Acţiune în constatare. Sentința nr. 364/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 364/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 364/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 364
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 14.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: C. M. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții C. F. și C. A., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., având ca obiect “acțiune în constatare, clauze abuzive, pretenții, obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții reprezentați de apărător cu împuternicire avocațială la dosar și pârâta reprezentată de apărător cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Instanța pune în discuție aspectele legate de competența prezentei instanțe de judecată.
Reprezentantul reclamanților arată că Judecătoria Sectorului 2 București este competentă să judece prezenta cauză.
Reprezentantul pârâtei arată că Judecătoria Sectorului 2 București este competentă să judece prezenta cauză.
Instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art. 131 C.proc.civ., raportat la art. 94, art. 107 și art. 101 C.proc.civ.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reprezentantul reclamanților solicită instanței încuviințarea probelor cu înscrisurile aflate la dosar și cu interogatoriul pârâtei pentru dovedirea caracterului nenegociat al contractului.
Reprezentantul pârâtei solicită instanței încuviințarea probelor cu înscrisurile aflate la dosar, precizând că renunță la a mai solicita administrarea probei cu interogatoriul reclamanților solicitată prin întâmpinare. De asemenea arată că se opune probei cu interogatoriul solicitată de reclamanți întrucât administrarea acesteia nu este utilă soluționării cauzei.
Constatând că proba cu înscrisurile din dosar este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării prezentei cauze, în temeiul art. 258 C.proc.civ. raportat la art. 255 C.proc.civ. o încuviințează și respinge proba cu interogatoriul pârâtei solicitată de reclamanți față de teza probatorie învederată.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată pentru motivele expuse pe larg în acțiune, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii întrucât nu sunt îndeplinite cerințele pentru constatarea clauzelor abuzive. Negocierea ca prim element nu se referă la preț, fiind alegerea reclamanților dacă aleg sau nu un contract în cunoștință de cauză. Arată că obiectul de activitate al băncii este de vândă și să cumpere bani, încă de la început consumatorul având cunoștință de cuprinsul contractului de credit. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța reține cauza în vederea soluționării.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanții C. F. și C. A. au chemat în judecată pe pârâta .., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevazute la art. 5 lit.a și 3 pct.d din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/06.03.2008, să se constate nulitatea absolută a acestor clauze, să fie obligată pârâta la restituirea tuturor sumelor achitate în baza acestor clauze abuzive, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta convenția de credit nr._/06.03.2008 pentru suma de 106.000 euro restituirea urmând a se face în 300 de rate lunare, rata dobânzii fiind de 5.95% p.a., pârâta rezervându-și dreptul de a modifica unilateral cuantumul acesteia, impunând și plata unui comision de risc de 0,21% din soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada derulării convenției de credit; au susținut reclamanții caracterul abuziv al acestor clauze, arătând respectiva convenție de credit a îmbrăcat forma unui contract standard, preformulat, de adeziune, că în contract nu sunt explicați factorii în raport de care este calculat comisionul, creându-se astfel un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
În drept, cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe prevederile lg. 193/2000, art. 1341, 1534, 14, 15, 1175 cod civil.
S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriu.
Prin precizarea depusă la 19.08.2014 reclamanții au renunțat la capătul de cerere prin care solicitau obligarea pârâtei la restituirea dobânzii excedentare.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, precizând în esență că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de lg. 193/2000 pentru ca respectivele clauze să aibă caracter abuziv, iar comisionul de risc/administrare este parte a prețului contractului, astfel că nu intră sub incidența posibilității modificării de către instanță.
În probațiune a solicitat înscrisuri și interogatoriu.
În cauză s-a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile dosarului, instanța a constatat temeinicia în parte a cererii de chemare în judecată, în raport de următoarele considerente:
În fapt, la data de 06.03.2008 s-a încheiat între pârâta V. R. SA, în calitate de bancă împrumutătoare și reclamanții C. F. și C. A., în calitate de împrumutați, Convenția de credit nr._ prin care banca a pus la dispoziția secunzilor un credit în valoare de_ euro, în vederea acoperirii unor cheltuieli personale, urmând ca restituirea să se facă în conformitate cu graficul de rambursare anexă la contract, în 300 de rate lunare; în condițiile speciale ale convenției de credit s-a stipulat la art. 3 lit.a aplicarea unei dobânzi fixe de 5,95% pe an, la art. 3 lit. d prevăzându-se posibilitatea băncii de a modifica structura ratei dobânzii. La art. 5 lit. a - rubrica „comisioane” s-a prevăzut perceperea unui comision de risc în valoare de 0,21% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Prin cererea cu care au învestit instanța de judecată, reclamanții au solicitat instanței să constate ca fiind abuzive clauzele care stipulau posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii și perceperea comisionului de risc.
