Accesiune. Sentința nr. 5273/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5273/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 5273/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5273

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 13.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE I. M. D.

GREFIER Ț. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții I. D. și I. V. în contradictoriu cu pârâții L. F. – B., Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, M. București prin Primar General și Primăria S. 2 având ca obiect uzucapiune și accesiune imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu răspund.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că pricina a fost repusă pe rol din oficiu, în vederea perimării, împrejurare față de care instanța invocă excepția de perimare și reține cauza spre soluționare asupra excepției de perimare.

INSTANȚA

Deliberând asupra excepției de perimare, constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12.02.2014, când cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 C.proc.civ., pentru lipsa nejustificată a părților, care nu au solicitat judecata și în lipsă iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult un an de zile.

Niciuna dintre părți nu a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a suspendat cursul judecății și nu a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Având în vedere că, potrivit art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu, instanța urmează să admită excepția si să constate perimată prezenta cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de perimare a cererii invocată din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții I. D. și I. V., ambii cu domiciliul în București, sector 2, ., nr.12 și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S. „L. și Asociații” în București, ..2, ..1, ., sector 1 în contradictoriu cu pârâții L. F. – B., cu domiciliul în București, sector 1, . Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în București, sector 5, ., M. București prin Primar General,cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr.291-293 și Primăria S. 2, cu sediul în București, sector 2, ..13.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. M. D. Ț. D.

Red./Dact./I.M.D../D.Ț./2 ex.

11.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Accesiune. Sentința nr. 5273/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI