Acţiune în constatare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 13746/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 10.12.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: M. D. D.
GREFIER: F. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții, obligație de a face, privind pe reclamanta B. A. R. în contradictoriu cu pârâta S. B. ROMÂNEASCĂ S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF GREECE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.11.2015, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 10.12.2015, când
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 12.06.2015, sub nr._, reclamanta B. A. R. în contradictoriu cu pârâta S. B. ROMÂNEASCĂ S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF GREECE a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună:
1. constatarea caracterului abuziv, cu consecința că nu produc efecte asupra sa, al clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit nr._ din 06.12.2006, respectiv:
1.1. clauza prin care se prevede că rata dobânzii este revizuibilă în funcție de politica de dobânzi a băncii, precum și clauza care permite băncii modificarea în mod unilateral a dobânzii, în cazul în care politica pieței monetar financiare justifică o astfel de măsură (art. 7.1. și art. 7.4 din contractul de credit);
1.2. clauza referitoare la comisionul de monitorizare credit (art. 6.1 alin. (d) din contractul de credit);
2. constatarea nulității clauzelor menționate la pct. 1.1 și 1.2;
3. constatarea nulității actelor unilaterale de modificare a ratei dobânzii emise de pârâtă, în temeiul clauzei contractuale menționate la pct. 1.1 și a graficelor de rambursare aferente acestor acte unilaterale;
4. ca efect al caracterului abuziv al clauzei relative la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii (menționate la pct. 1.1), constatarea caracterului variabil al ratei dobânzii în funcție de valoarea dobânzii de referință LIBOR, încă de la momentul încheierii contractului de credit, cu consecința determinării unei marje fixe a băncii ca diferență dintre rata dobânzii la momentul încheierii contractului de credit si valoarea indicelui LIBOR calculat la același moment;
5. restituirea sumelor plătite nedatorat de către subsemnata, cu titlu de dobânzi și de comision de monitorizare credit, în temeiul clauzelor contractuale abuzive, cu privire la care a fost solicitată constatarea nulității prin prezenta acțiune, de la data încasării acestora și până la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată;
6. obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale pentru sumele achitate în plus in mod nedatorat de subsemnata, cu titlu de dobândă și de comision de acordare, către pârâtă, cu începere de la data la care au fost făcute aceste plăți și până la restituirea lor efectivă;
7. obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare, în măsura admiterii capătului 2 al prezentei cereri de chemare în judecată;
8. obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul suferit de subsemnata prin faptele ilicite ale pârâtei constând în introducerea de clauze abuzive în contractul de credit;
9. obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în conformitate cu art. 453 NCPC.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că clauzele contractuale referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii, astfel cum sunt formulate în contractul de credit ce formează obiectul prezentei acțiuni, sunt abuzive în sensul Legii nr. 193/2000 și al Directivei 93/13/CEE a Consiliului, intrând atât sub incidența alin. (1) literele a), b) și g) din Anexa la Legea nr. 193/2000, cât și a definiției generale a clauzelor abuzive, menționate în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
Cu privire la clauza referitoare la comisionul de monitorizare credit, este prezumată ca fiind abuzivă, pentru că aceasta se circumscrie literei b) din Anexa la Legea 193/2000, respectiv obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului. Cuantumul acestui comision nu a putut fi, în mod real, cunoscut de consumator, anterior semnării contractului. Acesta este exprimat într-un procent (0,20%) pe lună din soldul creditului, calcul ce nu poate fi făcut pe loc, la momentul semnării contractului. Comisionul de monitorizare, așa cum a fost acesta inclus în contract de la momentul încheierii acestuia, putea fi considerat chiar neglijabil, deoarece el nu era exprimat în procent anual ca dobânda (cu care consumatorii erau obișnuiți) și nici într-o sumă, rezultat al calculului respectiv, astfel încât consumatorul să știe, într-adevăr, la ce se obligă.
A mai arătat că a solicitat constatarea nulității clauzelor contractuale, cuprinse în contractul de credit nr._ din 06A2.2006, referitoare la posibilitatea de modificare unilaterală a dobânzii și la comisionul de monitorizare credit, care sunt lovite de o cauză de nulitate absolută.
Cu privire la actele unilaterale de modificare a ratei dobânzii și a graficelor de rambursare, subsemnata arăt faptul că acestea sunt lovite de nulitate absolută, ca efect al aplicării principiului „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis" (anularea actului subsecvent, ca urmare a anulării actului anterior). Astfel, fiind lovită de nulitate clauza din contractul de credit în baza cărora banca a emis actele unilaterale de modificare a ratei dobânzii și graficele de rambursare aferente, potrivit principiului anterior menționat sunt lovite de nulitate atât actele unilaterale de modificare a ratei dobânzii, cât și graficele de rambursare aferente.
În drept, a invocat dispozițiile legale în materia protecției consumatorilor (în special: Legea nr. 193/2000, interpretată în lumina Directivei 93/13/CEE a Consiliului, OG nr. 21/1992, Legea nr. 296/2004, OUG nr. 50/2010), C. civ., pe dispozițiile C. pr. civ. (art. 111), precum și pe orice altă dispoziție legală pertinentă.
In dovedire a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare.
În ședința publică din 26.11.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București,
Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale, care este o excepție de procedură absolută în materia contestației la executarea silită, instanța reține că, potrivit art. 95 pct. 1 din C.p.c., tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, iar potrivit dispozițiilor art. 123 alin. 1 Cod pr.civ., cererile accesorii se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, cererea accesorie fiind acea cerere a cărei soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal, conform art. 30 alin. 4 Cod pr.civ., iar potrivit dispozițiilor art. 99 alin. 2 din C.p.c., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt
Având în vedere că acțiunea din cauza de față are drept capăt de cerere principal constatarea caracterului abuziv al clauzelor din convenția de credit, așa cum au fost menționate în petitul cererii de chemare în judecată, instanța constată că aparține tribunalului competența de soluționare a cauzei.
Așa cum dealtfel se afirmă chiar în acțiune, în primul rând se constată caracterul abuziv al clauzei, deci se constată atingerea, vătămarea, dreptului nepatrimonial al consumatorilor la negocierea directă a contractelor, a dreptului nepatrimonial al consumatorilor de a beneficia de bună-credință din partea profesioniștilor la încheierea contractelor și a dreptului nepatrimonial la un echilibru între drepturile și obligațiile părților contractante, capăt de cerere totdeauna neevaluabil în bani, întrucât atingerea acestor drepturi nepatrimoniale nu poate nicicum să fie evaluată în bani, rămânând un prejudiciu nepatrimonial chiar dacă reparația ar fi patrimonială, iar ulterior și ca o consecință, se aplică sancțiunea prevăzută de Legea nr. 193/2000, adică inexistența clauzei în raport cu consumatorul, care constituie o sancțiune diferită de nulitate.
Astfel, în functie de importanta conditiei de validitate nerespectate, sanctiunile de drept civil care atrag ineficacitatea unei clauze sunt si ele corespunzatoare anume: a) anulabilitatea; b) nulitatea; c) inexistenta.
In materia dreptului consumatorilor, problema ineficacității în contractele încheiate între profesioniști și consumatori se pune în alti termeni decat in dreptul pur privat, in primul rand datorita coexistentei mai multor categorii de interese aflate pe același plan, și anume: interesul general al societății de a proteja consumatorii în raporturile acestora cu profesioniștii si interesul individual al consumatorilor.
Legea trebuie sa tina seama de aceste interese si sa le concilieze, astfel că pentru anumite situații de încălcări grave, flagrante ale condițiilor de validitate a contractelor, uneori ea declara inexistenta actului. Inexistenta este situatia in care clauzele din contractul încheiat între profesionist și consumator nu prezinta nici macar umbra unei aparente de legalitate, ele aparand in mod manifest ca ilegale, fiind lovite de vicii atat de vizibile, incat nimeni nu le poate atribui caracterul de clauze obligatorii și nimeni nu poate fi obligat sa se supuna prevederilor cuprinse în astfel de clauze, iar punerea in executare a clauzelor inexistente de către profesionist, apare ca o cale de fapt, iar nu de drept, care atrage raspunderea profesionistului pentru prejudiciile produse consumatorului.
