Investire cu formulă executorie. Hotărâre din 21-10-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 10826/2015
Dosar nr._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința din camera de consiliu din data de 21.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:D.-E. G.
GREFIER:R.-E. F.
Pe rol se află soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie.
Cererea se soluționează fără citarea părților, potrivit art. 641 alin. 2 C. proc. civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, după care instanța reține cauza spre soluționare.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București în raport de dispozițiile art. 641 alin. 2 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare pe excepție.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, petentul a solicitat învestirea cu formulă executorie a contractului nr. 335/13.01.2006.
Art. 641 alin.2 Cod proc.civ. prevede că „Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire și la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său ales.”
Verificându-și competența din oficiu potrivit art. 529 Cod proc.civ., instanța reține că Judecătoria Sector 2 București nu este una dintre instanțele competente teritorial având în vedere că sediul creditorului se află în străinătate, domiciliul debitorului în Bacău și domiciliul ales al creditorului se află în Iași.
Pentru aceste motive, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare a cererii de învestire cu formulă executorie.
DISPUNE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Dispune declinarea competenței de soluționare a cererii de învestire cu formulă executorie formulată de petentete E. I. Beteiligungs Verwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited prin . SRL, cu sediul ales în jud. Iași, .-128 . Judecătoriei Iași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.10.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
D.-E. G. R.-E. F.
Red. G.D.E./Tehn. F.R.E./3 ex./ 17.11.2015
1 . style="page-break-before:always; clear:both">ROMÂNIA
AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ
Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă
., sector 3 București, Telefon 021._/Fax 021._
www.portal.just.ro; e-mail_
Operator de date cu caracter personal 2891
Către,
JUDECĂTORIA IAȘI
-Iași, .. 25 -
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr._ din data de 21.10.2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect învestire cu formulă executorie, formulată de petenta E. I. Beteiligungs Verwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited prin . SRL, s-a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând ……... file, format dintr-un singur volum.
Vă mulțumim pentru colaborare.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-E. G. R.-E. F.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Acţiune în constatare. Încheierea nr. 02/2015. Judecătoria... → |
|---|








