Acţiune în constatare. Sentința nr. 2936/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2936/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 2936/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2936
Ședința publică de la 16 Martie 2015
Completul compus din:
Președinte R. M. D.
Grefier I. M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, pretenții, obligația de a face, privind pe reclamantul M. C. și pe pârâta P. B. ROMÂNIA SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâta.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța pune în discuția părților, excepția de necompetență teritorială invocată prin întâmpinare.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea excepției de necompetență teritorială și declinarea cauzei la Judecătoria Sectorului 1 București, având în vedere că pârâta are sediul în București .. 29-31, sector 1.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberand asupra exceptiei de necompetenta teritoriala invocata de parata prin intampinare, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată la data de 17.07.2014 pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti sub nr._/300/2014, reclamantul M. C., în contradictoriu cu pârâta S.C. P. B. Romania S.A. ca instanta, prin hotararea ce va pronunta sa constate caracterul abuziv al unor clauze din conventia nr. 424602A_/24.09.2008 si, in consecinta, sa constate nulitatea absoluta a acestora: sa oblige parata sa inceteze pe viitor de a mai percepe comisioanele prevazute de clauzele respectiv; sa oblige parata sa modifice conventia corespunzator hotararii; sa oblige parata sa restituie reclamantului suma achitata cu titlu de comision de risc, de administrare si alte comisioane achitate; sa oblige parata la plata dobanzii legale; sa oblige parata la plata daunelor morale; cheltuieli de judecata.
La data de 12.11.2014, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, raportat la locul unde se afla sediul social al acesteia, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii ca neintemeiata, cu cheltuieli de judecata.
Analizand exceptia de necompetenta teritoriala, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
Potrivit art. 132 C.proc.civ. - Solutionarea exceptiei - (1) Cand in fata instantei de judecata se pune in discutie competenta acesteia, din oficiu sau la cererea partilor, ea este obligata sa stabileasca instanta judecatoreasca competenta ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent. (…) (3) Daca instanta se declara necompetenta, hotararea nu este supusa niciunei cai de atac, dosarul fiind trimis de indata instantei judecatoresti competente sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent.
Regula generala in materia determinarii competentei teritoriale de solutionare a unei actiuni formulata impotriva unei persoane juridice de drept privat este stabilita de art. 107 alin. 1 C.proc.civ., potrivit caruia ˝cererea de chemare in judecata se introduce la instanta in a carei circumscriptie domiciliaza sau isi are sediul paratul, daca legea nu prevede altfel˝.
Art. 113 C.proc.civ. prevede si o competenta alternativa pentru anumite actiuni, dreptul de a opta pentru una din cele doua instante apartinand reclamantului conform art. 116 C.proc.civ. (reclamanta are alegerea intre mai multe instante deopotriva competente).
Instanta retine ca dosarul de fata are ca obiect o actiune personala mobiliara intemeiata pe un raport juridic contractual, actiune formulata impotriva unei persoane juridice de drept privat, astfel ca sunt aplicabile dispozitiile susmentionate.
Avand in vedere ca, in lipsa unei clauze contractuale de stavilire a locului executarii obligatiei, nu sunt incidente dispozitiile art. 113 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ., instanta competenta sa solutioneze cauza este aceea in a carei raza teritoriala se afla sediul paratei.
Potrivit adresei emisa de Oficiul Registrului Comertului si depusa la dosar la termenul de judecata din data de 16.03.2015, sediul social al paratei este in Sectorul 1 inca din anul 2010, astfel ca instanta competenta este Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
In consecinta, instanta apreciaza ca exceptia de necompetenta teritoriala invocata este intemeiata, urmand a fi admisa si, in temeiul art. 132 alin. 3 C.proc.civ, va declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetenta teritoriala.
Declina competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M. C., cu domiciliul ales în sector 1, București, . nr. 9, .. 1, . și pe pârâta P. B. ROMÂNIA SA, cu sediul în sector 2, București, .. 34-36, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
F. cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 16.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. M. D.I. M. T.
Red. Jud. R.M.D./Th.red.I.T.M.
27.03.2015/ 4 ex.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
București, ., sector 3
Telefon 021._/Fax 021._
www.portal.just.ro; e-mail_
Operator de date cu caracter personal 2891
Dosar nr._
Data emiterii: 12.12.2015
CĂTRE,
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Având în vedere că prin sentința civilă nr. 2936 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 16.03.2015, privind pe reclamantul M. C. și pe pârâta P. B. ROMÂNIA SA, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, vă înaintăm dosarul cu numărul de mai sus având .file și .volum.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. M. D.I. M. T.
| ← Anulare act. Sentința nr. 2935/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Pretenţii. Sentința nr. 2942/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








