Acţiune în constatare. Încheierea nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Încheierea nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 2009/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 30.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: E. C.

GREFIER: A. D. S.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare – obligația de a face, privind pe reclamanții P. G., P. Ș. M., M. P. I. și M. P. D., în contradictoriu cu pârâta ..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanții, personal și asistați de avocat I. A., cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/08.12.2014, pârâta fiind reprezentată de avocat care depune împuternicire avocațială ./2014.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Instanța verifică identitatea reclamanților, care se legitimează cu cărțile de identitate.

Apărătorul pârâtei arată că interogatoriul a fost comunicat la sediul bancii și nu la sediul ales astfel că nu a intrat în posesia acestuia.

Apărătorii părților arată că înțeleg să renunțe la proba cu interogatoriu.

Instanța ia act de renunțarea părților la administrarea probei cu interogatoriu.

La interpelarea instanței, reclamanții prin apărător și personal arată că nu mai insistă asupra capătului trei din cerere, privind obligarea pârâtei la încheierea unor acte adiționale la convențiile de credit în care să se prevadă expres tipul de dobândă și modificarea prevederilor abuzive în termen de 10 zile.

Instanța ia act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului 3 de cerere.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamanților solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost completată și precizată, solicitând să se aibă în vedere prevederile Legii 193/2000. Astfel, solicită să se observe că o clauză va fi considerată abuzivă dacă nu se poate negocia direct cu consumatorul și dacă creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Să se observe că aceste contracte sunt tipizate, sunt contracte în ale căror clauze clienții băncii nu pot interveni și nu se poate negocia. Prin urmare solicită sancționarea următoarelor clauze abuzive: clauze referitoare la dobânzi, respectiv, lipsa de specificare a dobânzii ca fiind variabilă sau fixă și inexistența unei formule de calcul definite, ca și clientul să poată să-și dea seama de ceea ce urmează să plătească. Clauze care permit modificarea ratei dobânzii în mod unilateral de către bancă, fără a preciza condițiile precise în care poate interveni o asemenea modificare, respectiv dreptul unilateral al băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară și obligația împrumutatului de a achita eventualele sume datorate ca urmare a ajustării dobânzii de către bancă și modificarea automată a valorii anuității și a graficului de rambursare ca urmare a ajustării ratei dobânzii. Arată că a depus o expertiză extrajudiciară, tocmai pentru a demonstra creșterile dobânzilor, ce sunt necontrolabile de către clienți. Creșteri ce au contribuit la creșterea fabuloasă a cuantumului creditului față de fișa de calcul de la deschiderea creditului. Solicită să se constate că are un caracter abuziv, nu numai clauza în sine ci toate aceste clauze legate de calculul dobânzii. Ca urmare a acestui abuz, să se constate caracterul abuziv al acestora și în consecință, să se dispună restituirea sumelor încasate necuvenit, rezultate ca diferență dintre dobândă datorată conform graficului de rambursare prezentat la data încheierii contractului de credit și dobânda încasată abuziv de pârâtă.

Cu privire la comisionul de risc, arată că o persoană neavizată nu o să înțeleagă ce reprezintă acest risc, pe care și banca ar fi trebuit să și-l asume. Așa cum a fost formulat comisionul de risc, el reprezintă o garanție ce ar trebui restituită împrumutaților, în cazul în care nu a existat niciun risc. Prin urmare solicită și anularea clauzei privind comisionul de risc și restituirea sumelor încasate cu acest titlu.

În ceea ce privește clauzele privind alte comisioane, precizează că interesul în a le invoca și a solicita anularea este acela de a nu mai avea posibilitatea ca banca ulterior, la negocierea unor acte adiționale, să mute comisioanele nelegale, respectiv comisionul de risc, sub numele altor comisioane, devenind în felul acesta legale, astfel cum s-a mai încercat schimbarea denumirii din comision de risc în comision de administrare. Mai arată i se impune prin contract o anumită societate de asigurări, dar clientul ar trebui să aibă dreptul de a-și alege asiguratorul.

Cu privire la declararea creditului scadent, arată că trebuie să se prevadă o notificare anterioară acestui lucru.

Referitor la dreptul băncii de a modifica costurile creditului în cazul oricăror modificări legislative, inclusiv interpretare, arată că această clauză lasă posibilitatea băncii de a interpreta orice modificare legislativă, pe parcursul derulării contractului, în beneficiul exclusiv său exclusiv.

Solicită de asemenea constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute în secțiunea 4.2 din Condițiile Generale, prin care banca își rezervă dreptul de a converti moneda creditului și odată cu aceasta, de a modifica dobânda aplicabilă și de a pretinde de la împrumutat costurile aferente acesteia operațiuni. În concluzie solicită constatarea nulității tuturor clauzelor expuse, iar pentru cele cu consecințe pecuniare, solicită și restituirea sumelor încasate abuziv, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Apărătorul pârâtei solicită respingerea contestației. Cu privire la dobânda și comisionul de risc, solicită să se observe că în Legea 193/2000 se precizează că instanța poate interveni în clauze sau poate analiza o clauză care se referă la condițiile contractului sau la condițiile ce privesc prețul și plata, doar dacă această clauză nu este exprimată clar și inteligibil, astfel o clauză este clară și inteligibilă dacă este clară din punct de vedere gramatical sau trebuie să fie evidențiate și consecințele economice. În ceea ce privește comisionul de risc, arată că era foarte clar. În graficul de rambursare există coloană separată care exact așa se numește. Astfel claritatea pentru comisionul de risc, există.

Cu privire la dobândă, solicită să se observe că aceasta este clar preț al contractului. Contractul prevedea în mod clar criteriile după care va varia această dobândă. În ceea ce privește clauza de la art. 3 lit. b din contract, solicită să se aibă în vedere dispozițiile pct. 1 lit. a, al doilea paragraf din anexa la Legea 193/2000 care prevede expres faptul că, prevederile acesteia interzic introducerea de către profesionist a unor clauze care i-ar permite să modifice prețul. Aceste prevederi nu se opun clauzelor în temeiul cărora unui furnizor de servicii financiare i se dă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator, dacă există o motivație întemeiată. Arată că există text expres de lege, pct. 1 lit. a din anexa Legii 193/2000, care permite să aibă o asemenea clauză și este îndeplinită și condiția imprevizibilității. În situația în care se va constata clauza abuzivă va trebui să se constate și scadența anticipată a contractului, pentru că nu poate exista un contract fără preț.

Instanța nu poate să adauge clauze în contract, așa cum sugerează contestatorii. Tot ceea ce poate să facă este să considere clauza abuzivă. Apărătorul intimaților arată că există trei condiții pentru ca un contract să fie valabil respectiv: caracterul negociat sau nenegociabil, dezechilibrul semnificativ și reaua credință a profesionistului. Cu privire caracterul negociat sau nenegociabil, art. 328 alin. 1 teza a doua din codul de procedură civilă prevede că, pentru ca o parte să beneficieze de beneficiul unei prezumții legale, trebuie ca acea parte să demonstreze faptul juridic vecin și conex al acestei prezumții. În lipsa unei încercări de negociere, profesionistul nu putea să îndeplinească în nicio ipoteză cerința legală privind negocierea, pentru simplul motiv că nu poate negocia singur. Contestatorii nu au încercat o negociere. Solicită să se rețină că sarcina probei în dreptul comun este în sarcina contestatorilor și cum această probă nu a fost făcută să se considere că această condiție nu a fost îndeplinită.

În ceea ce privește condiția relei credințe, apărătorul pârâtei arată că, prezumția bunei credințe în aceste contracte se aplică comerciantului. Bună credință este dovedită chiar de existența contractului. Contestatorii, ca să poată răsturna această prezumție, ar fi trebuit să demonstreze un fapt ilicit al profesionistului, anterior sau cel mult concomitent, pentru că reaua credință trebuie analizată la momentul semnării. Acest fapt ilicit nu a fost dovedit. În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ, solicită să se observe că în conformitate cu jurisprudența UE, dezechilibrul nu trebuie analizat din punct de vedere economic ci din punct de vedere juridic. Trebuie ca acea clauză să fie analizată din perspectiva caracterului abuziv sau neabuziv.