În analiza pretinsului caracter abuziv al clauzelor vizate de cererea de chemare în judecată, instanța se va raporta la prevederile art. 4 din Lg. 193/2000, conform cărora pentru ca o clauză contractuală să fie abuzivă este necesar să fie întrunite trei condiții cumulative, respectiv:
- clauza contractuala să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;
- clauza prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
- dezechilibrul să fie contrar cerințelor bunei-credințe.
Cu privire la prima condiție instanța reține că prevederile contractuale ce vor fi analizate nu au fost negociate direct cu reclamantii, având în vedere că acest contract de credit, așa cum se poate observa din conținutul său este standard, manifestarea de voință a reclamanților exprimându-se în sensul de a accepta sau nu prevederile contractuale prestabilite. Prin urmare este vorba de un contract de adeziune redactat în întregime de către pârâtă, cocontractanții neavând posibilitatea de modificare a clauzelor contractuale, ci numai pe aceea de a adera sau nu la contract.
Tocmai din acest motiv susținerile pârâtei din concluziile scrise cu privire la acest aspect nu sunt întemeiate, aceasta nefăcând dovada contrară, în sensul negocierii clauzelor deși sarcina probei îi aparținea, în baza art. 4 alin. 3 din Lg. 193/2000.
În privința celorlalte două condiții, reține instanța următoarele:
Art. 3 lit.d prevede faptul că ”banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”.
Potrivit disp. lit. a din anexa Lg. 193/2000, clauza care dă dreptul comerciantului de a modifica în mod unilateral clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia, este considerată abuzivă. Instanța apreciază că motivul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, ce conferă dreptul băncii de revizui unilateral structura ratei dobânzii, nu reprezintă un motiv întemeiat conform literei a) din Anexă, dat fiind că modificarea dobânzii nu a fost raportată la un indicator precis, iar, termenii folosiți nu sunt clari și neechivoci.
Astfel, în articol este indicată formularea generică „schimbări semnificative pe piața monetară”, fără a fi determinate în mod clar, în funcție de criterii obiective cauzele care să genereze dreptul băncii de a revizui rata dobânzii. Instanța are în vedere și faptul că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele de raportare.
Prin urmare, dispozițiile contractuale analizate nu sunt suficient de accesibile și precise pentru a evita un comportament arbitrar din partea băncii, prestatoare de servicii financiare și pentru a permite clientului să anticipeze consecințele apte a se produce cu privire la evoluția ratei dobânzii. Din această cauză se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, pârâta având dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente și de a solicita plata acesteia, singurul drept al reclamanților fiind de a fi informați asupra acestui fapt.
Totodată, aliniatul 2 lit. a) din Anexă prevede încă o condiție pentru ca o clauză de modificarea unilaterală a contractului să nu fie abuzivă, respectiv dreptul consumatorului de a rezilia imediat contractul. Însă, această condiție instituită de lege, menită să asigure echilibrul părților din contract, nu se regăsește în contractul încheiat între reclamanți și pârâtă, motiv pentru care independent de existența sau nu a unui motiv întemeiat de modificare a contractului, clauza cu privire la ajustarea dobânzii are caracter abuziv.
Nu poate reține instanța susținerile pârâtei expuse în concluziile scrise, în sensul că analiza respectivei clauze ar fi exceptată de la controlul instanței de judecată, în raport de disp. art. 4 alin.6 din Lg. 193/2000, fiind o clauză care, împreună cu altele, ar forma „prețul contractului”.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Sensul acestei prevederi este acela că sunt excluse de la evaluarea caracterului abuziv acele clauze ce vizează proporționalitatea dintre calitatea bunului livrat sau serviciului prestat de comerciant și prețul plătit de consumator, situație ce nu s-ar putea pune în cazul unui contract de credit, întrucât consumatorul nu plătește o anumită calitate a mărfii ori a serviciului de care a beneficiat, ci primește o sumă de bani pe care se obligă să o restituie în condițiile convenite prin contract.
Prin urmare (după cum s-a reținut de altfel și într-o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Decizia nr. 578 din 14 februarie 2013 – pronuntată de Secția a II-a civilă) este posibilă analizarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la modalitatea stabilirii dobânzii, ca parte componentă din costul total al creditului, având în vedere faptul că art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 nu exclude „ab initio” controlului unui eventual caracter abuziv al clauzelor referitoare la obiectul principal al contractelor prin raportare la preț ca parte a obiectului contractului, în condițiile în care acea clauză care le determină este clară, neechivocă și exprimată într-un limbaj inteligibil.
În privința clauzei prin care s-a stipulat perceperea unui comision de risc de 0,21 % lunar din soldul creditului, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții prevăzute de lg. 193/2000 pentru a se putea reține caracterul abuziv al respectivei clauze.
Astfel, dacă în privința condiției vizând lipsa negocierii, aceasta se poate considera îndeplinită, în raport de considerentele expuse mai sus, în privința celorlalte condiții, constată instanța, pe de o parte că această clauză nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, iar pe de altă parte, că respectivul comision de risc este parte a prețului contractului.
În principal, reține instanța de judecată că motivele expuse de reclamanți nu sunt de natură a determina existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și nici a dovedi că o asemenea clauză ar fi contrară bunei credințe.Deși în convenția de credit nu s-a prevăzut în mod concret care este riscul pe care urmează să îl acopere comisionul de risc, această împrejurare nu este suficientă pentru a transforma clauza având ca obiect stipularea unui comision de risc într-una abuzivă. Prevederile actului normativ ce reglementează clauzele din contractele dintre profesionisti și consumatori - Legea nr. 193/2000 - stipulează doar obligativitatea unei formulări clare, neechivoce, a clauzelor contractuale, nu și necesitatea explicării motivelor care stau la baza perceperii taxelor, comisioanelor ori a dobânzilor. Scopul comisionului de risc rezultă chiar din denumirea sa, respectiv de acoperire a riscului de nerambursare a creditului, astfel încât în convenția de credit nu este necesară explicarea detaliată a sa.
În speță, comisionul de risc este parte din totalul costului creditului, alături de dobânda și celelalte comisioane și se exprimă procentual la nivelul unui an prin formula dobânzii anuale efective. Comisionul de risc este determinat matematic în expresie procentuală (0,21%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar) și determinabil aritmetic în sumă fixă, fiind de altfel menționat expres în graficul de rambursare anexă la convenția de credit. Pe cale de consecință, clauza contractuală privind comisionul de risc fiind exprimată într-un mod clar și precis, nivelul respectivului comision fiind unul fix și determinat, este exclusă din domeniul de aplicare a normelor de ordine publică privind clauzele abuzive în contractele de credit bancar, conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Lipsa caracterului abuziv al acestei clauze rezultă și din împrejurarea că nivelul respectivului comision este unul fix, nefiind supus posibilității arbitrare a instituției financiar bancare de a-l modifica unilateral.
Susținerile reclamanților referitoare la lipsa oricărui risc pe seama pârâtei, pe considerent al faptului că acest credit era garantat prin constituirea unei ipoteci asupra unui imobil, asigurat la rândul său printr-o poliță de asigurare pentru o valoare mai mare decât valoarea creditului sunt lipsite de temei, având în vedere, pe de o parte că cel menționat de reclamanți nu reprezintă singurul risc al instituției care acordă credite, iar, pe de altă parte, un asemenea risc este evident și în situația expusă de reclamanți, evoluția recentă a pieței imobiliare conducând la situația ca valoarea imobilului cu care reclamanții au garantat restituirea creditului să scadă sub cea a creditului acordat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea, astfel cum a fost precizată de reclamanții C. F. (CNP_) și C. A. (CNP_), cu domiciliul ales în București, Calea Rahovei, Electromagnetica Business Park, nr. 266-268, clădirea 60, ., sector 5 – la C. Av. C. M. V., în contradictoriu cu pârâta V. ROMÂNIA S.A., înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, ., . 10, sector 2.
Constată nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 3 lit.d din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/06.03.2008 încheiate între părți.
Respinge ca neîntemeiate celelalte capete ale cererii de chemare în judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. CojocaruCristina M. N.
Th.red. CCM/4 ex/_
| ← Pretenţii. Sentința nr. 363/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 529/2015. Judecătoria... → |
|---|
