Accesiune. Sentința nr. 656/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 656/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 656/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 656
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: M. D. D.
GREFIER: F. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect accesiune privind pe reclamanta M. P. în contradictoriu cu pârâții I. F. și N. E., prin curator special S. C..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.01.2015, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 22.01.2015, când
JUDECĂTORIA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 17.05.2013, reclamanta M. P. în contradictoriu cu pârâții I. F. și N. E., a solicitat să se constate că a dobândit prin accesiunea imobiliară dreptul de proprietate asupra construcției edificată pe terenul în suprafață de 234 mp. situat în București, .. 12, sector 2.
În fapt, a arătat că prin sentința civilă nr. 5116/08.05.1997, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. 6644/1997, definitivă și irevocabilă, s-a constatat că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului menționat, iar în anul 2008-2009 a edificat pe acest teren construcția menționată, formată din 4 camere și un hol.
A mai arătat că ulterior, prin sentința civilă nr._/19.09.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2012, definitivă și irevocabilă, ca urmare a partajului i s-a atribuit terenul menționat și cum proprietarul terenului este și proprietarul construcției edificate pe acesta, a formulat acțiunea de față.
În drept, a invocat art. 490-494 Cod civil.
În dovedire, a propus proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu și expertiză.
Pârâta I. F. nu a depus întâmpinare.
Pârâtul N. E., prin curator special S. C., a invocat oral în ședința publică de la data de 23.10.2014 excepția excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților pentru motivul că la data edificării construcției, proprietarii terenului erau reclamanta și fostul soț al acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5116/08.05.1997, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. 6644/1997, definitivă și irevocabilă, s-a constatat că reclamanta M. P. și fostul soț al acesteia, M. I., au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani și joncțiunea posesiilor, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 234 mp. situat în București, .. 12, sector 2.
Conform chiar declarației reclamantei din cererea de chemare în judecată, construcția formată din 4 camere și un hol cu privire la care a invocat accesiunea imobiliară în cauza de față, a fost edificată pe terenul în suprafață de 234 mp. situat în București, .. 12, sector 2, în perioada 2008-2009.
Potrivit art. 492 Cod civil, accesiunea constă în încorporarea materială a unui bun mai puțin important într-unul mai important, astfel încât în condițiile în care cele două bunuri aparțin unor proprietari diferiți, titularul dreptului de proprietate asupra bunului mai important devine și titular al bunului mai puțin important. În cazul accesiunii imobiliare artificiale, codul civil apreciază că bunul principal este terenul și că, prin accesiune, proprietarul terenului devine și proprietarul construcției edificate pe acesta.
Având în vedere că accesiunea imobiliară artificială presupune că dreptul de proprietate asupra celor două bunuri, terenul și construcția, aparțin unor proprietari diferiți, instanța reține că în acțiunea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară formulată de proprietarul terenului, calitatea procesuală pasivă poate să aparțină doar persoanei care a edificat construcția, or în cauza de față nu pârâții au edificat construcția obiect al litigiului pentru a putea invoca un drept de proprietate asupra acesteia și pentru a se putea astfel opune reclamantei care pretinde pentru sine dreptul de proprietate asupra construcției, ci tocmai reclamanta, astfel că pârâții nu au calitate procesuală pasivă.
De asemenea, în condițiile în care pârâții nu numai că nu au edificat această construcție, dar nici măcar nu mai erau proprietari asupra terenului, dreptul de proprietate al reclamantei și fostului soț al acesteia fiind consfințit cu mai mult de 10 ani înainte de data edificării construcției, instanța reține că pârâții sunt terți absoluți în raport de această construcție, deci nu au calitate procesuală pasivă.
Având în vedere că pârâții nu au calitate procesuală pasivă în cauza de față și că excepția lipsei acestei calități este întemeiată, instanța o va admite și, în consecință, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia ca fiind formulată în contradictoriu cu niște persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, invocată de pârâtul N. E..
Respinge acțiunea privind pe reclamanta M. P., cu domiciliul ales la G. M., în București, ., nr. 5 A, Sector 1, în contradictoriu cu pârâții I. F., cu domiciliul în București, ., ., . și N. E., cu ultimul domiciliu cunoscut în București, ., ., ., citat prin afișare la ușa instanței și prin curator special S. C., cu sediul în București, .. 61, ., ., Sector 6, ca fiind formulată în contradictoriu cu niște persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusǎ la Judecǎtoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. D. D. F. B.
Red./tehn./M.D.D./F.B./6 ex. /06.11.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 619/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 655/2015.... → |
|---|








