Acţiune în constatare. Sentința nr. 6389/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6389/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 6389/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 6389
Ședința publică din data de 08.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. – M. P.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții M. C. și M. M. C. în contradictoriu cu pârâta V. R. SA, având ca obiect „acțiune în constatare, clauze abuzive, pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanții, prin apărător ales, avocat S. A. Grigoruta, în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar, și pârâta, prin apărător ales, avocat G. B. M., în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și depunerea prin serviciul Registratură, la data de 08.06.2015, de către pârâtă, a unei cereri de suspendare a judecății cauzei și, în subsidiar, de amânare a judecății pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, după care:
La interpelarea instanței, pârâta, prin apărător, arată că susține cererea de suspendare a judecății cauzei și, în subsidiar, de amânare a judecății pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului.
Apărătorul reclamanților arată că reclamanții refuză oferta pârâtei. Depune în acest sens un înscris semnat de către reclamanți, pe care îl comunică și părții adverse, și solicită continuarea litigiului.
Pârâta, prin apărător, solicită acordarea unui termen și apreciază că oferta băncii nu a ajuns efectiv la reclamanți.
Apărătorul reclamanților arată că a luat telefonic legătura cu reclamanții și că aceștia știau despre oferta băncii, însă o refuză.
Pârâta, prin apărător, arată că banca face oferte individuale și că nu este vorba despre oferta publică privind intenția generală de soluționare pe cale amiabilă. Nu cunoaște dacă reclamanții au primit oferta personalizată, astfel că este prematur ca reclamanții să afirme că nu doresc să ajungă la o soluționare a litigiului pe cale amiabilă, neavând elementele concrete ale ofertei.
Apărătorul reclamanților arată că părțile pe care le reprezintă nu doresc soluționarea litigiului pe cale amiabilă.
Instanța respinge cererea de suspendare a judecății și,în subsidiar, de amânare a judecății pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, având în vedere dezacordul reclamanților.
La interpelarea instanței, reclamanții, prin apărător, arată că nu mai susțin excepția tardivității.
Instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Reclamanții, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâta, prin apărător, solicită încuviințarea probelor cu înscrisuri și cu interogatoriul reclamanților pentru dovedirea caracterului negociat al convenției de credit.
Reclamanții, prin apărător, se opun încuviințării probei cu interogatoriul reclamanților și arată că nu o consideră utilă și pertinentă soluționării cauzei, deoarece prin această probă nu se poate dovedi caracterul negociat al contractului de credit.
Instanța, apreciind că proba cu înscrisuri, propusă de reclamanți, în dovedirea acțiunii, și de pârâtă, în apărare, este admisibilă și aptă să ducă la soluționarea cauzei, în temeiul art.255 din C.proc.civ., o încuviințează. Respinge proba cu interogatoriul reclamanților, propusă de către pârâtă, având în vedere poziția procesuală a reclamanților, exprimată prin cererea de chemare în judecată.
Nefiind alte probe de administrat, instanța, în temeiul art.392 C.proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reclamanții, prin apărător, solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, respectiv să se constate caracterul abuziv al art.5 lit.a) din condițiile speciale și al art.3.5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/10.07.2007, să se dispună nulitatea absolută a acestor clauze și obligarea pârâtei la plata sumei de 7122 CHF, respectiv_ lei, reprezentând valoarea totală a comisionului de risc și de administrare achitat de către reclamanți. Solicită să se constate caracterul abuziv al art.3 din actul adițional nr.1/30.08.2010 la convenția de credit, act prin care a fost transformat în mod abuziv comisionul de risc în comision de administrare, implementat de bancă în baza O.U.G. nr.50/2010, și să se dispună nulitatea absolută deoarece redenumirea sau introducerea de comisioane noi nu este permisă și nici obligatorie. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Depun la dosar practică judiciară.
Pârâta, prin apărător, solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii. Reclamanții au cunoscut foarte bine condițiile de creditare și condițiile pecuniare în care urmau să ia acest credit, și au fost interesați strict de obținerea sumei de bani, iar poziția exprimată la acest termen de judecată de către reclamanți, respectiv că nu doresc să negocieze deloc o ofertă personalizată, demonstrează faptul că și la momentul respectiv au avut aceeași poziție, în sensul că le-a convenit oferta contractuală oferită de bancă și au încheiat contractul de credit în cunoștință de cauză. Reclamanții au negociat cu banca atât cuantumul sumei, perioada de creditare, condițiile de restituire a creditului, cât și suma totală de restituit. Comisionul de risc face parte din prețul total contractual cunoscut de către reclamanți la data semnării convenției de credit, potrivit art.4 alin.(6) din Legea nr.193/2000. Potrivit art.5 din Legea nr.193/2000, instanța trebuie să aibă în vedere toate elementele existente la momentul încheierii convenției de credit; prin raportare la poziția exprimată la acest termen de judecată de către reclamanți, respectiv de refuzare a negocierii unei oferte, se poate concluziona că și la acel moment reclamanții puteau să refuze oferta făcută de bancă. Potrivit dispozițiilor vechiului Cod civil, oferta urmată de acceptare, fără a face o contraofertă și fără a ridica obiecțiuni la anumite elemente contractuale, reprezintă încheierea unui act juridic valabil și legal. Cu cheltuieli de judecată pe cale solicitate pe cale separată.
Instanța, în temeiul art.394 din C.proc.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._ reclamanții M. C. și M. M. C., în contradictoriu cu pârâta V. ROMÂNIA S.A., au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul abuziv al art.5 lit.a) din condițiile speciale și al art.3.5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/10.07.2007, și al art.3 din actul adițional nr.1/30.08.2010 la convenția de credit, și să oblige pârâta să restituie sumele încasate cu titlu de comision de risc / administrare și să achite dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, în motivarea acțiunii, în esență, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta convenția de credit nr._/10.07.2007, convenție care are un caracter nenegociat, în condițiile în care clienților nu li s-a dat decât ocazia de a lectura contractul imediat anterior semnării acestuia. Clauza contractuală prin care banca a impus reclamanților să achite un comision de risc, redenumit ulterior comision de administrare, are caracter abuziv deoarece creează, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Comisionul de risc și cel de administrare au fost introduse în contract în mod mascat, fără a fi definite în mod clar și nefiind menționate la capitolul privind obligațiile de rambursare a creditului, și sunt percepute fără ca banca să presteze un serviciu în schimb, în condițiile în care restituirea împrumutului a fost garantată cu instituirea unui drept de ipotecă asupra unui imobil proprietatea reclamanților. Prevederea contractuală criticată dă naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, transferând în sarcina reclamanților toate riscurile contractului, inclusiv pierderile care nu sunt imputabile acestora. Ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc / administrare, reclamanții sunt îndreptățiți să solicite restituirea sumelor achitate în temeiul acestei prevederi contractuale, iar pârâta este ținută și la plata dobânzii legale aferente, calculate pentru perioada cuprinsă între data încasării sumelor supuse restituirii și data achitării efective a acestora. Art.3 din actul adițional nr.1/30.08.2010 la convenția de credit are de asemenea caracter abuziv, actul având un obiect și o cauză ilicite, în condițiile în care art.35 din O.U.G. nr.50/2010 nu impunea băncii să introducă noi comisioane iar la momentul semnării actului, reclamanții au avut reprezentarea că îndeplinesc o obligație legală stabilită de acest act normativ, obligație nenegociabilă.
În drept, reclamanții au invocat Legea nr.193/2000, Directiva 93/13/CEE, Legea nr.190/1999.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au propus proba cu înscrisurile depuse la dosar, încuviințată de instanță.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
În fapt, în motivarea întâmpinării, în esență, pârâta a învederat că prevederea contractuală privind comisionul de risc nu este abuzivă, deoarece: comisionul de risc este parte a prețului contractului, fiind inclus în dobânda anuală efectivă; clauza a fost redactată în mod inteligibil, clar și fără echivoc; reclamanții nu și-au exprimat, la momentul semnării convenției de credit, poziția contrară față de clauzele criticate, și au avut reprezentarea atât a propriilor prestații, cât și a prestațiilor pârâtei; reclamanții pot fi considerați ”consumatori medii”; redactarea contractului de credit a fost făcută cu respectarea directivelor în materie, în planul de rambursare a creditului fiind incluse valoarea totală și valoarea lunară de plată a comisionului de risc; reclamanții au contactat banca în vederea încheierii contractului de credit, nu au fost obligați să îl semneze, iar obligația de informare care îi incumbă băncii nu trebuie confundată cu obligația de sfătuire a clienților; comisionul de risc nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, debitorul băncii fiind ținut să achite cele două componente ale prețului creditului, respectiv dobânda și comisioanele; clauzele convențiilor de credit încheiate de pârâtă sunt diferite, în funcție de aptitudinea fiecărui client de a negocia clauzele. Reclamanții nu au solicitat revenirea la condițiile inițiale de creditare, și nici nu au refuzat semnarea actului adițional la convenția de credit, astfel că nu sunt îndreptățiți să solicite anularea acestuia. Dobânda legală nu poate fi solicitată decât de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care pârâta va fi obligată la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc/administrare, și numai în cazul neexecutării benevole a obligației de restituire.
În drept, pârâta a invocat art.1 alin.(5), art.16, art.44 din Constituție, Legea nr.363/2007, Directiva 87/102/CEE, Directiva 2008/48/CEE, Normele B.N.R. nr.17/2003, O.U.G. nr.99/2006, Legea nr.193/2000.
În apărare, pârâta a propus proba cu înscrisurile depuse la dosar, încuviințată de instanță, și proba cu interogatoriul reclamanților, respinsă ca neutilă soluționării cauzei.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În fapt, în motivarea răspunsului la întâmpinare, în esență, reclamanții au arătat că nu au semnat actul adițional la convenția de credit, acesta fiind implementat în mod unilateral de către bancă. Comisionul de administrare reprezintă în fapt vechiul comision de risc. Pârâta nu a făcut dovada negocierii contractului de credit, prealabil încheierii acestuia, iar clauza privind comisionul de risc are caracter abuziv, iar sancțiunea care intervine în cazul unei clauze abuzive este nulitatea absolută. Definiția dată prin contract comisionului de risc este neclară, scopul perceperii acestui comision nefiind cunoscut, iar riscurile invocate de pârâtă prin întâmpinare nefiind enumerate în contractul de credit. Comisioanele bancare sunt percepute ca urmare a prestării unor servicii în favoarea clienților; pentru comisionul de risc banca nu prestează însă nici un serviciu, astfel că acest comision nu face parte din prețul contractului. Introducerea de noi comisioane sau redenumirea acestora în temeiul O.U.G. nr.50/2010 are caracter abuziv. Chiar și clauzele privind obiectul principal al contractului pot fi analizate din perspectiva caracterului abuziv, atunci când nu sunt redactate în mod clar și inteligibil; în condițiile în care funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contractul de credit, consumatorul s-a aflat în imposibilitatea de a negocia clauza respectivă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâta V. ROMÂNIA S.A., în calitate de împrumutător, și reclamanții M. C. și M. M. C., în calitate de împrumutați, au încheiat convenția de credit nr._/10.07.2007 (filele 16-21), având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 85.000 CHF, pentru o durată de 300 luni, calculată de la data încheierii convenției. Prin art.3.5 din condițiile generale ale convenției și prin art.5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției, a fost prevăzută perceperea unui comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Pârâta a întocmit și actul adițional nr.1/30.08.2010 (filele 22-24), prin care a prevăzut perceperea unui comision de administrare credit de 0,1% pe lună, aplicat la soldul creditului, datorat și plătibil de către împrumutat, lunar, pe toată durata creditului, pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului.
Pârâta a încasat, de la data încheierii convenției și până la data de 28.07.2010, comisionul de risc, iar începând cu data de 30.08.2010, comisionul de administrare, potrivit extrasului de cont depus la filele 43-56.
Având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art.6 alin.(2) din Codul civil din 2009 și art.3 și art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.
Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanții având calitatea de consumatori în sensul art.2 alin.(1) din actul normativ, respectiv de persoane fizice părți la un contract încheiat în afara activităților lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.
La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța va avea în vedere Legea nr.193/2000 în forma republicată în Monitorul Oficial nr.1014/20.12.2006, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenției).
Potrivit art.4 alin.(1) și alin.(2) din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelorbunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Astfel cum art.4 alin.(3) din Lege stabilește, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
De asemenea, art.1 alin.(1) din Legea nr.193/2000 prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Potrivit art.4 alin.(2) din Directiva nr.93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
La data încheierii convenției de credit nu exista alin.(6) al art.4 din Legea nr.193/2000, astfel că această dispoziție legală nu poate fi avută în vedere în cauză.
Din textele legale anterior menționate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește trei condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; 3) nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.
Art.5 lit.a) din condițiile speciale și art.3.5 din condițiile generale ale convenției de credit
Art.5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției de credit prevede în favoarea pârâtei dreptul de a percepe un comision de risc de 0,1%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Art.3.5 din condițiile generale ale convenției de credit stabilesc că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în condițiile speciale.
Comisionul de risc nu face parte din prețul / obiectul principal al contractului, astfel cum acesta este detaliat la art.1 din condițiile speciale ale convenției (comisionul de risc este menționat de-abia la art.5 din condițiile speciale ale convenției, articol intitulat ”Comisioane”, și la secțiunea 3 din condițiile generale ale convenției, secțiune intitulată ”costuri”).
Spre deosebire de dobândă, care reprezintă echivalentul folosinței unei sume de bani pentru o anumită perioadă, comisionul este în general perceput pentru serviciile prestate / operațiunile efectuate de către bancă; în cauză, banca a perceput comisionul de risc fără a presta vreun serviciu sau a efectua vreo operațiune.
”Punerea la dispoziție a creditului” (într-o singură tranșă - executare uno ictu a obligației pârâtei) menționată în art.3.5 din condițiile generale ale convenției, nu justifică perceperea unui comision pentru întreaga perioadă contractuală, comision aplicat lunar la soldul creditului. De altfel, tot pentru ”punerea la dispoziție a creditului” (”pentru creditul acordat”), au fost prevăzute și dobânda (art.3.1.1 din condițiile generale ale convenției), și comisionul de aranjament (art.3.4 din condițiile generale ale convenției); astfel, pentru îndeplinirea unei singure obligații, banca a solicitat de la client efectuarea mai multor prestații pe întreaga perioadă contractuală.
Includerea comisionului de risc în dobânda anuală efectivă (D.) nu transformă această prestație în preț al contractului; rolul acestei includeri a fost cel de a crea aparența legalității acestui comision.
Comisionul de risc nu a fost exprimat în mod clar și inteligibil deoarece în contract nu au fost indicate motivele perceperii acestui comision, respectiv riscurile acoperite (denumirea acestui comision induce ideea prevenirii apariției unor riscuri).
Simpla menționare a valorii (procentului aplicabil sau a sumelor pe care reclamanții urmează să le plătească lunar, potrivit planului de rambursare) și a perioadei pentru care este datorat, fără ca reclamanții să aibă posibilitatea de a cunoaște cauzele perceperii(riscurile acoperite), iar instanța, pe aceea de aprecia asupra temeinicii sale, în eventualitatea unui litigiu, nu conferă acestei clauze un caracter clar și neechivoc. În condițiile în care noțiunea ”risc” este una extrem de generală, calitatea reclamanților de ”consumatori medii” (potrivit art.2 lit.m) din Legea nr.363/2007), este lipsită de relevanță.
Nu prezintă importanță nici consultarea de către reclamanți a planului de rambursare a creditului, în condițiile în care acesta nu conține decât valoarea comisionului de risc, nu și motivele perceperii acestuia.
Comisionul de risc nu a fost negociat de către părți, pârâta neprezentând nicio dovadă care să infirme susținerea din cererea de chemare în judecată potrivit căreia reclamanților nu li s-a acordat decât posibilitatea de a lectura condițiile contractuale la momentul premergător semnării, deși sarcina probei îi revenea, potrivit art.4 alin.(3) din Legea nr.193/2000. De altfel, susținerea din întâmpinare ”în ipoteza în care reclamanții nu agreau condițiile contractuale, aveau libertatea de a se orienta către orice altă instituție de credit din piață pentru a încerca obținerea sumei de bani” este edificatoare sub aspectul atitudinii adoptate de către pârâtă față de clienții săi.
Pârâta nu se poate apăra invocând faptul că reclamanții ar fi trebuit să cunoască dispozițiile legale în vigoare la data semnării convenției de credit, în condițiile în care, pe de o parte, obligația de cunoaștere a legii incumba și băncii, iar pe de altă parte, acesta din urmă a nesocotit reglementările din materia dreptului consumatorilor, stipulând clauze abuzive în contractul de credit încheiat.
Mai mult, negocierea unei clauze contractuale presupune în mod necesar că respectiva prevedere contractuală este suficient de clar redactată pentru a fi înțeleasă. Or, prevederea contractuală impunând plata comisionului de risc nu a fost redactată în mod clar, inteligibil.
Negocierea unui contract nu se limitează la ocazia oferită potențialului client de a alege valoarea sumei împrumutate, moneda creditului și durata contractuală, și de a citi condițiile contractuale, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor.
Pârâta nu a impus reclamanților semnarea convenției de credit, dar nici nu le-a oferit altă opțiune decât să adrese la condițiile contractuale preformulate.
În ceea ce privește convențiile de credit depuse de pârâtă la dosar la filele 77-89, instanța constată că exceptând cuantumul ușor variabil al dobânzii și al comisionului de risc, conțin aceleași prevederi contractuale ca și contractul semnat de reclamanți. Astfel, instanța reține că existența unor diferențe între contractele încheiate de pârâtă cu diverși clienți nu este expresia negocierii purtate între consumatori și comerciant, ci doar concretizarea ”ofertelor” făcute de pârâtă către diferite categorii de potențiali clienți, în diferite perioade de timp; de altfel, convenția de credit depusă la filele 77-81 și convenția de credit depusă la filele 86-89 au fost încheiate într-o altă perioadă de timp (aprilie și, respectiv, septembrie 2008), în timp ce contractul de credit care face obiectul analizei în prezentul dosar a fost încheiat în iulie 2007; convențiile depuse de pârâtă la filele 77-89 se referă la credite acordate în euro, altă monedă decât cea în care a fost exprimat creditul acordat reclamanților (CHF).
Comisionul de risc generează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care reclamanții sunt obligați, în plus față de dobândă, să plătească lunar pârâtei o importantă sumă de bani (0,1% din soldul creditului, adică o valoare apropiată de valoarea dobânzii), fără a beneficia de vreo contraprestație din partea băncii; pentru folosința sumei de bani primite, reclamanții sunt ținuți la plata dobânzii, astfel că nu se poate susține că perceperea unui al doilea cost pentru această folosință nu dă naștere la un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Comisionul de risc este perceput contrar cerințelor bunei-credințe
Comisionul de risc reprezintă în fapt o a doua dobândă (comisionul este calculat în condiții similare dobânzii, astfel cum reiese din analiza comparativă a art.5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției și a art.3.1.1 din condițiile generale ale convenției), care a dat profesionistului posibilitatea de a-și crește semnificativ profitul prin împovărarea nejustificată a consumatorului.
De altfel, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2010, pârâta nu a eliminat comisionul de risc a cărui percepere a devenit ilegală, potrivit art.36 din Ordonanță, ci, cu rea-credință, l-a redenumit comision de administrare, creând aparența legalității acestui comision.
D. fiind faptul că aprecierea caracterului abuziv al unei clauze se face prin raportare la momentul încheierii convenției, este irelevantă perioada de timp care a trecut până când reclamanții au luat decizia de a contesta în instanță caracterul legal al prevederii contractuale.
Pentru aceste considerente, instanța va constata caracterul abuziv al art.3.5 din condițiile generale și al art.5 lit.a) din condițiile speciale ale convenției de credit, și nulitatea absolută a acestora.
Art.3 din actul adițional nr.1/30.08.2010 la convenția de credit
Art.3 din actul adițional, prin care a fost modificat art.5 lit.a) din convenția de credit, prevede dreptul pârâtei de a percepe un comision de administrare credit de 0,10% pe lună, aplicabil la soldul creditului, datorat și plătibil de către împrumutat băncii, lunar, pe toată durata creditului, la data de scadență stabilită la pct.6 din condițiile speciale ale convenției, pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute în convenție. Comisionul de administrare credit i) vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/codebitorilor/garanților pe toată durata convenției; modul de îndeplinire de către împrumutat/codebitori/garanți, întocmai și la timp, pe toată durata convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare-uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat) și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și ii) este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile, utilizând următoarea formulă: (soldul creditului x comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360).
Potrivit art.95 din O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (1)pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. (4)Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept. (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin.(2) este considerată acceptare tacită.
Art.40 alin.(3) din O.U.G. nr.50/2010 stabilește că în cazul modificărilor impuse prin legislație, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin.(1) este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept.
Art.41 din același act normativ stabilește că (1)orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea acestora. (2) Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții. (3)Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită și contractul rămâne neschimbat. (4) În cazul în care consumatorul nu acceptă noile condiții, creditorul nu are dreptul de a penaliza consumatorul sau de a declara creditul scadent.
Potrivit art.36 din O.U.G. nr.50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor, iar potrivit art.35 din același act normativ, (1) fără a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit: […] b)se interzice introducerea și perceperea denoi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, cu excepția costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract și care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiționale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislație;
În primul rând, instanța constată că actul adițional depus de către reclamanți la filele 22-24 nu poartă semnăturile reclamanților, semnături aplicate pe convenția de credit depusă la filele 16-21. Pârâta nu a depus la dosar un alt exemplar al actului adițional, act care să conțină și semnăturile clienților; pârâta nu a depus nici măcar dovada că i-ar fi notificat pe reclamanți cu privire la conținutul actului adiționa, ulterior implementat în mod unilateral.
În al doilea rând, instanța constată că, prin art.3 din actul adițional, pârâta a modificat conținutul clauzelor contractuale referitoare la costul creditului, introducând un nou comision (comisionul de administrare), neprevăzut în contractul semnat inițial de către părți. Această modificare nu poate fi însă considerată o „asigurare a conformității contractului cu dispozițiile ordonanței de urgență”, în sensul art.90 alin.(1) din O.U.G. nr.50/2010, actul normativ neimpunând introducerea acestui comision de administrare. Dispozițiile O.U.G. nr.50/2010 au fost elaborate în vederea protejării drepturilor consumatorilor, și nu pentru a da profesioniștilor posibilitatea de a aduce modificări unilaterale clauzelor contractuale, în detrimentul consumatorilor, și a interzis modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri fără acordul expres al consumatorilor, indiferent de caracterul favorabil sau nefavorabil al modificării.
Art.36 din O.U.G. nr.50/2010 a stabilit doar că banca are posibilitatea, nu și obligația, de a percepe comisionul de administrare. Iar acest articol nu poate fi privit separat de art.41 alin.(1) din același act normativ, care interzice modificarea costurilor contractuale fără acordul expres al consumatorilor, și de art.35 alin.(1) lit.a) din Ordonanță, care interzice introducerea și perceperea de noi comisioane în lipsa acordului expres al consumatorului.
În consecință, instanța va reține că art.3 din actul adițional nr.1 la convenția de credit, în ceea ce privește comisionul de administrare credit (reclamanții invocând doar caracterul abuziv al prevederii contractuale impunând plata acestui comision) reprezintă încălcări ale art.40 alin.(3) și ale art.41 alin.(3) din O.U.G. nr.50/2010, în privința acestor prevederi contractuale neputând fi reținută incidența art.95 alin.(5) din O.U.G. nr.50/2010, și au caracter abuziv, creând, în detrimentul consumatorilor și contrar bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. De asemenea, instanța va reține incidența sancțiunii nulității absolute, potrivit art.95 alin.(4) din O.U.G. nr.50/2010.
Restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc / administrare, cu dobânda aferentă
Ca efect al constatării nulității prevederilor contractuale privitoare la comisionul de risc/ administrare, reclamanții sunt îndreptățiți să fie repuși în situația anterioară încheierii contractului, în condițiile plății nedatorate (art.1092 din vechiul C.civ., art.1341 din noul C.civ.).
Reclamanții, în calitate de solvens, au achitat sume de bani cu titlu de comision de risc / administrare, în vederea stingerii obligației prevăzute de art.5 lit.a) din Condițiile speciale ale convenției de credit, respectiv a obligației prevăzute de art.3 din actul adițional nr.1 la convenția de credit, deși datoria a cărei stingere a fost urmărită prin plată nu exista – prevederea contractuală privind comisionul de risc / administrate, anulată, apare ca și când nici nu ar fi existat.
Ca urmare a faptului că a fost de rea – credință, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate și prevederile Legii nr.193/2000 (nemo censetur ignorare legem), pârâta, în calitate de accipiens, este ținută și la plata dobânzii legale, calculate asupra fiecărei sume percepute, de la data încasării până la data achitării efective.
Pârâta este ținută și la plata dobânzii legale, calculate asupra fiecărei sume datorate, chiar din ziua efectuării plății (încasării) nedatorate, potrivit art.994 din vechiul C.civ. și art.1645 alin.(2) din noul C.civ. raportate la O.G. nr.9/2000 și la O.G. nr.13/2011 (deci nu doar din ziua constatării nulității clauzelor contractuale sau din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești), și până la data achitării efective a debitului principal.
Pentru perioada anterioară scadenței obligației de restituire (anterioară datei pronunțării hotărârii), pârâta datorează dobânda legală remuneratorie, iar pentru perioada ulterioară scadenței obligației de restituire (ulterioară datei pronunțării hotărârii), pârâta datorează dobânda legală penalizatoare; obligația de restituire a sumelor încasate cu titlu de comision de risc/administrare s-a născut și a devenit scadentă, la momentul pronunțării prezentei hotărâri.
Cheltuielile de judecată
În temeiul art.453 din C.proc.civ., instanța va obliga pârâta la plata către reclamanți a sumei de 6200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat (potrivit extrasului de cont depus la dosar la fila 123).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanții M. C., CNP_, și M. M. C., CNP_, ambii cu domiciliul în Efocie Nord, ., oraș Eforie, jud. C., și cu domiciliul procesual ales în Timișoara, Bastion Office, .. 2, . cu pârâta V. ROMÂNIA S.A., J_, CUI_, cu sediul în București, ., . 10, sector 2.
Constată caracterul abuziv al art.5 lit.a) din condițiile speciale și al art.3.5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/10.07.2007, privitoare la comisionul de risc, și a art.3 din actul adițional nr.1/30.08.2010 la convenția de credit, în ceea ce privește comisionul de administrare credit și, în consecință, declară nulitatea absolută a acestor clauze.
Obligă pârâta să restituie reclamanților sumele percepute cu titlu de comision de risc/administrare, de la data de 30.07.2007 la zi, și la plata dobânzii legale calculate asupra fiecărei sume percepute, de la data încasării până la data restituirii efective.
Obligă pârâta să achite reclamanților suma de 6200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Cu apel în 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
judecător M. – M. P. L. C.
Pentru judecător promovat la Tribunal, Pentru grefier aflat în concediu de odihnă, semnează Vicepreședintele delegat al semnează Grefierul - șef al
Judecătoriei Sectorului 2 București, Judecătoriei Sectorului 2 București,
judecător G. V. L. A.
Red. M.M.P. / tehnored. M.M.P. și L.C. – 5 ex/09.07.2015.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8016/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6394/2015.... → |
|---|
