Obligaţie de a face. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 10500/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința Publică din data de 15.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A. P.
Grefier: O. D.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect obligație de a face - pretenții formulată de reclamanții Losonți M. și Losonți S. A., în contradictoriu cu pârâta G. B. SA.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 01.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.08.2014 sub nr._ /2015 reclamanții Losonți M. și Losonți S. A., în contradictoriu cu pârâta G. B. SA au solicitat să fie obligată pârâta la renegocierea contractului de credit de consum, prin eliminarea clauzelor abuzive conținute în contractul încheiat și plata sumelor de bani nedatorate băncii, în sensul: recalculării ratei dobânzii plătite lunar la un procent fix și returnarea sumelor de bani plătite în plus; returnarea sumelor de bani plătite ca și comisioane de administrare și comisioane de risc; eliminarea art. 3 din contract în totalitate, precum și efectuarea plăților în euro schimbat la cursul BNR de la data încheierii contractului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat, în esență, că în mod tradițional, contractele clasice negociate înseamnă acordul de voința al părților, adică voința exprimata a părților care au capacitatea juridica de a contracta și că în cazul în care sunt parte profesioniștii contractele sunt foarte rar negociate. Au mai precizat că interesele părților trebuie conciliate, prestațiile trebuie sa fie proporționale și coerente și că legislația referitoare la clauzele abuzive este o aplicație a solidarismului contractual.
Au menționat că legea interzice profesioniștilor sa includă în contractele lor profesionale clauze abuzive. Legislația chiar stabilește o lista de clauze considerate ab initio abuzive. In cazul in care, totuși, astfel de clauze sunt înscrise in contract, mai ales daca acesta este un contract preformulat, clauzele respective sunt considerate fără efect față de consumator, pe lângă faptul ca ele pot fi declarate nule de instanța, la sesizarea autorităților in domeniul protecției consumatorului sau chiar a consumatorilor.
De asemenea, au arătat că toate riscurile contractului sunt in sarcina consumatorului, toate pierderile, inclusiv cele care nu sunt din vina clienților (criza, impreviziune) sunt suportate de client, că dobânda, deși ar trebui sa fie fixa în conformitate cu clauzele contractuale si cu legea, este variabila in funcție de voința băncii sau de fluctuațiile pieței financiare, întrucât printr-o clauza abuziva banca si-a asigurat variația dobânzii în funcție de acest element exterior voinței clientului, dar pe care banca îl aplica și îl interpretează după cum are interes. Că banca percepe un comision de administrare, de risc, de monitorizare a riscului sau de rezerva minima obligatorie, plătibil lunar si aplicat la soldul creditului, precum și o taxa pentru o polița de asigurare emisa de o societate aleasa de banca și că sunt constituite garanții, atât materiale, cât si personale sau constituite de terți, că se cer garanții suplimentare in caz de devalorizare a celor inițiale și se percep penalități de întârziere.
Au precizat că banca nu mai trebuie să obțină un titlu executoriu contra consumatorului, întrucât contractul de credit este titlu executoriu și că pentru orice incident de plata, consumatorul este trimis pe lista neagra a debitorilor rău platnici, atât la Biroul de credit, cât si la Centrala Riscurilor Bancare de la BNR, cu consecința excluderii clientului respectiv de la orice forma de creditare pe următorii 4-7 ani.
Contestatorii au învederat că deși dobânda ar trebui să fie fixă, clauza relativa la dobânda este sub efectul prezumției de clauza abuziva, deoarece nu este clar exprimata in contract, într-un text, contractul spune ca dobânda este fixa pe toata durata contractului, dar la alineatul imediat următor se arata ca banca poate, totuși, să modifice în mod unilateral dobânda, in funcție de conjunctura economica. Comisionul este o dobânda ascunsa, dovada fiind declarația financiara a VBR pe anul 2009, unde comisionul este înregistrat la venituri din dobânzi, comisionul nu poate fi considerat un preț al banilor, caci „prețul" banilor este dobânda, iar daca acest comision ar fi considerat un preț al banilor, prezumția de caracter abuziv ar fi si mai puternica, întrucât pentru aceeași prestație/serviciu, banca încasează doua preturi.