Apărătorul pârâtei solicită să se observe cu privire la clauzele privind asigurarea și scadența anticipată, că interdicția introducerii acestor clauze se regăsește la art. 40 din OUG 50/2010, așa cum a fost modificată prin Legea 288/2010. Aceste contracte au fost încheiate anterior introducerii OUG 50/2010, or, interpretând această prevedere expresă a introducerii acestor interdicții, putem prezuma per a contrario că aceste clauze erau perfect legale. Solicită să se observe că potrivit art. 91 din OUG 50/2010, prevederile art. 40 nu se aplică contractelor în curs la acel moment.

Apărătorul pârâtei arată de asemenea că instituția de credit are mai mulți asiguratori agreați din care contestatorii puteau să-și aleagă.

În ceea ce privește celelalte comisioane, susținerea contestatorilor nu este întemeiată, având în vedere că dacă se semnează un act adițional între părți acestea pot introduce orice comisioane doresc, deci solicitarea de a scoate celelalte comisioane nu este justificată.

În ceea ce privește clauza de la art. 4.2 din contract, dreptul de a converti moneda creditului, solicită să se observe că această clauză nu s-a aplicat și în al doilea rând această clauză avea rolul de protecție a împrumutaților, în situația unei variații mari.

În concluzie apărătorul pârâtei solicită respingerea în integralitate a acțiunii cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Instanța, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 din Codul de procedură civilă, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care

DISPUNE

Amână pronunțarea la 06.02.2015.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. C.A. D. S.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: E. C.

GREFIER: A. D. S.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare – obligația de a face, privind pe reclamanții P. G., P. Ș. M., M. P. I. și M. P. D., în contradictoriu cu pârâta ..

Dezbaterile pe fondul cauzei s-au desfășurat în ședința publică de la 30.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la 06.02.2015.

INSTANȚA

având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 din Codul de procedură civilă, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care

DISPUNE

Amână pronunțarea la 13.02.2015.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. C.A. D. S.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 13.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: E. C.

GREFIER: A. D. S.

INSTANȚA

având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 din Codul de procedură civilă, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care

DISPUNE

Amână pronunțarea la 20.02.2015.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. C.A. D. S.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR: 2009

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: E. C.

GREFIER: A. D. S.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare – obligația de a face, privind pe reclamanții P. G., P. Ș. M., M. P. I. și M. P. D. în contradictoriu cu pârâta ..

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 09.04.2012, sub nr._, reclamanții P. G., P. Ș. M., M. P. I. și M. P. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța: să constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive prevăzute în convențiile de credit și condițiile speciale și să se constate că tipul de dobândă la încheierea contractului este variabil, să fie obligată pârâta la încheierea unor acte adiționale care să prevadă expres tipul de dobândă, modul de calcul, modificarea sau excluderea prevederilor excesive și abuzive, în termen de 10 zile de la rămânerea definită a hotărârii și să se dispună restituirea sumelor plătite nedatorat în temeiul acestor clauze, de la plata primei rate, până la data pronunțării hotărârii.

În fapt, în motivarea acțiunii, în esență, reclamanții au arătat că s-au încheiat două contracte de credit respectiv fam. P. a încheiat contractul nr._/22.04.2008 și fam. M. P. a încheiat contractul nr._/19.10.2007.

Clauzele considerate abuzive sunt:

Clauzele referitoare la dobândă:

- Lipsa de specificare a dobânzii ca fiind variabilă (clauza se regăsește în convențiile de credit la articolul 3) litera (a) din Condițiile speciale ale Convenției). Față de dispozițiile art.9 indice 3, litera f) din Ordonanta 21/1992 privind protectia consumatorilor, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborat cu art.1 al.2 din Legea 193/2000. Prin necircumstanțierea in niciun mod a elementelor ce permit modificarea unilaterala a dobânzii curente au fost lăsate la libera apreciere a băncii atât tipul dobânzii cat si majorarea acesteia, astfel încălcându-se prevederile legale incidente în materie cu inerenta prejudiciere a reclamanților.

- Clauzele care permit modificarea ratei dobânzii în mod unilateral de către bancă, fără a preciza condițiile precise în care poate interveni o asemenea modificare, respectiv:

- dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară (clauza se regăsește în convențiile de credit la articolul 3) litera (d) din Condițiile speciale ale Convenției);

- obligația împrumutatului de a achita eventualele sume datorate ca urmare a ajustării dobânzii de către bancă și modificarea automată a valorii anuității și a graficului de rambursare ca urmare a ajustării ratei dobânzii (clauzele se regăsesc în Convențiile de credit la articolul 6) punctul b) „Suma Principală și Dobânda” alin. 2 și 3 din Condițiile speciale ale Convenției);

- mențiunea că rata dobânzii este fixă sau variabilă (clauza se regăsește în Convențiile de credit în secțiunea 3.1.2. litera c) din Condițiile Generale ale Convenției).

Au susținut reclamanții că, la momentul incheierii contractului clauzele de mai sus erau prestabilite de parata, in forma „tip”, fara posibilitatea negocierii, actul fiindu-le impus in intregime in forma stabilita de aceasta si in conditiile in care nu este prevazut nici un element, criteriu care sa poata fi verificat sau influentat.

- Calculul dobânzii anuale raportat la o perioadă de 360 de zile (in loc de 365/366 de zile) și utilizarea următoarei formule de calcul a dobânzii lunare: Soldul creditului x Rata dobânzii curente x numărul efectiv de zile între scadențe)/360 (clauza se regăsește în Convențiile de credit la articolul 3 litera c) din Condițiile Speciale și în secțiunea 3.1.2. literele a) și b) din Condițiile Generale ale Convenției)

- Calculul dobânzii penalizatoare prin raportare la sumele datorate, în care sunt incluse și dobânzile sau părți din acestea (clauza se regăsește în Convențiile de credit în secțiunea 3.2. din Condițiile Generale ale Convenției);

Clauzele care instituie obligația împrumutatului de a plăti comisionul de risc:

- clauza conform căreia comisionul de risc este aplicat la soldul creditului și este plătibil lunar, pe toată perioada de derulare a creditului (clauza se regăsește în Convențiile de credit la articolul 5) litera a) din Condițiile speciale ale Convenției)

- obligația împrumutatului să plătească băncii pentru punerea la dispoziție a creditului, comisionul de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului (clauza se regăsește în Convențiile de credit în secțiunea 3.5. din Condițiile Generale ale Convenției)

Au precizat ca nici in conventie si nici in conditiile generale ale conventiei nu se specifica ce anume reprezinta comisionul de risc, ci numai ca acesta este datorat si modul de calcul. Mai mult, pentru creditele contractate exista garantii imobiliare fiind ipotecate bunuri imobile la cu o valoare mult mai mare decat valoarea creditelor si pentru care au fost incheiate asigurari cu asiguratorii agreati de banca.

Clauze referitoare la alte comisioane:

- Comision administrare garanții (clauza se regăsește în Convențiile de credit fie la articolul 5) litera (d), precum și în secțiunea 3.10 din Condițiile Generale ale Convenției)

- Comision de rezervă minimă obligatorie (clauza se regăsește în Convențiile de credit la articolul 5) litera (e) din Condițiile speciale ale Convenției, precum și în Condițiile Generale la secțiunea 3.12)

- Comision monitorizare polițe de asigurare (clauza se regăsește în Convențiile de credit la articolul 5) litera (f) din Condițiile speciale, iar în Condițiile Generale ale Convenției în secțiunea 3.9)

- Comisionul de aranjament (clauza se regăsește în Convențiile de credit în secțiunea 3.4 din Condițiile Generale ale Convenției)

- Comisionul datorat de către Împrumutat ca urmare a aprobării cererii de modificare a clauzelor contractuale (clauza se regăsește în Convențiile de credit în secțiunea 13.1 din Condițiile Generale ale Convenției)

Toate aceste comisioane au fost prevazute fara precizarea conditiilor, cuantumului si in termenii necesari pentru ca aplicarea lor sa poata fi facuta nediscretionar si corect de catre banca, si, prin urmare, consideram ca sunt clauze abuzive pentru ca lasa la libera apreciere a bancii modul de aplicare a lor.

Mențiuni referitoare la asigurări:

- obligația împrumutatului de a încheia contractul de asigurare cu o societate de asigurări parteneră sau agreată de bancă (clauza se regăsește în Convențiile de credit fie la articolul 7 litera b) din Condițiile Speciale și în secțiunea 7.1 lit. d) din Condițiile Generale ale Convenției;

- dreptul băncii de a alege noua societate de asigurări care reînnoiește polița (clauza se regăsește în Convențiile de credit la Art. 7.1 lit. e) din Condițiile Generale ale Convenției)

Si aceste prevederi sunt abuzive intrucat interesul bancii de a-si asigura bunul ipotecat este strict legat de valoarea politei de asigurare, astfel incat, singurul criteriu ce ne fi impus este cel al acoperirii prin asigurare a valorii garantiei – adica a bunului ipotecat. Conditionarea bancii de incheierea contractului de asigurare cu o anumita societate, nu are legatura cu interesul legal, ci cu posibilitatea acesteia de a incheia un parteneriat avantajos cu o anumita societate de asigurari, in detrimentul clienților, fiind cunoscut faptul ca aceste societati de asigurari contracteaza la o valoare mult mai mare decat cea practicata pe piata libera.

Mențiuni referitoare la debitarea automată a conturilor reclamanților:

- dreptul băncii de a debita orice cont, chiar de depozit neajuns la scadență (clauzele se regăsesc în Convențiile de credit în secțiunile 4.4 și 7.1 lit. e) din Condițiile Generale ale Convenției.

Avand in vedere faptul ca in contract nu este prevazuta obligativitatea informarii, notificarii prealabile unei astfel de masuri, este posibil ca aceasta clauza sa fie aplicata abuziv de catre banca, creand prejudicii clientilor in conditiile in care nu exista nicio prevedere care sa atraga raspunderea bancii in astfel de situatii.

Mențiunile cu privire la calculul costului total al creditului și la calculul D.

- clauzele se regăsesc în Convențiile de credit la articolul 3) litera (e) din Condițiile Speciale ale Convenției.

Au arătat că acest cost trebuie revizuit, tinand cont de prevederile legale in vigoare, de dobanda fixa avuta in vedere la incheierea contractului, precum si de lipsa de temei a comisionului de risc si prin urmare, cu excluderea acestuia din calcul.

Dreptul băncii de a declara creditul scadent anticipat în situația în care împrumutatul nu își îndeplinește orice obligație din contract (fara preaviz, fara somatie).

- clauza se regăsește în Convențiile de credit în secțiunea 8.1 lit. b) din Condițiile Generale ale Convenției.

Avand in vedere ca o astfel de masura este deosebit de oneroasa, fiind o adevarata sanctiune, lipsa prevederii privind avertizarea obligatorie a clientului poate duce la abuzuri cu consecinte incalculabile. De asemenea, precizarea generica privind ,,neindeplinirea oricarei obligatii’’ determina acelasi caracter abuziv al clauzei, banca putand sa ia o masura discretionara si in conditiile in care respectiva obligatie ar fi total neinsemnata in economia contractului.

Dreptul băncii de a declara creditul scadent anticipat în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca Împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției, inclusiv referitor la garantarea creditului

- clauzele se regăsesc în Convențiile de credit în secțiunea 8.1 lit. c) și d) din Condițiile Generale ale Convenției)

Formularea generica „situatie neprevazuta care, in opinia bancii....” a acestei clauze determina de asemenea caracterul abuziv al acesteia, pentru aceleasi motive invocate mai sus, in conditiile in care creditul este asigurat atat prin garantie imobiliara cat si prin polita de asigurare a bunului ipotecat. Practic, nu exista nicio situatie posibila (situata in afara fortei majore) care sa determine o astfel de situatie. In schimb, prin formularea acestei clauze se creaza iar un drept discretionar de apreciere exclusiv in favoarea bancii.

Clauza conform căreia banca este exonerată de orice răspundere pentru consecințele pe care le are declararea scadenței anticipate a creditului, precum și cea subsecventă - de executare silită, asupra Împrumutatului/ Codebitorului

- clauza se regăsește în Convențiile de credit în secțiunea 8.3 din Condițiile Generale ale Convenției.

In stransa coroborare cu clauzele mai sus invocate ca fiind abuzive, aceasta prevedere exonaratoare intareste pozitia dominanta si discretionara a bancii, care nu are a raspunde fata de deciziile sale unilaterale chiar si in conditiile in care acestea le-ar crea un prejudiciu nejustificat, in cazul in care s-ar dovedi ca masura a fost adoptata din eroare si cu excluderea oricarei culpe din partea acestora.

Dreptul băncii de a modifica costurile creditului în cazul oricăror modificări legislative, inclusiv de interpretare

- clauza se regăsește în Convențiile de credit în secțiunea 10 din Condițiile Generale ale Convenției.

Aceasta clauza este inutila in ceea ce priveste modificarea costurilor in conditiile intervenirii unor modificari legislative, intrucat nimeni nu e mai presus de lege iar aceasta se aplica conform dispozitiilor sale, in schimb lasa posibilitatea bancii de a interpreta aceste modificari legislative in beneficiul exclusiv al acesteia.

Prin urmare, este evidenta intentia paratei de a-si asigura posibilitatea de a evita unele prevederi legislative favorabile clientilor prin interpretari „originale”, sau chiar contrare ratiunii legiuitorului. De altfel, aceasta situatie a intervenit atunci cand, ca urmare a intrarii in vigoare a OUG 50/2011, parata a trimis propuneri de modificare a contractului, incarcand sa camufleze comisionul de risc prin redenumirea sa in comision de administrare si incercand sa modifice dobanda din fixa in variabila, in functie de propriul calcul ce asigura acelasi beneficiu preconizat la incheierea contractului. Prin astfel de ,,interpretari’’ banca ar fi reusit sa evite aplicarea exacta si judicioasa a noilor prevederi favorabile consumatorului.

La 21.03.2013, reclamanții au depus cerere precizatoare și completatoare, filele 191-192 prin care reclamanții P. solicită suma de_,32 CHF, iar reclamanții M. P. solicită suma de 7569,03 CHF și mai solicită reclamanții să se constate ca fiind abuzivă clauza prevăzută la sect. 4.2. din condiții generale prin care banca își rezervă dreptul de a converti moneda creditului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepțiile prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc și lipsei de obiect și de interes a acțiunii în ceea ce privește comisionul de rezervă minimă obligatorie, comisionul de monitorizare polițe de asigurare, comisionul de aranjament și comisionul pentru aprobarea cererii de modificare a clauzelor contractuale.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că, clauzele contractuale au fost negociate, negocierea concretizându-se prin acceptarea de către reclamanți a ofertei.

A susținut că, clauza contractuală prin care s-a reglementat modalitatea de calcul a ratei dobânzii și condițiile modificării unilaterale a acesteia, respectiv art.3 lit.d nu este abuzivă, întrucât nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților și se asociază cu obiectul principal al Convențiilor de credit.

De asemenea, clauza care reglementează dreptul acesteia de a percepe comisionul de risc nu este abuzivă, întrucât perceperea unui astfel de comision nu era interzisă de nicio dispoziție legală în vigoare la acel moment, iar comisionul a fost cunoscut de părți la momentul semnării contractului fiind prevăzut atât cuantumul procentual cât și suma pe care urmau să o achite pe parcursul perioadei contractuale. În același timp, această clauză nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților și reprezintă o parte a prețului contractului.

Cu privire la clauza referitoare la dreptul băncii de a percepe dobânda penalizatoare, a arătat că art.117 alin.2 din OUG nr.99/2006 permite instituțiilor de credit să perceapă pa lângă dobânzi, comisioane, alte costuri și speze bancare și penalități, numai dacă plata acestora este prevăzută în contractul încheiat de părți, or, plata penalităților a fost stipulată în convenții.

Clauza referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii raportată la o perioadă de 360 de zile nu este abuzivă, modalitatea de calcul fiind una uzuală, prevăzută și în art.38 alin.1 lit.b din OUG nr.50/2010.

De asemenea, nici clauza referitoare la dreptul băncii de a percepe comisionul de administrare garații nu este abuzivă, fiind clar și fără echivoc exprimată în cuprinsul convențiilor, prevăzându-se expres serviciile pentru care reclamanții datorează băncii acest comision.

Cât privește clauza referitoare la posibilitatea băncii de a alege societatea de asigurări, a susținut că efectele contractului de asigurare se răsfrâng asupra băncii, astfel încât este firesc ca aceasta să se implice în alegerea societăților de asigurare.

Clauzele referitoare la posibilitatea băncii de a debita automat conturile reclamanților nu sunt abuzive, fiind inserate în interesul reclamanților, întrucât aceștia sunt scutiți de o . formalități, putându-se preveni astfel, chiar achitarea cu întârziere a sumelor. De asemenea, posibilitatea băncii de a debita orice conturi ale reclamanților are la bază mandatul dat de către aceștia, iar pe de altă parte, aceasta intervine numai în caz de culpă din partea reclamanților.

Clauza referitoare la declararea creditului scadent anticipat prevăzută de artt.8.1 lit.b, nu este abuzivă, aceasta sancționând conduita culpabilă a reclamanților în situația în care nu-și îndeplinesc corespunzător obligațiile, nefiind vorba de o denunțare unilaterală a contractului ci doar de accelerarea rambursării creditului.

Nu este abuzivă nici clauza prevăzută de art.8.1 lit.c și d, referitoare la declararea creditului scadent anticipat în cazul apariției unei situații neprevăzute. Astfel, împrumutații trebuie să fie solvabili nu numai la data acordării creditului, ci în orice moment, pe toată durata contractului. Totodată nu este abuzivă nici clauza prevăzută la art.8.3 întrucât, este firesc ca banca să nu fie răspunzătoare de consecințele pe care le presupun declararea scadenței anticipate și demararea executării silite.

Cât privește clauza referitoare la costurile suplimentare (art.10.1 și 10.2 din condițiile generale), a arătat că aceasta nu se regăsește în ipoteza descrisă în Anexa 1 lit.g din Legea nr.193/2000, potrivit căreia, sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale. Prin stipularea acestei clauze se urmărește tocmai asigurarea echilibrului contractual, debitorul fiind cel care suportă aceste costuri suplimentare intervenite în perioada de creditare, tocmai pentru că acesta este beneficiarul sumei de bani împrumutate.

A mai susținut pârâta faptul că anularea clauzelor indicate nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor, admiterea acestei acțiuni neputând produce efectul restituirii sumelor deja achitate.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților.

La termenul de judecată din data de 21.03.2013, instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile prescripției, lipsei de obiect și de interes.

Prin sentința civilă nr._/13.06.2013, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.

Prin Decizia civilă nr.1413/01.04.2014, Tribunalul București a admis recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr._/13.06.2013, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că instanța de fond nu a motivat corespunzător soluția pronunțată.

Cauza a fost înregistrată, pe rolul acestei instanțe, după casarea cu trimitere, la data de 21.10.2014.

La termenul de judecată din data de 30.01.2015 reclamanții prin avocat și personal au arătat că nu mai insistă asupra capătului trei din cerere, privind obligarea pârâtei la încheierea unor acte adiționale la convențiile de credit în care să se prevadă expres tipul de dobândă și modificarea prevederilor abuzive în termen de 10 zile, instanța luând act de această renunțare.

Instanța a administrat, la propunerea ambelor părți, proba cu înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat, instanța reține următoarele:

La data de 19.10.2007, între reclamanții M. P. I. și M. P. D. în calitate de împrumutați și pârâta ., s-a încheiat convenția de credit nr._, valoarea creditului fiind de 86.000 CHF, pe o durată de 120 de luni de la data încheierii convenției, iar la data de 22.04.2008, între reclamanții P. G., P. Ș. M. în calitate de împrumutați și pârâta ., s-a încheiat convenția de credit nr._, valoarea creditului fiind de 153.918 CHF, pe o durată de 300 de luni de la data încheierii convenției.

Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de reclamanți, în analiza sa, instanța se va raporta la dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în varianta sa în vigoare la momentul încheierii contractelor, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul că validitatea actelor juridice și, implicit nulitatea acestora, se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.

Instanța constată că actul normativ specificat este incident raporturilor juridice stabilite între părți, având în vedere că reclamanții au calitatea de consumatori, în înțelesul disp. art. 2 alin. 1, iar pârâta este comerciant, perfectând contractele de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit disp. art. 2 alin. 2 din această lege.

În conformitate cu disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Astfel, potrivit dispozițiilor alineatului 2 al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În continuare, potrivit disp. art. 2 alin. 3 din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Statuând asupra aplicării dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în cazul convențiilor de credit încheiate între părți, instanța constată indiscutabil că aceste acte juridice au caracterul unor contracte de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamanții, ci au fost preformulate de către bancă. Instanța nu poate considera că actele juridice încheiat între părți sunt contracte negociate, din moment ce în cazul acestora părțile discută și negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziție contractuală. Aflat pe poziție diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial în întregime numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.

Procedând la analizarea clauzelor invocate de reclamanți ca fiind abuzive, instanța constată că o parte dintre acestea se înscriu în definiția legală stabilită de art. 4 alin. 1 din actul normativ indicat, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Cât privește clauzele referitoare la dobândă, instanța constată că reclamanții au contestat mai întâi, ca fiind abuzive, clauzele inserate în art.3 lit.a, art.3 lit.d, art.3.1.2 lit.c și art.6 pct.b alin.2 și 3. În art.3 lit.d din condițiile speciale ale convențiilor de credit și prevede: banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării. În art.3.1.2 lit.c) din condițiile generale ale convenției, pârâta a stabilit că rata dobânzii curente este fixă sau variabilă.

Instanța reține că prin art.3 lit.a) din condițiile speciale ale convențiilor de credit a fost stabilită o rată fixă a dobânzii, de 4,25% p.a., respectiv 3.99 % p.a., nefiind prevăzut expres în contracte caracterul variabil al acesteia. Prin urmare, este neîntemeiată susținerea reclamanților potrivit căreia art.3 lit. a din condițiile speciale cuprinde o clauză abuzivă neprevăzându-se caracterul variabil al dobânzii, întrucât, așa cum s-a reținut anterior, dobânda stabilită prin art.3 lit. a este una fixă și nu variabilă.

Cu toate acestea, deși a stabilită conform art.3 lit.a o dobândă fixă, prin art.3 lit.d) din condițiile speciale ale convențiilor, mai sus redat, pârâta și-a atribuit dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor ”schimbări semnificative pe piața monetară”.

Instanța reține că sunt îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193 din 2000 pentru a considera această clauză drept abuzivă, deoarece clauza creează, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Sintagma „schimbări semnificative pe piața monetară” nu a fost definită în cuprinsul contractului, iar instanța apreciază, în urma unei interpretări logico-juridice, că aceasta are un caracter general și este lipsită de previzibilitate, putând include o gamă foarte variată de factori, ceea ce este de natură a rupe echilibrul contractual. Astfel, având în vedere elementele enumerate de art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193 din 2000, instanța constată că pârâta, instituție bancară, a cărei obligație principală este cu executare uno ictu și nu poate suferi modificări, poate crește costul creditului până la o limită ce nu este stabilită, pentru un motiv nedefinit și nedeterminabil la momentul încheierii contractului. Banca poate modifica obligația de plată, cu executare succesivă, a împrumutaților, persoane fizice, ce au calitatea de consumatori, făcând obligația acestora mai oneroasă, cu posibilitatea ca acest dezechilibru să fie unul deosebit de semnificativ, în condițiile în care nu se stabilește limita până la care poate fi sporită rata dobânzii și nici vreun criteriu concret de determinare a acesteia.

Sintagma utilizată nu poate conduce decât la interpretarea clauzei în favoarea băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea împrumutatului să verifice dacă modificarea ratei dobânzii este judicios dispusă și dacă este necesară și proporțională în raport cu scopul urmărit.

În plus, lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexată Legii nr. 193 din 2000, include, cu titlu exemplificativ, și situația analizată. Din interpretarea per a contrario a art. 1 punctul a) alin. 1 rezultă că instituțiile financiare nu pot modifica unilateral rata dobânzii plătibile de către consumator în lipsa unei motivații întemeiate. Or, în convenția de credit din prezenta cauză nu este expus niciun motiv întemeiat.

De altfel, chiar dacă am accepta că „schimbările semnificative pe piața monetară” reprezintă un motiv temeinic pentru modificarea ratei dobânzii, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. Or, o astfel de posibilitate nu este prevăzută în contractele de față.

Instanța reține și că excepțiile trebuie interpretate restrictiv și, conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193 din 2000, în caz de dubiu, clauzele contractuale vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Prin urmare, instanța va constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art.3 lit.d din condițiile speciale ale convențiilor de credit.

Art.6 alineatele 2 și 3 din condițiile speciale ale convențiilor de credit prevăd că valoarea anuității se va modifica în mod corespunzător în condițiile punctului 3.d), în cazul rambursării în avans sau al modificării scadenței finale. La scadența finală, împrumutatul va achita și eventualele sume datorate ca urmare a ajustării dobânzii în condițiile punctului 3.d). Graficul de rambursare se va modifica periodic, automat, corespunzător ajustării ratei dobânzii, tragerilor succesive, rambursării în avans și/sau modificării scadenței finale. La cererea împrumutatului/garantului, banca va furniza graficul de rambursare în vigoare la data solicitării.

Din analiza conținutului acestei clauze, instanța reține că modificarea anuității / graficului de rambursare intervine nu doar în situația modificării ratei dobânzii în condițiile art.3 lit.d) din condițiile speciale ale convenției, ci și în alte situații (rambursarea în avans a creditului, modificarea scadenței finale); în consecință, nu se poate considera că dispozițiile art.6 din condițiile speciale ale convenției reprezintă un simplu accesoriu al art.3 lit.d) din condițiile speciale ale convenției, și că nulitatea primelor dispoziții este determinată de simplul fapt al anulării celei de-a doua categorii de dispoziții.

De altfel, ca urmare a caracterului fix al dobânzii, această clauză din art.6 din condițiile speciale ale convenției urmează a-și produce efectele doar în ipoteza în care părțile ar conveni asupra perceperii unei dobânzi variabile.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv și de anulare a art.6 alineatele 2 și 3 din condițiile speciale ale convenției.

De asemenea, va fi respinsă ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv și de anulare a art.3.1.2 lit.c din condițiile generale ale convenției, întrucât această clauză permite părților să modifice ulterior, de comun acord, caracterul dobânzii și urmează a-și produce efectele doar în ipoteza în care părțile ar conveni asupra perceperii unei dobânzi variabile.

Apoi, reclamanții au contestat, ca fiind abuzivă, clauza inserată în art.3 lit.c din condițiile speciale și art.3.1.2 lit.a și b din condițiile generale, întrucât calculul dobânzii se raportează la o perioadă de 360 de zile, iar anul calendaristic are 365 sau 366 de zile, dar și art.3.2 referitor la calculul dobânzii penalizatoare prin raportare la sumele datorate, în care sunt incluse și dobânzile.

Art.3 lit.c) din condițiile speciale ale convențiilor de credit prevede: perioada de calcul a dobânzii este numărul actual de zile raportat la un an de 360 zile, iar art.3.1.2 lit.a din condițiile generale prevede că, în cazul rambursării creditului în rate, dobânda se calculează utilizând următoarea formulă: (soldul crediturlui x rata dobânzii curente x număr efectiv de zile între scadențe)/360, în timp ce la lit.b se prevede că, în cazul rambursării creditului în anuități, dobânda lunară se calculează după formula de la 3.1.2 lit.a.

Art.3.2 din condițiile speciale prevede că pentru sumele datorate (rata creditului/parte din aceasta/anuitate/dobândă curentă/parte din aceasta) și neplătite la scadențele stabilite, împrumutatul va plăti o dobândă penalizatoare.

În cazul acestor clauze, reclamanții nu au invocat și dovedit întrunirea cerințelor constatării caracterului abuziv, respectiv a existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea clienților și contrar bunei – credințe a băncii.

Dispozițiile OUG nr.50/2010 nu sunt aplicabile față de momentul încheierii contractelor, și oricum, prin art.38 alin.1 lit.b din acest act normativ s-a prevăzut că, calculul ratei lunare a dobânzii/comisioanelor se va face și luând în calcul la numărătorul fracției numărul 30 zile, iar la numitorul fracției numărul 360.

În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv și anularea art.3 lit.c din condițiile speciale și art.3.1.2 lit.a și b din condițiile generale și art.3.2 din condițiile speciale ale convențiilor de credit.

O altă clauză invocată ca fiind abuzivă se referă la comisionul de risc, prevăzut de art.5 lit.a din Condițiile speciale și 3.5 din Condițiile generale ale convenției.

Conform art. 1 din Legea nr.193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Potrivit lit. g din anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.

Astfel, instanța constată că terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat de pârâta pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc, redenumit comision de administrare după . OUG nr.50/2010. De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivația perceperii acestui comision nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate. Prin urmare, instanța consideră că această clauză contractuală privitoare la comisionul de risc este abuzivă și intră sub incidența Legii nr.193/2000.

Apărările pârâtei în sensul includerii comisionului de risc în prețul contractului și în sensul imposibilității analizării caracterului abuziv al acestuia, conform Directivei 93/13/CEE, nu pot fi reținute ca întemeiate, pentru următoarele considerente:

În primul rând, se observă că textul directivei instituie condiția ca aceste clauze să fie stipulate în mod clar și inteligibil, situație ce nu se regăsește în speță cu privire la comisionul de risc. Deși instanța acceptă că acesta face parte din prețul contractului, fiind o parte a costului creditului, simpla menționare a denumirii și cuantumului acestuia nu este de natură a satisface condiția ca respectiva clauză să fie exprimată în mod clar și inteligibil.

Astfel, este adevărat că reclamanții au cunoscut cuantumul comisionului de risc la momentul încheierii contractului, dar nu au avut nicio posibilitate de a modifica sau exclude această clauză din contract. Totodată, riscul acoperit prin perceperea acestui comision nu este definit, nici explicat în cuprinsul convenției de credit, deși suma percepută cu acest titlu este semnificativă, fiind calculată în procent de 0,19%, respectiv 0,22% plătibil lunar, pe toată durata convențiilor.

Totodată, instanța trebuie să ia în considerare, conform art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193 din 2000, natura serviciilor prestate de pârâta, instituție bancară, factorii care au determinat încheierea contractului, precum starea de nevoie a consumatorilor, care au cerut suma de bani pentru creditul acordat, precum și celelalte clauze ale contractului.

Având în vedere aceste elemente, instanța constată că, în această situație, pârâta, instituție bancară, a majorat costul creditului, făcând obligația împrumutaților, consumatori, mai oneroasă, ceea ce a dus la crearea unui dezechilibru semnificativ între obligațiile părților, clauza servind exclusiv intereselor Băncii, fără a da posibilitatea împrumutatului să verifice dacă riscul s-a produs, care este natura acestui risc, dacă suma solicitată este necesară și proporțională cu riscul acoperit și dacă acest pretins risc nu putea fi acoperit prin celelalte sume plătite de consumatori cu titlu de dobândă, de comisioane sau prin garanțiile constituite, precum garanția reală imobiliară (ipotecă) de rang I asupra a două imobile proprietatea împrumutaților ori prin cesionarea poliței de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobil în favoarea băncii.

Cât privește comisionul de administare garanții prevăzut la art.5 lit.d din condițiile speciale, respectiv art.3.10 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/22.04.2008, instanța reține următoarele:

Art.5 lit.d) din condițiile speciale ale convenției de credit prevede perceperea unui comision de administrare garanțiiîn cuantum de 726,24 lei, care se plătește integral, la semnarea convenției de credit, iar art.3.10 din condițiile generale ale convenției prevede faptul că acest comision este datorat pentru administrarea de către bancă a fiecăruia dintre bunurile asupra căruia se constituie garanțiile reale mobiliare, pentru primii trei ani din durata creditului. După expirarea primilor trei ani din durata creditului, precum și ulterior, la expirarea fiecărei noi perioade de trei ani din durata creditului, banca își rezervă dreptul de a percepe un nou comision de administrare garanții, a cărui valoare nu va depăși 100 Euro pentru fiecare bun asupra căruia au fost constituie garanțiile reale imobiliare și care va deveni scadent ca urmare și la data indicată în notificarea transmisă în acest sens de către bancă împrumutatului.

Deși această clauză are un caracter nenegociat, nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților (valoarea maximă a comisionului pe care banca îl poate percepe, o dată la trei ani, neputând depăși echivalentul a 100 euro), în defavoarea reclamanților și contrar cerințelor bunei – credințe. De altfel, evaluarea imobilului prevăzut la art.7 lit.a) din condițiile speciale ale convenției este o operațiune necesară pentru stabilirea posibilității recuperării creditului și a dobânzilor prin valorificarea bunului adus drept garanție, în ipoteza insolvabilității împrumutatului.

În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv și a nulității art.5 lit.d) din condițiile speciale ale convenției și a art.3.10 din condițiile generale ale convenției.

Referitor la comisionul de rezervă minimă obligatorie, art.5 lit.e) din condițiile speciale ale convențiilor de credit prevede perceperea unui comision de rezervă minimă obligatorieîn procent de 0%, aplicat la soldul creditului, până la data de 31.12.2008, plătibil lunar odată cu dobânda, la scadența anuităților. Valoarea comisionului de rezervă se va modifica în mod corespunzător în condițiile pct.3.11, respectiv 3.12 din condițiile generale ale convențiilor, iar art.3.11, respectiv art.3.12 din condițiile generale ale convențiilor stabilesc faptul că acest comision este datorat ca urmare a obligației băncii de a constitui rezerva minimă obligatori la Banca Națională a României. Valoarea comisionului de rezervă minimă obligatorie este stabilită în funcție de valoarea obligației băncii. Banca își rezervă dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, în condițiile în care obligația băncii față de Banca Națională a României crește / se diminuează / se elimină.

Similar comisionului de risc, instanța constată că, în schimbul acestui comision, pârâta nu s-a obligat la efectuarea niciunei prestații în favoarea reclamanților, împrejurare care vădește dezechilibrul semnificativ dintre drepturile și obligațiile părților.

Faptul că în prezent acest comision are valoarea 0% nu prezintă nicio importanță, în condițiile în banca, în detrimentul consumatorului și contrar bunei – credințe, ”și-a rezervat dreptul de a modifica valoarea” oricând, prin simpla raportare la ”creșterea / diminuarea / eliminarea” obligațiilor pârâtei față de Banca Națională a României, fără precizarea unor limite sau a unor criterii clare, verificabile, și doar cu ”încunoștințarea” clientului (nu cu acordul acestuia). De asemenea, instanța constată că nu a fost prevăzut în contract dreptul consumatorului de a solicita rezilierea contractului de credit, fără altă obligație decât cea a rambursării sumei rămase de plată și a dobânzii aferente perioadei în care creditul a fost folosit (fără penalizarea clientului pentru refuzul de a accepta plata comisionului de rezervă minimă obligatorie).

În consecință, instanța va constata caracterul abuziv, în sensul lit.a) din anexa la Legea nr.193/2000 și va declara nulitatea absolută a art. 5 lit.e din Condițiile speciale și art. 3.11 din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/19.10.2007 și art. 5 lit. e din Condițiile speciale și art. 3.12 din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/22.04.2008.

În privința comisionului de monitorizare polițe, instanța reține că art.5 lit.f) din condițiile speciale ale convențiilor de credit prevede perceperea unui comision de monitorizare polițe de asigurareîn cuantum de 0 CHF, datorat anual, conform pct.3.9 din condițiile generale ale convenției, iar art.3.9 din condițiile generale ale convențiilor stabilește că acest comision este datorat anual, în avans, pentru urmărirea, monitorizarea și gestionarea acelor polițe de asigurare aferente bunurilor aduse în garanție în favoarea băncii, care sunt încheiate sau reînnoite de către împrumutați și/sau garanți ipotecari, cu societăți de asigurare care nu au încheiate parteneriate cu V. România și care nu pun la dispoziția băncii semestrial, anual sau oricând, la cerere expresă, rapoarte privind polițele scadente, restante sau care trebuie reînnoite, precum și situația daunelor constatate cu privire la bunurile asigurate și care fac obiectul contractelor de garanție încheiate cu banca.

Nici acest comision, nenegociat, nu creează, în defavoarea reclamanților și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care, pe de o parte, valoarea comisionului este 0 CHF, iar în convenție nu a fost prevăzută posibilitatea modificării acestui cuantum.

Astfel, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv și de declarare a nulității absolute a art.5 lit.f) din condițiile speciale ale convențiilor și a art.3.9 din condițiile generale ale convențiilor.

Clauza prevăzută la pct.3.4 din Condiții Generale ale convențiilor de credit, referitoare la comisionul de aranjament - are următorul conținut: pentru punerea la dispoziției a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision, modul de calcul și scadența plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale.

Instanța constată, în primul rând, faptul că în Condițiile Speciale ale convențiilor nu este specificat un astfel de comision.

În al doilea rând, pornind de la motivația acestui comision expusă în cuprinsul clauzei, „pentru punerea la dispoziție a creditului”, instanța reține că acest comision reprezintă, în realitate o dobândă mascată, în condițiile în care consumatorul pentru serviciul prestat de bancă, acela de a-i împrumuta o sumă de bani, plătește un preț reprezentat de dobândă pe tot parcursul derulării contractului, iar acest comision întrucât urmărește aceeași finalitate conduce la o dublă plată. Pe cale de consecință, instanța apreciază această clauză drept abuzivă, de natură a afecta echilibrul contractual.

Potrivit art.13.1 din condițiile generale ale convențiilor de credit, în cazul aprobării cererii de modificare, împrumutatul se obligă să achite, la data prevăzută în aprobare, comisionul aferent stabilit de bancă.

Și în cazul acestui comision instanța va constata caracterul abuziv și va declara nulitatea, reținând că această clauză este de natură a afecta echilibrul contractual, având în vedere că motivația perceperii acestui comision nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate, iar cuantumul acestuia urmează a fi stabilit ulterior, în mod unilateral și discreționar de către banca.

Art.7 lit.b) din condițiile speciale ale convențiilor stabilește cesionarea către bancă a poliței de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul care face obiectul garanției. Contractul de asigurare se va încheia cu o societate de asigurări parteneră V./agreată de bancă, iar art.7.1 lit.d) din condițiile generale prevede că împrumutatul are obligația de a asigura bunurile imobile aduse drept garanție la o societate de asigurări agreată de bancă și să cesioneze în favoarea băncii contractele de asigurare. Art.7.1 lit.e) din condițiile generale ale convenției prevede obligația împrumutatului de a menține în vigoare asigurarea bunurilor până la rambursarea integrală a sumei principale și plata dobânzilor, comisioanelor și a celorlalte costuri aferente convenției, respectiv de a achita primele de asigurare la termenele stabilite în polițe și de a depune la bancă documentele care atestă plata acestor prime, precum și prelungirea/reînnoirea polițelor; în cazul neîndeplinirii acestor obligații, banca având dreptul, dar nu și obligația, de a debita orice cont de disponibilități sau de depozit al împrumutatului, cu sumele reprezentând primele de asigurare, efectuând plata/solicitând reînnoirea poliței de asigurare, în numele și pentru împrumutat către societatea de asigurare; Banca este abilitată să aleagă noua societate de asigurare care reînnoiește polița. De asemenea, art.4.4 din condițiile generale ale convențiilor prevede că, împrumutatul autorizează banca să efectueze plata sumelor datorate în baza convenției prin debitarea automată la scadențe a contului curent corespunzător monedei creditului, pe care este obligat să îl alimenteze cu sumele datorate.

Reclamanții nu au făcut dovada că această clauză creează în detrimentul lor și contrar bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în sensul că încheierea unei polițe de asigurare a imobilului adus drept garanție cu o societate de asigurare agreată de bancă este (semnificativ) mai puțin avantajoasă decât încheierea unei polițe de asigurare cu o altă societate, neagreată de bancă, sau că achitarea de către bancă a primelor de asigurare, prin debitarea conturilor reclamanților, ar fi mai oneroasă decât achitarea acestora benevol și la scadențe de către clienți.

Prevederile contractuale criticate de reclamanți presupun dreptul exclusiv al comerciantului de a interpreta clauzele contractuale, în sensul lit.h) din anexa la Legea nr.193/2000; încheierea contractului de asigurare cu o societate de asigurări agreată de bancă nu poate fi considerată o ”interpretare” a clauzelor menționate.

Simplul fapt că prevederea contractuală a fost impusă de bancă nu este suficientă pentru a considera această clauză drept abuzivă; mai mult, instanța reține că împrumutatului îi revine, în mod implicit, obligația de a conserva bunul adus drept garanție, obligație care presupune și încheierea unei polițe de asigurare a acestuia.

Astfel, instanța va reține că art.7 lit.b) din condițiile speciale și art.7.1 lit.d) și lit.e) și art.4.4 din condițiile speciale ale convențiilor nu au caracter abuziv și nu sunt lovite de nulitate absolută.

Cât privește clauza prevăzută la art.3 lit.e din convențiile de credit, referitoare la D. (dobânda anuală efectivă) în cuantum de 6,87 %, instanța constată că dobânda anuală efectivă exprimă sub forma procentuală costul total al unui credit. Prin urmare, clauza prin care s-a stabilit cuantumul D. nu are prin ea însăși caracter abuziv, costul contractului, modificându-se în funcție de modificarea costului creditului.

Clauza prevăzută la pct.8.1.lit.b, din Condiții Generale are următorul conținut:Banca are dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului să declare soldul creditului scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției în cazul în care Împrumutatul nu își îndeplinește orice altă obligație asumată conform prezentei Convenții.

Așadar, art.8.1 lit.b din Conditiile generale stipulează dreptul băncii ca, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreuna cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției în cazul în care Împrumutatul nu își îndeplinește orice altă obligație asumată conform prezentei Convenții.

Contrar celor susținute de pârâtă prin întâmpinare, declararea scadentei anticipate a obligației de plată anterior termenului contractual are valoarea unei rezilieri, însă rezilierea contractului sinalagmatic este incidentă în cazul neexecutării obligațiilor esențiale născute din respectivul contract, încălcarea „oricăror alte obligații” neputând conduce în mod imperios la declararea scadenței anticipate.

În acest context, instanța apreciază că dispozițiile convenționale mai sus menționate creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ceea ce conduce la caracterizarea clauzelor drept abuzive.

Art.8.1 lit.c) și lit.d) din Condițiile generale ale convenției au un caracter neclar, echivoc, dând pârâtei posibilitatea de a declara soldul scadent anticipat, în două situații insuficient determinate - ”situație neprevăzută”, „improbabil”, „garantat corespunzător” - și lăsate la aprecierea exclusivă, subiectivă, a băncii (”în opinia băncii”). De altfel, potrivit lit.g) a Anexei la Legea nr.193/2000, sunt considerate clauze abuzive prevederile contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului de a interpreta clauzele contractuale. Aceste prevederi contractuale creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în defavoarea reclamantei, acesta fiind expus riscului declarării scadenței anticipare a creditului din motive imposibil de determinat, și deci imposibil de prevenit, contrar bunei – credințe care ar trebui să guverneze raporturile contractuale, și au așadar un caracter abuziv, potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000.

De altfel, și prin întâmpinare, pârâta a furnizat o explicație foarte vagă a ipotezelor în care ar putea interveni declararea scadenței anticipate a creditului potrivit art.8.1. lit.c) și lit.d) din condițiile generale ale convenției, scăderea veniturilor reclamanților nu poate justifica, singură, declararea scadenței anticipate, cât timp obligațiile de plată asumate de aceștia sunt executate.

În concluzie, instanța apreciază că motivele care pot determina aplicarea unei sancțiuni atât de energice precum cea a desființării contractului nu pot fi lăsate la ulterioara și exclusiva apreciere a băncii, ci trebuie să fie regăsite în chiar cuprinsul convenției.

Astfel, instanța va reține caracterul abuziv și va declara nulitatea absolută a art.8.1 lit.c) și lit.d) din condițiile generale ale convenției.

Art.8.3 din condițiile generale ale convenției de credit prevede că, în cazul declarării scadenței anticipate a creditului, banca este exonerată de orice răspundere pentru consecințele pe care această procedură, precum și cea subsecventă de executare silită, în scopul recuperării sumelor datorate în baza convenției, le au asupra împrumutatului/codebitorului.

Clauza are un caracter abuziv, în condițiile în care, în detrimentul consumatorului și contrar bunei - credințe, pârâta a impus o clauză prin care să fie exonerată de la repararea prejudiciilor determinate de declararea scadenței anticipate (consecințe prevăzute de art.8.2 din condițiile generale ale convenției), chiar și în situația în care această măsură ar putea fi luată de bancă în mod nejustificat, neîntemeiat, cu nerespectarea dispozițiilor contractuale. De asemenea, instanța reține că, potrivit lit.h) din anexa la Legea nr.193/2000, (1) sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: […] h) restrâng sau anulează dreptul consumatorului să pretindă despăgubiri în cazurile în care comerciantul nu își îndeplinește obligațiile contractuale.

În consecință, instanța va reține caracterul abuziv și va declara nulitatea absolută a art.8.3 din condițiile generale ale convenției.

Secțiunea 10 „Costuri suplimentare” a condițiilor generale ale convențiilor stabilește că 1. referitor la convenție, pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care: a) supun banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite, sau care schimbă baza de impozitare, pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate, sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de exemplu, în corelație/legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind Capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile băncii sau care impun Băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite; c) al căror rezultat este: i) creșterea costurilor băncii legate de acordarea sau punerea la dispoziție a oricărui credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a băncii, în baza convenției”. 2. În oricare dintre situațiile anterior menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către bancă, împrumutatul urmând să plătească acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursări.

Această prevedere contractuală obligă reclamanții la suportarea exclusivă a tuturor majorărilor de costuri ale pârâtei, indiferent dacă aceste creșteri de costuri sau de alte rambursări sunt sau nu legate de împrumutul acordat, indiferent de cuantumul acestora, independent de acordul sau de comportamentul contractual al clienților.

Prin această clauză contractuală se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul reclamanților ținuți la suportarea unor sume nedeterminate, deși eventuala creștere a costurilor băncii ar trebui să fie suportată fie exclusiv de aceasta, în calitate de destinatară direct vizată de actele normative la care secțiunea 10.1 din condițiile generale ale convenției face referire, sau, cel mult, să fie împărțită între clienți și bancă; și contrar bunei-credințe, banca recurgând la această formulare evazivă tocmai pentru a-i împiedica pe consumatori să verifice caracterul întemeiat al modificărilor.

În consecință, instanța apreciază că și Secțiunea a 10 din Condițiile Generale ale convențiilor au caracter abuziv, potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000, fiind așadar lovită de nulitate absolută.

Clauza prevăzută la pct.4.2 din Secțiunea 4 „plăți” a convenției de credit nr._/22.04.2008 are următorul conținut: „în cazul în care creditul este acordat într-o altă monedă decât moneda națională, împrumutatul, fiecare codebitor și fiecare garant declară că recunoaște și acceptă în mod expres faptul că, în situația în care, pe parcursul duratei creditului, cursul de schimb pentru moneda creditului fluctuează în sens crescător, cu mai mult de 10% față de valoarea acestuia de la data semnării prezentei convenții, în vederea continuării/majorării expunerii la riscul valutar:

I.Banca are dreptul dar nu și obligația ca în mod unilateral: a) să convertească în ron creditul acordat împrumutatului, utilizând în acest scop cursul euro/ron, respectiv CHF/ron practicat de către aceasta la data efectuării conversiei, valoarea creditului urmând a fi reprezentată de la acel moment, de valoarea în ron rezultată în urma realizării conversiei, b) se aplică de la data efectuării conversiei, rata dobânzii curente, practicată de către bancă și toate celelalte condiții valabile pentru același produs de creditare/ produs de creditare similar în ron, aflat în oferta bancii la data efectuării conversiei, c) să calculeze dobânda curentă în condițiile prevăzute la pct.3.1 din Condițiile Generale, precum și toate costurile (dobânzi, comisioane) și sumele datorate de împrumutat în baza prezentei convenții, prin raportare la valoarea creditului denominat în ron.

II. Împrumutatul, fiecare codebitor și fiecare garant se angajează în mod irevocabil ca: a) de la data indicată în notificarea primită din partea băncii, conform art.7.2. lit.c să efectueze în ron orice rambursare și a tuturor sumelor datorate în baza prezentei convenții, b) să suporte oricare și toate eventualele costuri generate de/în legătură cu realizarea convenției, astfel cum ar fi acestea valabile și aplicabile la data efectuării conversiei, c) să semneze, să execute și /sau să pună la dispoziția băncii oricare și toate documentele solicitate de bancă și care ar putea fi eventual necesare pentru realizarea/consemnarea conversiei monedei creditului.”

Instanța constată că prin dispozițiile contractuale mai sus menționate, pârâta își rezervă dreptul de a modifica în mod unilateral elemente esențiale ale convenției cum ar fi moneda de plată a creditului, rata dobânzii; să genere noi costuri ( determinate de conversie), să supună raportul părților unor noi condiții, respectiv condițiilor valabile pentru același produs de creditare/produs de creditare similar în ron, aflat în oferta bancii la data efectuării conversiei .

Aceste clauze au un evident caracter abuziv prin raportare la dispozițiile lit.a și b din Anexa legii nr.193/2000 (Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. b) obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului).

Astfel, motivul menționat în contract pentru justificarea unei asemenea modificări majore a contactului, respectiv evitarea continuării/majorării expunerii riscului valutar nu este suficient de important în raport cu schimbările pe care le-ar genera în cadrul convenției. În aceste context, instanța constată că ambele părți contractante și-au asumat un risc valutar în momentul contractării un credit într-o altă monedă decât cea națională, iar principiul echilibrului contractual impune ca fluctuațiile majore de curs (peste 10%) dacă nu sunt suportate de ambele părți, cel puțin să nu creeze o situație mai grea doar uneia dintre părți, respectiv împrumutatului, care ar trebui în aceste condiții să suporte modificări radicale ale condițiilor de rambursare din cauza unor motive care nu-i sunt imputabile.

Pe de altă parte, instanța constată că descrierea împrejurărilor ce determină conversia în RON a creditului acordat în monedă străină nu este realizată în termeni clari și neechivoci, astfel încât un consumator obișnuit să-și poată imagina ipoteza descrisă de text, în sensul că nu se specifică la ce curs de schimb se face raportarea ( cel afișat de BNR sau cel afișat de banca pârâtă), dacă fluctuația în sens crescător a cursului de schimb pentru moneda creditului presupune aprecierea acesteia sau a celeilalte monede de referință.

De asemenea, în cazul aplicării acestor dispoziții contractuale s-ar ajunge la situația în care convenția părților ar fi supusă unor condiții ce nu au fost cunoscute de împrumutat la data semnării contractului (pct.4.2.I.b, se aplică de la data efectuării conversiei, rata dobânzii curente, practicată de către bancă și toate celelalte condiții valabile pentru același produs de creditare/produs de creditare similar în ron, aflat în oferta băncii la data efectuării conversiei), clauză descrisă drept abuzivă de prevederile din Anexa legii nr.193/2000, lit.b.

În ceea ce privește acțiunea în restituirea prestațiilor, aceasta este întemeiată pe plată nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației reclamanților, prin declararea nulității clauzelor contractuale în baza cărora reclamanții și-au executat obligațiile.

Potrivit art. 992 și art. 993 alin. 1 din C.civ., cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit, iar cel care, din eroare crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.

Conform art. 1092 din C.civ., orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit fără a fi datorat este supus repetițiunii.

Raportând situația de fapt la dispozițiile legale menționate, ce reglementează instituția plății nedatorate, instanța constată întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamanți – solvens cu privire la comisionul de risc a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzelor contractuale respective prin aplicarea sancțiunii nulități absolute, și că, în ipoteza restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.

Pentru aceste considerente, dând efect obligației de restituire ce incumbă pârâtei – accipiens și apreciind că aceasta a fost de rea-credință, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate în contractul de credit preredactat de aceasta, neputând invoca în sprijinul său necunoașterea Legii nr. 193/2000, instanța o va obliga să restituie către reclamanții M.-P. I. și M.-P. D. sumele încasate cu titlu de comision de risc, în baza convenției de credit nr. _/19.10.2007, de la data încheierii convenției până la zi, la cursul B.N.R. din ziua plății, iar către reclamanții PIRVANESCU G. și PIRVANESCU S. M. sumele încasate cu titlu de comision de risc, în baza convenției de credit nr._/22.04.2008, de la data încheierii convenției până la zi, la cursul B.N.R. din ziua plății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea modificată privind pe reclamanții P. G., P. Ș. M., M. P. I. și M. P. D. cu domiciliul ales la C.. Av. I. A. R. în București, .. 3, ., sector 4 în contradictoriu cu pârâta . cu sediul ales la Av. R. și C., în București, .. 31, sector 1.

Constată caracterul abuziv al art.5 lit.a din Condițiile speciale și 3.5 din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/19.10.2007 și al art.5 lit.a și 3.5 din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/22.04.2008 și, în consecință, declară nulitatea absolută a acestor clauze.

Obligă pârâta la restituirea către reclamanții M.-P. I. și M.-P. D. a sumelor încasate cu titlu de comision de risc, în baza convenției de credit nr. _/19.10.2007, de la data încheierii convenției până la zi, la cursul B.N.R. din ziua plății.

Obligă pârâta la restituirea către reclamanții PIRVANESCU G. și PIRVANESCU S. M. a sumelor încasate cu titlu de comision de risc, în baza convenției de credit nr._/22.04.2008, de la data încheierii convenției până la zi, la cursul B.N.R. din ziua plății.

Constată caracterul abuziv și declară nulitatea absolută a clauzelor care instituie următoarele comisioane:

- comisionul de rezervă minimă obligatorie prevăzut la art. 5 lit. e din Condițiile speciale și art. 3.11 din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/19.10.2007 și art. 5 lit. e din Condițiile speciale și art. 3.12 din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/22.04.2008;

- comisionul de aranjament prevăzut în art.3.4 din Condițiile generale ale convențiilor;

- comisionul datorat ca urmare a aprobării cererii de modificare a clauzelor contractuale prevăzut în art.13.1 din Condițiile generale ale ambelor convenții;

Constată caracterul abuziv și declară nulitatea absolută a următoarelor clauze ale convențiilor de credit nr._/19.10.2007 și nr._/22.04.2008:

- art.3 lit.d din Condițiile Speciale;

- art.8.1 lit.b, c și d din Condițiile Generale;

- art.8.3 din Condițiile Generale;

- Secțiunea a 10 din Condițiile Generale;

Constată caracterul abuziv și declară nulitatea absolută și a clauzei prevăzute de art.4.2 din Secțiunea 4 „plăți” a convenției de credit nr._/22.04.2008.

Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Pt. judecător aflat în concediu dePt. grefier aflat în concediu de odihnă, semnează președintele instanței odihnă, semnează gref. șef

Red./Dact./C.E./03.08.2015/6.ex.

← Validare poprire. Sentința nr. 2052/2015. Judecătoria SECTORUL...		Pretenţii. Sentința nr. 2058/2015. Judecătoria SECTORUL 2... →

Acţiune în constatare. Încheierea nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Încheierea nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI