Acţiune în constatare. Sentința nr. 1316/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1316/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 1316/2015
Dosar nr._
R.
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1316
Ședința Publică din data de 05.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A. P.
Grefier: D. O.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, formulată de reclamanții G. M. și G. D., în contradictoriu cu pârâta ..
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 05.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.07.2014 sub nr._ reclamanții G. M. și G. D., în contradictoriu cu pârâta ., au solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzei cuprinse în convenția de credit nr._/30.05.2008 respectiv a clauzei prev. la art.5 lit.a, privind comisionului de risc, redenumit de administrare, ca o consecință a constatării caracterului abuziv, restituirea sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzei nule, respectiv restituirea sumei de 34.821,19 lei, pentru perioada 30.05._14, precum și în continuare până la momentul eliminării acestui comision, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că în calitate de împrumutați au încheiat cu pârâta convenția de credit nr._/30.05.2008 și că această convenție de credit cuprinde comisioane, ce reprezintă clauze abuzive și nelegale.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, Legea nr.296/2004.
În dovedire au solicitat proba cu înscrisurile depuse în copii (f. 21-47).
Pârâta S.C. V. R. S.A. a depus la data de 29.09.2014 întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței material, având în vedere că cererea privind anularea unor clauze contractuale este neevaluabilă, și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, în esență, că prevederile contractuale nu sunt abuzive, deoarece respectă prevederile Legii nr.193/2000. A mai arătat că reclamanții, solicitând creditul în scopul refinanțării altor două credite, cunoșteau, peste nivelul unui consumator mediu, domeniul și specificul contractelor bancare, au acționat în deplină cunoștință de cauză, aceștia fiind cei care au ales moneda creditului, tipul dobânzii, perioada de rambursare și cu ce profesionist să încheie contractul.
De asemenea, a arătat că, comisionul de risc este inclus în D. și face parte atât din obiectul contractului, dar și din clauzele care exprimă cerința de preț și plată, astfel că este exclus analizei sub aspectul caracterului abuziv de dispozițiile Legii nr.193/2000 și ale Directivei 93/13/CEE.
În drept, au fost invocate disp. Legii nr.193/2000, Legii nr.289/2004, Legea nr.363/2007, OG nr.9/2000, Directiva 93/13.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților.
La termenul din data de 29.01.2015, instanța a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale, pentru considerentele arătate pe larg în cuprinsul acesteia.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, considerând că este utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâta S.C. V. R. S.A., în calitate de bancă și reclamanții G. M. și G. D., în calitate de împrumutați, au încheiat, la data de 30.05.2008, convenția de credit nr._, având ca obiect acordarea unui credit de 65.000 CHF, într-o tranșa unică, cu obligația rambursării acestuia în 250 luni, în schimbul unei dobânzi curente de 3,99% pe an și a plății de către împrumutați a comisioanelor enumerate la art. 5 din Condițiile Speciale ale Convenției.
Considerând că acest contract conține clauze abuzive, reclamații au formulat prezenta cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta, pe care instanța o apreciază ca întemeiată și urmează să o admită pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru justa soluționare a cererii trebuie avute în vedere dispozițiile art.4 din Legea nr.193/2000, în conformitate cu care „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Conform art. 6 și 7 din același act normativ, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua, iar, în măsura în care contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, și daune-interese.
Verificând aplicarea dispozițiilor Legii nr.193/2000 în cazul contractului de credit încheiat cu reclamanții se constată indiscutabil că acesta este un contract de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost preformulate de către bancă, în condițiile generale de creditare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidența prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. De asemenea, Împrumutații, respectiv reclamanții din prezenta cauză, nu au putut influența natura acestor clauze, iar pârâta nu a făcut dovada contară, deși sarcina probei îi aparținea, în baza art. 4 alin. 3 din aceeași lege.
Procedând la analizarea clauzei invocate ca fiind abuzivă, instanța constată că aceasta se înscrie în definiția legală dată de art.4 alin.1 din actul normativ indicat, pentru argumentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Clauză invocată ca fiind abuzivă se referă la comisionul de risc, redenumit comision de administrare (art.5 lit.a), întrucât conform art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției, comisionul de risc este calculat sub forma unui procent de 0,22%, fiind aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.
De asemenea, art. 3.5 din Secțiunea 3 din Condițiile Generale ale Convenției stabilește că: „Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadentele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.
Conform art. 1 din Legea nr.193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Astfel, instanța constată că terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat de pârâta pentru ca împrumutații să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc, redenumit comision de administrare. De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivația perceperii acestui comision nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate. Prin urmare, instanța consideră că această clauză contractuală privitoare la comisionul de risc, redenumit de administrare este abuziv și intră sub incidența Legii nr.193/2000.
Apărările pârâtei în sensul includerii comisionului de risc/comision de administrare în prețul contractului și în sensul imposibilității analizării caracterului abuziv al acestuia, conform Directivei 93/13/CEE, nu pot fi reținute ca întemeiate, pentru următoarele considerente:
În primul rând, se observă că textul directivei instituie condiția ca aceste clauze să fie stipulate în mod clar și inteligibil, situație ce nu se regăsește în speță cu privire la comisionul de risc, redenumit comision de administrare. Deși instanța acceptă că acesta face parte din prețul contractului, fiind o parte a costului creditului, simpla menționare a denumirii și cuantumului acestuia nu este de natură a satisface condiția ca respectiva clauză să fie exprimată în mod clar și inteligibil.
Astfel, este adevărat că reclamanții au cunoscut cuantumul comisionului de risc, redenumit comision de administrare la momentul încheierii contractului, dar nu au avut nicio posibilitate de a modifica sau exclude această clauză din contract. Totodată, riscul acoperit prin perceperea acestui comision nu este definit, nici explicat în cuprinsul convenției de credit, deși suma percepută cu acest titlu este semnificativă, fiind calculată în procent de 0,22% din soldul creditului, plătibil lunar, pe toată durata convenției. Totodată, instanța trebuie să ia în considerare, conform art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193 din 2000, natura serviciilor prestate de pârâta, instituție bancară, factorii care au determinat încheierea contractului, precum starea de nevoie a consumatorului, care a cerut suma de bani pentru creditul acordat, precum și celelalte clauze ale contractului.
Având în vedere aceste elemente, instanța constată că, în această situație, pârâta, instituție bancară, a majorat costul creditului, făcând obligația împrumutaților consumatori, mai oneroasă, ceea ce a dus la crearea unui dezechilibru semnificativ între obligațiile părților, clauza servind exclusiv intereselor Băncii, fără a da posibilitatea împrumutaților să verifice dacă riscul s-a produs, care este natura acestui risc, dacă suma solicitată este necesară și proporțională cu riscul acoperit și dacă acest pretins risc nu putea fi acoperit prin celelalte sume plătite de consumatori cu titlu de dobândă, de comisioane sau prin garanțiile constituite, precum garanția reală imobiliară (ipotecă) de rang I asupra unui imobil proprietatea împrumutaților ori prin cesionarea poliței de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobil în favoarea băncii.
Considerând că această clauză analizată anterior are caracter abuziv, fiind contrară normelor edictate de Legea nr. 193/2000 pentru încheierea valabilă a actului dintre comerciant și consumator, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei stipulate în cuprinsul convenției de credit nr._/30.05.2008 la art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției, și, pe cale de consecință, apreciind că scopul prevederii acesteia este ilicit, întrucât tinde spre crearea unui dezechilibru contractual în detrimentul consumatorilor, va declara nulitatea absolută a clauzei menționate anterior și va dispune eliminarea acesteia din convenție.
În ceea ce privește acțiunea în restituirea prestațiilor, aceasta este întemeiată pe plată nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației reclamanților, prin declararea nulității clauzei contractuale în baza cărora reclamanții și-au executat obligațiile.
Suma lunară datorată de către reclamanți cu titlu de comision de risc, redenumit comision de administrare este evidențiată în cuprinsul planului de rambursare a creditului emis de către pârâtă, reclamanții efectuând plata acestui comision, fapt ce nu a fost contestat de către pârâtă (f.34-43).
Potrivit art. 992 și art. 993 alin. 1 din C.civ., cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit, iar cel care, din eroare crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.
Conform art. 1092 din C.civ., orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit fără a fi datorat este supus repetițiunii.
Raportând situația de fapt la disp. legale menționate, ce reglementează instituția plății nedatorate, instanța constată întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamanți – solvens cu privire la comisionul de risc, redenumit comision de administrare a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzei contractuale respective prin aplicarea sancțiunii nulități absolute, și că, în ipoteza restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.
Pentru aceste considerente, dând efect obligației de restituire ce incumbă pârâtei – accipiens și apreciind că aceasta a fost de rea-credință, cunoscând caracterul abuziv al clauzei stipulate în contractele de credit preredactate de aceasta, neputând invoca în sprijinul său necunoașterea Legii nr. 193/2000, instanța o va obliga să restituie reclamanților suma de 34.821,19 lei încasată cu titlu de comision de risc, redenumit comision de administrare nedatorat aferent perioadei 30.05._14, precum și a sumelor încasate ulterior, cu titlu de plată nedatorată.
Față de cele menționate, instanța va admite cererea, va constata nulitatea absolută a clauzei stipulate în cuprinsul convenției de credit nr._/30.05.2008 la art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției în virtutea caracterului abuziv al acesteia, va dispune eliminarea acesteia din convenție și va obliga pârâta să restituie reclamanților suma de 34.821,19 lei încasată cu titlu de comision de risc, redenumit comision de administrare nedatorat aferent perioadei 30.05._14, precum și a sumelor încasate ulterior, cu titlu de plată nedatorată.
În temeiul disp. art.451-453 C.proc.civ., instanța, constatând culpa procesuală a pârâtei, o va obliga să achite reclamanților suma de 2.719,94 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (f.92-93).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, formulată de reclamanții G. M. și G. D. ambii cu domiciliul ales la Societatea Civilă de Avocați P. și Asociații - sector 3, București, Splaiul Unirii nr. 223, . cu pârâta . cu sediul în sector 2, București, ., ..
Constată nulitatea absolută a clauzei stipulate în cuprinsul convenției de credit nr._/30.05.2008 la art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției încheiată între părți, în virtutea caracterului abuziv al acesteia și dispune eliminarea acesteia din convenție.
Obligă pârâta să restituie reclamanților suma de 34.821,19 lei încasată cu titlu de comision de risc, redenumit comision de administrare nedatorat aferent perioadei 30.05._14, precum și a sumelor încasate ulterior, cu titlu de plată nedatorată.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 2.719,94 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 05.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. P. D. O.
Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 5 ex/12.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1396/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Pretenţii. Sentința nr. 1308/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
