Acţiune în constatare. Sentința nr. 5330/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5330/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 5330/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.5330

Ședința publică din data de 14.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. G.

GREFIER: L. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, clauze abuzive, pretenții, obligația de a face, privind pe reclamanții G. (fostă P.) R. M., P. D., P. R., P. A. în contradictoriu cu pârâta S.C. P. B. ROMANIA S.A.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții reprezentați de avocat R. C., cu împuternicire avocațială la fila 21 dosar și pârâtul reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială la fila 80 dosar.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.

Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Reprezentantul pârâtei arată că susține excepția de necompetență teritorială a instanței și solicită admiterea acesteia. Depune la dosar relații ONRC privind sediul pârâtei care se află în sectorul 1.

Apărătoarea reclamanților solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale a instanței în baza art.113 al.1 pct.8 NCPC privind competența alternativă, putând alege competența de la domiciliul consumatorului. Mai arată că a ales domiciliul său ca și domiciliu procesual ales, fiind mai mulți reclamanți cu domicilii diferite.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a instanței.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 05.01.2015, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâta constatarea ca abuzivă a secțiunii nr.5 din contract, denominarea creditului, convertirea creditului la cursul din 2008, restituirea sumei de bai percepută în plus prin mărirea valorii CHF de la data încheierii contractului și până în prezent.

Prin întâmpinarea depusă la 13.03.2015, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale

Analizând, cu prioritate, excepția necompetenței teritoriale, instanța reține:

Potrivit art.107 C.pr.civ Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit art.113 alin.1 pct.8 este competentă instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Observând că sediul pârâtului se află în sectorul 1 București, iar domiciliul reclamanților în județul S., față de dispozițiile anterior menționate, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București invocată de către pârâtă și va declina competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Sectorului 1 București. Nu are relevanță domiciliul procesual ales al reclamanților în vederea stabilirii competenței teritoriale, codul de procedură civilă referindu-se doar la domiciliul pârâtului, respectiv al consumatorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București invocată de pârâtă.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții G. (fostă P.) R. M., CNP_, P. D., CNP_, P. R., CNP_, P. A., CNP_ în contradictoriu cu pârâta S.C. P. B. ROMANIA S.A., cu sediul în București, .,34-36, sector 2, către Judecătoria Sectorului 1 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

Red/Tehn/CG/LC/3ex/11.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 5330/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI