Evacuare. Hotărâre din 10-02-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 1532/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 23.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. D. B.
GREFIER: M. U.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect evacuare, privind pe reclamanta B. C. V. și pe pârâtul B. O..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta (legitimată de instanța) asistată de avocat S. A. R., având împuternicirea avocațială la dosar (fila 64), pârâtul (legitimat de instanța) asistat de avocat din oficiu F. L., cu împuternicirea avocațială la dosar (fila 51).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Părțile depun interogatoriile propuse.
Instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, răspunsurile fiind consemnate și atașate la dosar.
Instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul reclamantei, răspunsurile fiind consemnate și atașate la dosar. Apărătorul pârâtului precizează faptul că întrebarea nr. 5 din interogatoriu vizează explicațiile date pârâtului.
Reclamanta prin avocat depune înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta prin avocat solicită admiterea cererii de chemare în judecată, evacuarea pârâtului din imobil. Solicită instanței să constate că reclamanta, în calitate de proprietar, a fost de acord să-l primească pe pârât în imobil și ca acesta să locuiască cu forme legale, obținând carte de identitate pentru adresa imobilului, având în vedere relația de concubinaj a părților, însă această relație nu mai există de aproximativ doi ani de zile. Reclamanta a achitat toate cheltuielile de întreținere, utilitățile, taxele, impozitele aferente imobilului. Pârâtul folosește în mod abuziv apartamentul, fără a avea vreo convenție încheiată cu reclamanta, are act de identitate în care se menționează domiciliul la adresa imobilului. În prezent, pârâtul nu mai are acces în imobil, bunurile acestuia i-au fost predate sub semnătură, în imobil au mai rămas haine ale pârâtului și care pot fi predate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Pârâtul prin avocat solicită respingerea cererii de chemare în judecată. Arată că între părți a existat o relație de concubinaj în perioada 1995 – 2013, relație ce a fost de notorietate. Toate bunurile dobândite în perioada indicată au fost dobândite din veniturile părților. În perioada 1995 – 2002 – când a fost cumpărat imobilul în litigiu – reclamanta nu a avut un loc de muncă, astfel că se pune întrebarea de unde a avut banii necesari cumpărării apartamentului. Reclamanta este titulara contractului pentru apartament și se folosește de această împrejurare, însă nu poate solicita evacuarea pârâtului, întrucât acesta a contribuit la dobândirea bunului. Reclamanta nici nu are dreptul de a solicita evacuarea în modalitatea aleasă, fiind practic o evacuare forțată din imobil. Părțile s-au comportat și au locuit ca și soți în imobil. Pârâtul a locuit împreună cu reclamanta în apartamentul părinților acesteia, iar după decesul tatălui reclamantei pârâtul nu a mai dorit să locuiască în acel imobil, evenimentul decesului creându-i un disconfort personal. Pârâtul a menționat în întâmpinare faptul că a contribuit la dobândirea apartamentului, contractând un împrumut de la fratele său. În luna octombrie 2014 reclamanta a schimbat yala apartamentului, profitând de faptul că în acea perioadă expira valabilitatea cărții provizorii de identitate a pârâtului. Bunurile nu au fost predate pârâtului, conform susținerilor reclamantei, ci au fost scoase pe hol. Pârâtul a avat episodic mici probleme de sănătate. Acesta a lucrat la o societate de pază, care îl plătea cu întârziere, după care a lucrat ca ziler. Pârâtul nu deține o altă locuință, iar în prezent locuiește la rude sau prieteni.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, raportat la dispozițiile art. 396 Noul C.proc.civ., instanța va amâna pronunțarea.
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 30.01.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.01.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 30.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. D. B.
GREFIER: M. U.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect evacuare, privind pe reclamanta B. C. V. și pe pârâtul B. O..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 23.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință, ce constituie parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.01.2015.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, raportat la dispozițiile art. 396 Noul C.proc.civ., instanța va amâna pronunțarea.
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 06.02.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.01.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 06.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. D. B.
GREFIER: M. U.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect evacuare, privind pe reclamanta B. C. V. și pe pârâtul B. O..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 23.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință, ce constituie parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.01.2015. Ulterior, pentru același motiv, instanța a amânat pronunțarea la data de 06.02.2015.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, raportat la dispozițiile art. 396 Noul C.proc.civ., instanța va amâna pronunțarea.
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 10.02.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.02.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Dosar număr_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1532
Ședința publică din data de 10.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. D. B.
GREFIER: M. U.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect evacuare, privind pe reclamanta B. C. V. și pe pârâtul B. O..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 23.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință, ce constituie parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.01.2015. Ulterior, pentru același motiv, instanța a amânat pronunțarea la datele de 06.02.2015 și 10.02.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta B. C. V. a chemat în judecată pe pârâtul B. O., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în București, .. 91, ., ., sector 2, pentru lipsa de titlu; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că este proprietarul apartamentului situat în București, .. 91, ., dreptul de proprietate asupra imobilului dobândindu-l prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 838/26.03.2002 de Notarul Public Meltiade Riba.
A menționat totodată că părțile au avut o relație de concubinaj care s-a întins pe o perioadă de aproximativ 17 ani; de circa 6-8 luni relațiile dintre aceștia au încetat din cauza nenumăratelor neînțelegeri, astfel că a ales să locuiască pentru o perioada în apartamentul tatălui său. A solicitat pârâtului să părăsească imobilul, însă acesta a refuzat; a mai arătat că persoana care a achitat și achită și în prezent cheltuielile de întreținere aferente locuinței este aceasta.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 555 al. 1, art. 1831, art. 1832 C.coiv., art. 148 și urm. C.p.civ.
În susținere a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu, testimonială.
A anexat înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a menționat că, în perioada 1995 – februarie 2013, între părți a existat o relație de concubinaj.
A arătat că din anul 1995 și până în anul 2002, când a fost cumpărat apartamentul în litigiu, părțile au locuit împreună, la mama acestuia; de asemenea, a susținut că părțile au lucrat împreuna la un magazin deținut de sora și cumnatul acestuia, pârâtul efectuând și activități comerciale în alte țări, împrejurări în care a economist suma de 6.000 dolari USA.
Pârâtul a precizat că, la propunerea reclamantei de a cumpăra apartamentul în litigiu, a împrumutat de la sora și cumnatul acestuia suma de 1.500 dolari USA; apartamentul a fost achiziționat cu suma de 7.200 dolari USA, iar diferența de sumă (din suma totală de 7.500 dolari USA pe care o avea) a fost utilizată pentru întocmirea actelor necesare achiziționării.
Pârâtul a susținut că, fiind de bună credința, a dat reclamantei suma de bani mai sus menționată, crezând că îl va trece și pe acesta în actul de vânzare cumpărare, însă reclamanta a încheiat contractul numai pe numele ei; a considerat că apartamentul în litigiu a fost cumpărat de către ambele părți. Deși a încercat clarificarea situației ivite, reclamanta a refuzat, astfel că după 20 de ani în care au fost împreuna, reclamanta dorește să îl evacueze din imobil. Chiar dacă nu a achitat utilitățile aferente imobilului, consideră că are dreptul la această locuință.
A menționat că a formulat o cerere judiciară având ca obiect partaj bunuri comune.
În susținere, a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu, testimonială.
La dosar au fost anexate înscrisuri.
În cauză, instanța a respins cererea de suspendare a judecății, formulată de către pârât în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., ca neîntemeiată, astfel cum reiese din încheierea de ședința din data de 03.10.2014.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți probele cu înscrisuri și interogatoriu și a respins, ca neutila, proba testimonială solicitată de pârât.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 838/26.03.2002 de Biroul Notarial „Litteris”, reclamanta, în calitate de cumpărătoare, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr. 182 situat în București, .. 91, ., ..
Totodată, având în vedere probele cu înscrisuri și cu interogatoriu, instanța reține atât faptul că imobilul în litigiu a fost ocupat de pârât până în luna octombrie 2014, cât și faptul că în apartament au mai rămas bunuri ale paratului (haine) – acest din urmă aspect nefiind contestat de pârât.
Conform art. 555 din Codul civil, proprietatea privată constă în dreptul unei persoane de a poseda, folosi și dispune de un bun, în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, iar faptul că pârâtul mai are bunuri în imobil – ocupându-l sub acest aspect -, face necesară intervenția instanței pentru a proteja acest drept.
Susținerile pârâtului referitoare la contribuția sa la dobândirea imobilului în litigiu nu pot avute în vedere de instanța în cadrul acestei proceduri, pretinsele drepturi ale acestuia urmând a fi analizate, eventual, în cadrul unei proceduri judiciare, distincte.
În cauza de față, instanța constată deci faptul că reclamanta este împiedicată de pârât să își exercite dreptul de folosință asupra imobilului în litigiu, fără ca acesta din urmă să îi poată opune un titlu care să justifice această împiedicare, motiv pentru care va dispune evacuarea acestora din imobilul situat în București, .. 91, ., ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta B. C. V., domiciliată în sector 2, București, .. 91, ., . în contradictoriu cu pârâtul B. O., domiciliat în sector 2, București, .. 91, ., . domiciliul ales în sector 1, București, ..
Dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în București, .. 91, ., ., sector 2.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care poate fi depus la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.02.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Red./ Th.red. ADB/01.07.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1539/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1491/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








