Plângere contravenţională. Încheierea nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 26/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 11968/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința Publică din data de 26.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. D.

GREFIER: M. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul A. D.-I. și pe intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile au lipsit la ambele apelări ale cauzei.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Constatând că s-a formulat cerere de judecare în lipsă, instanța dispune continuarea judecării cauzei.

Verificându-și competența, în conformitate cu dispozițiile art.32 alin.1 OG2/2001, art. 131 alin.1 și art. 94 pct.2 C.proc. civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față.

Apreciind că proba cu înscrisuri este legală, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul art. 258 cu referire la art.255 C.proc.civ., instanța o încuviințează atât pentru petent cât și pentru intimată și nemaifiind alte cereri prealabil formulate sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Pentru a delibera

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 09.11.2015

Pronunțată în ședință publică astăzi: 26.10.2015

PREȘEDINTE GREFIER

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința Publică din data de 09.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. D.

GREFIER: M. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul A. D.-I. și pe intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 26.10.2015, fiind cuprinse în încheierea din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 09.11.2015.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2015, petentul A. D.-I. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/15.03.2015, încheiat de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI (DGPMB), prin care a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În motivare, petentul a arătat că la data de 15.03.2015 a traversat . nemarcat cu trecere de pietoni, însă la acea oră traficul era redus, iar singurele mașini de pe stradă erau oprite la aproximativ 20 m la trecerea de pietoni, motiv pentru care nu a pus pe nimeni în pericol și nici nu a incomodat participanții la trafic prin această faptă.

În drept, petentul a invocat disp. art. 95 al. 1 din OUG nr. 195/2002.

În susținerea cererii, petentul a depus la dosar în copie: procesul-verbal contestat și cartea de identitate.

La data de 08.04.2014, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, apreciind că procesul-verbal a fost legal întocmit de un agent constatator specializat și anume desemnat și că acest act face dovada situației de fapt reținute în cuprinsul său până când contravenientul face proba contrară.

În drept, a invocat disp. art 16-17 din OG nr. 2/2001, art. 167 al. 1 lit. d din Regulamentul de aplicare (RA) a OUG nr. 195/2002 (Codul rutier – C.rut.).

În temeiul art. 258 cu ref. la art. 225 C.proc.civ., instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . numărul_/15.03.2015, întocmit de DGPMB, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 167 al. 1 lit. d din RA C.rut. În fapt, s-a reținut că la data de 15.03.2015, la orele 17.00, în mun. București, pe . a traversat ..

Conform art. 34 al. 1 din OG nr. 2 din 12.07.2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea va verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și modul de individualizare a sancțiunii aplicate.

Analizând legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de contravenție este întocmit pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 99 al. 1 pct. 3 C.rut. cu ref. la art. 167 al. 1 lit. d din RA al C.rut., conform cărora este interzis pietonilor să traverseze . decât cele permise.

În plângerea formulată, petentul a recunoscut fapta, dar a precizat că traficul pe stradă era redus la acea oră, fiind duminică după amiaza la orele 17.00, că autovehiculele erau oprite la aproximativ 20 m de trecerea de pietoni.

Pentru aceste considerente, instanța conchide că procesul-verbal întocmit în cauză este temeinic.

Referitor la proporționalitatea sancțiunii aplicate, instanța reține că agentul constatator a aplicat prin procesul-verbal sancțiunea amenzii în cuantum de 195 lei. Ținând seama de dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care constituie dreptul comun în materie contravențională, coroborat cu art. 99 al. 1 pct. 3 din C.rut. corob. cu art. 167 al. 1 lit. d din HG nr. 1391/2006, instanța poate să aprecieze inclusiv asupra naturii și cuantumului sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată.

Conform art. 21 al. 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Având în vedere criteriile enunțate de art. 21 al. 3 din OG nr. 2/2001, precum și de contextul social și economic, având în vedere că petentul a recunoscut comiterea faptei, că este plauzibilă susținerea acestuia referitoare la traficul redus pe . după-amiaza la orele 17.00, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este suficientă. Totodată, se va ține seama de atitudinea sinceră a acestuia, de recunoaștere a faptei săvârșite și de modul onest în care și-a exercitat drepturile procesuale.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită cererea, să anuleze în parte procesul verbal de contravenție și să dispună înlocuirea cu avertisment a sancțiunii aplicate prin procesul-verbal de contravenție . numărul_/15.03.2015, menținând celelalte dispoziții ale procesului -verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de petentul A. D.-I., domiciliat în București, sector 4, Calea Văcărești, nr. 230, ., . cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ, cu sediul în București, sector 3, .. 9-15.

Anulează în parte procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale . nr._/15.03.2015, încheiat de către intimată.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentului prin procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale . nr._/15.03.2015 cu sancțiunea avertismentului.

Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale . nr._/15.03.2015.

Prezenta sentință se atacă numai cu apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică astăzi: 09.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.jud.N.D./Tehnored. MI/2 ex.orig./18.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI