 27 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Debitorul și terțul poprit, legal citați, nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței.

La data de 18.05.2015, creditoarea a depus cerere de renunțare la judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin încheierea din data de 21.10.2014 pronunțată în dosarul nr._/180/2014, Judecătoria B. a încuviințat executarea silită împotriva debitorului în temeiul contractului de credit nr._/11.09.2008, astfel cum reiese din încheierea atașată (f. 7-8).

Prin adresa din data de 20.03.2015 s-a dispus înființarea popririi în dosarul de executare nr. 396/2014 al B. A. C. D., adresa fiind comunicată terțului poprit la data de 26.03.2015, astfel cum rezultă din adresa și dovada de domunicate anexate (f. 4-5).

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (3) C. pr. civ, partea poate, în condițiile legii, printre altele, să renunțe la judecata cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, iar conform art. 406 din același act normativ, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Ca atare, întrucât procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, potrivit căruia părților le aparține dreptul de a declanșa procesul, respectiv de a-i pune capăt în condițiile legii, instanța, vâzând manifestarea neechivocă de voință exprimată de creditoare, prin reprezentantul său legal, fiind totodată îndeplinite condițiile prevăzute de lege, va lua act de cererea de renunțare la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de cererea de renunțare la judecata formulată de creditoarea E. R. SERVICES IFN S.A, cu sediul în București, .. 6A, sector 2, în contradictoriu cu debitorul W. E. G., domiciliat în .. 11, ., B., jud. Bacău și terțul poprit S.C. U. A. S.A, cu sediul în București, ., sector 1.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședintă publică, astăzi, 25.05.2015.

Președinte, Grefier,

M. C. M. V.

Red. Jud. M.C/Gref. M.V. 4 ex. 26.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 9925/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI