Acţiune în constatare. Sentința nr. 1043/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1043/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 1043/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1043

Ședința publică de la 02 Februarie 2015

Completul compus din:

Președinte C. C. H.

Grefier I. M. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții T. M. G. și I. A. A. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, pretenții, obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul T. M. G. personal și asistată de avocat, cu împuternicire avocațial acela dosar, reclamantul I. A. A. prin același avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, pârâta, prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că s-a depus la dosar la data de 26.01.2015 completare la întâmpinare la data de 02.02.2015 precizări la completarea întâmpinării de către pârâtă.

Instanța comunică apărătorului reclamanților completarea la întâmpinare.

Apărătorul pârâtei arată că prin completarea întâmpinării a solicitată a se pune în vedere reclamantei să precizeze motivele de fapt și drept pentru care solicită anularea contractului de ipotecă și anularea actului adițional la contract. Totodată depune cerere cu privire la cer solicitată a se pune în vedere reclamantei să precizeze motivele cererii formulată la termenul anterior privind introducerea în cauză a unei alte persoane aceste cereri.

Instanța invocă excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 2 București raportat la petitul acțiunii cu privire la valoarea contractului.

Apărătorul pârâtei cu privire la excepția materială a Judecătoriei Sectorului 2 București arată că a invocat-o și prin completarea întâmpinării, față de capătul de cerere privind anularea contractului de ipotecă.

Apărătorul reclamanților arată că lasă la aprecierea instanței. Solicită acordarea unui terme pentru a-și preciza punctul de vedere față de completarea și precizarea întâmpinării. Depune un set de înscrisuri, comunicând un exemplar și apărătorului pârâtei.

Apărătorul pârâtei arată că nu se opune cererii privind amânarea cauzei formulată de către apărătorul reclamanților, apreciind că se impune precizarea acțiunii.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepția materială a Judecătoriei Sectorului 2 București.

INSTANȚA

Asupra actiunii civile de fata.

Prin actiunea civila depusa la dosar nr. de mai sus reclamanții T. M. G. și I. A. A. au chemat in judecata pârâta P. B. ROMANIA SA solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta in cauza sa constate caracterul abuziv al clauzei de risc cuprinsa in contractul incheiat de parti, sa stabilizeze cursul CHF – leu la momentul semnarii contractului, sa aplice denominarea in moneta nationala a platii, sa dispuna restituirea sumelor incasate ilegal, sa anuleze contractul de ipoteca si sa anuleze unele clauze.

Parata a depus intampinare.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Contractul incheiat de parti are valoarea totala de 298.685 CHF.

Potrivit disp. art. 131 NCPC, la primul termen de judecata judecatorul trebuie sa verifice si sa stabileasca daca este competent sa solutioneze cauza.

Cum in sedinta publica din 08 decembrie 2014 reclamantii au depus o cerere de completare a petitului si de introducere in cauza a unei alte persoane, instanta a dispus comunicarea cererii, a acordat termen pentru depunerea intampinarii dar nu s-a pronunata asupra competentei sale materiale.

Potrivit art. 130 rap. la art. 94 alin. 1 pctul 1 lit. j NCPC cererile care au o valoarea mai mare de 200.000 de lei se solutioneaza de tribunal. De asemenea, potrivit art. 123 NCPC cererile accesorii, aditionale si incidentale se solutioneaza de instanta competenta sa judece cererea principala.

In cauza sunt formulate mai multe capete principale: stabilizarea cursului CHF – leu si aplicarea denominarii se refera la intregul contract care are o valoare de 298.685 CHF; anularea contractului de ipoteca care are o valoare de 161.212 euro.

Prin urmare, fata de aceste capete de cerere si fata de aceste valori instanta a invocat din oficiu exceptia de necompetenta materiala, exceptia care este admisa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetenta materiala a instanței, invocat din oficiu si in consecință:

Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții T. M. G. și I. A. A. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA SA în favoarea Tribunalului București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică azi, 02 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. H.I. M. T.

Red. Jud. C.C.H.

Th.red.I.M.T./ 13.02.2015/ 4 ex.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

București, ., sector 3

Telefon 021._/Fax 021._

www.portal.just.ro; e-mail_

Operator de date cu caracter personal 2891

Dosar nr. _

Data emiterii: 12.12.2015

CĂTRE,

TREIBUNALUL BUUCUREȘTI

Având în vedere că prin sentința civilă nr. 1043 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 02.02.2015, privind pe reclamanții T. M. G. și I. A. A. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA SA, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, vă înaintăm dosarul cu numărul de mai sus având .file și .volum.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. H.I. M. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1043/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI