Plângere contravenţională. Sentința nr. 5308/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5308/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 5308/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5308
Ședința publică din data de 14.05.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: S. M. M.
GREFIER: H. C. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „plângere contravențională” privind pe petent M. L. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA LOCALĂ SECTOR 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordinea stabilită pe lista de ședință, a răspuns pentru intimata, reprezentantul convențional, lipsă fiind petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei – plângere contravențională, stadiul judecății - al doilea termen de judecată, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare - legal îndeplinită, precum și faptul că petentul nu a îndeplinit obligația cu care a fost citată pentru acest termen de judecată, după care:
Instanța constată că petentul nu îndeplinit obligația cu care a fost citat pentru acest termen de judecată, în sensul că nu a depus la dosarul cauzei diagrama tobograf și avizul de expediție din data de 22.09.2014, precum și că pentru acest termen de judecată martorii nu s-au prezentat.
Instanța acordă cuvântul asupra probei testimoniale solicitate de către petent.
Reprezentantul convențional al intimatei precizează că se opune încuviințării probei testimoniale solicitate de către petent, motivat și de faptul că petentul nu a îndeplinit obligația cu care a fost citat pentru acest termen, că atât petentul cât și martorii nu s-au prezentat, astfel că se poate constata cu ușurință reaua-credință a acestuia.
Instanța respinge proba testimonială solicitată de către petent, nefiind indicată teza probatorie, nici calitatea martorilor pentru a se putea aprecia asupra utilității probei, în contextul în care instanța a solicitate înscrisuri concludente care nu au fost prezentate pentru acest termen, fără a se învedera instanței că petentul ar fi fost în imposibilitate de a le prezenta.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Având cuvântul asupra fondului cauzei, reprezentantul convențional al intimatei solicită instanței menținerea procesului-verbal ca temeinic și legal, având în vedere că autoutilitara a încălcat regulile de circulație.
Instanța socotindu-se lămurită, în temeiul dispozițiilor art. 394 C.pr.civ. declară dezbaterile închise, și potrivit dispozițiilor art. 395 C.pr.civ., reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul instanței la data de 27.10.2014, petentul M. L. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA LOCALĂ SECTOR 2 a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/22.09.2014, solicitând admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar înlocuirea cu avertismentul.
În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că la data de 28.09.2014, fiind șofer profesionist angajat pe autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, transporta marfă ce trebuie descărcată la depozitul Dedeman C.. La momentul sancționării, nu se aflat staționat, ci a fost vorba despre o oprire de mai puțin de 5 minute, timp în care a așteptat deschiderea porților pentru a intra în depozit. A mai arătat petentul că agentul constatator nu i-a adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni. Sub aspectul temeiniciei a susținut că procesul-verbal nu face dovada, prin el însuși, a existenței faptei, a autorului faptei și a vinovăției.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 16 pct. 7, art. 19, art. 31 pct. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 de lei.
În dovedire, petentul a solicitat proba cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată de către instanță și proba testimonială cu martorii Ș. N. și B. C., probă respinsă de instanță ca neutilă soluționării cauzei, nefiind indicată calitatea martorilor ori teza probatorie (a se vedea practicaua hotărârii).
În temeiul art. 411 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea ca temeinic întocmit a procesului verbal de contravenție.
În motivare, intimata a arătat că petentul a încălcat prevederile art. 1 pct. 1 din H.C.G.M.B. nr.216/2006 privind parcarea vehiculelor grele pe teritoriul municipiului București. Din planșele foto rezultă că în momentul realizării acestora petentul nu încărca/descărca sau îmbarca/debarca. Procesul-verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte ce contravin ordinii sociale, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001, art. 1 alin. 1, art. 3 din H.C.G.M.B. nr. 216/2006, art. 205 C.proc.civ.
În dovedire, intimata a propus proba cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată de către instanță. De asemenea intimata a solicitat în probațiune depunerea de către petent a diagramei tahograf și a avizului de expediție din data de 22.09.2014.
În temeiul art. 411 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului,instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/22.09.2014 petenul a fost amendat cu suma de 3000 de lei, pentru că la data de 22.09.2014, ora 16:41 a fost depistat pe . . în timp ce staționa cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ având peste 3,5 tone, blocând în totalitate banda de circulație încurcând traficul rutier din zonă.
În drept, conform art. 1 din H.C.G.M.B. nr. 216/2006 pentru asigurarea fluenței și siguranței traficului rutier și pietonal, în scopul creșterii numărului de locuri de parcare pentru autoturisme și al gradului de conform al cetățenilor se interzice staționarea vehiculelor cu o masă totală autorizată mai mare de 3,5 t pe drumurile public și terenurile aparținând domeniului public sau privat ale municipiului București.
Textul prevede și o situație de excepție de la restricție, respectiv când staționarea are loc pe timpul efectuării operațiunilor de încărcare/descărcare sau îmbarcare/debarcare, conducătorii auto având obligația să respecte semnalizarea rutieră din zonă.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar contestatoarea nu a indicat niciun motiv de nulitate.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de către contestator privitor la neaducerea la cunoștință a dreptului de a formula obiecțiuni, instanța îl va respinge ca neîntemeiat.
Instanța reține că situațiile în care nerespectarea unor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator sunt determinate imperativ și limitativ prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel că, în celelalte cazuri, nulitatea procesului-verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.
Potrivit art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiuni care sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Potrivit Deciziei nr. XXII/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, nerespectarea de către agentul constatator a cerințelor de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare și de a consemna distinct acele obiecțiuni, astfel cum acestea sunt înscrise în art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, atrage doar nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției, nulitate ce nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
Or, având în vedere cele anterior menționate și decizia nr. XXII/2007, instanța apreciază că neaducerea la cunoștință a dreptului de a formula obiecțiuni nu este de natură a atrage nulitatea procesului-verbal, întrucât vătămarea suferită de către acesta poate fi înlăturată prin formularea obiecțiunilor și apărărilor împotriva procesului-verbal în fața instanței de judecată, ceea ce petentul a și făcut pe calea prezentei plângeri, iar obiecțiunile au putut fi valorificate prin prezenta plângere.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Instanța constată însă că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că, până la proba contrară, respectiv până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de contestator în susținerea plângerii contravenționale, acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției, spre deosebire de alte acte autentice, nu este una absolută, ci doar una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această răsturnare a prezumției nu operează automat prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 C.proc.civ., trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 254 C.proc.civ., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Totodată, instanța constată că, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată de C.E.D.O. în Cauza I. P. contra României, se respectă garanțiile art. 6 din Convenție prin acordarea de prioritate prezumției de legalitate și validitate a procesului verbal în defavoarea prezumției de nevinovăției.
În cauză, fapta astfel cum a fost reținută rezultă din procesul-verbal (f.5) și planșele foto realizate de agenții intimatei (f.33-34), proba esențială fiind constatarea ex propriis sensibus a agentului constatator. De altfel, petentul nu a negat că ar fi oprit autovehiculul pe drumul public, dar s-a apărat susținând că nu a fost vorba despre o staționare, ci despre o oprire în vederea deschiderii porților depozitului, încadrându-se în situația de excepție prevăzută de H.C.G.M.B nr. 216/2006.
Instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în cauză cuprinde constatările personale ale agentului constatator și, în consecință, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției petentului, faptele constatate personal de agentul constatator fiind suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Instanța subliniază faptul că a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăției, precum și că, o interpretare contrară ar fi de natură a perturba grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.
Constatarea directă și nemijlocită a faptei de către agentul constatator conduce la aplicarea prezumției de veridicitate a celor constatate, or potrivit jurisprudenței C.E.D.O. în materie contravențională, în situația în care agentul constatator a constatat direct și nemijlocit săvârșirea faptei sancționate prin procesul-verbal, prezumția de veridicitate a celor cuprinse în procesul-verbal nu este una nerezonabilă, ci are la baza încrederea în faptul că organul emitent consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Instanța mai reține că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei.
Prin raportare la cauza de față, instanța consideră că aplicarea prezumției de legalitate și temeinicie nu depășește limitele rezonabile, luând în calcul necesitatea gravitatea mizei și dreptul la apărare.
În consecință, în cazul în care faptele contravenționale sunt reținute pe baza constatărilor directe ale agenților de poliție revine în sarcina contravenientului de a face dovada contrară celor afirmate de aceștia, în caz contrar agenții de poliție fiind practic lipsiți de posibilitatea de a constata contravenții dacă nu au mijloace tehnice suplimentare care să completeze probatoriul.
Instanța mai are în vedere hotărârea pronunțata la data de 03.04.2012 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza N. G. contra României prin care s-a statuat că este „cert că instanțele naționale așteaptă ca petenții să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de agenții constatatori și nu este mai puțin adevărat că această abordare este justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei revine celui care pretinde ceva în fața instanței”.
Cu toate că prin plângerea formulată petentul a contestat superficial situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța constată că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic.
Deși petentului i s-a comunicat întâmpinarea prin care intimata a solicitat depunerea la dosar a avizului de expediție a mărfii și a diagramei tahograf din data de 22.09.2014, iar ulterior la primul termen de judecată s-a dispus amânarea judecății și citarea petentului cu mențiunea de a depune aceste înscrisuri în dovedire sau, în ipoteza în care nu se află în posesia acestor documente, să solicite societății angajatoare înaintarea acestora la dosarul cauzei, petentul nu a înțeles să depună la dosar aceste înscrisuri din care să rezulte atât durata opririi autovehiculului, cât și motivul staționării la momentul sancționării, dar nici nu a comunicat instanței că s-ar afla în imposibilitatea de a le obține/depune, astfel încât demersurile să fie realizate direct de către instanță pentru obținerea înscrisurilor și lămurirea cauzei.
Totodată, deși instanța a dispus citarea martorilor propuși de către petent, sub rezerva încuviințării la termenul de judecată, petentul nu s-a prezentat în vederea lămuririi instanței asupra utilității probei, asupra calității martorilor și a tezei probatorii, deși avea obligația procesuală de a-și proba susținerile și apărările și de a contribui la desfășurarea procesului și de a urmări finalizarea sa, martorii de altfel lipsind la termenul de judecată acordat, proba fiind respinsă în lipsa precizărilor menționate.
Or, cum petentul nu a adus niciun mijloc de probă contrar situației de fapt reținute prin procesul-verbal instanța consideră că nu i-au fost încălcate în niciun fel drepturile prevăzute de O.G. nr.2/2001.
Având în vedere principiile sus-amintite și față de probatoriul administrat în cauză, instanța reține că probele sunt în măsură să răspundă criticilor formulate de petent și să ofere toate detaliile solicitate pe calea plângerii, precum și că petentul nu a administrat probe de natură să combată prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal, probe din care să rezulte că nu îi este imputabilă fapta descrisă în procesul-verbal, astfel încât prezumția de veridicitate a actului sancționator rămâne în ființă.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că sancțiunea este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care au fost săvârșite faptele, de modul și mijloacele de săvârșire a acestora, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel că nu se justifică înlocuirea amenzii cu avertisment.
Pentru motivele anterior expuse, raportat la prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționat ca atare prin lege și la regula „onus probandi incumbit actori” (sarcina probei incumbă reclamantului), constatând că fapta reținută în sarcina petentului întrunește elementul material necesar pentru a fi calificată drept contravenție și că nu s-a făcut proba contrară situației reținute în procesul-verbal, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, constatând că aspectele reținute în sarcina petentului sunt reale și că sancțiunea a fost în mod corect individualizată, instanța urmează a respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petent M. L. cu domiciliul ales în București, sector 2, .. 31 în contradictoriu cu intimata POLIȚIA LOCALĂ SECTOR 2 cu sediul în București, sector 2, ., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/22.09.2014, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. M. MIRABELAHANCERI C. D.
Red. S.M.M./Tehnored. H.C.D.
4 ex./ 21.05.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 5330/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 24/2015.... → |
|---|
