Acţiune în constatare. Încheierea nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 02/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 12602/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DATA DE 02.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. E. S.
GREFIER: V. A. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, clauze abuzive, pretenții civile privind pe reclamantul R. M. în contradictoriu cu pârâta V. România SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța, deliberând asupra cererii de probatorii formulate în cauză și reținând că proba cu înscrisuri este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, o încuviințează în temeiul art. 258 și urm. C.proc.civ. și nemaifiind alte cereri de formulat, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ., va amâna pronunțarea, sens în care:
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 18.11.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.11.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
S. E. MilitaruVasile A. M.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI II BUCURESTI – SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 18.11.2015
Instanța constituită din:
P.: M. E. S.
GREFIER: V. A. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, clauze abuzive, pretenții civile privind pe reclamantul R. M. în contradictoriu cu pârâta V. România SA.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea, în conformitate cu art. 396 alin. 1 C.proc.civ., pentru data de astăzi 18.11.2015, când, în aceeași compunere, a deliberat și a pronunțat următoarea sentință.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 17.12.2013 sub nr._, reclamantul R. M. a chemat-o în judecată pe pârâta V. România SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a clauzelor privitoare la comisionul de risc/de administrare – art. 5.1 lit. a) din Condițiile Speciale și art. 3.5 din Condițiile Generale ale Convenției de credit nr._/26.09.2008, art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale și art. 3.5 din Condițiile Generale ale Convenției de credit nr._/22.08.2007 și a Actelor adiționale nr. 1/.05._, nr. 2/05.11.2010 și nr. 5/23.11.2012 la Convenția de credit nr._/26.09.2008; în subsidiar, față de constatarea nulității absolute a actelor adiționale menționate, constatarea nulității absolute a art. 3 [pct. 5.1 lit. a) „comision administrare credit”] din Actul adițional nr. 1.05.11.2010; a art. 2 [pct. 5.1 lit. b) „comision de administrare credit”] din Actul adițional nr. 2/05.11.2010 și art. 2 [pct. 3 „dobânda” - din Actul adițional nr. 5/23.11.2012 la Convenția de credit nr._/26.09.2008]; să dispună obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor achitate în contul comisionului de risc/de administrare, ca plată nedatorată, calculate de la data încheierii convenției și până la zi, sume la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data plății efective a debitului, calculată conform O.G. nr. 9/2000 începând cu data efectuării plății nedatorate și până la data de 01.09.2011 și conform O.G. nr. 13/2011 (în principal, dobânda penalizatoare, conform art. 1 alin. 3, în subsidiar, dobânda remuneratorie conform art. 1 alin. 2), după această dată și până la achitarea debitului; obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 CHF cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, art. 1341 C.civ. (art. 992 C.civ. din 1864), art. 1635 C.civ., art. 1349 C.civ. (art. 998 C.civ. din 1864); art. 1235 C.civ. (art. 948 și art. 966 C.civ. din 1864) și art. 453 C.proc.civ. (art. 274 C.proc.civ. din 1865) și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
1.2. Subsecvent, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată și a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamanți • a sumei de 38.560, 41 CHF reprezentând comision de risc/de administrare încasat în baza Convenției de credit nr._/26.09.2008 și a dobânzii legale penalizatoare calculate la sumele încasate de la data plății și până la data restituirii efective și • a sumei de 25.361, 84 lei reprezentând comision de risc/de administrare încasat în baza Convenției de credit nr._/22.08.2007 și a dobânzii legale penalizatoare calculate la sumele încasate de la data plății și până la data restituirii efective.
2. Pârâta V. România SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, arătând că nu au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.
3. În temeiul art. 255 și urm. C.proc.civ., instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, reținând că acestea sunt pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei, astfel cum va rezulta mai jos din analiza detaliată a materialului probator pe care este întemeiată soluția în prezenta cauză.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
4. Între reclamantul R. M. [și soția sa, R. Anemari], în calitate de împrumutați și pârâta V. România SA, în calitate de bancă-împrumutătoare, s-au încheiat Convențiile de credit nr._/26.09.2008 având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 100.000 CHF pentru o perioadă de 300 de luni (filele 26 și urm.) și nr._/22.08.2007 având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 87.000 lei pentru o perioadă de 360 de luni (filele 66 și urm.).
Contratelor le-a fost atașat câte un grafic de rambursare, în care părțile au prevăzut suma de plată lunară pe care împrumutații erau obligați să o achite către bancă.
