Obligaţie de a face. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 13717/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința Publică din data de 10.12.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: D. M. D.
GREFIER: F. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect obligație de a face, privind pe reclamanții D. G. C. ȘI D. G. A. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. .> La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pârâta, prin avocat Găgenel I., cu împuternicire avocațială la fila 55 dosar, lipsind reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că judecata cauzei a fost suspendată la data de 29.01.2015, iar dosarul a fost repus pe rol din oficiu în vederea discutării perimării.
Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii, pe care o pune în discuție.
Avocatul pârâtei solicită admiterea excepției perimării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat, după care depune la dosar dovada achitării acestuia.
Instanța reține cauza spre soluționarea sesizării din oficiu cu privire la perimare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 30.09.2013 sub nr._, reclamanții D. G. C. ȘI D. G. A. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. . exonerarea de la plata sumei de 320,26 lei, reprezentând cotă de întreținere aferentă lunii iulie 2013 și obligarea pârâtei la emiterea unui răspuns în cu privire la ce reprezintă această sumă.
Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la termenul din data de 29.01.2015, când judecata a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 C.p.c., pentru neîndeplinirea de către reclamanți a dispozițiilor de a depune a dosar dovada achitării onorariului pentru expertul desemnat în cauză în specialitatea contabilitate, în sumă de 400 lei, iar reclamații nu au îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina lor, judecata fiind împiedicată din această cauză, dată de la care a trecut mai mult de șase luni, iar dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, care nu au solicitat redeschiderea judecății.
Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 416 alin. 1 C.p.c, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de șase luni, iar, potrivit art. 420 C.p.c, perimarea se poate constata și din oficiu, având în vedere că în cauză nu s-a formulat o cerere de redeschidere a judecății, instanța urmează a constata perimată cererea.
În raport de această soluție, instanța constată că reclamanții au pierdut procesul, fiind în culpă procesuală pentru cheltuielile de judecată în sumă de 500 lei, efective, reale și proporționale, achitate de pârâtă cu titlu de onorariu avocațial din cauza acțiunii reclamanților, conform chitanței nr._/10.04.2014 (f. 87), așa încât, în temeiul art. 274 alin. 1 cod pr.civ., va obliga reclamanții să plătească pârâtei suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea din oficiu.
Constată perimarea cererii de chemare în judecată privind pe reclamanții D. G. C. ȘI D. G. A., ambii cu domiciliul în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. . în București, ., ..
Obligă reclamanții să plătească pârâtei suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.12.2015.
P. GREFIER
M. D. D. F. B.
Red.jud.M.D.D./Tehnred F.B./5 ex/14.01.2016
| ← Pretenţii. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria... → |
|---|








