Contestaţie la executare. Sentința nr. 7989/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7989/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 7989/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7989
Ședința publică din data de 23.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A. P.
Grefier: D. O.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare – conexare dosare de executare, formulată de petentul B. E. Judecătoresc C. B. M., privind pe creditoarea C. P. (GULF) LTD prin mandatar . C. SRL (Secapital SaRL prin reprezentant Convențional .), și pe debitorul C. I. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată, conform Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, la sfârșitul ședinței.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București și reține cauza spre soluționare cu privire la acest aspect.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 20.04.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, petentul B. E. Judecătoresc C. B. M., a formulat cerere prin care a solicitat conexarea dosarelor de executare 769/2012 și 770/2012, la solicitarea creditorului Secapital SaRL, prin reprezentant convențional ., pentru debitorul C. I. G..
Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 82 și art. 3734 C..
În susținerea cererii, au fost depuse la dosar înscrisuri.
Debitorul nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma excepției necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, instanța reține:
Potrivit art. 137 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Totodată, art. 129 alin. 5 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie.
Potrivit art.3734 alin.1C.proc.civ. Când privitor la aceleași bunuri se efectuează mai multe executări silite, instanța de executare în circumscripția căreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate, va putea să le reunească, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacă executările sunt în același stadiu, de către executorul judecătoresc care a început cel dintâi executarea, chiar dacă ele au fost pornite de organe de executare diferite, în afară de cazul în care legea prevede altfel.
În conformitate cu dispozițiile art. 373 alin. 2 C.proc.civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Instanța reține că în cadrul dosarelor de executare silită nr.769/2012 și 770/2012 ale B. C. B. M. executarea silită este începută privitor la bunul imobil situat în cvartal T22, P602, P576/10 din ., înscris în CF nr._ UAT Dobrotești și nr. cadastral_ și_-C1, iar executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Roșiorii de Vede în dosarele nr._ și_ (f.146, 403).
Astfel, având în vedere că executarea începută privește imobilul situat în ., iar pe raza sectorului 2 nu s-au efectuat acte de executare cu privire la acest imobil, se constată că instanța de executare competentă din punct de vedere teritorial să judece prezenta cerere este Judecătoria Roșiorii de Vede - instanță în raza căreia se face executare, respectiv unde se află imobilul urmărit silit și în raport de care se cere conexarea dosarelor de executare.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 137 alin. 1 și art. 159 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roșiorii de Vede.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 2 București.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare – conexare dosare de executare, formulată de petentul B. E. Judecătoresc C. B. M. cu sediul în sector 1, București, .. 17, ., privind pe creditoarea C. P. (GULF) LTD prin mandatar . C. SRL (Secapital SaRL prin reprezentant Convențional .) cu sediul în București, ., Clădirea Anchor ., sector 6, și pe debitorul C. I. G. cu domiciliul în comuna Dobrotești, ., în favoarea Judecătoriei Roșiorii de Vede.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. P. D. O.
Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 5 ex/29.07.2015
ROMANIA
Judecătoria Sectorului 2 - București
., sectorul 5
Dosar nr._
Către,
Judecătoria Roșiorii de Vede
Vă facem cunoscut că prin Sentința civilă nr. 7989 din data de 23.07.2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată in dosarul nr._, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect contestație la executare – conexare dosare de executare, formulată de petentul B. E. Judecătoresc C. B. M. cu sediul în sector 1, București, .. 17, ., privind pe creditoarea C. P. (GULF) LTD prin mandatar . C. SRL (Secapital SaRL prin reprezentant Convențional .) cu sediul în București, ., Clădirea Anchor ., sector 6, și pe debitorul C. I. G. cu domiciliul în comuna Dobrotești, ., în favoarea dumneavoastră, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând ……….. file, compus din 3 volume.
Președinte Grefier
I. A. P. D. O.
Operator de date cu caracter personal nr. 2891
Adresa: București, ., sector 3
Telefon:_
Fax:_;_
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Validare poprire. Sentința nr. 8024/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|








