Contestaţie la executare. Sentința nr. 9970/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9970/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 9970/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 9970
Ședința publică din data de 25 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: A. I. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea B. S. și pe intimata A. DE P. . obiect contestație la executare, suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatoarea personal, lipsind intimata
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța repune cauza pe rol din oficiu.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii.
Contestatoarea arată că niciodată intimata nu a dovedit cu acte că partea contestatoare ar fi datoare la întreținere. Solicită respingerea excepției și soluționarea cauzei. Executarea silită este neîntemeiată.
Instanța reține cauza spre soluționarea acestei excepții.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 27.11.2013, sub nr._/301/2013, contestatoarea B. S. a formulat, în contradictoriu cu intimata A. DE P. . executării silite a hotărârii civile nr.2954, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2012, solicitând și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei cauze.
Prin sentința civilă nr. 4338/01.04.2014, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 22.05.2014, sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din data de 11.07.2014, în temeiul art. 411 alin. (1) pct.2 C.proc.civ., instanța a suspendat judecata cauzei pentru lipsa părților.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, în temeiul art. 248 alin. (1) C.proc.civ., instanța constată următoarele:
Potrivit art. 416 alin. (1) C.proc.civ., „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de șase luni.”
Rezultă astfel că perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este marcat de data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din vina părții reclamante, de actele de procedură ce trebuia să se succeadă în mod firesc, astfel încât pricina a rămas în nelucrare.
Or, în prezenta cauză termenul de șase luni al perimării, care a început să curgă, conform celor anterior arătate, de la data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct.2 C.proc.civ., respectiv 11.07.2014, s-a împlinit cu prisosință.
În consecință, în temeiul art. 416 C.proc.civ. și având în vedere că nu s-a făcut dovada existenței vreunei cauze de suspendare sau de întrerupere a termenului perimării, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constată perimată de drept cererea privind pe contestatoarea B. S. cu domiciliul în București, .-15, .. 2, . intimata A. DE P. . în București, ., . fiind citate și prin afișare la ușa instanței.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 mai 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. AnchidinAlexandra I. M.
Red. Jud. A.A./ Gref. A.I.M./06 iulie 2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Întoarcere executare. Sentința nr. 9955/2015. Judecătoria... → |
---|