Conform art. 3 lit. a) și e) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/26.09.2008, dobânda este de 3,99% pe an, iar D., de 6,93, iar conform art. 3 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/22.08.2007, dobânda este de 5,95% pe an, iar D., de 7,87%.
Susținând că, în cauză, clauza referitoare la comisionul de risc este abuzivă, în lumina dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamantul a solicitat anularea acestuia.
5. Clauzele contractuale inserate în art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convențiilor, denumită marginal „Comision de risc”, având următorul conținut – „0,22% [respectiv, de 0,125%], aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenții de credit” șiîn art. 3.5 din Condițiile Generale ale Convențiilor, denumită marginal „Comisionul de risc”, având următorul conținut – „Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la solul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.
Instanța reține că, după . OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori [publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 389 din 11 iunie 2010], V. SA a întreprins demersuri în vederea alinierii contractului de credit la dispozițiile ordonanței, propunând înlocuirea, în proiectele de acte adiționale la contractul de credit, a denumirii clauzei referitoare la „comisionul de risc” cu cea de „comision de administrare credit”. Conform art. 36 alin. 1 din OUG nr. 50/2010, perceperea comisionului de administrare credit este permisă în mod expres, V. SA nemodificând însă, în actele adiționale propuse clienților, conținutul clauzelor.
6. Instanța reține că în cauza C-143/13, M. și M. [față de conținutul căreia își va revizui propria practică], CJUE a reținut că «art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal – și care sunt identice cu cele ce formează obiectul pricinii pendinte înregistrate pe rolul JS2 - termenii „obiectul [principal al] contractului” și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte”, nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care (…) prevăd un „comision de risc” perceput de acesta. Revine însă instanței de trimitere sarcina să verifice această calificare a clauzelor contractuale menționate, având în vedere natura, economia generală și stipulațiile contractelor vizate, precum și contextul juridic și factual în care se înscriu acestea».
7. Instanța constată că în cauză sunt întrunite, într-adevăr, cerințele cumulative prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru a considera prevederile contractuale ce instituie comisionul de risc drept clauze abuzive, deoarece acestea creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, este adevărat că împrumutatul-consumator a cunoscut cuantumul comisionului de risc la momentul încheierii contractului de credit, dar nu a avut nicio posibilitate de a modifica sau de a exclude această clauză din contract. Totodată, riscul acoperit prin perceperea acestui comision nu este definit, nici explicat în cuprinsul convenției de credit, deși suma percepută cu acest titlu este semnificativă, fiind calculată într-un procent de 0,22% [respectiv, de 0,125%] din soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată durata convenției. Art. 3.5 din Convenții menționează doar că acest comision este perceput „[p]entru punerea la dispoziție a creditului”.
Totodată, instanța trebuie să ia în considerare, conform art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/2000, natura serviciilor prestate de pârâta, instituție bancară, factorii care au determinat încheierea contractului, precum starea de nevoie a consumatorilor, care au cerut suma de bani pentru achiziționarea unei locuințe, precum și celelalte clauze ale contractului.
Având în vedere aceste elemente, instanța constată că pârâta, instituție bancară, a majorat costul creditului, făcând obligația împrumutatului-consumator mai oneroasă, ceea ce a dus la crearea unui dezechilibru semnificativ între obligațiile părților, clauza servind exclusiv intereselor Băncii, fără a îi da posibilitatea împrumutatului să verifice dacă riscul s-a produs, care este natura acestui risc, dacă suma solicitată este necesară și proporțională cu riscul acoperit și dacă acest pretins risc nu putea fi acoperit prin celelalte sume plătite de consumatori cu titlu de dobândă, de comisioane sau prin garanțiile constituite.
Explicațiile pârâtei cu privire la posibilele riscuri acoperite sunt irelevante, atâta timp cât aceste riscuri nu sunt identificate și explicate în contract, ceea ce ar fi adus clauzei caracterul inteligibil și previzibil. De asemenea, lit. g) din Lista Anexă la Legea nr. 193/2000 caracterizează drept abuzive și acele clauze care dau comerciantului dreptul exclusiv să interpreteze clauzele contractuale, astfel că interpretarea oferită de pârâtă nu poate fi luată în considerare, în condițiile în care, în caz de dubiu, interpretarea trebuie realizată în favoarea consumatorului, așa cum am arătat și mai sus.
De altfel, și legea internă de transpunere cere, prin art. 1 alin. 1, ca orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru prestarea de servicii să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate.
Un indiciu în plus în susținerea celor expuse sunt prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în cuprinsul cărora nu se enumeră și comisionul de risc. Chiar dacă acest act normativ nu se aplică și contractelor în curs de executare, voința legiuitorului, chiar ulterioară, poate ajuta la interpretarea unui contract în derulare și poate constitui un element care să sprijine concluzia că această clauză are un caracter abuziv, în baza Legii nr. 193/2000, act normativ ce era în vigoare la data încheierii contractului.
În urma coroborării probelor, instanța și-a format convingerea că pârâta a instituit acest comision în scopul exclusiv de spori costul creditului, în absența unei contraprestații reale pentru consumator și în absența unui veritabil risc contractual care să fie acoperit prin acest comision, fără a ține seama de conduita consumatorilor în relația lor cu Banca sau de situația lor financiară (solvabilitatea).
Față de toate aceste aspecte, instanța va admite cererea de chemare în judecată, va anula clauza contractuală inserată în art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convențiilor și art. 3.5 din Condițiile Speciale ale Convențiilor și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamanți • a sumei de 38.560, 41 CHF reprezentând comision de risc/de administrare încasat în baza Convenției de credit nr._/26.09.2008 și a dobânzii legale penalizatoare calculate la sumele încasate de la data plății și până la data restituirii efective și • a sumei de 25.361, 84 lei reprezentând comision de risc/de administrare încasat în baza Convenției de credit nr._/22.08.2007 și a dobânzii legale penalizatoare calculate la sumele încasate de la data plății și până la data restituirii efective.
8. În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune morale, instanța reține că, deși orice încălcare de către un contractant a dispozițiilor legale sau contractuale îi creează neplăceri [ori chiar stres ori temere] celuilalt contractant [decurgând inclusiv din disconfortul de a fi parte într-un proces], aceasta nu înseamnă, în mod automat, acordarea de daune morale în toate situațiile.
În cauza pendinte, față de lipsa unor probe din care să reiasă un prejudiciu moral suplimentar față de cel inerent unei situații litigioase [căci reclamantul nu a solicitat decât încuviințarea probei cu înscrisuri], declararea ca abuzive a clauzelor referitoare la comisionul de risc/de administrare, însoțită de obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în temeiul acestor clauze, precum și a dobânzii legale penalizatoare calculate la sumele încasate de la data plății și până la data restituirii efective, reprezintă o reparație adecvată și suficientă.
Reclamantul nu a dovedit nici existența și nici întinderea prejudiciului moral concret pretins suferit, iar recunoașterea de către instanța de judecată a dreptului subiectiv încălcat și acoperirea integrală a prejudiciului material sunt de natură să constituie o satisfacție echitabilă pentru împrumutat.
Față de considerentele arătate, constatând că nu sunt întrunite în cauză condițiile art. 998 – 999 C.civ. 1864, instanța va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune morale ca neîntemeiat.
9. Cum reclamantul nu au făcut dovada existenței și a întinderii cheltuielilor de judecată pretins efectuate în pricina pendinte, în sensul art. 452 C.proc.civ., instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. M., CNP_, cu domiciliul în Câmpulung, .. 120, județul Argeș și cu domiciliul ales la C.A. A. C. din București, Șoseaua Fundeni nr. 74, etaj 3, biroul nr. 1, sector 2, în contradictoriu cu pârât ., cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42, etaj 3 – 8 și 10, sector 2.
Anulează clauza contractuală inserată în art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convențiilor și art. 3.5 din Condițiile Speciale ale Convențiilor.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamanți • a sumei de 38.560, 41 CHF reprezentând comision de risc/de administrare încasat în baza Convenției de credit nr._/26.09.2008 și a dobânzii legale penalizatoare calculate la sumele încasate de la data plății și până la data restituirii efective și • a sumei de 25.361, 84 lei reprezentând comision de risc/de administrare încasat în baza Convenției de credit nr._/22.08.2007 și a dobânzii legale penalizatoare calculate la sumele încasate de la data plății și până la data restituirii efective.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune morale.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.11.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
S. E. MilitaruVasile A. M.
Red.S.M./Th.red.A.V. și S.M./25.11.2015/4 ex.
| ← Investire cu formulă executorie. Hotărâre din 21-10-2015,... | Uzucapiune. Încheierea nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
