Acţiune în constatare. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 10497/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința Publică din data de 15.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A. P.
Grefier: O. D.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive formulată de reclamantul N. V. S., în contradictoriu cu pârâtele S.C V. România S.A. și K. România SRL.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 01.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea, astfel cum a fost precizată, formulată la data de 16.07.2013, reclamantul N. V. F. în contradictoriu cu pârâții . și K. România SRL, a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în convenția de credit nr._/10.10.2006 respectiv a clauzelor prev. la art. 3 lit.d, 5 lit.a, 3.5, 8.1 lit.a liniuța a 2a și a 3a, lit.c și d și 10.1 și 10.2, eliminarea caluzelor contractuale nule, restituirea prin compensarea între V. și K. România a sumei de 706,65 lei, reprezentând contravaloarea comisionului de risc cu debitul în sumă de 1257,10 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate disp. art.1, art.4, 6, 7 Legea nr.193/2000, art.6 alin.3, art.966,968,1393 C.civ., art.2, 3,7 Decret 167/1958.
Pârâta . la data de 14.05.2014 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate.
La termenul din data de 04.12.2014, instanța a pus în discuția contradictorie a părților excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 2 București, după care a reținut cauza spre soluționare în privința excepției invocate.
Prin sentința civilă nr._/4.12.2014 Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.2165/29.04.2015 Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale, a declinat în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, competența soluționării prezentei cauze, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, pe cale de consecință a înaintat cauza Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr._, iar prin sentința civilă nr.89/18.06.2015 Curtea de Apel București a stabilit că instanța competentă pentru soluționarea prezentei cereri este Judecătoria sectorului 2 București.
Ca urmare a acestei sentințe, cerere a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 31.07.2015, sub nr._ .
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Pârâta S.C. V. România S.A., în calitate de bancă și reclamantul N. V. S., în calitate de împrumutat, a încheiat, la data de 10.10.2006, convenția de credit nr._, având ca obiect acordarea unui credit de 4000 RON, într-o tranșa unică, cu obligația rambursării acestuia în 60 luni, în schimbul unei dobânzi curente de 11,9% pe an, dobândă fixă, și a plătii de către împrumutat a comisioanelor enumerate la art. 5 din Condițiile Speciale ale Convenției.
Considerând că acest contract conține clauze abuzive, reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta, pe care instanța o apreciază ca întemeiată în parte pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru justa soluționare a cererii trebuie avute în vedere dispozițiile art.4 din Legea nr.193/2000, în conformitate cu care „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Conform art. 6 și 7 din același act normativ, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua, iar, în măsura în care contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, și daune-interese.
Verificând aplicarea dispozițiilor Legii nr.193/2000 în cazul contractului de credit încheiat cu reclamantul, se constată indiscutabil că acesta este un contract de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost preformulate de către bancă, în condițiile generale de creditare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidența prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. De asemenea, Împrumutatul, respectiv reclamantul din prezenta cauză, nu a putut influența natura acestor clauze, iar pârâtele nu au făcut dovada contară, deși sarcina probei le aparținea, în baza art. 4 alin. 3 din aceeași lege.
Sub aspectul caracterului abuziv al dispozițiilor art. 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției referitoare la dobândă, instanța constată că părțile au stipulat o rată a dobânzii curente de 11,9% pe an dobândă fixă, potrivit art.3 lit. a, însă banca și-a rezervat dreptul de a modifica în mod unilateral această clauză din contract, în ipoteza apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, împrumutatul având obligația de a plăti noua rată a dobânzii de la data comunicării, conform art.3.d din contract.
Instanța reține că sunt îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193 din 2000 pentru a considera această clauză drept abuzivă, deoarece clauza creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Părțile nu au prevăzut că rata dobânzii este variabilă, ci au stabilit un procent fix din valoarea creditului, de 11,9% p.a..
Totodată, sintagma „schimbări semnificative pe piața monetară” nu a fost definită în cuprinsul contractului, iar instanța apreciază, în urma unei interpretări logico-juridice, că aceasta are un caracter general și este lipsită de previzibilitate, putând include o gamă foarte variată de factori, ceea ce este de natură a rupe echilibrul contractual. Astfel, având în vedere elementele enumerate de art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193 din 2000, instanța constată că pârâta, instituție bancară, a cărei obligație principală este cu executare uno ictu și nu poate suferi modificări, poate crește costul creditului până la o limită ce nu este stabilită, pentru un motiv nedefinit și nedeterminabil la momentul încheierii contractului. Banca poate modifica obligația de plată, cu executare succesivă, a împrumutatului, persoană fizică, ce are calitatea de consumator, făcând obligația acestuia mai oneroasă, cu posibilitatea ca acest dezechilibru să fie unul deosebit de semnificativ, în condițiile în care nu se stabilește limita până la care poate fi sporită rata dobânzii și nici vreun criteriu concret de determinare a acesteia.
Sintagma utilizată nu poate conduce decât la interpretarea clauzei în favoarea băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea împrumutatului să verifice dacă modificarea ratei dobânzii este judicios dispusă și dacă este necesară și proporțională în raport cu scopul urmărit.
În plus, lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexată Legii nr. 193 din 2000, include, cu titlu exemplificativ, și situația analizată. Din interpretarea per a contrario a art. 1 punctul a) alin. 1 rezultă că instituțiile financiare nu pot modifica unilateral rata dobânzii plătibile de către consumator în lipsa unei motivații întemeiate. Or, în convenția de credit din prezenta cauză nu este expus niciun motiv întemeiat.
De altfel, chiar dacă am accepta că „schimbările semnificative pe piața monetară” reprezintă un motiv temeinic pentru modificarea ratei dobânzii, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. Or, o astfel de posibilitate nu este prevăzută în contractul de față.
Instanța reține și că excepțiile trebuie interpretate restrictiv și, conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193 din 2000, în caz de dubiu, clauzele contractuale vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
O altă clauză invocată ca fiind abuzivă se referă la comisionul de risc, întrucât conform art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției, comisionul de risc este calculat sub forma unui procent de 0,45%, fiind aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit,, iar art. 3.5 din Secțiunea 3 din Condițiile Generale ale Convenției stabilește că: „Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadentele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.
Conform art. 1 din Legea nr.193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Potrivit lit. g din anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.
Astfel, instanța constată că terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat de pârâta pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivația perceperii acestui comision nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate. Prin urmare, instanța consideră că aceste clauze contractuale privitoare la comisionul de risc sunt abuzive și intră sub incidența Legii nr.193/2000.
De asemenea, textul Directivei 93/13/CEE instituie condiția ca aceste clauze să fie stipulate în mod clar și inteligibil, situație ce nu se regăsește în speță cu privire la comisionul de risc. Deși instanța acceptă că acesta face parte din prețul contractului, fiind o parte a costului creditului, simpla menționare a denumirii și cuantumului acestuia nu este de natură a satisface condiția ca respectiva clauză să fie exprimată în mod clar și inteligibil.
Astfel, este adevărat că reclamantul a cunoscut cuantumul comisionului de risc, la momentul încheierii contractului, dar nu a avut nicio posibilitate de a modifica sau exclude această clauză din contract. Totodată, riscul acoperit prin perceperea acestui comision nu este definit, nici explicat în cuprinsul convenției de credit, deși suma percepută cu acest titlu este semnificativă, fiind calculată în procent de 0,45% din soldul creditului, plătibil lunar, pe toată durata convenției. Totodată, instanța trebuie să ia în considerare, conform art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193 din 2000, natura serviciilor prestate de pârâta, instituție bancară, factorii care au determinat încheierea contractului, precum starea de nevoie a consumatorului, care a cerut suma de bani pentru creditul acordat, precum și celelalte clauze ale contractului.
Având în vedere aceste elemente, instanța constată că, în această situație, pârâta, instituție bancară, a majorat costul creditului, făcând obligația împrumutaților consumatori, mai oneroasă, ceea ce a dus la crearea unui dezechilibru semnificativ între obligațiile părților, clauza servind exclusiv intereselor Băncii, fără a da posibilitatea împrumutatului să verifice dacă riscul s-a produs, care este natura acestui risc, dacă suma solicitată este necesară și proporțională cu riscul acoperit și dacă acest pretins risc nu putea fi acoperit prin celelalte sume plătite de consumatori cu titlu de dobândă, de comisioane sau prin garanțiile constituite, precum garanția reală mobiliară asupra universalității bunurilor mobile, prezente și viitoare proprietatea împrumutatului.
Instanța reține că tot abuzive sunt și clauzele cuprinse în art. 8.1 lit. a liniuțele doi și trei, lit. c) și lit. d) din condițiile generale ale convenției, care se referă la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului „în cazul în care se ivește vreuna dintre situațiile următoare, atunci, în orice moment, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitorului și garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției: a) împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate: - conform altor convenții încheiate de împrumutat cu banca (liniuța 2); sau - conform altor convenții încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare/de credit (liniuța 3);”, „c) în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției” sau „d) în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător”.
Instanța apreciază că, prin formulările echivoce de tipul „situație neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „improbabil”, „garantat corespunzător”, lăsate spre interpretare exclusiv la aprecierea băncii, terminologie ce nu este de natură a da posibilitatea aprecierii obiective a temeiniciei eventualei acțiuni întreprinse de bancă, clauzele menționate anterior stipulează în favoarea pârâtei un drept exclusiv și discreționar de a proceda la declararea scadenței anticipate a creditului, ce contrazice echilibrul contractual ce trebuie să existe între drepturile și obligațiile ambelor părți, fiind de natură să producă prejudicii consumatorilor.
Aceste prevederi contractuale creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în defavoarea reclamantului, acesta fiind expus riscului declarării scadenței anticipare a creditului din motive imposibil de determinat, și deci imposibil de prevenit, contrar bunei – credințe care ar trebui să guverneze raporturile contractuale, și au așadar un caracter abuziv, potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000.
De asemenea, cu privire la art.10.1 și 2„Costuri suplimentare” din Condițiile generale ale convenției, instanța constată că prin aceasta se stabilește că, „Referitor la convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări de interpretare ale oricărei legi, prevederi sau reglementări aplicabile, care: lit. a) supun banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; lit. b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de exemplu, în corelație/legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor Basel) afectează activele băncii, constituite cu sau pentru costurile băncii, sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite; lit. c) al căror rezultat este: i. creșterea costurilor băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; ii. reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a băncii, în baza convenției”, „în oricare dintre situațiile prev. la art.10.1, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către bancă, împrumutatul urmând să plătească acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursări.”
Această prevedere contractuală obligă reclamantul la suportarea exclusivă a tuturor majorărilor de costuri ale pârâtei, indiferent dacă aceste creșteri de costuri sau de alte rambursări sunt sau nu legate de împrumutul acordat, indiferent de cuantumul acestora, independent de acordul sau de comportamentul contractual al clientului.
Instanța apreciază că și această clauză contractuală creează un dezechilibru evident între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul reclamantului consumator, ținut la suportarea unor sume nedeterminate, deși eventuala creștere a costurilor băncii ar trebui să fie suportată fie exclusiv de aceasta, în calitate de destinatară direct vizată de actele normative la care Secțiunea 10.1. din Condițiile generale ale convenției face referire, sau, cel mult, să fie împărțită între client și bancă, fiind totodată contrară bunei-credințe.
În consecință, instanța apreciază că și art.10.1 și 2, Secțiunea 10 „Costuri suplimentare” Condițiile generale ale convenției, au un caracter abuziv, potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000.
Considerând că toate clauzele analizate anterior au caracter abuziv, fiind contrare normelor edictate de Legea nr. 193/2000 pentru încheierea valabilă a actului dintre comerciant și consumatori, instanța va constata caracterul abuziv al clauzelor stipulate în cuprinsul convenției de credit nr._/10.10.2006 la pct. 3 lit. d, 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției și la art. 3.5, 8.1. lit. a liniuțele doi și trei, lit. c și d, 10.1 și 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției încheiate între părți, în virtutea caracterului abuziv al acestora și va dispune eliminarea acestora din convenție.
În ceea ce privește acțiunea în restituirea prestațiilor, aceasta este întemeiată pe plată nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației reclamantului, prin declararea nulității clauzelor contractuale în baza cărora reclamantul și-a executat obligațiile.
Suma lunară datorată de către reclamant cu titlu de comision de risc este evidențiată în cuprinsul planului de rambursare a creditului (f.42-43), reclamantul efectuând plata acestui comision, fapt ce nu a fost contestat de către pârâte.
Potrivit art. 992 și art. 993 alin. 1 din C.civ., cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit, iar cel care, din eroare crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.
Conform art. 1092 din C.civ., orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit fără a fi datorat este supus repetițiunii.
Raportând situația de fapt la disp. legale menționate, ce reglementează instituția plății nedatorate, instanța constată întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamant – solvens cu privire la comisionul de risc a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzelor contractuale respective prin aplicarea sancțiunii nulități absolute, și că, în ipoteza restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.
Pentru aceste considerente, dând efect obligației de restituire ce incumbă pârâtei . care a încasat efectiv sumele de la reclamant și întrucât nu este incidentă cesiunea de datorie – accipiens și apreciind că aceasta a fost de rea-credință, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate în contractul de credit preredactat de aceasta, neputând invoca în sprijinul său necunoașterea Legii nr. 193/2000, instanța o va obliga să restituie reclamantului în echivalent lei, la cursul BNR din data efectuării plății sumele încasate cu titlu de comision de risc, de la data reținerii fiecărei tranșe a comisionului de risc conform convenției de credit nr._/10.10.2006 și până la data de 25.09.2011 (f.42-43), cu titlu de plată nedatorată.
În ceea ce privește cererea reclamantului de compensare între . K. România a sumei de 706,65 lei, reprezentând contravaloarea comisionului de risc cu debitul în sumă de 1257,10 lei, instanța o consideră neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile compensării, astfel cum sunt stabilite la art.1615 și 1616 C.civ., respectiv.
Așadar, nu este îndeplinită condiția reciprocității creanțelor, părțile nu au concomitent calitatea de creditor și debitor, una în raport cu cealaltă, deoarece între V. și K. a intervenit la data de 29.09.2011 contractul de cesiune de creanță, astfel că reclamantul o are ca și creditoare pe pârâta K., iar instanța a obligat prin prezenta hotărâre pe pârâta . restituie sumele încasate cu titlu de comision de risc către reclamant, întrucât aceasta a fost cea care a încasat efectiv sumele necuvenit, iar între părțile pârâte nu a intervenit o cesiune de datorie.
Față de cele menționate, instanța va admite în parte cererea, va constata nulitatea absolută a clauzelor stipulate în cuprinsul convenției de credit nr._/10.10.2006 la pct. 3 lit. d, 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției și la art. 3.5, 8.1. lit. a liniuțele doi și trei, lit. c și d, 10.1 și 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției încheiate între părți, în virtutea caracterului abuziv al acestora și dispune eliminarea acestora din convenție, va obliga pârâta să restituie să restituie reclamantului sumele încasate cu titlu de comision de risc, de la data reținerii fiecărei tranșe a comisionului de risc conform convenției de credit nr._/10.10.2006 și până la data de 25.09.2011 și va respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive formulată de reclamantul N. V. S. cu sediul în Galati, ., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâtele S.C V. România S.A. cu sediul în sector 1, București, Șos. P. 42, . 10, sector 2, nr. 31 și cu sediul ales în sector 1, București, . nr. 31 și K. România SRL cu sediul în București, ., sector 4, citată și la sediul din sector 3, București, Calea Moșilor nr. 51, astfel cum a fost modificată.
Constată nulitatea absolută a clauzelor stipulate în cuprinsul convenției de credit nr._/10.10.2006 la pct. 3 lit. d, 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției și la art. 3.5, 8.1. lit. a liniuțele doi și trei, lit. c și d, 10.1 și 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției încheiate între părți, în virtutea caracterului abuziv al acestora și dispune eliminarea acestora din convenție.
Obligă pârâta . să restituie reclamantului sumele încasate cu titlu de comision de risc, de la data reținerii fiecărei tranșe a comisionului de risc conform convenției de credit nr._/10.10.2006 și până la data de 25.09.2011.
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 15.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. P. D. O.
Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 7 ex/04.01.2016
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria... → |
|---|