Deci, o clauză inexistentă nu genereaza, nu modifica si nu stinge raporturi juridice conform intentiei profesionistului, dar totusi ea poate produce efecte juridice ca un fapt material-juridic, putand avea ca efect, de exemplu, obligatia restituirii prestatiei necuvenite.
Prin urmare, inexistența se distinge de nulitate prin aceea că dacă viciul actului lovit de nulitate absolută trebuie constatat prin intermediul unei hotărâri judecătorești, inexistența se caracterizează printr-o stare intrinsecă de ineficacitate, ce nu constrânge consumatorul să se adreseze instanței.
Ca regula a regimului juridic al inexistentei clauzelor abuzive, trebuie admis dreptul consumatorilor de a constata personal existența clauzelor abuzive și de a se apara in fata oricui prin invocarea inexistentei.
In dreptul consumatorilor, în special în materia contractelor de credit, care au o mare răspândire și un mare impact în viața societății și a cetățenilor, prezinta un mare interes sanctiunea inexistentei spre deosebire de dreptul civil pur privat, întrucât aceste contracte constituie titluri executorii, producand efecte pana in momentul desfiintarii lor, astfel că în cazul inexistentei, prin simpla ei constatare, facuta de orice subiect interesat, sunt lipsite de caracterul executoriu.
Cu toate ca inexistenta se aseamănă mult cu nulitatea absoluta, practic efectul constatării fiind același, intrucat in ambele situatii clauzele sunt desființate in întregime cu efect retroactiv, totusi, distinctia intre cele doua sanctiuni există și constă în faptul ca o clauză lovită de nulitate absoluta continua sa produca efecte juridice până in momentul în care se constată, cu efect retroactiv, nulitatea clauzei de catre instanța competentă, pe cand in cazul inexistentei, clauza nu beneficiaza de la bun inceput de prezumția de validitate si nu poate fi pusă in executare.
Inserarea în contract a unei clauze abuzive constituie o faptă ilicită prin care se aduce atingere atât dreptului nepatrimonial al consumatorilor la negocierea directă a contractelor, dreptului nepatrimonial al consumatorilor de a beneficia de bună-credință din partea profesioniștilor la încheierea contractelor și dreptului nepatrimonial la un echilibru între drepturile și obligațiile părților contractante, existența acestor drepturi rezultând fără nici un dubiu din prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193 din 2000, care definește caracterul abuziv, cât și interesului general al societății de a proteja consumatorii în raporturile acestora cu profesioniștii, așa încât, acțiunea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor cu consecința inexistenței acestora este totdeauna neevaluabilă în bani.
Reglementarea sancțiunii inexistenței clauzelor abuzive rezultă cu evidență din prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000, conform căruia clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Deci, conform legii, caracterul abuziv al clauzelor poate fi constatat nu numai de instanțele de judecată, dar chiar și de consumatori personal care, constatând acest caracter abuziv pot să refuze orice efect acestor clauze, sau chiar mai mult, pot să refuze continuarea contractului, spre deosebire de nulitate, care poate fi constatată doar de instanțele de judecată, iar până la eventuala ei constatare își produce toate efectele astfel cum au fost prefigurate prin contractul respectiv.
Prin urmare, atâta vreme cât o clauză este abuzivă, deci este inexistentă, sub nicio formă nu se poate considera că acea clauză ar fi evaluabilă în bani, pentru că ea pur și simplu nu există, iar ceva care nu există nu are absolut nicio valoare, deci cu atât mai puțin o valoare în bani. Când consumatorul invocă și solicită a se constata caracterul abuziv și, în consecință, inexistența unei clauze, ar fi cel puțin absurd să i se pretindă a evalua „nimicul”, iar o clauză care în accepțiunea legiuitorului nu produce nici un fel de efecte, deci nu numai că nu produce efecte patrimoniale, dar nu este nici măcar de natură a produce astfel de efecte, nu are cum să fie evaluabilă în bani, întrucât, pentru a fi evaluabilă în bani, ar trebui să producă efecte patrimoniale, sau cel puțin să fie de natură a produce astfel de efecte, ceea ce nu este cazul.
Împrejurarea că o clauză abuzivă poate produce efecte juridice ca un fapt material-juridic, putand avea ca efect, de exemplu, obligatia restituirii prestatiei necuvenite, nu înseamnă că acea clauză este evaluabilă în bani, pentru că ceea ce este evaluabil în bani în această situație este obligația de restituire întemeiată pe faptul juridic al plății nedatorate și nicidecum obligația prefigurată de profesionist prin clauza abuzivă, care, așa cum s-a reținut mai sus, nu genereaza, nu modifica si nu stinge raporturi juridice conform intentiei profesionistului.
Situația este deci diferită față de nulitate, întrucât în cazul nulității, până la constatarea acesteia de către instanța de judecată, clauza există, are o existență juridică și produce toate efectele prefigurate prin contractul în care a fost inclusă, iar dacă aceste efecte au un conținut patrimonial, atunci și clauza este evaluabilă în bani, astfel că și acțiunea prin care se solicită constatarea nulității acelei clauze are un obiect evaluabil în bani. Prin acțiunea în constatarea nulității unei clauze se urmărește înlăturarea aparenței juridice de validitate a acesteia, deci înlăturarea operațiunii juridice în sensul de „negotium iuris”, datorită căreia clauza produce efecte, ceea ce s-ar putea exprima plastic prin expresia „uciderea juridică a clauzei”, în vreme ce prin acțiunea în constatarea caracterului abuziv al unei clauze se urmărește, așa cum prevede expres legea, eliminarea acesteia, noțiunea de eliminare implicând în acest context doar operațiunea materială de înlăturare din contract a clauzei văzută în sensul de „instrumentum”, întrucât este lipsită total de suportul juridic necesar pentru a exista, or clauza abuzivă în materialitatea ei, ca și acțiunea de înlăturare a unei clauze abuzive în materialitatea sa nu are cum să fie evaluabilă în bani.
Că este așa, rezultă cu evidență din dispozițiile art. 12 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 193/200, unde se prevede că „În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive, iar „Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 30 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum și modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive”, precum și din dispozițiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/200, unde se prevede că „Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale”.
Din expresiile utilizate de legiuitor în textele legale menționate în paragraful anterior, astfel cum au fost subliniate de instanță, rezultă cu prisosință că noțiunea de eliminare implică în acest context doar operațiunea materială de înlăturare din contract a clauzelor văzute în sensul de „instrumentum”, ceea ce confirmă reglementarea prin acest act normativ a sancțiunii inexistenței clauzelor abuzive, pentru că numai în cazul unei clauze inexistente se poate pune problema eliminării materiale a clauzei. Legiuitorul se referă expres și strict la constatarea caracterului abuziv, urmată de eliminarea clauzei, tocmai pentru că atâta vreme cât clauza abuzivă are doar o existență materială și nu există juridic, constatarea caracterului abuziv nici nu ar putea avea alt efect decât eliminarea materială și tocmai pentru că nu ai cum să „ucizi juridic” ceea ce nu are o existență juridică.
Dacă nu s-ar accepta această soluție și ar fi vorba de constatarea nulității, atâta vreme cât s-ar constata nulitatea absolută, nu ar mai avea nici un rost eliminarea materială a clauzelor. Atâta timp cât instanța a dispus „constată nulitatea clauzei”, această dispoziție înlătură din contract clauza atât din punct de vedere juridic, cât și material, cu efect retroactiv, deci după pronunțarea nulității nu se justifică în nici un fel obligarea la modificare prin eliminarea clauzelor. În urma constatării nulității, clauza nu mai există sub nicio formă, or legiutorul a reglementat foarte detaliat situația consecventă constatării caracterului abuziv, impunându-și foarte clar voința în sensul că se vor elimina material clauzele, ceea ce înseamnă că a reglementat o sancțiune distinctă de nulitate, adică inexistența clauzelor, pentru că nu poate fi primită interpretarea că ar fi reglementat atât de detaliat o urmare inutilă pentru sancțiunea nulității absolute, deci că ar fi dat o normă fără efect.
În plus, trebuie ținut cont și de faptul că nulitatea este o sancțiune care este atrasă de nerespectarea la încheierea unui act juridic a condițiilor de validitate de fond și de formă prevăzute de lege, cee ce înseamnă că această sancțiune intervine doar pentru actele juridice, adică pentru manifestările de voință făcute de părți în sensul de a produce efecte juridice, or legiutorul a prevăzut că urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor instanța va dispune să se elimine clauzele abuzive și din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale, care în nici un caz nu constituie acte juridice, fiind simple formulare, ceea ce înseamă că eliminarea prevăzută de legiuitor ca urmare a constatării caracterului abuziv constă doar în operațiunea materială de înlăturare a clauzelor văzute în sensul de „instrumentum”, ceea ce înseamnă că sancțiunea caracterului abuziv constă în inexistența clauzelor, întrucât doar în cazul unei inexistențe se justifică o înlăturare materială a clauzelor, pentru că acestea pur și simplu nu există juridic, nu reprezintă nicio manifestare de voință și pot fi înlăturate doar material. Clauzele din formularele de contracte destinate a fi utilizate, dar care nici măcar nu au fost propuse vreunui consumator și care doar există undeva în fișetele unui profesionist, nu reprezintă nicicum o manifestare de voință care să poată atrage sancțiunea nulității absolute.
Cu alte cuvinte, clauza abuzivă este doar o cochilie goală, o zgură lipsită de viață, un contract care este doar scris pe hârtie fără a exista în nici un fel ca realitate juridică, astfel că fiind lipsită de orice valoare, nici nu poate să transmită vreo valoare pentru acțiunea în care urmărește înlăturarea acesteia și nici nu poate să atragă sancțiunea nulității absolute. Pentru a putea vorbi de nulitate absolută trebuie să existe o manifestare de voință juridică în sensul de a se produce anumite efecte, care să poată fi afectată de un viciu care să atragă nulitatea, or clauza abuzivă nu reprezintă o manifestare de voință producătoare de efecte juridice în sensul prefigurat de profesionist, ea nu genereaza, nu modifica si nu stinge raporturi juridice, astfel că nici nu poate să atragă nulitatea absolută fiind pur și simplu inexistentă .
Față de considerentele arătate, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti, invocată din oficiu, și, în temeiul art. 132 alin.1 Cod pr.civ., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată de instanță.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B. A. R., cu domiciliul în București, ., .. 1, ., Sector 6 și cu domiciliul ales la SCA P. și Asociații, în București, Splaiul Unirii, nr. 223, . în contradictoriu cu pârâta S. B. ROMÂNEASCĂ S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF GREECE, cu sediul în București, . Building, nr. 11, . și 7, Sector 2, în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.12.2015.
P. GREFIER
M. D. D. F. B.
Red./tehn./M.D.D./F.B../4 ex. /13.01.2016
ROM Â N I A
AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ
Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă
., sector 3 București, Telefon 021._/Fax 021._
www.portal.just.ro; e-mail_
Operator de date cu caracter personal 2891
Dosar nr._
Data emiterii: 13.01.2016
CĂTRE,
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Având în vedere că prin sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 10.12.2015, în cauza civilă având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții, obligație de a face, privind pe reclamanta B. A. R. în contradictoriu cu pârâta S. B. ROMÂNEASCĂ S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF GREECE, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, vă înaintăm dosarul cu numărul de mai sus având .file și III volume.
PREȘEDINTE GREFIER
M. D. D.F. B.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 16/2015. Judecătoria... → |
|---|