Totodată, au menționat că, de fapt, comisionul de risc este o dobândă mascată și că deși până la momentul acționarii in judecata și chiar si ulterior, nu au avut niciun incident de plata, banca nu le-a restituit aceasta suma acumulata cu titlu de comision de risc (pentru că riscul nu s-a întâmplat niciodată).
În drept, au invocat disp. art.4, 6, 13-14 Legea nr.193/2000, Regulamentul BNR nr.3/2007.
În dovedire au depus un set de înscrisuri.
La data de 22.12.2014 pârâta G. B. SA, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând, în esență, că banca nu a perceput un comision de risc, că valoarea dobânzii plătite de către reclamanți a scăzut întrucât de la momentul acordării creditului și până în prezent indicele de referință EURIBOR a scăzut cu 1,86 puncte procentuale de la 2,16 la 0,30.
De asemenea, a menționat că întrucât contractul de credit nu conține clauze abuzive, acesta îndeplinește toate rigorile stabilite în sarcina sa de dispozițiile legale privind protecția consumatorului, astfel cum de altfel a constatat și ANPC.
În drept, a invocat disp. Legii nr.289/2004, OUG nr.174/008, OUG nr.50/2010, Legii nr.193/2000, art.969 V.C.civ..
În dovedire a depus un set de înscrisuri.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Pârâta G. B. SA, în calitate de bancă și reclamanții Losonți M. și Losonți S. A., în calitate de împrumutați, au încheiat, la data de 14.09.2009, convenția de credit nr. CCNPG004/_, având ca obiect acordarea unui credit de 32.600 euro.
Considerând că acest contract conține clauze abuzive, reclamanții au formulat prezenta cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta, pe care instanța o apreciază ca întemeiată în parte pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Având în vedere data încheierii contractului de credit (anterioară intrării în vigoare a noului C.civ.), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum prevăd disp. art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009, și de Legea nr.193/2000, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial nr.305/18.04.2008, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenției).
De asemenea, instanța va avea în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Directiva nu are efect direct în litigiile dintre particulari, însă norma internă de transpunere trebuie interpretată în lumina textului și a finalității normei europene, în acest mod instanța judecătorească, autoritate a statului, contribuind la atingerea rezultatelor prevăzute de directivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-106/89, Marleasing, par. 8).
Instanța reține că potrivit art.4 alin.(1) și alin.(6) din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește trei condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; 3) nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.
Verificând aplicarea dispozițiilor Legii nr.193/2000 în cazul contractului de credit încheiat cu reclamanții, se constată indiscutabil că acesta este un contract de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost preformulate de către bancă, în condițiile generale de creditare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidența prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Astfel, nu reprezintă negociere nici posibilitatea de a alege între ofertele mai multor bănci, nici posibilitatea de a alege între mai multe variante de contracte oferite de aceeași bancă. Posibilitatea de a alege moneda creditului, perioada de rambursare sau suma totală împrumutată reprezintă doar adaptarea specifică a unor contracte de adeziune la caracteristicile concrete ale unui client și nu negociere.
Prin negociere se înțelege ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv natura și/sau conținutul clauzelor.
Pârâta nu a făcut însă dovada modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că acesta din urmă a avut și alte opțiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate.
Așa fiind instanța reține că prima condiție este îndeplinită, astfel că acțiunea poate fi analizată din perspectiva normelor de protecție a consumatorului.
Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În legătură cu art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, corespondent al articolului din legea internă citat anterior, CJUE a arătat că, întrucât el prevede o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare restrictivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 42).
De asemenea, a arătat că cerința privind transparența clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical și că prezintă o importanță esențială pentru respectarea acestei cerințe dacă în contract se indică în mod transparent motivul și particularitățile clauzei în discuție, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 71 și 73).
Așa fiind instanța reține că dobânda și comisioanele fac parte din prețul contractului, fiind o parte a costului creditului, rămânând a se analiza dacă respectivele clauze sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil.
În ceea ce privește constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei prevăzute la art.3.4 Schimburi în Circumstanțe, din contract, instanța reține următoarele:
La art. 3.4.- Schimbări în Circumstanțe din contract s-a prevăzut că: În cazul în care intervin modificări, interpretări sau aplicări ale legislației care: - impun Băncii achitarea oricăror taxe suplimentare privind orice sume puse la dispoziție împrumutatului și/sau modifică orice rezervă și/sau depozite obligatorii aplicabile Băncii sau impun orice cerință de această natură și/sau; - impun Băncii costuri, cheltuieli, obligații și/sau condiții suplimentare ce afectează activele Băncii, depozitele constituite de Bancă sau care impun Băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația, respectiv dreptul de a acorda credite; și care au ca rezultat: - majorarea costurilor Băncii referitoare la finanțarea prezentului contract; - reducerea cuantumului oricărei sume primite de Bancă sau a oricăror creanțe ale Băncii, în legătură cu prezentul contract.
Banca va notifica în scris împrumutatul despre modificarea intervenită, comunicând, de asemenea și cuantumul costurilor majorate, ce urmează a fi suportate de către împrumutat în baza prezentului contract.
Instanța reține că această prevedere contractuală obligă reclamanții la suportarea exclusivă a tuturor majorărilor de costuri ale pârâtei, indiferent dacă aceste creșteri de costuri sau de taxe sunt sau nu legate de împrumutul acordat, indiferent de cuantumul acestora, independent de acordul sau de comportamentul contractual al clientului.
Instanța apreciază că această clauză contractuală creează un dezechilibru evident între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul reclamanților consumatori, ținuți la suportarea unor sume nedeterminate, deși eventuala creștere a costurilor băncii ar trebui să fie suportată fie exclusiv de aceasta, în calitate de destinatară direct vizată de modificările la care art.3.4. din convenție face referire, sau, cel mult, să fie împărțită între client și bancă, fiind totodată contrară bunei-credințe.
Mai mult, prin formulările echivoce de tipul „oricăror taxe suplimentare”, „orice cerință”, lăsate spre interpretare exclusiv la aprecierea băncii, terminologie ce nu este de natură a da posibilitatea aprecierii obiective a temeiniciei eventualei acțiuni întreprinse de bancă, clauza menționată anterior stipulează în favoarea pârâtei un drept exclusiv și discreționar de a proceda la majorarea creditului, ce contrazice echilibrul contractual ce trebuie să existe între drepturile și obligațiile ambelor părți, fiind de natură să producă prejudicii consumatorilor.
În consecință, instanța apreciază că art.3.4 din convenția de credit nr.CCNPG 004/_/14.09.2009, are un caracter abuziv, potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000, astfel că va dispune eliminarea acestuia din convenție.
Sub aspectul caracterului abuziv al dispozițiilor art.3.1.1, 3.1.2, 3.1.3 și 3.1.4 din convenția de credit, referitoare la dobândă, instanța constată că părțile au stipulat următoarele:
3.1.1.Rata Dobânzii este variabila si se calculează după formula prevăzuta in Condițiile Speciale. Revizuirea Ratei Dobânzii se face la fiecare 1 februarie si 1 august, pe toata durata creditului.
3.1.2.Dobânda se calculează la soldul creditului luandu-se in considerare un an de 360 de zile si o luna de 30 de zile, dupa următoarea formula: Dobânda lunara = rata dobânzii anuale (%) * 30 zile / 360 zile.
3.1.3.Dobânda se plătește lunar, fiind inclusă în Rata de credit, conform Graficului de Rambursare.
3.1.4.La dala semnării prezentului Contract de Credit, D. (dobânda anuala efectivă), dacă este aplicabilă, are valoarea reflectată în Condițiile Speciale.
De asemenea, potrivit pct.7 din condițiile speciale s-a stabilit că rata dobânzii se calculeze astfel: ”EURIBOR la 6+ luni+ 5.88% p.a., la data încheierii prezentului contract, Rata dobânzii fiind în valoare totală de 7,02% p.a”. Totodată, s-a stabilit că D. este de 9,34%.
Verificând aplicarea dispozițiilor Legii nr.193/2000 în cazul clauzelor referitoare la dobândă, se constată că acestea sunt exprimate într-un mod clar și precis, motiv pentru care nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Mai mult, prin planul de rambursare și prin anexa 11.2 – costurile creditului din 14.09.2009 (f.67-71) sunt enumerate toate elementele care formează costul total al creditului. Prin urmare, la momentul încheierii contractului de credit, reclamanții au avut cunoștință de toate cheltuielile care compun D., astfel încât nu se poate reține existenta unui dezechilibru contractual în detrimentul consumatorului. De asemenea, faptul că, ulterior încheierii contractului, au intervenit diferite împrejurări care i-au pus pe reclamanți în imposibilitatea de a mai susține costurile contractului de credit, nu poate fi imputat băncii și nu poate atrage caracterul abuziv al clauzelor.
Important este ca nivelul cuantumului dobânzii stabilite de părți să fie unul clar determinat, iar acesta să nu fie supus posibilității arbitrare a instituției financiar bancare de a-l modifica prin înfrângerea voinței consumatorului.
Astfel, instanța apreciază că stabilirea unei dobânzi variabile în funcție de anumiți indici transparenți și verificabili, cum este indicele Euribor la care se adaugă un procent fix, care trebuie respectat de bancă și pe care aceasta nu are posibilitatea de a-l controla, nu constituie o nerespectare a legii, ci o manifestare a principiului libertății de voință, și a art.969 din C.civ.
De asemenea dispozițiile legale aplicabile speței nu au interzis introducerea în contractele de credit a unor clauze referitoare la o dobândă variabilă, ci pentru valabilitatea acestor clauze este necesar să fie însușite expres de către client, iar astfel cum rezultă din interpretarea clauzelor prevăzute în condițiile speciale reclamanții au avut libertatea de a alege cu privire la dobânda aplicabilă contractului, la modalitatea de aplicare a acesteia și au luat decizia în deplină cunoștință de cauză, cu privire la aceste aspecte.
Așadar, dobânda variabilă reprezintă o manifestare de voință a părților și poate exista independent de soarta clauzelor din convențiile de credit.
În ceea ce privește cererea reclamanților de a se recalcula rata dobânzii plătită lunar la un procent fix și returnarea sumelor de bani plătite în plus, instanța reține că aceasta este neîntemeiată întrucât potrivit art.1178 C.civ. „contractul se încheie prin simplul acord de voință al părților dacă legea nu impune o formalitate pentru încheierea sa valabilă”, iar instanța nu poate obliga o parte să își dea acordul în sensul încheierii unui act juridic într-un anumit sens.
Pe de altă parte, așa cum s-a reținut mai sus, părțile au încheiat în deplină cunoștință de cauză contractul de credit sub aspectul caracterului dobânzii, înțelegând să contracteze creditul pe un cuantum variabil al dobânzii.
În ceea ce privește constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor prev. la art.3.1.5, 3.1.6, referitoare la comisioane, și restituirea sumelor percepute în baza acestor clauze, instanța reține că:
Potrivit art 3.1.5.în vederea acordării Creditului împrumutatul se obligă să plătească Băncii:
a)un comision de analiza a dosarului de credit, având valoarea menționata in Condițiile Speciale;
b)un comision de acordare a creditului, așa cum este prevăzut în Condițiile Speciale, calculat asupra sumei creditului. Comisionul de acordare a creditului se achită din credit sau din sursele proprii ale Împrumutatului, o singură dată, la data efectuării primei utilizări din credit;
c)un comision lunar de administrare aplicat la soldul creditului, plătibil lunar la fiecare Data a Scadentei, având valoarea procentuală arătată în Condițiile Speciale;
d)un comision de retragere numerar așa cum este prevăzut în Anexa 1 la prezentul Contract de Credit, calculat asupra sumei retrase din cont. Comisionul de retragere numerar din cont se achită din credit/din sursele proprii ale împrumutatului la data fiecărei retrageri de numerar din cont;
e)un comision de depunere numerar, calculat asupra sumei depuse in cont așa cum este prevăzut în Anexa 1 la prezentul Contract de Credit.
De asemenea, conform art.3.1.6. din contract Pentru rambursarea anticipata, Banca va percepe împrumutatului comisionul de rambursare anticipata prevăzut in Condițiile Speciale, aplicat la valoarea creditului rambursat anticipat.
Prin condițiile speciale ale contractului de credit s-a prevăzut că pentru creditul acordat, împrumutatul să plătească un comision de acordare de 1% aplicabil la suma creditului și plătibil o singură dată, un comision de administrare de 0,15% aplicat la soldul creditului la data plății, plătibil conform graficului de rambursare și un comision de rambursare anticipată de 2% aplicabil la suma rambursată în avans. De asemenea, s-a stabilit că valoarea comisionului de analiză dosar este 0 (f.15).
Instanța reține că aceste clauze nu sunt abuzive întrucât chiar dacă se reține că nu ar fi fost negociate direct cu reclamanții, clauzele au fost clar redactate, atât sub aspectul motivului pentru care sunt percepute, cât și a valorii sau a procentului aplicabil. Mai mult, așa cum s-a arătat anterior prin planul de rambursare și prin anexa 11.2 – costurile creditului din 14.09.2009 sunt enumerate toate elementele care formează costul total al creditului, astfel că, la momentul încheierii contractului de credit, reclamanții au avut cunoștință de toate cheltuielile care compun D..
Între dreptul băncii și obligația reclamanților de plată a acestor comisioane nu există un dezechilibru semnificativ, în defavoarea consumatorilor, cuantumul comisioanelor este stabilit fie într-o sumă ce trebuia plătită o singură dată, fie prin raportare la valoarea soldului creditului, iar nu la valoarea totală a creditului, astfel că nu sunt vădit disproporționate în raport cu rata de credit și cu dobânda. Sumele astfel percepute nu reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a băncii, iar din modul în care aceste comisioane au fost stipulate în contract nu se poate deduce reaua-credință a pârâtei.
De asemenea, condiția existenței unui dezechilibru semnificativ nu poate fi considerată îndeplinită prin simplul fapt că împrumutații au de plată o sumă, mai mică sau mai mare, în temeiul acestor clauze.
Dezechilibrul trebuie să fie mai mult unul juridic, iar în cauză instanța consideră că nu ne aflăm într-o astfel de situație. Pe de altă parte, există și contraprestații specifice, anume analizarea situației clientului și a posibilității de rambursare a creditului, precum și a îndeplinirii altor obligații ale împrumutatului. Contraprestația băncii trebuie privită global, iar aceasta constă, evident, în acordarea sumei de bani cu titlu de împrumut.
Din chiar denumirea acestor comisioane reiese scopul perceperii lor, astfel că pentru înțelegerea conținutului clauzelor criticate nu era necesară stipularea unei definiții separate.
Faptul că reclamanții nu au avut posibilitatea de a negocia aceste comisioane nu poate determina, ut singuli, reținerea caracterului abuziv al clauzelor, condițiile prevăzute de art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000 având caracter cumulativ.
Totodată, se constată că valoarea comisionului de analiză dosar este 0.
Pentru aceste considerente, instanța va respingere cererea de constatare a caracterului abuziv ale art.3.1.5 și 3.1.6 din contractul de credit, și, potrivit principiului accesorium sequitur principale, și cererea de obligare a pârâtei la restituirea sumelor achitate cu acest titlu.
În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, instanța reține din analiza dispozițiilor contractuale că un astfel de comision nu a fost perceput, astfel că nu se poate analiza caracterul abuziv al unei clauze care nu a fost percepută reclamanților.
În ceea ce privește constatarea caracterului abuziv a clauzelor prev. la art.3.1.7, 3.1.8 și 3.1.9 referitoare la alte costuri, instanța reține că:
Potrivit art. 3.1.7.Pentru orice alte costuri bancare legate de efectuarea oricărei operațiuni prezente sau viitoare ce rezultă din derularea prezentului Contract de Credit, vor fi aplicabile comisioanele si taxele prevăzute in Anexa 1 la prezentul Contract de Credit., iar conform art.3.1.8 împrumutatul va suporta pe cheltuiala sa proprie, atunci când nu s-a convenit altfel, costul contractelor de asigurare, costul evaluării bunurilor aduse in garanție, precum și costul formalităților de publicitate și radiere a garanțiilor constituite în baza prezentului Contract de Credit, stabilite de autoritățile competente, prevăzute in Anexa 1 la prezentul contract.
De asemenea, la art.3.1.9. s-a stipulat că Pentru orice cheltuieli ocazionate Băncii de executarea silită a Contractului de Credit, Împrumutatul va plăti taxele și onorariile agreate de Bancă sau impuse acesteia de autoritățile competente în această materie.
În cazul acestor clauze, reclamanții nu au dovedit întrunirea cerințelor constatării caracterului abuziv, respectiv a existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea clienților și contrar bunei – credințe a băncii.
Prin inserarea acestora în contract nu se creează un dezechilibru în detrimentul reclamanților, în condițiile în care clauzele sunt redactate în mod clar, detaliat, nesusceptibile de interpretări, cuprinzând toate informațiile necesare pentru a le permite reclamanților să prefigureze obligațiile stabilite în sarcina lor.
Așa cum s-a menționat anterior, condiția existenței unui dezechilibru semnificativ nu poate fi considerată îndeplinită prin simplul fapt că împrumutatul are de plată o sumă, mai mică sau mai mare, în temeiul acestor clauze.
Pentru aceste considerente, instanța va respingere cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prev. la art.3.1.7, 3.1.8 și 3.1.9 din contractul de credit.
În ceea ce privește constatarea caracterului abuziv a clauzelor prev. la art.3.2.1, 3.2.2, 3.2.3 și 3.2.4, referitoare la dobânda penalizatoare, instanța reține că:
Prin art. 3.2. Dobânda Penalizatoare părțile au stabilit că:
3.2.1.Rata Dobânzii penalizatoare este variabila si se calculează potrivit Condițiilor Speciale. Dobânda penalizatoare se datorează Băncii dacă împrumutatul nu plătește sumele datorate conform Graficului de Rambursare, la scadențele stabilite într-una din modalitățile prevăzute de prezentul contract. Banca va percepe dobândă penalizatoare, fără ca împrumutatul să fie exceptat de la plata tuturor celorlalte sume datorate.
3.2.2.Dobânda penalizatoare se aplica la suma restanta, pentru perioada de întârziere, incluzând ziua scadentei lunare si excluzând ziua in care plata restanta este efectuata integral.
3.2.3.Dobânda penalizatoare va fi calculata la numărul exact de zile de intarziere, raportat la un an de 360 de zile.
3.2.4.Banca va raporta existenta debitelor restante la Biroul de Credit, Centrala Riscurilor Bancare si altor structuri asemănătoare existenta.
De asemenea, prin pct.8 din condițiile speciale s-a prevăzut că valoarea acesteia se calculează astfel: ”rata dobânzii + 3% p.a.”
Instanța reține că aceste clauze nu sunt abuzive întrucât reclamanții nu au dovedit întrunirea cerințelor constatării caracterului abuziv, respectiv a existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea clienților și contrar bunei – credințe a băncii, clauzele fiind clar redactate, nivelul cuantumului acestor dobânzi fiind unul clar determinat. Dreptul băncii de a percepe aceste sume cu titlu de dobânzi penalizatoare este prevăzut în contract ca o consecință a nerespectării de către reclamanți a clauzelor contractuale, respectiv a obligației achitării ratelor de credit la timp, astfel că nu poate fi vorba despre un dezechilibru între contraprestații.
Așa fiind, se reține că nu exista motive întemeiate pentru a se constata existenta unui dezechilibru semnificativ in sensul avut in vedere in materia dreptului consumatorului cu privire la niciuna dintre aceste clauze, debitorii în culpă pentru neexecutarea unei obligații trebuie să suporte riscul propriei neexecutări.
Mai mult, așa cum s-a menționat anterior, faptul că reclamanții nu au avut posibilitatea de a negocia aceste clauze nu poate determina, ut singuli, reținerea caracterului abuziv al clauzelor, condițiile prevăzute de art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000 având caracter cumulativ.
În ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzelor prev. la art.3.3.1, 3.3.2 referitoare la Riscul Valutar și cererea reclamanților privind efectuarea plăților în euro la cursul BNR de la data încheierii contractului, instanța constată că:
Prin art. 3.3 Riscul Valutar s-a stipulat că:
3.3.1.în cazul în care, conform oricărei legi sau reglementări aplicabile sau dacă în urma unei hotărâri judecătorești, a unei hotărâri arbitrale, a unui ordin judecătoresc sau a altei proceduri judiciare inițiate împotriva împrumutatului sau ca urmare a unei fluctuații a cursurilor valutare, survenită între data scadenței sumei respective și data plății efective a acesteia sau indiferent de orice alt motiv, este efectuată ori trebuie stinsă orice plată datorată în baza prezentului contract, într-o monedă alta decât moneda de exprimare a creditului, iar valoarea unei astfel de plăți încasate efectiv de către Bancă, prin transformare în moneda de exprimare a creditului la cursul de schimb este mai mică decât suma datorată potrivit acestui contract, împrumutatul va avea obligația față de Bancă de a plăti integral soldul respectiv și va despăgubi Banca pentru orice pierdere suportată ca urmare a unui astfel de eveniment. Obligațiile menționate în cele de mai sus constituie obligații separate și independente ale împrumutatului și se vor aplica indiferent de orice altă obligație și vor continua să rămână valabile și să producă efecte pe deplin până la îndeplinirea lor.
3.3.2.Pentru scopul prezentei clauze, „cursul de schimb" înseamnă cursul de schimb la care Banca va putea să cumpere moneda de exprimare a creditului cu moneda în care plata a fost efectiv efectuată și va lua în calcul orice comision și alte costuri aferente unui astfel de schimb.
Potrivit pct.3 din condițiile speciale ale contractului, moneda creditului este EURO, suma de bani împrumutată fiind pusă la dispoziția reclamanților în această monedă.
Instanța reține că prin inserarea acestor clauze în contract nu se creează un dezechilibru în detrimentul reclamanților, în condițiile în care clauzele sunt redactate în mod clar, detaliat, aceștia putând să prefigureze obligațiile stabilite în sarcina lor în situația în care plata sumelor datorate în temeiul contractului se va face într-o altă sumă de bani decât cea a creditului, iar valoarea unei astfel de plăți, prin transformare în moneda de exprimare a creditului, este mai mică decât cea datorată.
De asemenea, chiar dacă în speță contractul este preformulat, cu consecința prezumției caracterului ne-negociat, clauzele prin care s-a instituit obligația reclamanților de a rambursa ratele de credit în EURO nu au fost stipulate exclusiv în favoarea instituției de credit. Astfel, în baza acelorași clauze, în cazul variațiilor cursului de schimb sub valoarea de la data încheierii contractului, diferența în minus este suportată de împrumutător, neputându-se susține că acordarea creditului în valuta EURO s-a făcut exclusiv în favoarea băncii.
De asemenea, instanța reține că reclamanții și-au exprimat acordul cu privire la împrumutarea sumei în valută, cunoscând în mod cert moneda creditului, care a fost stipulată în mod neechivoc atât în conținutul contractului, cât și în graficul de rambursare.
Instanța constată că în materia contractului de împrumut legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar, fără ca evoluțiile cursului valutar să influențeze obligațiile asumate de împrumutat. Astfel, conform art.1578 din Codul civil de la 1864 – aplicabil contractului dedus judecății, față de data încheierii acestuia – „obligația ce rezultă din împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract” (alin.1). Potrivit alineatului al doilea, „întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății”.
De asemenea, instanța reține că în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezența vreunei clauze abuzive, ci a unei aplicații a principiului nominalismului monetar, pe care însuși legiuitorul l-a instituit. Nu se poate abdica de la acest principiu deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice. De altfel, chiar CEJ s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, nu și dispozițiile legale. Astfel, prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, pronunțată în procedura C 280/1, Barclays B. contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut că: “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora.”
Întrucât principiul nominalismului are izvor legal, excepțiile de la acest principiu nu pot fi instituite decât pe cale legală, iar nu pe cale jurisprudențială. Nimic nu se opune ca legiuitorul să prevadă în viitor măsuri speciale de protecție a consumatorilor în cazul creditelor în valută prin transpunerea în legislația română a Directivei nr. 17/2014, însă această reglementare va avea aplicabilitate numai pentru viitor, pentru contractele care se vor fi încheiat sub imperiul unei asemenea reglementări, în acord cu principiul constituțional al neretroactivității legii civile noi.
Obligația reclamanților de a restitui suma împrumutată în EURO are suport legal, fluctuația monetară fiind integrată în contract, cu consecințe asupra executării obligației contractuale astfel asumate. Pe cale de consecință, în lipsă de dispoziție contrară, riscul creșterii valorii monedei creditului este suportat de către debitor, în temeiul legii, după cum riscul deprecierii aceleiași monede este suportat de creditor.
Instanța reține și faptul că împrumutându-se pentru o perioadă considerabilă de timp într-o monedă străină, reclamanții și-au asumat implicit și riscul fluctuațiilor monedei contractului, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului, cu consecința inaplicabilității teoriei impreviziunii. De altfel, stabilizarea cursului de schimb EURO/leu la momentul semnării contractului, care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, ar conduce la ruperea echilibrului contractual în sens invers, banca urmând a suporta exclusiv diferența de curs ca urmare a aprecierii monedei EURO. Or, rațiunea acestei teorii este de a restabili echilibrul contractual, și nu de a direcționa consecințele negative ale schimbării împrejurărilor avute în vedere la încheierea contractului către partea co-contractantă.
Ca atare, executarea obligației reclamanților de a plăti ratele de credit în moneda EURO, afectată de variația cursului de schimb, își găsește suportul atât în conținutul clauzelor contractuale, cât și în dispozițiile legale din materia contractului de împrumut, neexistând temei legal pentru modificarea contractului în sensul stabilirii obligației de plată a creditului în lei la cursul de schimb de la data încheierii convenției dintre părți.
Instanța constată că mărirea valorii EURO nu poate fi considerată ca fiind previzibilă pentru pârâtă prin intermediul aplicării exclusiv a unei prezumții simple întemeiată pe calitatea de profesionist a împrumutătorului în domeniul financiar bancar. De asemenea, fluctuația cursului de schimb nu constituie prin sine însăși o împrejurare care să determine modificarea contractului în sensul solicitat de către reclamanți, având în vedere că variația cursului de schimb al valutelor este o noțiune general cunoscută, putându-se susține că orice persoană cunoaște posibilitatea creșterii/scăderii valorii acestora și, implicit, că un consumator, chiar mai puțin avizat, își asumă riscul aferent.
Se reține că prin formularea acestui capăt de cerere se solicită instanței o intervenție nepermisă în contract, cu consecința modificării acestuia în ceea ce privește obiectul său, situație care pune în discuție toate elementele esențiale convenite de părți, respectiv moneda contractului, dobânda aferentă și perioada de rambursare. Aceste elemente creează un tot unitar, pe piața bancară moneda creditului influențând nivelul dobânzilor și al comisioanelor, precum și perioada de rambursare. Din această perspectivă, schimbarea monedei creditului conform solicitărilor reclamanților, fără a se realiza o analiză obiectivă a impactului unei asemenea intervenții în contract, ar rupe echilibrul contractual în defavoarea băncii, care a încheiat contractul de credit în considerarea monedei EURO, cu consecința, la momentul semnării contractului, a acordării unor condiții mai avantajoase pentru împrumutat față de alte produse financiare existente pe piață.
În concluzie, instanța constată că nu există temei legal ori contractual pentru ca instanța de judecată să intervină în contractul dedus judecății prin modificarea monedei creditului, astfel cum s-a solicitat prin intermediul acestui capăt de cerere.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, instanța va admite, în parte, cererea și va constata caracterul abuziv al clauzei stipulate la art.3.4 în convenția de credit nr.CCNPG 004/_/14.09.2009 și va dispune eliminarea acesteia din convenție și va respinge cererea formulată de reclamanți în rest, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța o consideră neîntemeiată având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada acestora, conform art.249 C.proc.civ., iar potrivit art.394 C.proc civ. înscrisurile depuse după rămânerea în pronunțare nu pot fi luate în seamă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea având ca obiect obligație de a face - pretenții formulată de reclamanții Losonți M. și Losonți S. A. ambii cu domiciliul în Cluj, .. 12, ., în contradictoriu cu pârâta G. B. SA cu sediul în București, . nr. 5, Business Center, Novo Park 3, Clădirea F, ., sector 2.
Constată caracterul abuziv al clauzei stipulate la art.3.4 în convenția de credit nr.CCNPG 004/_/14.09.2009 și dispune eliminarea acestei a din convenție.
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria sectorului 2.
Pronunțata în ședința publica azi, 15.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. P. D. O.
Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 5 ex/15.01.2016
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria... | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 16/2015.... → |
|---|
