Actiune in regres. Sentința nr. 685/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 685/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 685/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 685/2016

Ședința publică de la 21.01.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-C. O.

GREFIER: E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâta E. R. asigurare REASIGURARE și intervenient R. M. A., având ca obiect actiune in regres.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin avocat, lipsind pârâta și intervenientul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța pune în discuție competența instanței.

Reprezentantul convențional al reclamantei apreciază că Judecătoria Sectorului 1 este competentă să soluționeze cererea.

Procedând potrivit art. 131 alin. (1) C.proc.civ. la verificarea competenței, instanța apreciază că, în raport de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k), art. 98, art. 107 și art. 130 alin. (3) C.proc.civ., este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.

Reclamanta, prin reprezentant convențional, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune concluzii scrise și dovada achitării debitului principal.

În temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 C.proc.civ., instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri apreciind că este legală, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte probe de administrat, în temeiul art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile deschise și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reclamanta, prin reprezentant convențional, solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate până la data achitării integrale a debitului și la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Socotind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile închise.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 24.09.2015, sub numărul de dosar_, reclamanta S.C. A. - Ț. ASIGURĂRI S.A a chemat în judecată pe pârâta E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6688,15 lei din care 6406,27 lei reprezentând indemnizația de asigurare plătită asiguratului CASCO pentru autovehiculul_ și 281,88 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței până la data introducerii cererii. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii până la data pronunțării hotărârii judecătorești, la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere, de la data pronunțării până la data achitării efective a debitului și la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxă de timbru și onorariu de avocat.

În temeiul art. 54 din Legea nr. 136/1995, reclamanta a solicitat citarea obligatorie a numitului R. M. A., în calitate de intervenient forțat.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma accidentului de circulație produs la data de 26.04.2015 din culpa conducătorului autoturismului nr._, numitul R. M. A., a fost avariat autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița nr._, în baza căreia reclamanta a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 6406,27 lei, indicând dosarul de daună ce a fost deschis sub nr. CK936435/3455.

S-a menționat că accidentul a fost încadrat la cazul 5.2 din Anexa 1 la Protocolul de colaborare privind constatarea amiabilă de accident.

Reclamanta a mai arătat că, întrucât deținătorul auto cu nr._ avea poliță RCA încheiată cu pârâta, având nr._, pârâta răspunde pentru pagubele provocate de asigurații săi în temeiul art. 49 din Legea 136/1995, motiv pentru care, în temeiul art. 2210 C.c iv. și Normei ASF nr. 23/2014, după plata indemnizației asiguratorului său CASCO, s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, asigurător de răspundere civilă, suma de 6406,27 lei, însă aceasta nu a achitat-o până la introducerea cererii de chemare în judecată.

Reclamanta a precizat că potrivit prevederilor art.58 alin.2 lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014 pârâta avea obligația să achite suma datorată în termen de 15 zile, motiv pentru care în temeiul art. 38 din aceeași normă, pârâta datorează și 0,2% penalități de întârziere, calculate de la data scadenței 31.08.2015 până la data de 22.09.2015, și în continuare până la achitarea integrală a debitului.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 2210 C.civ., art. 49, art. 54 din Legea nr.136/1995, art. 58 alin. 2 lit. a) din Norma ASF nr.23/2014 și art. 194 C.proc.civ.

În dovedire reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică auto, dacă s-ar impune.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 447,86 lei (f.50).

Prin întâmpinarea depusă la 13.11.2015 intervenientul forțat R. M. A. a apreciat că cererea de chemare în judecată este întemeiată și legală în măsura în care pretențiile reclamantei se referă strict la prejudiciul produs ca urmare a evenimentului rutier din 26.04.2015 și constatat prin „Constatarea amiabilă de accident”.

Deși pârâtei i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată însoțită de înscrisuri, aceasta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a invoca excepții, propune probe sau formula apărări.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 26.04.2015 intervenientul forțat R. M. A. a condus autovehiculul cu nr._, producând din culpa sa un accident de circulație, în urma căruia a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ . Astfel cum rezultă din formularul de constatare amiabilă de accident depus în copie la dosarul cauzei (f. 11), culpa în producerea accidentului auto aparține intervenientului forțat care, la efectuarea virajului la stânga, a intrat pe banda destinată pentru circulația în sens opus și a lovit autovehiculul_, care se afla angajat în depășirea autovehiculului condus de intervenientul forțat.

Din cuprinsul poliței de asigurare facultative Casco nr. CPF_/14.11.2014, în vigoare la data producerii accidentului rutier (f. 17-18), rezultă că Seitoaru C. și-a asigurat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, ale cărui date de identificare corespund cu cele din certificatul de înmatriculare (f. 19), pentru avarii și accidente Casco la societatea reclamantă, motiv pentru care aceasta din urmă a achitat indemnizația de asigurare în cuantum de 6406,27 lei în vederea repunerii în circulație a autoturismului, fapt ce reiese din cererea de despăgubire, devizele, facturile și extrasele de cont depuse la dosarul cauzei în copie (f. 6-7, 26-33).

Instanța reține că între pârâtă și proprietarul autoturismului condus de intervenientul forțat există raporturi juridice izvorâte din contractul de asigurare de răspundere civilă obligatorie (polița RCA ./16/H16/DV nr._), astfel cum rezultă din polița depusă la fila 20, împrejurare recunoscută de pârâtă prin plata efectuată către reclamantă, polița de asigurare fiind valabilă la momentul producerii accidentului rutier.

Ca urmare a achitării despăgubirilor menționate, în temeiul art. 2210 C.civ., reclamanta se subrogă în drepturile asiguratului său, respectiv Seitoaru C., pentru recuperarea sumei de 6406,27 lei de la asigurătorul pentru răspundere civilă delictuală al autoturismului condus de persoana răspunzătoare de producerea accidentului.

Având în vedere achitarea debitului principal, în cuantum de 6406,27 lei, de către pârâtă, la data de 07.10.2015 (astfel cum rezultă din tabelul depus la fila 71 din dosar și din confirmarea făcută de reclamantă cu privire la încasarea debitului principal), deci ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, instanța urmează să constate că acest capăt de cerere a rămas fără obiect, motiv pentru care îl va respinge ca atare.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța urmează să o oblige pe pârâtă la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal calculate pentru perioada 31.08.2015 – 22.09.2015, în sumă de 281,88 lei precum și penalități în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului principal calculate în continuare până la data achitării integrale a debitului.

În acest sens, instanța are în vedere dispozițiile art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule care prevede că dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 37 sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plată asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată.

Instanța reține că în temeiul art. 58 alin. (2) lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014 „(2) În cazul în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel: a) dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unitățile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfășoară activități de constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plăților de despăgubiri.

Reclamanta a transmis cererea de avizare către pârâtă la data de 31.07.2015 (f. 6), iar întrucât aceasta nu a făcut dovada că a formulat obiecțiuni, conform articolului mai sus menționat, datoria a devenit scadentă la expirarea termenului de 15 zile de la data avizării.

Având în vedere că pârâta și-a îndeplinit cu întârziere obligația de plată a despăgubirilor, respectiv la 07.10.2015, instanța apreciază că cererea de obligare a sa la plata penalităților de întârziere este întemeiată, urmând a fi admisă, iar pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 281,88 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate pentru perioada 31.08.2015 – 22.09.2015, precum și penalități în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului principal de 6406,27 lei calculate în continuare până la data achitării integrale a debitului (07.10.2015).

D. consecință, instanța va respinge cererea referitoare la plata debitului principal ca rămasă fără obiect și va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei penalitățile de întârziere aferente debitului principal calculate până la data achitării acestuia.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect cheltuielile de judecată, instanța reține că, față de recunoașterea pretențiilor reclamantei de către societatea pârâtă, prin faptul achitării debitului principal în cursul judecății, aceasta din urmă este în culpă procesuală, având calitatea de parte care pierde procesul în sensul art. 453 alin. 1 C.proc.civ. și urmând deci a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

In ceea ce priveste onorariul aparatorului reclamantei, instanta apreciaza ca nu se impune aplicarea in speta a art. 451 alin. 2 C.proc.civ., intrucat onorariul aparatorului reclamantei, in cuantum de 1243,99 lei, nu este nejustificat de mare in raport de munca depusa si complexitatea cauzei. Fundamentul răspunderii părții care pierde procesul în privința cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte este culpa procesuală. În același timp, cheltuielile de judecată trebuie să fie reale, necesare și rezonabile, în privința onorariului de avocat aceste caractere apreciindu-se în raport de munca prestată de avocat, de complexitatea cauzei, de valoarea pricinii, reputația avocatului și de orice alte criterii care să asigure un echilibru între drepturile și obligațiile părților din proces.

De asemenea, instanța că dispozițiile art. 451 alin. 2 C.proc.civ. – care dau dreptul instanței să reducă cheltuielile de judecată în sensul micșorării cuantumului la care urmează a fi obligată partea care cade în pretenții – au caracter de excepție față de regula suportării în totalitate a cheltuielilor de partea ce a pierdut procesul (regulă ce rezultă din dispozițiile art. 451 alin. 1 și art. 453 alin. 1).

Instanța mai constată că legiuitorul a acordat posibilitatea diminuării cheltuielilor de judecată în sensul art. 451 alin. 2 C.proc.civ. în scopul de a sancționa chiar partea ce câștigă procesul în acele situații în care onorariul convenit cu avocatul este disproporționat față de miza litigiului.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. 2 C.proc.civ. este necesar ca suma solicitată de parte cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat să fie excesivă în raport de obiectul litigiului și munca prestată de avocat. În celelalte situații, fiind în culpă procesuală, partea care cade în pretenții este obligată să suporte integral cheltuielile de judecată pe care partea adversă a dovedit că le-a efectuat. În caz contrar, deși culpa nu-i aparține, partea care câștigă procesul ar suferi un prejudiciu, fără a exista o justificare obiectivă, din moment ce respectivele cheltuieli nu ar fi fost făcute dacă partea în culpă și-ar fi executat voluntar obligația.

În cauză, se constată că reclamanta a solicitat, cu titlul de cheltuieli de judecată, un onorariu de avocat în sumă de 1243,99 lei, ce a fost achitat conform înscrisurilor depuse la dosar. Instanța reține că, în speță, chiar dacă litigiul a fost soluționat la primul termen de judecată, iar debitul principal a fost achitat până la acest moment procesual, nu se impune reducerea cheltuielilor de judecată în temeiul art. 451 alin. 2 C.proc.civ., valoarea onorariului avocațial neputând fi considerată disproporționată prin raportare la munca depusă de avocat (având în vedere și actele premergătoare sesizării instanței) și valoarea pretențiilor deduse judecății.

Instanța are în vedere că suma reprezentând onorariul avocațial este reală, fiind achitată de către reclamantă; necesară, acest caracter decurgând din asigurarea asistenței juridice în proces, partea neputând, în mod obiectiv, să prevadă că adversarul își va îndeplini obligația înainte de primul termen de judecată; rezonabilă, față de valoarea pretențiilor deduse judecății, complexitatea cauzei și asistența acordată de avocat.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 453 C.proc.civ., instanța va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1691,85 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 447,86 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, iar 1243,99 lei reprezentând onorariul avocațial achitat de reclamantă pentru a beneficia de asistență juridică în cauză, reținând că pârâta este în culpă procesuală deoarece a plătit debitul principal după sesizarea instanței cu soluționarea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta . SA cu sediul ales la SCA C. & C.

sector 1, București, .. 80-84 parter, în contradictoriu cu pârâta E. R. ASIGURARE REASIGURARE cu sediul în VOLUNTARI, ..10, GLOBAL CITY .. 4, jud. Ilfov, și intervenient R. M. A. cu domiciliul în .. 119, jud. A..

Respinge capătul de cerere referitor la plata debitului principal, ca rămas fără obiect.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 281,88 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate pentru perioada 31.08.2015 – 22.09.2015, precum și penalități în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului principal de 6406,27 lei calculate în continuare până la data achitării integrale a debitului (07.10.2015).

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1691,85 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2016.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I.-C. OpreaElena S.

Red.ICO/Tehnored.ICO, ES/26.01.2016

Printat – 2 exemplare

Comunicări - 3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 685/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI